Romani in lume

Viata unui copil fluture

Published by:

copil flutureViata unui copil fluture – o viata plina de durere

Ajuta un copil care stie doar ce e durerea!

 

Cum este viata unui parinte care are un copil bolnav? Deseori imi pun o astfel de intrebare. Acum cativa ani buni, cunosteam zilnic  astfel de oameni, oameni care zi de zi traiau inconjurati de durere, oameni care traiau cu speranta ca intr-o zi copilul lor se va insanatosi. In minuni nu prea mai credem multi, majoritatea alegem sa inchidem ochii sau sa ne ferim privirea in momentul in care cunoastem copii cu probleme. Unii dintre noi spun: “Ce bine ca noi suntem sanatosi, altii aleg indiferenta, doar putini aleg sa ajute. De ce?

Asta este o intrebare la care fiecare dintre noi trebuie sa isi raspunda.

Imi aduc aminte si acum de discutiile cu astfel de oameni, de privirile copiilor care asteptau parca o minune.

Acesti oameni sunt cu adevarat special: si parintii care zi de zi se lupta cu boala copiilor, cu lipsa banilor necesari pentru tratamente sau interventii chirurgicale, si copiii care trebuie sa lupte cu boala.

 

Gabriel si Elisa Bontas sunt astfel de oameni speciali. Fiul lor, Emanuel, se lupta cu o boala necrutatoare. “Sincer va spun ca aceasta pur si simplu nu este un stil normal de viata , nu simtim ca traim asa cum ar fi normal. Cand ai un copil bolnav, pur si simplu nimic nu iti mai trebuie; stiu ca suna dur, dar asta simtim, asta traim. Si totusi, traim cu speranta in Dumnezeu ca, intr-o zi va iesi soarele si in viata noastra”.

 Bola lui Emanuel, ceea cu care a fost diagnosticat se numeste EPIDERMOLIZA BULOASA DISTROFICA (popular se mai numeste boala copilul-fluture) si se manifesta prin aparitia unor basici de diferite marimi cu lichid sau sange pe interiorul si exteriorul corpului, la frecare sau atingere mai dura.

 Epidermoliza buloasa nu are leac nicaieri in lume, cel putin pana in acest moment, desi s-au incercat in Statele unite si Vietnam cateva operatii de transplant de celule stem, dar fara rezultat, chiar cativa copii ceva mai grav bolnavi au si murit.

 “Tratamentul este de durata si foarte costisitor, pentru ca pe langa toate cele lucruri de care are nevoie orice copilas, mai sunt lucruri foarte importante care tin de tratamentul lui pe care il facem la 2 zile, prin schimbarea pansamentelor si cremelor, care acestea sunt speciale si multe din ele ori nu se gasesc aici, ori sunt foarte scumpe.

 Asociatia Minidebra ne ajuta prin trimiterea de informatii (despre pansare, alimentatie, imbracamintea, care difera in cea mai mare parte), iar la o anumita perioada a unor pansamente si ceva creme, care din pacate din cele mai multe nu sunt din cele care au nevoie copilasii nostri, datorita faptului ca, pur si simplu nu se da interesul de care este nevoie, nu sunt fonduri si nu mai zic de birocratie, dar stiti cum este, suntem in Romania si decat sa fii bolnav aici…

 Despre durerea copilasului, numai el si Dumnezeu stiu ce simte si nu vreau acum sa intru in detalii si sper ca ma intelegeti. In schimb, a noastra fiind sufleteasca, incercam sa ne tinem tari , rabdatori si sa facem tot ceea ce ne sta in putinta sa ii oferim tot ceea ce este bun, incepand de la tratament pana la alimentatie, stilul de viata.

 Nevoile lui Emi sunt foarte mari: pansamente speciale (sunt elastice, cu o textura foarte fina), achizitionate din Germania sau Austria, imbracaminte speciala, din fibre naturale, o lista nesfarsite de creme, unele preparate in farmacie, altele achizitionate din Germania, sampoane speciale, sapunuri speciale, plasturi speciali. Din pacate, Emi sufera de forma recesiva a bolii (ambii parinti au gena) si este o forma cu evolutie imprevizibila si simptomatologie dificila, multipla, care duce deseori, la deces precoce. Sunt necesare multe investigatii si teste clinice care sa determine cauza sau natura acestei boli. Pentru ca testele ADN sunt foarte scumpe, parintii nu si-au permis sa le faca.

 

„Trebuie sa stim consecintele acestei boli si sa fim invatati sa-l ingrijim cat putem mai bine! Leziunile de pe esofag ne pun cele mai mari probleme. Se poate ajunge la chirurgie intraesofagiana, pentru ca, din cauza ranilor, esofagul se ingusteaza foarte mult! La fel, leziunile acestea deschise provoaca, in timp, afectarea iremediabila a membrelor inferioare, se lipesc degetele intre ele. Cautam solutii si nu ne vom lasa pana cand nu vom sti ca suntem pe drumul cel bun si ca suferinta lui Emi este mult ameliorata. Nu cunoastem cu exactitate cuantumul financiar pe care il presupune tratamentul intr-o clinica de specialitate, ex.: EB HOUSE: http://www.eb-haus.eu/index.php?id=21&L=1 ), pentru investigatii si tratament simtomatologic. Insa, ajutandu-l pe Emi, ajutam, indirect si alti copii romani care sufera de aceasta afectiune teribila, pentru ca informatiile noi vor ajunge la alte familii care se confrunta cu o problema de sanatate similara, facilitandu-i tratament adecvat in clinici din afara, gen Austria, Germania, S.U.A, ii alinam suferinta atroce a bebelusului nostru si il aducem mai aproape de momentul vindecarii! Undeva, in lume, cineva, poate, deja a inventat un tratament pentru epidermoliza buloasa sau este pe cale sa ii descopere leacul. Din aproape in aproape, vom afla si vom sti ce sa facem pentru ca Emi sa se insanatoseasca. Pentru cei care doresc mai multe informatii despre cum pot ajuta aveti mai jos contul deschis pe numele tatalui lui Emi si numarul lor de telefon : 0724.345.152 Cont paypal: [email protected] Cont Ing bank: Lei: RO58INGB0000999902818396, Euro: RO53INGB0000999902053447, cod swift : INGBROBU, Gabriel Bontas. Cont BCR: USD: RO29RNCB0304071914650001” (sursa:  http://www.sperantapentrutine.ro/)

 

 

http://www.sperantapentrutine.ro/ajuta-l-sa-ramana-in-viata/emanuel-un-bebelus-care-stie-doar-ce-este-durerea.html

http://emanuelbontas.webgarden.ro/

 Oana Grigore- povestile supravietuitorilor

 

Mesaje de dragoste

Fata cu palarie alba si marea

Published by:

Fata cu palarie alba si marea. Mesaj de dragoste
mesaj de dragosteBate vantul.
Aseara a plouat iar eu am plans.
Nu stiu daca a plouat pentru ca eu plangeam sau eu am inceput sa plang pentru ca nu vroiam ca cerul sa fie singurul care sufera.
Poate te intrebi unde sunt acum.
Marea imi mangaie picioarele, aceeasi mare care spala nisipul de mii de ani, lasand pe tarm diferite daruri pentru trecatori
Picioarele mele se afunda usor, lasand urme…pentru cine ar vrea sa ma gaseasca
Pe langa mine a trecut latrand jucaus un golden retriever.
Vantul insista sa ma dezvaluie.
Port o rochie alba, lunga si pe cap port o palarie cu boruri uriase.
Imi plac palariile. Ma protejeaza.
Nu de soare. Iubesc soarele!
Ma protejeaza de negru si urat.
Cine este sau ce este?  Poate ca intr-o zi o sa-ti spun.
Am gasit un trunchi de copac cu radacinile in aer. Privesc marea. Este linistita. Furtuna a trecut.
Vantul continua sa bata, zbarlind-o putin.

Ma asez pe trunchiul copacului care parca ma imbratiseaza cu radacinile sale.

A fost o data mandru si puternic. Vrea sa-mi spuna ceva. Inca nu inteleg dar il las sa ma imbratiseze.

Nu-mi este frig. Niciodata nu-mi este frig indiferent cu ce sunt imbracata.
Doar frigul de mine ma face sa am frisoane.
-Hei! Cineva imi face cu mana.
Am intors capul si i-am raspuns zambind. Este stapanul cainelui.
Buzele mele sunt moi si rosii, iar ochii negrii si stralucitori.
De asta port palarii.
Vantul insista sa-mi dea jos palaria.
Acum pot sa o las sa zboare pentru ca sunt singura.
– Hei! se aude din departare aceeasi voce. Ma intorc cu fata de la mare spre vocea care ma striga.
Ii fac cu mana, desi gandurile mele sunt atat de departe.
Flashul blitzului imi spune ca m-a fotografiat.
Fata cu palarie alba si marea! imi spun zambind indiferenta.

Nu stiu cine esti. Nu stiu la cine ajunge mesajul meu. Stiu ca il ofer marii, iar marea il poarta oferindu-l ca pe un cadou primului trecator.

Marea imi face bine. Ma lasa sa fiu eu. Fara minciuni, fara fete ascunse, fara zambete false.

Cand sunt doar eu si  marea, nu mai trebuie sa port palarie cu boruri mari.

Cineva mi-a povestit despre sufletul meu: “cred ca frumusetea sufletului tau este ca stopii de roua care deschide florile dimineata devreme“.

Crezi ca are importanta cum arata sufletul meu sau doar ca buzele mele sunt rosii?

Sufletul meu nu se mai poarta. Este demodat.

Stii de ce am venit azi aici?

Am fugit de zgomot. Vreau sa aud marea si bataile inimii mele.

Stiu ca ma privesti si iti pui o mie de intrebari.

O sa-ti raspund pe rand la ele.

Dar as vrea sa-mi raspunzi si tu la o singura intrebare.

Iti mai amintesti cand ai scris ultima oara o scrisoare de dragoste?

O scrisoare adevarata. Adica sa iei o coala de hartie alba, albastra  sau roz, stiloul si sa incepi sa scrii.

Sa invarti stiloul in degete incercand sa pui pe hartie cea mai frumoasa parte din tine. Sa mototolesti hartia, sa iei alta si sa continui pana cand cuvintele incep sa te faca fericit?

Am spus o singura intrebare, dar de fapt sunt doua intrebari.

Stii cum se scrie o scrisoare de dragoste?

O sa te invat eu!

De asta port palarie cu boruri uriase. Ca sa pot scrie scrisori de dragoste, fara ca cineva sa ma vada.

Stii cine sunt?

Fata morgana

ps. Cerul poarta acum la gat curcubeu

pe maine!

Maddie Ancuta

mesaje de dragoste

Mesaje de dragoste

Alb si negru-Mesaj de dragoste

Published by:

mesaj de dragosteAlb si negru-Mesaj de dragoste

Ti-am promis ca iti voi scrie, desi eu nu fac promisiuni de teama ca nu voi putea sa le respect.

Meritam sa fim iubiti.

Eu! Tu! Fiecare dintre noi.

Meritam un strop de fericire si un suras in fiecare dimineata.

Nu-i asa ca nu ai mai zambit de foarte mult timp?

Nu mai tin minte pentru cine a fost primul mesaj. Cine pe cine trebuia sa salveze? Eu pe tine? Tu pe mine?

Stii despre ce vorbesc? Atunci cand am aruncat sticla cu mesajul in ea. Era pentru tine sau era pentru mine? Nu mai stiu.

Iti amintesti ca atunci cand eram copii, aveam cate un prieten imaginar. Toti copiii au cate un prieten imaginar.

Stau ore intregi pe covor jucandu-se cu masinutele sau pieptanand papusile, merg pe strada turuindu-le gura.

Parintii nu-i inteleg si fug in goana mare cu ei la doctor.

Noi suntem copii mari. Avem nevoie de un prieten, fie el si imaginar.

Eu am nevoie sa cred in tine. Tu vrei sa nu te mint.

Stiai ca animalele vad viata in alb si negru? Doar cand mor vad in culori.

Noi vedem in culori, dar,  traim viata in  alb -negru. Fara nuante si fara sa ne pese prea tare.

Stii de ce iti scriu?  Ai nevoie de mesajele mele. Stii de ce? Pentru ca eu iti inteleg tacerea, am invatat sa o ascult.

Aseaza-te comod si nu uita sa-mi zambesti.

Sa-ti spun o poveste frumoasa de dragoste. O poveste bazata pe incredere si fidelitate.

Intr-o zi un profesor a gasit un pui de caine. O rasa deosebita Akita. Rasa regala. Cainele s-a pierdut. Oare?

Destinul i-a dat sansa puiului de caine sa-si aleaga stapanul, iar stapanul s-a indragostit de frumosul catelus.

Cainele a crescut. Nu era un caine obisnuit,  sa alerge dupa bete si mingii.

Era un caine cu suflet la fel de puternic si frumos ca Universul. In fiecare zi isi conducea stapanul la gara si il astepta in fata garii in fiecare seara la ora 17.00.

Intr-o zi profesorul nu s-a mai intors. Cainele a asteptat nemiscat in fata garii sa-si vada stapanul, care nu a mai venit niciodata, pentru ca murise in timpul orei, in fata studentilor.

Fata profesorului l-a luat la ea acasa, traind intr-un alt oras. Cainele, Hatchi a fugit. De  fiecare data fugea. Alerga zeci de kilometrii pana la gara de unde trebuia sa vina stapanul sau.

Era la datorie zi si noapte. Timp de 10 ani nu s-a miscat din fata garii, decat ca sa manance. Toti locuitorii micutului orasel stiau povestea si erau impresionati de devotamentul regalului Hatchi. Cainele stia ca si-a condus la gara stapanul, dar nu l-a condus si acasa.Dupa 10 ani sotia profesorului se reintoarce in oras, ducandu-se la mormantul sotului.

Dintr-o data il vede pe Hatchi, foarte batran, asteptand trist in fata garii. S-a dus langa el, s-a asezat langa el si l-a intrebat daca poate sa-l astepte pe stapan/sot impreuna.

L-a luat in brate pe Hatchi. Acesta a  murit in bratele ei, plecand la intalnirea cu stapanul sau.

O poveste despre dragoste, fidelitate, speranta si incredere neconditionata.

Cainele nu si-a abandonat niciodata stapanul, dar cat de usor suntem noi oamenii abandonati atunci cand cerem ajutorul sau cand ne este greu, desi ni se spune ca putem avea incredere deplina.

Stii ce imi  doresc?

Sa vad viata in alb si negru, chiar daca pentru toti ceilalti pare deformata si hidoasa, dar sa o traiesc in devotament si dragoste

ps. pe maine!

Maddie Ancuta

mai multe mesaje de dragoste