Secretarul de stat Ovidiu Dranga a prezidat joi, 29 noiembrie 2012, cea de-a doua reuniune a Consiliului Consultativ Interinstituţional (CCI) privind problematica românilor din străinătate.
La reuniune, au participat reprezentanţi ai structurilor de profil din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Patriarhia Română, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune şi Ministerul Afacerilor Externe. A participat, cu statut de invitat, şi Liga Studenţilor Români din Străinătate.
În deschidere, secretarul de stat Ovidiu Dranga a prezentat cele două teme incluse pe agenda reuniunii, în baza unor documentare puse la dispoziţia participanţilor de MAE. Astfel, a fost supus dezbaterilor un documentar cuprinzând sistematizarea atribuţiilor ce revin instituţiilor statului cu competenţe în gestionarea relaţiilor cu românii din străinătate, sintetizat pe baza contribuţiilor transmise de membrii CCI. Discuţiile pe această temă au evidenţiat necesitatea constituirii unui grup de analiză juridică pentru raţionalizarea şi optimizarea cadrului legislativ în domeniu.
De asemenea, reprezentanţii MAE au supus atenţiei CCI un documentar privind modul de gestionare a relaţiilor statului spaniol cu comunităţile spaniole din străinătate. A fost subliniat faptul că modelul spaniol prezintă, deopotrivă,beneficiul unei experienţe îndelungate în gestionarea relaţiilor cu diaspora şi al unor similitudini culturale între cele două popoare. Pornind de la experienţa spaniolă, dezbaterile au evidenţiat avantajele pe care le-ar oferi sprijinirea auto-organizării comunităţilor româneşti din străinătate, în vederea identificării şi ierarhizării priorităţilor existente la nivelul fiecărei comunităţi, prin participarea nemijlocită a membrilor reprezentativi ai acesteia la definirea unei agende comune.
Schimbul de opinii a reliefat interesul participanţilor faţă de temele supuse discuţiei, precum şi necesitatea extinderii analizei prin recurs la expertiza specificăfiecărei instituţii, în vederea continuării dezbaterilor pe respectivele teme, demers ce ar putea conduce la o serie de iniţiative aplicabile instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu din România, inclusiv pe dimensiunea legislativă.Totodată, s-a convenit asupra unei modalităţi eficiente de comunicare, în vederea creşterii capacităţii de coordonare interinstituţională.
Următoarea reuniune a CCI va avea loc la începutul anului 2013.
comunicat MAE
Pingback: Doamna ambasador Paraschiva Bădescu a primit medalia OSCE
Pingback: Misiunile României sărbătoresc Ziua Naţională