Radio Catch22 London » Top Secret

Category Archives: Top Secret

Top Secret

BAALBEK baza spatiala

Published by:

enigmele Terrei baalbek_columns Baalbek1 baalbek-templeBAALBEK, BAZĂ SPAŢIALĂ

In apropierea câmpiilor, azi devastate, unde se ridicau pe vremuri oraşele, se află azi ruinele superbe de la Baal­bek, numită astfel în cinstea unei vechi divinităti a fenicienilor. Ruina cea mai remarcabilă de la Baalbek este o acropolă enormă de piatră, vestită încă din antichitate din cauza blocurilor uriaşe care serviseră la constructia ei.

Faimoasele blocuri de la Baalbek nu-şi găsesc echiva­lent nici chiar în epoca noastră şi unii se întreabă dacă nu cumva au servit ca platforme de aterizare pentru nave spaţiale. Ce anume le era destinat să susţină unor blocuri de piatră lungi de douăzeci de metri, şi altele de patru me­tri, groase de trei metri şi cântărind până la un milion de kilograme? Enormele pietre megalitice de la Baalbek au fost tăiate manual, transportate pe o distanţă de aproape un kilometru şi ridicate la şapte metri de pământ pentru a constitui un suport inamovibil pentru… Pentru ce?

O indicaţie ne este poate furnizată de un text din Biblie, în cartea Numeri, care vorbeşte de locuitorii de la Baalbek. Când evreii rătăceau prin deşert, zice Biblia, Moise a tri­mis spioni în Canaan ca să vadă dacă era posibil să-l in­vadeze.

Spionii au revenit şi au spus: „Este mai presus de forţele noastre să atacăm acest popor, deoarece e mult mai puternic decât noi… Locuitorii pe care i-am întâlnit sunt foarte înalţi. Am văzut acolo nişte giganţi, fiii lui Anak… şi am avut impresia că nu suntem decât nişte lăcuste când ne aflam în prezenţa lor“.

Ţi se pare că visezi când te gândeşti că e posibil ca, în trecut, nişte giganţi să-şi fi fixat nişte obiective colosale despre care nu ştim nimic. Şi s-ar mai putea să nu fie chiar o simplă coincidenţă că ruinele monumentale de la Baal­bek se află foarte aproape de cetăţile dispărute Sodoma şi Gomora.

 

mai multe enigme si mistere neelucidate in Top secret

Top Secret

Teorema lui Pitagora cu 1000 de ani înainte de Pitagora

Published by:

teorema lui Pitagora

Teorema lui Pitagora cu 1000 de ani înainte de Pitagora

„Teorema lui Pitagora“ – formulată acum 26 de secole – este o sintagmă perfect marcată în cunoaşterea noastră. Ea are drept de cetate în universul raţional al geometriei. Timp de milenii, nimeni nu i-a contestat prioritatea în istoria gândirii matematice. Şi iată că într-o zi arheologii descoperă o seamă de tăbliţe de lut ars, din ale căror inscripţii reiese că akkadienii utilizau formula respectivă în calculele lor pragmatice cu mai mult de 1000 de ani înainte ca gânditorul ionic să-şi înveţe discipolii esenţa vestitei teoreme. în urmă cu 3500 de ani, aşadar, socotitorii din Ţara-celor-două-fluvii îşi faceau calculele folosind Ingenioasa teoremă izvodită, de bună seamă, dintr-o îndelungată experienţă în mânuirea cifrelor. Dar nu numai scribii o utilizau in metodă de calcul, ci şi învăţăceii anticei Mesopotamii.

In „casa tăbliţelor de lut“, în şcoala sumeriană, şi apoi în cea akkadiană, elevii învăţau nu numai să efectueze cele patru operaţiuni – adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea – ci şi in rezolve o mare diversitate de probleme din câmpul aritmeticii si geometriei. Ei se ajutau de tabele cu rezultate gata calculate pentru înmulţiri cu 10, 30 şi 50 de unităţi; de asemenea, foloseau tabele de rădăcini pătrate şi de grad mai înalt. Din tell-urile (tell-colina, movila inalta) Akkadiei şi ale Elamului, precum şi în Ţara Urartu au fost aduse la lumină mii de tăbliţe cu inscripţii alcătuite din semne socotite, întru început, doar simboluri magice. Prin strădania de o viaţă a unor orientalişti, ca Franşois Thureau-Dangin, Arthur Deimel, Andre Parrot, L. Lipin, O. Neugebauer, au fost însă descifrate enunţurile şi rezolvările a sute de probleme cu aplicaţii practice. S-a vădit astfel că şcolarii de acum 3500 de ani ştiau să rezolve ecuaţii cu două sau chiar cu mai multe necunoscute. Ucenicii-socotitori erau temeinic pregătiţi pentru viaţa practică: ei învăţau să măsoare terenurile şi să le împartă în loturi, în raport cu suprafeţele pe care le deţineau proprietarii, să calculeze exact volumul de pământ ce trebuia dislocat pentru înălţarea piramide- lor-templu şi a clădirilor de tot felul, să stabilească numărul de cărămizi şi de blocuri de piatră pentru zidirile proiectate, să socotească forţele de muncă necesare şi câte altele. Toate aceste obiective determinau profilul învăţământului predat în „casa tăbliţelor”. Scrierea pe tăbliţe, socotelile nu erau doar apanajul sacerdoţilor, cum s-ar putea crede. La rândul lor, îşi însemnau tranzacţiile şi valoarea mărfurilor vândute sau cumpărate neguţătorii şi bancherii, care percepeau dobânzi – cam 20% din capitalul investit în afacerea respectivă – şi trebuiau deci să ştie să le calculeze.

Nivelul gândirii matematice a învăţaţilor mesopotamieni este remarcabil: în practica socotelilor geometrice, ei aplicau adesea metoda algebrică pentru rezolvarea unor ecuaţii de gradul patru, cinci şi şase (s-au găsit tăbliţe ce atestă faptul că au fost perfect rezolvate chiar şi ecuaţii de gradul 8). Unele înscrisuri cuneiforme, descoperite prin anii ’50, relevă că babilonienii calculau cifra n la o valoare de 3,125, ceea ce reprezintă un summum de exactitate pentru acel îndepărtat segment de timp.

Top Secret

Misterioasa Doamnă din Elche

Published by:

Dama de Elche Misterioasa „Doamnă din Elche“

In câmpurile funerare şi în alte perimetre arheologice din Andaluzia, Granada şi Marcia, au fost descoperite o seamă de obiecte ce provin din orizonturile regatelor tartesiene. Bronzuri desăvârşit turnate, cratere metalice pentru libaţii şi ritualuri re­ligioase, ceramică fină, în parte de origine miceniană, precum şi sculpturi realizate din piatră albă şi cretă roşie (să fi fost acea „piatră roşie“ evocată în Timaios?). Printre sculpturi, câteva înfăţişează femei înveşmântate în robe drapate cu falduri somp­tuoase, amintind frescele din Knossos şi Thera. Pe multe vase se află incizate elemente decorative care sugerează înrudiri cu motivele geometrice cretane, vădind în această privinţă asimilarea, în forme noi, tartesiene, a influenţelor arealului cultural al Mediteranei. Se decelează, totodată, şi influenţe ale vetrelor culturale autohtone ce s-au exercitat în spaţiul iberic de către populaţiile aborigene: iberii şi iberocelţii. Cât de intens s-au afirmat aceste determinante, cât de rafinat s-a săvârşit sinteza multiplelor şi originalelor influenţe, ne oferă prilejul de a medita o sculptură descoperită în Câmpurile de la Elche, un loc însingurat aflat la distanţă de 12 kilometri de ţărmul mării, nu departe de Alicante.

Statueta, cunoscută azi sub numele de Doamna din Elche impresionează nu numai prin puritatea trăsăturilor şi armonia întruchipării ei, ci şi prin expresia sa aparte, ce ascunde parca un surâs, o întrebare: „ştiţi voi de unde vin, ştiţi voi cine sunt?”, Unii istorici o înscriu ca pe una dintre cele mai reprezentative figuri feminine din orizonturile vechimii: Venus din Wilendoil, Venus din Laspugne, Venus Danubiana… Doamna din Elche, Venus Iberica, cum mai este numită de criticii de artă, are un plus de farmec, o strălucită grandoare. Ea are întipărită pe chipul senin – odinioară fardat cu ocru roşietic, asemenea zeiţelot helladice – o lumină umană şi în acelaşi timp o superbă detaşare de contingent, proprie divinităţii. O asemenea realizare confirma cu elocvenţă opinia exprimată de reputaţi cercetători – printre care Conception Blanca de Torrecillo, Jose Malaguer şi profesorul Antonio Blanco -, părere potrivit căreia Tartesos constituia în urmă cu 2500…3000 de ani un activ focar de civilizaţie. O civilizaţie care a topit, la foc înalt, în creuzetul devenirii ei, preţioasele „grăunţe de aur“ ale inteligenţei stirpelor iberice şi celtice, esenţele unor culturi avansate.

Consună această concluzie cu frumuseţea şi măsura cumpănită a desăvârşitei opere sculpturale, sinteză a unor varii culturi; în această viziune ne poartă gândul la pertinentele reflecţii ale lui Jacques Gemet referitoare la alte spaţii planetare: „Amintirea artei sculpturale greceşti ce se păstrează în faldurile, atitudinile şi chipurile unor statui din China şi Japonia este una dintre cele mai frumoase dovezi ale unităţii lumii noastre“.

Venus Iberica, regină pământeană sau zeiţă, nemurită în piatră albă de sculptorii măiestri ai regelui Arganthonios, ori poate ai lui Geron şi Pheron, vădeşte forţa de creaţie, capacitatea de a zămisli frumosul ale oamenilor din spaţiile tartesiene care au făurit cel mai vechi stat al Apusului european. Ea susţine, implicit, opiniile unor istorici, ca Richard Hennig sau Ivar Lissner, care afirmă că în anii impetuoşi ai apogeului său, Tartesos a reprezentat un pol al civilizaţiei atlanto-europene, „cea mai înaltă cultură din Occidentul antic“.

Poate fi admirata la Muzeul National de Arheologie din Madrid Spania.

mai multe articole in Top Secret