Category Archives: Politichie

Politica romaneasca si internationala. Evenimente, stiri, puncte de vedere. Gandeste liber!

Politichie

Reacţia MAE cu privire la recentele declaraţii ale unor lideri marcanţi din Marea Britanie

Published by:

COMUNICAT DE PRESAMinisterul Afacerilor Externe a luat notă cu preocupare de recentele declaraţii ale unor lideri marcanţi din Marea Britanie referitoare la posibilitatea impunerii unor măsuri de control al mobilităţii cetăţenilor din unele state europene după 2014.

În acest context, secretarul de stat Luminiţa Odobescu va avea astăzi, 8 octombrie 2012, o întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, cu scopul de a transmite preocuparea părţii române faţă de aceste ultime declaraţii, precum şi faţă de dificultăţile persistente şi din ce în ce mai numeroase întâmpinate de cetăţenii români în exercitarea libertăţii de circulaţie in Regatul Unit.

În paralel, MAE a făcut deja demersuri atât pe lângă oficialii britanici de resort, cât şi pe lângă Comisia Europeană pentru semnalarea situaţiei în care se află cetăţenii români. Ne exprimăm speranţa că toate Statele Membre (SM) vor continua să respecte legislaţia comunitară, iar Comisia Europeană, în calitatea sa de gardian al Tratatelor, va veghea şi corecta orice abatere. Vom menţine, în continuare, dialogul cu Comisia Europeana pentru a ne asigura ca prevederile Tratatelor sunt aplicate şi cetăţenii români nu sunt supuşi niciunui gen de discriminare.

MAE îşi reafirmă convingerea că principiul liberei circulaţii este unul esenţial pentru buna funcţionare a pieţei unice, consolidarea integrării europene şi relansarea economică a Uniunii. Totodată, MAE subliniază că principiile care stau la baza construcţiei europene nu trebuie subminate, iar coeziunea proiectului european şi solidaritatea între SM nu trebuie afectate, mai ales în contextul actual de criză care afectează toate Statele Membre.

comunicat de presa MAE

Diverse

In seara asta ne distram in familie:)

Published by:

emisiune radioVa astept la ora 19.00 Londra, 21.00 Romania sa  ne distram impreuna,  spunem bancuri, ascultam muzica, vorbim despre viata, sex, relatii

O gluma, un ras sanatos , un zambet, muzica, relaxare , ne incarca cu energie pozitiva si pofta de viata.

Ne pregatim pentru o noua saptamana.

Si cum spun eu: Ziua de luni este o zi plina de sperante. Noi sanse, noi oportunitati.

Asa ca va invita sa ne simtim bine doua ore.

Acum doua saptamani a fost ziua mea. Cand m-am trezit dimineata nu ma simteam prea bine dar speram ca sotia o sa-mi cante “Multi ani traiasca…” si eventual o sa-mi dea un cadou, dar ea nu mi-a zis nici macar buna dimineata… Copiii si ei s-au asezat la micul dejun fara sa ma felicite. Am ajuns foarte deprimat la birou, cand am intrat pe usa secretara plina de euforie mi-a zis:
– La multi ani!…
M-am simtit un pic mai bine, macar ea si-a adus aminte de ziua mea. Am lucrat normal si spre dezamagirea mea nimeni din prieteni sau rude nu m-a sunat la telefon sama felicite. Aproape de pranz secretara a intrat la mine in birou si mi-a zis:
– Ce-ar fi sa mergem sa mancam impreuna?
I-am raspuns ca e cea mai buna propunere pe care am auzit-o toata ziua si am acceptat. Am ales un restaurant intim unde am mancat bine, am baut cate un sprit si ne-am distrat de minune. In masina, in drum spre birou ea mi-a zis:
– Intr-o asemenea zi, de ce sa ne mai intoarcem la birou, mai bine vino la mine acasa sa continuam sa ne distram!…
– “Bine!” am zis… “hai! si asa mai bem cate un paharel”… Odata ajunsi in apartamentul secretarei mi-a zis:
– Sper ca nu te deranjeaza daca am sa ma fac mai comoda?….
– Nuuuu, nici o problema! i-am raspuns, iar in sinea mea ma gandeam ca o sa fie o experienta interesanta. Ea a intrat in dormitor si dupa cateva clipe a iesit… dar cu un un tort imens cu lumanari, urmata de sotia mea, copiii, prieteni si rude cantand in cor: “MULTI ANI TRAIASCA…” iar eu stateam ca un idiot doar in chiloti, in mijlocul sufrageriei…
Asta e motivul pentru care am dat-o afara pe scarba asta de secretara… Cu sentimentele nu se joaca nimeni!

 

Ne auzim la ora 19.00 Londra, 21.00 Romania

Maddie Ancuta

Winamp: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.pls
Windows Media Player: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.asx
Real Player: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.ram
QuickTime: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.qtl
Politichie

Conferinţa de presă a ministrului afacerilor externe

Published by:

MINISTRUL DE AFACERE EXTERNConferinţa de presă a ministrului afacerilor externe

Ministrul afacerilor externe Titus Corlăţean a susţinut astăzi, 4 octombrie 2012, o conferinţă de presă, la două luni de la preluarea mandatului, în cadrul căreia a prezentat viziunea sa asupra priorităţilor şi perspectivelor de politică externă ale Românie, trecând în revistă agenda pentru următoarea perioadă, precum şi acţiunile diplomatice întreprinse până în prezent.

Personal încerc să promovez o diplomaţie dinamică, proactivă şi mai ales curajoasă, cu viziune pe termen lung. Primul meu obiectiv a fost acela de a consolida profilul şi /…/ reputaţia externă a României şi, în egală măsură, de a construi o agendă de contacte bilaterale şi multilaterale de substanţă, în plan extern, care să fie utile intereselor naţionale ale României”, a declarat ministrul Titus Corlăţean în deschiderea conferinţei.

Şeful diplomaţiei române a afirmat că politica externă trebuie să aibă la bază coordonate predictibile, indiferent de schimbările politice, subliniind că este nevoie de continuitate în vederea promovării unei imagini coerente şi credibile a României pe plan extern: “Politica externă este un proiect care poate fi sprijinit de toate forţele politice. Avem nevoie de predictibilitate şi credibilitate şi acestea sunt obiective care au nevoie de sprijin transpartinic”, a ţinut să sublinieze ministrul afacerilor externe.

Totodată, ministrul Titus Corlăţean a prezentat coordonatele pe care va continua acţiunea MAE, respectiv: consolidarea statutului de membru în UE şi Alianţa Nord-Atlantică, Parteneriatul Strategic cu SUA, susţinere pentru parcursul european al Republicii Moldova, consolidarea parteneriatelor strategice şi nu în ultimul rând prezenţa activă şi substanţială a României în dezbaterile pe plan european şi euroatlantic. Şeful diplomaţiei române a mai declarat că trebuie relansate relaţiile de cooperare şi chiar parteneriate cu statele din Orientul Mijlociu, Africa, Asia – Pacific cu care România a avut relaţii bune în trecut şi a insistat asupra importanţei promovării intereselor economice ale României.

Şeful diplomaţiei române a trecut în revistă principalele acţiuni diplomatice derulate în ultima lună, dar şi direcţiile strategice pentru următoarea perioadă.

Astfel, ministrul Titus Corlăţean a prezentat concluziile vizitelor în Republica Moldova şi Georgia, ca parte a efortului de consolidare a rolului României în Vecinătatea Estică a UE, precum şi acţiunile diplomatice consistente derulate în marja participării la a 67-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Şeful diplomaţiei române a făcut referire şi la vizita efectuată la Strasbourg, la 11 septembrie 2012, unde a avut o serie de contacte cu oficiali ai Consiliului Europei şi ai Parlamentului European, precum şi la Reuniunea informală Gymnich a miniştrilor de externe UE, care s-a desfăşurat la Paphos, în perioada 7 – 8 septembrie 2012.

Ministrul Afacerilor Externe a subliniat importanţa vizitei efectuate la începutul săptămânii în Ungaria, prin prisma reconfirmării angajamentului ambelor părţi privind consolidarea Parteneriatului Strategic şi a relaţiilor de bună vecinătate.

În ceea ce priveşte agenda de politică externă din perioada următoare, ministrul Titus Corlăţean a anunţat participarea sa la data de 8 octombrie 2012 la Forumul Democraţiei de la Strasbourg şi întrevederile cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, cu preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Gianni Buquicchio, cu ministrul delegat al afacerilor europene, Bernard Cazeneuve şi cu alţi demnitari prezenţi la Forumul de la Strasbourg, care vor avea loc în marja acestui eveniment.

De asemenea, ministrul afacerilor externe a anunţat turneul pe care urmează să îl efectueze, în perioada 9 – 11 octombrie 2012, în Statul Israel, Autoritatea Naţională Palestiniană şi Regatul Haşemit al Iordaniei. Agenda vizitelor cuprinde primiri la regele Abdullah al Iordaniei, la preşedintele Senatului din Iordania, la premierul israelian, la preşedintele ANP şi premierul palestinian, precum şi întrevederi cu ministrul energiei şi apei din Israel, cu miniştrii palestinieni ai economiei, agriculturii şi apelor şi cu ministrul economiei şi comerţului din Iordania. De asemenea, ministrul Titus Corlăţean a precizat ca va avea întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi cu membri ai comunităţilor româneşti.

Şeful diplomaţiei române a anunţat participarea, la Luxemburg, la reuniunea lunară a Consiliului Afaceri Externe (CAE) din data de 15 octombrie 2012, unde vor fi prezenţi miniştrii de externe ai statelor membre UE, şi întrevederea la data de 16 octombrie 2012, la Bruxelles, cu Secretarul General al NATO şi cu românii care deţin funcţii importante în Secretariatul International.

Pentru perioada care va urma, şeful diplomaţiei române a anunţat şi vizita sa oficială în Germania, la data de 17 octombrie 2012, când va avea o întrevedere la Berlin cu ministrul german de externe, Guido Westerwelle, în cadrul consultărilor politico-diplomatice strânse care există între România şi Germania. De asemenea, Titus Corlăţean va efectua şi o vizită oficială în Cipru, la invitaţia omologului său, Erato Kozakou-Marcoullis, în perioada 29-30 octombrie 2012. Vizita survine în contextul relaţiilor strânse şi al dezvoltării dialogului bilateral, dar şi al deţinerii de către Cipru a preşedinţiei Consiliului UE în semestrul al doilea al anului 2012. Totodată, demnitarul român a anunţat şi vizita ministrului italian de externe Giulio Terzi în România, în viitorul apropiat.

 

Titus Corlăţean a mai prezentat şi alte priorităţi aflate pe agenda MAE, respectiv organizarea unei reuniuni a Consiliului Consultativ al Ministerului de Externe, precum şi crearea unui Consiliu pentru Relaţii Externe al României, după modelul Consiliului European pentru Relaţii Externe, care să încurajeze o mai bună interacţiune cu mediul academic de specialitate şi institute de profil.

Ministrul Afacerilor Externe a amintit că România este implicată în procese de reconstrucție instituțională, asistență pentru procese democratice în curs în diferite state, în special din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Titus Corlățean a anunțat că România va acorda ajutor Republicii Moldova în vederea combaterii efectelor secetei din această vară şi va aloca 100.000 euro guvernului iordanian pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor din Siria, din fondul asistenţei pentru dezvoltare.

*
* *
Şeful diplomaţiei române a condamnat ferm, în cadrul conferinţei de presă, acţiunile agresive ale Siriei împotriva Turciei, din 3 octombrie 2012. “Aceste acţiuni pun în pericol securitatea regională şi a Alianţei Nord-Atlantice, reprezentând o încălcare gravă a normelor de drept internaţional. În calitate de membră NATO şi în spiritul parteneriatului strategic bilateral, România manifestă întreaga sa solidaritate cu Turcia şi poporul turc, exprimând compasiune faţă de victime şi familiile lor. România a sprijinit de altfel declaraţia Consiliului Nord Atlantic adoptată în noaptea de 3 octombrie, solicitând încetarea imediată a oricăror acţiuni agresive împotriva unui Aliat”, a declarat Titus Corlăţean.

 

Comunicat de presă