Category Archives: Top Secret

Top Secret

Craniul hoinar

Published by:

fenomen poltergeist

Craniul hoinar- aventuri paranormale.

Cu câţiva ani în urmă, domnul de Hixe aflat în situl arheologic de lângă Cevennes, se plimba pe câmp, nu departe de un sat (pe care-l numim Saint-Untel). El se plimba, privind câţiva copii care alergau şi se amuzau, când o mică fetiţă se impiedică şi cazu până la jumătatea corpului ei într-o groapă, strigând. Prietenul nostru s-a grăbit şi a apucat fetiţa, retrăgând-o din această gaura care, din nenorocire, tocmai se deschisese sub paşii ei. Căci sus numita groapă nu se găsea acolo cu câteva clipe mai inainte. Solul se surpase, cedând sub picioruşele copilului. Micuţa, plângând, a dispărut către sat impreună cu camarazii si şi domnul de Hixe a îngenuncheat la marginea unui orificiu de  cca 50  de centimetri lărgime. Lanterna de buzunar l-a ajutat,  curând, să descopere un spectacol macabru: într-un fel de cripta, ca o pivniţă, se ridica o piramidă de cranii! Care era originea acestui osuar? Mai târziu va fi timp să facem cercetări istorice. Prietenul meu s-a aplecat, a apucat craniul care încorona piramida şi a ajuns -nu fară eforturi- să apuce un al doilea craniu si a introdus cele două relicve macabre în rucsacul sau tirolez… şi  s-a îndepărtat de acel loc căci nu se îndoia că acei copii, dupa accidentul din care scăpase fetiţa, urmau să dea alarma în sat.

De fapt, preotul, primarul şi ciţiva oameni au venit sa inspecteze locul, şi, cu o grabă surprinzătoare, preotul a obtinut acordul celorlalţi de a acoperi osuarul cu o dală grea de ciment in zilele care urmau.

Domnul de Hix, revenit în Midi a pus cele două cranii pe o etajeră într-o cameră a castelului…pentru a constata la sfârşitul unui anumit timp că unul dintre cele două cranii avea tendinţa să se mişte. De exemplu, plasat la zece centimetri de extremitatea dreaptă a etajerei, îl regăsea la mijloc! Celălalt, în schimb, rămânea “liniştit”. Cercetările întreprinse ulterior au permis prietenului nostru să reconstituie unul dintre episoadele sângeroase ale războaielor religioase care se derulaseră în “satul cu osuarul”. După lupte crâncene, supravieţuitorii garnizoanei protestante fuseseră luaţi prizonieri de către catolici. Aceştia din urmă, plini de iubire pentru aproapele lor, îl legaseră pe ofiţerul protestant de un arbore şi, sub ochii lui îngroziţi, îl forţaseră să asiste la supliciul oamenilor săi. Nefericiţii au fost decapitaţi şi capetele lor au fost stivuite într-un fel de pivniţă-cisternă, formând b aproape veritabilă piramidă de cranii. Când ultimul protestant a fost astfel asasinat, ofiţerul, martor forţat la oribilul masacru al tovarăşilor , a fost la rîndul lui şi el decapitat; capul acestuia a fost depus In vârful piramidei, pivniţa a fost acoperită şi acest osuar a fost uitat. Nu mai existau de fapt, supravieţuitori în acest sat: ca buni iustini, învingătorii masacraseră barbaţi, femei şi copii, bineînţeles cu binecuvântarea autorităţilor ecleziastice.

Cu greu ne-am putea imagina chinurile groaznice pe care a trebuit să le îndure ofiţerul, văzându-şi tovarăşii de arme pierind sub ochii săi, în mod sălbatic decapitaţi în hohotele de râs ale soldatilor şi tămâierile paracliserului de serviciu. (Suntem de acord, protestanţii n-au fost nici ei prea blânzi, în aceste războaie religioasc sângeroase. Dar cine a început? Cine, de la început, a aratat o intoleranţă scandaloasă şi primul a scos sabia?).

Imaginaţi-vă doza de ură înspăimîntătoare pe care a acumulat-o acest nefericit, asistând la un asemenea supliciu. Putem atunci intelege cât de mare este “remanenţa” psihică, rămasă ataşată de craniul său, cel pe care domnul de Hixe îl luase din vârful piramidei!

Că o relicvă “încărcată” este sediul fenomenului de poltergeist, după ce a fost sustrasă din locul său de repaus, nu trebuie să ne surprindă.

Să sărim peste câţiva ani.

Il regăsim pe castelanul nostru cu câţiva dintre cercetătorii domeniului realităţilor paralele şi o tânără femeie cu predispoziţii pentru mediumitate. Toţi erau reuniţi în biblioteca castelului. Pe o etajeră, cele două cranii. S-au aşezat în jurul unei mese şi şedinţa de spiritism a început. S-au auzit bătăi, apoi s-a perceput o uşoară zgâriere venind de le etajeră: “Craniul hoinar” avansa sacadat! Va cădea! Domnul de Hixe a întrerupt şedinţa, pentru a pune la locul său craniul care, puţin după aceasta, şi-a reînceput mişcările. A fost reaşezat încă o dată, şi şedinţa s-a reluat. Craniul avansa şi oscila pe marginea etajerei. Şedinţa a fost abandonată, masa părăsită iar castelanul a mers cu calm să pună craniul la loc acolo unde stătea “cuminte” la început.

Un scârţâit pe parchet, şi gazdele s-au întors pentru a vedea masa ridicându-se, clătinându-se pe două picioare şi căzând spre tânăra fată! Castelanul şi ai lui s-au grăbit şi au apucat masa exact în momentul în care era gata să-l lovească cu violenţă pe medium care, înnebunită, căzuse pe divan.

De ce această masă s-a năpustit în acest fel asupra tinerei fete? Nu s-ar putea spune ce entitate a craniului “a acţionat” asupra mesei, pentru a o forţa să “agreseze” mediumul?

Domnul de Hixe perplex, o întreba pe tânăra fată. Nu, niciodată un lucru asemănător nu se produsese în cursul şedinţelor la care ea participase. Tot vorbind, ea a sfârşit prin a face o aluzie la localitatea, leagănul familiei sale: satul Saint Untel Untel şi castelanul şi-a ridicat sprâncenele, aruncând mecanic o privire craniului.

Saint-Untel! Exact din acel loc, erau originari şeful catolic si majoritatea bărbaţilor sadici care trăiseră în regiune. Acea trupa în virtutea “acţiunilor” ei ajunsese în satul în care se produsese  execuţia masivă a protestanţilor sub ochii ofiţerului legat de copac.

Oare strămoşii tinerei fete fuseseră înrolaţi în trupele catolice? Participaseră ei la decapitarea nefericiţilor şi la execuţia finală a şefului lor? Mediumul nu ştia nimic, dar acest lucru îi părea posibil dar nu sigur şi am putea atunci să ne întrebam dacă entitatea acestui craniu nu fusese la rândul ei sigură, căutând să localizeze ura sa. Din masa supusă acţiunii psihochinetice -contra acestei descendenţe a celor care îi omorâseră atât de sălbatic pe tovarăşii lui de arme înainte de al decapita pe el însuşi!

Este o ipoteză. Dar toate aceste fapte care se înlănţuie, care par că se “lipesc” unele de altele, nu sunt tulburătoare?

O figură de stil poetică afirmă că “iubirea este mai puternică decât moartea”. De ce n-ar fi acest lucru posibil şi pentru ură?

Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Teleportati in a patra dimensiune.

Published by:

teleportare

Teleportati in a patra dimensiune? Adevaruri care nu pot fi explicate

Iată o întâmplare ciudată care, ca toate întâmplările ciu­date, începe în mod cât se poate de banal.

Intr-o zi de iunie a anului 1968, doctorul şi doamna Gerardo Vidal din Maipu, Argentina, se duseseră la Chascomus pentru a lua parte la o reuniune de familie. Ei erau însoţiţi de un alt cuplu din Maipu, nişte vecini apropiaţi familiei.

Toţi au plecat acasă în aceeaşi zi, noaptea târziu, cu două maşini diferite. Văzând că soţii Vidal nu mai sosesc, vecinii lor, de teamă să nu li se fi întâmplat ceva, au făcut cale întoarsă, parcurgând din nou, în sens invers, cei o sută douăzeci de kilometri până la Chascomus. Nu i-au găsit nici pe soţii Vidal, nici maşina lor. Intorşi la Maipu, au telefonat la spitale dar fară nici un rezultat.

Patruzeci şi opt de ore mai târziu, senor Rapallini, la care avusese loc reuniunea, a primit un telefon interurban din Mexico. Era doctorul Vidal, care i-a spus că el şi soţia lui erau sănătoşi şi se pregăteau să ia avionul pentru a se întoarce la Buenos Aires. Apoi i-a cerut rudei sale să vină să-i ia de la aeroport.

Prietenii şi rudele celor doi s-au dus la aeroport, unde au asistat la coborârea din avion a soţilor Vidal, care pur­tau aceleaşi haine ca cele cu care fuseseră văzuţi cu câteva seri în urmă. Doamna Vidal părea deosebit de tulburată şi a trebuit să fie transportată într-o clinică unde i s-a diag­nosticat ceea ce presa va numi „o criză nervoasă violentă“.

Doctorul Vidal a facut apoi relatarea incredibilă a ceea ce li se întâmplase în cele două zile precedente. A povestit că întorcându-se acasă, intraseră într-o ceaţă groasă, atât de groasă încât totul devenise negru. Apoi, brusc, se po­meniseră în plină zi.

Se aflau pe un drum pe care nu-l cunoşteau. Doctorul Vidal coborâse din maşină şi băgase de seamă că vopseaua de pe caroserie fusese în întregime arsă.

Strigaseră atunci un automobilist ca să afle unde se găseau şi li s-a spus că în apropierea oraşului Mexico. După aceea se duseseră la consulatul argentinian din Mexico unde li s-a explicat că trecuseră două zile de la traversarea lor prin ceaţă.

Cazul a făcut multă vâlvă în Argentina.

Publicaţia La Razon remarcă faptul că, în ciuda haloului fantastic care pare să învăluie relatarea soţilor Vidai, anumite detalii dau de gândit: internarea doamnei Vidal în clinica de la Buenos Aires, confirmarea sosirii soţilor cu un avion venind direct de la Mexico, dispariţia maşinii, intervenţia consu­latului, seriozitatea cu care a tratat acest incident poliţia din Maipu, telefonul primit de familia Rapallini de la Mexico.

In revistele de specialitate puteti gasi mai multe date despre cazul Vidal, un caz celebru

Top Secret

Regimentul disparut

Published by:

fenomene stranii ale lumii

Regimentul disparut. Fenomene stranii ale lumii

In timpul unui război e posibil orice. Personalităţile sunt puse la încercare, dar nici raţiunea nu e scutită. Uneori ai sentimentul că o lume se deschide ca s-o înghită pe alta. Uneori chiar în sens propriu, aşa cum pare să dovedească aventura unui întreg regiment britanic, cu ocazia campaniei din Turcia, în timpul primului război mondial.
Evenimentele au avut loc la 28 august 1915.

Britanicii împreună cu trupele australiene şi neozeelandeze îi atacau pe turci, retraşi pe o înălţime, lângă micul golf Sulva. Lupta era în toi înregistrându-se numeroşi răniţi de ambele părţi.
Dimineaţa era senină şi însorită. Nu se vedeau decât şase-şapte nori nemişcaţi de jur împrejurul colinei pentru care se dădea lupta, la cota şaizeci. Turcii trăgeau neîntrerupt în asediatori. In mod foarte ciudat, deşi vântul bătea cu 8 km/h dinspre sud, norii rămâneau nemişcaţi.
Regimentul I din Norfolk a primit ordinul să urce în pas de şarjă până la poziţiile turcilor. Militarii s-au repezit drept într-unul din norii opriţi în mijlocul unui torent secat, Kaiajak Dere. In ora care a urmat, unu până la patru mii de oameni au intrat astfel în nor, au declarat geniştii neozeelandezi care se aflau vârâţi în tranşeele lor aflate la peste doi kilometri de locul acela.
Apoi s-a produs incredibilul. Norul de şaptezeci de metrii  pe două sute cincizeci de metri, rămas până atunci la nivelul solului, s-a ridicat încet în aer şi s-a îndreptat spre Bulgaria.
Oamenii din Regimentul I şi-au luat zborul o dată cu el. Dacă au fost nimiciţi în cursul luptei, atunci asta s-a întâmplat în modul cel mai expeditiv din toate analele şi documentele militare, pentru că niciodată nu s-a mai vorbit de ei. Dar dacă au fost răpiţi şi transportaţi de nor, aşa cum afirmă geniştii neozeelandezi, poate că s-au pomenit intr-o altă lume, într-o lume în care nu există război.

mai multe articole in Top Secret