Când un coşmar anunţă un cataclism. Krakatoa.
Boston SUA, la ora unu dimineaţa, ziua 28 august 1883. Redacţia ziarului Boston Globe este practic goală. Jurnalistul Ed Samson, de serviciu în acea noapte, s-a instalat pentru câteva clipe pe divanul din biroul său, pentru a se odihni şi a adormit, sperând că nici o telegramă prin cablu nu va veni să-l deranjeze.
Scufundat într-un somn profund, el visa. Sau mai exact, el avea un coşmar: vedea nenumăraţi nefericiţi care se aruncau intr-un fluviu ale cărui ape fierbeau. Roci topite se rostogoleau la vale pe pantele unui munte a cărui temelie se cutremura, devastând ferme, măturând sate, cu un potop de lavă, însoţit de un bombardament de pietre. Aceasta se petrecea pe o insulă populată cu indigeni pe jumătate goi: Insula Pralapa, aliată în apropiere de Java. Această insulă era un munte cu un vârf cu sclipiri roşiatice, cu un con vulcanic ştirbit, din care se revărsau torente de lavă incandescentă, care a început să se fisureze, sfârşind prin a exploda printr-o deflagraţie titanică; vacarmul exploziei a acoperit urletele indigenilor, horcăitul celor ce mureau, mumificaţi sub cenuşa vulcanică ori sufocaţi de fumul gros care s-a întins, în curând, peste marea tumultoasă, care fierbea, purtând mormane de cadavre arse, dezarticulate de bombele vulcanice. Ca urmare a acestui cataclism insula a dispărut, înghiţită de ocean.
Intr-o tresărire bruscă de nelinişte, cu respiraţia scurtă, Ed. Samson s-a smuls din acest coşmar înspăimântător, rămânând multă vreme ameţit, înainte de a-şi da seama că în ciuda uimitoarei clarităţi a evenimentelor şi a cumplitei nelinişti pe care o simţea, nu era vorba, de fapt, decât de un vis. Un vis bizar, totuşi, însă care, pe bună dreptate, ar putea furniza tema unui articol pe cinste, bun de introdus în ziar, într-o astfel de zi, Iară nici o ştire senzaţională. Şi jurnalistul se puse pe scris, relatând tot ceea ce reţinuse din acest coşmar, precizând că numeroase ambarcaţiuni şi vapoare fuseseră măturate ca nişte paie de formidabila explozie, descriind uriaşele ziduri de apă provocate de scufundarea insulei Pralapa.
Şi la urmă, scrise cu creion roşu, pe deasupra articolului său, într-un colţ, pe diagonală, cuvântul: “important”. Serviciul de noapte fiind încheiat, el a lăsat pe masă hârtia cu articolul său şi s-a dus acasă.
Câteva ore mai târziu, directorul ziarului Boston Globe a găsit articolul, crezând în mod cât se poate de firesc că era vorba de o telegramă sosită în cursul nopţii şi din care colaboratorul său extrăsese “esenţa”. Directorul a trimis deci textul la cules şi, a doua zi, cotidianul anunţa pe două coloane în prima pagină cataclismul din Insula Pralapa. Agenţia Associated Press arealizat o reluare care a alimentat în curând toate celelalte ziare… Iar acestea, după ce au publicat ştirea, au cerul precizări şi noi informaţii despre această gigantică tragedie.
Directorul ziarului Boston Globe, chestionat despre izvorul informaţiilor sale, nu ştia pe unde să se mai ascundă, incapabil să răspundă, şi se întreba pe unde se afla acel animal de Ed. Samson, după scandaloasa sa farsă! în fine, l-a găsit, şi somându-1 să se explice, a primit “dovezile” onirice… care l-au adus în pragul unei crize de apoplexie. Scribul vinovat, considerat incapabil, a fost alungat, iar directorul ziarului “Boston Globe”, cu moartea în suflet, se întreba cum să-si retragă articolul şi să-şi prezinte scuze cititorilor săi pentru farsa incalificabilă a acestui derbedeu, a acestei lichele, a acestui incapabil, al acestui… Ne putem imagina uşor celelalte epitete. Mai întâi, el a avut curiozitatea să caute într-un atlas Insula Pralapa, apropiată de Java. Dar degeaba. S-a adresat apoi bibliotecii publice din Boston, care i-a răspuns că nu există nici o insulă cu acest nume, nici lângă Java, şi nici în vreo altă mare a globului…
Incă o dată, directorul marelui cotidian era aproape de o criză de apoplexie şi clocea cum să-l omoare pe loc pe acest şarpe perfid pe care-1 hrănise la sânul său! La rândul său, Ed Samson avea tot interesul să nu mai apară în faţa ochilor şefului său.
In momentul când era asaltat de astfel de gânduri sumbre, directorul a fost înştiinţat că valuri enorme, inexplicabile, se spărgerau de coastele occidentale ale Statelor Unite. Dar ce-i păsa lui de această ştire? El avea altceva de facut, să redacteze un articol pentru a se scuza. Să nu mai apară cineva cu acest gen de ştiri!
Dar ştirile au revenit, deranjându-l: din diverse regiuni ale lumii soseau telegrame, anunţând gigantice valuri seismice, ce păreau a arăta că un cataclism de o importanţă excepţională se produsese undeva în Oceanul Indian. în plus, comunicaţiile cu Java erau întrerupte. In Australia, vibraţii puternice şi stranii tulburaseră atmosfera: venind de la o mare depărtare, se auzea un vacarm de canonadă, ca un înfricoşător tunet care însă nu se mai sfârşea. Un val seismic şi mai puternic a urmat primelor valuri uriaşe care nu erau decât preludiul. Aceasta undă de şoc a făcut, după cum s-a aliat ulterior, înconjurul Pământului de trei ori; nenumărate observatoare meteorologice au înregistrat oscilaţii barometrice de o amplitudine neobişnuită.
Şi, în fine, a sosit ştirea: în arhipelagul Insulelor Sonde, Insula- vulcan Krakatoa a explodat apocaliptic pentru ca, în final, să fie înghiţită de valuri. Numeroase nave care au avut neşansa să se alle în zonă şi care au scăpat ca prin miracol s-au refugiat acum în porturi, unde ocupanţii lor relatau îngrozitoarea catrastroia la care -de la distanţă, din fericire- ei asistaseră!
Directorului ziarului Boston Globe, ca hipnotizat şi complet năucit, nici prin gând nu-i mai trecea acum să redacteze scuze searbede adresate cititorilor. Cotidianul său, primul pe planetă, anunţase cataclismul! Tirajul urma să fie dublat: Repede! O ediţie specială, cu o fotografie pe pagina întâi a “marelui reporter” Ed Samson, care a furnizat această “informaţie” senzaţională! A fost rechemat ziaristul concediat, directorul i-a oferit un scotch, a fost reinvestit în funcţie, numit “dragul meu prieten” dar s-a evitat precizarea în ziar a sursei onirice a acelei ştiri năucitoare.
Desigur, Insula Pralapa nu exista; fusese Insula Krakatoa cea care explodase, dar nu se putea găsi pricină pentru un lucru aşa de neînsemnat. Important, nu-i aşa, era că un cataclism avusese loc! Şi că genialul său colaborator a aflat primul despre ea, pentru a da întâietate mondială cititorilor ziarului “Boston Globe”…
Pralapa, Krakatoa… De ce această contradicţie; această singură notă falsă în visul profetic trăit de Ed. Samson, chiar în clipa în care acest cataclism se dezlănţuia pe cealaltă parte a Terrei? Această întrebare a rămas multă vreme fără răspuns până când, într-o zi, societatea de Istorie din Ţările de Jos i-a scris ziaristului pentru a-i trimite o veche hartă a arhipelagului Sonde. O hartă pe care Insula Krakatoa purta numele indigen de Pralapa, nume complet uitat după aceea!
De la începutul secolului al optsprezecelea, numele Pralapa fusese abandonat şi nu mai figura pe nici o hartă şi deci nici în manualele ori dicţionarele geografice. Ed. Samson nu auzise niciodată acest straniu nume de Pralapa (şi nici de cel de Krakatoa, care, de altfel, a devenit celebru după cataclism); în plus. el nu consultase hărţile regiunii. Or, ceea ce a visat el era Pralapa!
Desigur, în cursul acelor momente de groază numeroşi indigeni trebuiau să se fi gândit la numele local, ancestral, al insulei lor. Dar de ce unul dintre aceste mesaje telepatice involuntare, formulat în clipa morţii, a impresionat doar psihicul ziaristului din Boston, şi pe nici un altul dintre contemporanii săi?
Adormit, plasat într-o stare de receptivitate inconştientă, Ed Samson a avut oare o simplă clarvedere? S-a dedublat el şi a vizitat cu dublul său eteric această regiune cutremurată de o catastrofă geologică? Oare dublul său a cules inconştient, numele de Pralapa din spiritul îngrozit al unui om care era în agonie, de la un indigen analfabet care nu cunoştea despre această insulă decât numele pe care i l-au dat.strămoşii săi?
Dar la ce bun să ne batem capul, când savanţii afirmă că toate acestea nu pot exista? Că astfel de fenomene nu pot fi controlate. De altfel, cărţile lor nici nu le menţionează; atunci, de ce să vorbească despre ele? închideţi această carte, prieteni cititori, fiindcă băşicile de oaie umflate de ignoranţă vă vor spune, hotărât, ncadmiţând nici o replică, că tot ceea ce scriu eu nu este decât o ţesătură de inepţii. Exact ca acel “om de ştiinţă”, care, cu câteva săptămâni înaintea lansării lui Gagarin afirma că astronautica nu este decât o completă absurditate.
mai multe articole in Top Secret
C.C. Jung, celebrul psihiatru elveţian, s-a ocupat toată viaţa cu
