Primul mit al Potopului – Epopee Ghilgameş – Drama conditiei umane. Inevitabilitatea mortii.
Primul mit al Potopului se regăseste in legendele sumeriene şi akkadiene. Unele texte declară pe Zeiţa Aruru, creatoarea fiinţelor umane. O altă versiune scrie că omul a fost zămislit din sangele a doi zei Lagma, jertfiţi special pentru scop. Această temă va fi reluată şi interpretata in vestitul poem cosmogonic babilonian, Enum Elis.
Raymond Jestin afirmă în lucrarea „La religion summerienne” că: „se presupune ca oamenii sunt nu numai imitatorii zeilor, da si colaboratorii lor. Intrucât zeii sunt responsabili de ordinea cosmică, oamenii trebuie să le urmeze.
Ordinea cosmică va fi tulburată mereu de către „Marele Şarpe” care ameninţă să reducă lumea la „haos”. Lumea însă va fi regenerată periodic. Numele sumerian al sărbătorii Anului Nou, căci atunci se va produce fenomenul de regenerare, este A-Ki-Til şi înseamnă „forţa care face să trăiască din nou lumea”.
Din versiunea sumeriană s-au păstrat doar câteva fragmente din care reiese că „marii zei au hotărât să distrugă omenirea prin potop”. Tema potopului se regăseşte şi în Epopeea lui Ghilgameş. Istoricii sunt de comun acord că tema are un izvor comun şi extrem de arhaic. Se pare că mitul de început al răspândirii a venit din Mesopotamia şi apoi din India. Poemul lui Ghilgameş a fost scris iniţial în sumeriană, apoi în akkadiană şi babiloniană. Se spune aşadar, despre Ghilgameş că era două treimi zeu şi o treime om. El era al cincilea rege de după Potop. Domnia sa s-a întins pe o perioadă de o sută douăzeci şi şapte de ani în Uruk. Din poem aflăm că Ghilgameş a eşuat în încercarea sa de a cuceri Nemurirea. Ghilgameş îşi dă seama în cele din urmă, în ciuda tuturor încercărilor, că oriunde ar pleca moartea e lângă el.
Poemul lui Ghilgameş prezintă drama condiţiei umane: Inevitabilitatea Morţii. Semnificaţia iniţiatică a căutării nemuririi se face oamenilor moartea, viaţa au păstrat-o pentru ei.”. Cea mai dură probă iniţiatică se anunţă în cele ce urmează : „Vino, încearcă să nu te culci şi să nu dormi şase zile şi şapte nopţi”. Proba inţiatică cea mai importantă, acea de a învinge somnul, este ca o transmutare a condiţiei umane. Eroul reuşise să treacă de unele încercări: călătoria prin tunel, ispitirea Sidurei, traversarea Apelor Morţii. Ghilgameş va adormi însă imediat, în timp ce Utnapiştim, va exclama sarcastic: „Priviţi-l pe omul cel tare, care caută nemurirea: somnul ca un vânt puternic, a năvălit asupră-i.” Aşadar eroul n-a profitat de un anume dar oferit de zei: înţelepciunea!
Zidul ce desparte oamenii de zei, este de netrecut. Punând accentul asupra omului, textele religioase akkadiene scot în evidenţă limitele posibilităţilor umane. în lupta sa solitară, omul nu este izolat. El speră să-i înduplece pe zei şi să-l binecuvânteze. El, omul, aparţine unui univers şi traieşte într-un oraş.
Cuvântul babylon provine de la bab-ilani, “Poarta Zeilor”, deoarece astfel coborau zeii pe patmânt. Omul se află într-o perpetuă corespondenţă cu Cerul şi Pământul, cu zeii şi orasul. El se află sub protecţia unui Zeu, al unei planete, al unei anumite culori.
Tehnicile, credinţele şi ideile culturii mesopotamiene vor circula din Mediterana până departe, spre ţărmuri greu accesibile. Lumea se dezvăluia nu numai ca un microcosmos, dar mai ales ca un macrocosmos plin de taine greu de descifrat.
mai multe articole in Top Secret
