Boc despre posibila demisie: “ Nu comentez asemenea speculaţii
Premierul Emil Boc a infirmat zvonurile cu privire la eventuala sa demisie după videoconferinţa de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) de ieri, spunând că nu comentează “speculaţiile”.
“Nu comentez asemenea decizii sau asemenea speculaţii. Ştiu ce am de făcut”, a spus Emil Boc, întrebat de jurnalişti despre zvonul potrivit căruia ar urma să demisioneze din funcţie în zilele următoare.
Premierul a evitat un răspuns clar privind o eventuală demisie, precizând doar că va spune în primul rând în faţa colegilor de partid şi abia apoi presei ce are de făcut Guvernul în perioada următoare.
“Fiţi siguri că voi spune în primul rând în faţa colegilor şi după aceea presei ce are de făcut Guvernul şi partidul în perioada următoare” a declarat Emil Boc, la finalul videoconferinţe cu prefecţii de la MAI.
Cristian Preda: „Preşedintele nu trebuie lăsat singur, ştie că are nevoie de prieteni şi adversari”
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a scris, pe blogulpersonal, că discuţiile de azi de la Cotroceni, despre funcţionarea Parlamentului, vor fi “probabil cele mai tensionate” de după 1989.
Acesta a făcut referire şi la posibila demisie a parlamentarilor din opoziţie, precizând: “Un Parlament fără opoziţie e o Cameră fără responsabilitate, iar un Guvern care are adversari doar în stradă e lipsit, de fapt, de autoritate”, notează Preda.
“Sunt convins că Traian Băsescu a înţeles criza dintr-o perspectivă instituţională. N-ar trebui însă lăsat singur, tocmai acum când e conştient că are nevoie şi de prieteni politici, şi de adversari”, conchide Cristian Preda.
Preşedintele Traian Băsescu are programate, consultări cu puterea şi opoziţia, despre tratatul european şi funcţionarea Parlamentului de la Bucureşti.
Ungureanu, favorit să devină premier
Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, pare a fi soluţia preşedintelui Băsescu pentru şefia unui nou Guvern.
Zece luni „interesante” ne mai despart – cel puţin teoretic – de alegerile parlamentare şi, implicit, de o nouă formulă guvernamentală. Până atunci însă, preşedintele Traian Băsescu şi liderii PDL dau semne clare că vor instala pe altcineva în locul lui Emil Boc. Dar cine este „asul din mânecă”?
De la debutul crizei economice şi până astăzi s-au tot vehiculat nume de posibili înlocuitori ai actualului premier, însă niciunul de anvergură sau cu priză la electorat. „Soluţia tehnocratului”, acceptată la nivel declarativ de majoritatea partidelor, nu s-a dovedit viabilă tocmai din cauza intereselor diverse ale celor care au avansat-o.
Totuşi, alegerile se apropie cu paşi repezi, iar credibilitatea actualei puteri scade dramatic. Renunţarea la funcţia de prim-ministru în favoarea unui personaj neutru, fie ea şi formală, ar mai putea salva câte ceva în planul imaginii.
Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, pare cel mai apropiat de tiparul premierului care să restabilească încrederea publicului în actul de guvernare. Tânăr, bine educat şi cu experienţă în diplomaţie, numele actualului şef al spionajului românesc a fost avansat chiar şi pentru o candidatură la Preşedinţie, în 2014. Ajunşi aici, lucrurile par a se lega. Mihai Răzvan Ungureanu are nevoie de o mai mare vizibilitate în perspectiva candidaturii la funcţia supremă în stat, vizibilitate (şi credibilitate) ce poate fi dobândită în „lupta cu criza”. Aşadar, toată lumea poate ieşi în câştig din această mutare – puterea scapă de „focul încrucişat”, iar actualul şef al SIE capătă un spaţiu generos de afirmare, susceptibil de a-l propulsa la Palatul Cotroceni.
Demisia lui Emil Boc, cerută pe mai multe voci
Premierului Emil Boc i se cere demisia de la Palatul Victoria, dar el ar putea rămâne preşedinte PDL Foto: lucian muntean
Îngrijoraţi de rezultatele slabe din sondaje, liderii democrat-liberali vorbesc, în public sau în spatele uşilor închise, despre schimbarea lui Emil Boc din funcţia de premier. Neoficial, unii democrat-liberali avansează şi un termen pentru eventuala demisie: după 6 februarie, când se va încheia misiunea care se află la Bucureşti, pentru a patra evaluare a acordului cu România. Potrivit acestui scenariu, după această dată, la Palatul Victoria s-ar putea instala un guvern condus de un tehnocrat.
În faţa primelor solicitări, Emil Boc a afirmat că nu a greşit cu nimic şi că nu va demisiona. După ce greii PDL, precum Vasile Blaga , Ioan Oltean sau Elena Udrea, au trimis şi ei mesaje similare, Emil Boc a încercat să tempereze lucrurile şi le-a transmis colegilor de partid că trebuie să aibă încredere pentru că „ştie ce trebuie făcut”, dar că nu poate, încă, să le comunice decizia. Şeful Guvernului a lăsat să se înţeleagă că a stabilit o strategie în acest sens cu preşedintele Traian Băsescu. Reţinerea lui Emil Boc în a face declaraţii este însă interpretată de unii membri PDL ca o încercare de a câştiga timp şi de a rămâne în funcţie până la finalul mandatului.
„Adevărul” a pus cap la cap cronologia solicitărilor plecării lui Emil Boc.
23 ianuarie: Sever Voinescu: demisia de actualitate. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a prefaţat şedinţa conducerii partidului din 23 ianuarie afirmând că discuţiile despre schimbarea premierului sunt „de actualitate”. Ulterior, el a negat existenţa unor discuţii despre plecarea premierului. „Am văzut deja că a circulat informaţia cum că această şedinţă e dedicată demisiei lui Emil Boc. Nu s-a discutat demisia lui Emil Boc, ne-am strâns ca să discutăm situaţia de la Ministerul de Externe”, a afirmat Voinescu.
27 ianuarie: Ioan Oltean i-a dat lui Boc termen de o lună. Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a afirmat pe 27 ianuarie că, în situaţia în care Guvernul nu găseşte într-o lună soluţii la problemele oamenilor care au ieşit în stradă, atunci va trebui să plece. Ulterior, PDL a transmis un comunicat potrivit căruia Ioan Oltean preciza că afirmaţiile nu i-au fost reproduse corect de ziarişti.
27 ianuarie: Cristian Preda: Boc va fi înlocuit de un tehnocrat. Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat că PDL „va face” o mutare politică semnificativă, el apreciind că „soluţia fezabilă” este cea a instalării unui premier independent cu guvern politic, susţinut de o majoritate „cât mai semnificativă”.
31 ianuarie: Vasile Blaga, din nou la atac. Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, i-a spus lui Emil Boc, la o întâlnire a parlamentarilor PDL cu conducerea partidului, că este nevoie de „o mişcare mai amplă” în Guvern, o simplă remaniere nefiind suficientă. Cu câteva săptămâni în urmă, Blaga ceruse o remaniere a Executivului.
31 ianuarie: Cezar Preda i-a cerut lui Boc să nu se mai plângă. La aceeaşi reuniune, deputatul Cezar Preda i-a sugerat premierului „să nu se mai plângă pe la televizor că fără el nu se poate, pentru că se poate şi fără el, şi fără cel care vine după el”.
2 februarie: Elena Udrea: Guvernul să nu atârne de picioarele PDL. Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a postat pe blog un material potrivit căruia consideră este nevoie de „recredibilizare la nivelul Guvernului”.
„Guvernul şi guvernarea trebuie să fie mândria, argumentul principal electoral al PDL, nu o greutate care să atârne de picioarele lui. Guvernul trebuie să fie puternic, prin cei care îl compun, dar şi prin susţinerea din Parlament. Pentru asta este nevoie de un drum nou, pe care să pornim în forţă, dar neapărat împreună!”, mai scrie Elena Udrea.
Deputatul PDL Costică Canacheu a declarat, ieri, că subiectul plecării lui Emil Boc de la conducerea Guvernului nu s-a discutat la nivelul partidului, însă demiterea Guvernului sau a premierului este “o variantă întotdeauna la îndemâna coaliţiei”.
“Varianta retragerii unui Guvern este întotdeauna în portofoliul unei structuri politice sau a unei coaliţii aflate la guvernare. Restul sunt încercări de a specula în zona informaţiilor publice. Nu s-a vorbit, nu s-a hotărât , nu s-a decis”, a spus Canacheu.
“În momentul în care am apărut în spaţiul public, suntem perisabili. Adică avem un timp de întrebuinţare care se consumă şi trebuie să facem pasul lateral sau înapoi”, a mai apreciat preşedintelen Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor.
Potrivit unor surse din interiorul partidului, nemulţumirea parlamentarilor PDL a fost declanşată de faptul că premierul Emil Boc le-a spus, la începutul şedinţei, că ştie ce are de făcut, dar nu poate să le spună şi că mai are nevoie de “nişte piese în puzzle”.
Pingback: Catalin Predoiu prim ministru interimar
Pingback: Catalin Predoiu prim ministru interimar
Pingback: Convulsiile politicii romanesti. Demisia lui Emil Boc