Întâlnirea ambasadorului României în Marea Britanie cu consulii onorifici ai României şi cu lideri ai organizaţiilor româneşti din Scoţia şi Nordul Angliei
Cu ocazia vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Scoţia, ambasadorul României în Marea Britanie, dr Ion Jinga, s-a întâlnit sâmbată 8 iunie 2013, la Edinburgh, cu consulii onorifici ai României şi cu lideri ai organizaţiilor româneşti din Scoţia şi Nordul Angliei.
În cadrul întâlnirii au fost discutate modalităţi de cooperare între ambasadă, consulii onorifici şi comunităţile româneşti, pentru identificarea şi operaţionalizarea unor proiecte culturale, ştiinţifice, sociale şi economice care să contribuie la promovarea României în Marea Britanie, inclusiv în contextul aniversării a 95 ani de la Marea Unire, precum şi rolul mediului asociativ românesc în integrarea românilor în comunităţile britanice în care trăiesc, în paralel cu păstrarea tradiţiilor culturale din ţara de origine.
Consulii onorifici au informat cu privire la calendarul de activităţi derulate. În cadrul unei discuţii separate cu reprezentaţi ai asociaţiilor studenteşti, a fost finalizată agenda celei de-a şasea ediţii a Conferinţei studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor români din Marea Britanie, care va avea loc în toamna acestui an la Universitatea York.
Participanţii au rugat să se transmită mulţumiri conducerii Ministerului Afacerilor Externe pentru modul transparent şi profesional în care a gestionat popularizarea şi finanţarea în anul 2013 a proiectelor destinate comunităţilor româneşti din afara graniţelor.
Totodată, au transmis aprecieri pozitive cu privire la organizarea de întâlniri periodice ale Ambasadei României la Londra cu asociaţiile româneşti şi consulii onorifici, relevând că acest gen de întâlniri contribuie la mai buna cunoaştere a preocupărilor cetăţenilor români aflaţi la muncă sau studii în Marea Britanie.
Ambasadorul României a reiterat deschiderea şi sprijinul Ambasadei faţă de proiectele asociaţiilor româneşti şi ale consulilor onorifici, arătând că este nevoie de o atitudine proactivă pentru o mai bună coagulare a comunităţilor de români şi implicarea acestora în proiectele culturale care să promoveze valorile, cultura şi limba română. A subliniat importanţa integrării în mediul britanic şi a câştigării respectului comunităţilor locale, inclusiv din perspectiva contracarării campaniei media negativă la adresa comunităţii româneşti, prin valorificarea şi expunerea mediatică a românilor de succes, a calităţilor, nivelului educaţional şi realizărilor profesionale ale cetăţenilor români din Marea Britanie.
Întâlnirea a permis un schimb deschis şi util de opinii privind măsurile prin care pot fi sprijinite iniţiativele comunităţii româneşti din UK, idei de proiecte şi propuneri de activităţi pentru valorizarea potenţialului diasporei româneşti din Marea Britanie, ca element important în dezvoltarea parteneriatului strategic dintre cele două ţări.