Category Archives: Politichie

Politica romaneasca si internationala. Evenimente, stiri, puncte de vedere. Gandeste liber!

Politichie

Vizita la Bucureşti a ministrului pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

Published by:

COMUNICAT DE PRESAVizita la Bucureşti a ministrului pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

(12-13 martie 2013)

 

La invitaţia ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, ministrul  pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington, va efectua o vizită la Bucureşti în perioada 12-13 martie 2013. Programul vizitei include,mâine, 13 martie 2013, convorbiri oficiale cu ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean şi cu secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba.

Vizita va avea atât  componentă bilaterală, pornind de la Parteneriatul Strategic între România şi Regatul Unit, cât şi europeană şi internaţională. Pe agenda întrevederilor figurează subiecte de ordin internaţional, precum  cele privind Primăvara Arabă, situaţia politică şi strategică din Afganistan, Siria şi Libia etc.. Totodată,  vor fi discutate teme aflate pe agenda europeană, cu accent pe aspecte legate de viitorul Europei, extinderea UE, Parteneriatul Estic, agenda de creştere economică a UE, inclusiv din perspectiva discuţiilor la proximul Consiliu European. În acest context, urmează a fi abordate, între altele, evoluţiile din Balcanii de Vest şi Republica Moldova.

Un punct important al discuţiilor îl va constitui subiectul liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii Europene, inclusiv din perspectiva liberalizării complete a accesului lucrătorilor români (şi bulgari), pe pieţele muncii din statele membre, începând cu 1 ianuarie 2014.

De asemenea, oficialul britanic va fi primit de către prim-ministrul României.

Politichie

Circulaţia este afectată în Belgia de căderile de zăpadă

Published by:

atentionare calatorieAtenţionare de călătorie

Circulaţia este afectată în Belgia de căderile de zăpadă

 

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români aflaţi în Belgia sau care urmează să călătorească în această ţară că, în urma ninsorilor, circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate pe autostrăzi, pe o singură bandă. În Flandra occidentală, poliţia a solicitat camioanelor să rămână sau să se retragă în locurile de parcare amenajate.

Au avut loc numeroase accidente care au creat blocaje în trafic, inclusiv în oraşe, unde se circulă lent şi în coloană. Ambuteiajele la intrările în oraşe se întind pe sute de kilometri.

În Bruxelles transportul în comun de suprafaţă se desfăşoară cu dificultate.

La reţeaua de metrou şi în traficul feroviar s-au constatat întârzieri faţă de graficul afişat.

În prezent, cursele aeriene sunt afectate în mod semnificativ, înregistrându-se întârzieri şi anulări pe toate aeroporturile.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă călătorilor să consulte compania aeriană cu care urmează să zboare.

Politichie

Repatrierea unui grup de 6 cetăţeni români din Siria

Published by:

repatriere romani siriaComunicat de presă

Repatrierea unui grup de 6 cetăţeni români din Siria

Ministerul Afacerilor Externe informează că, duminică 10 martie 2013, un grup de 6 cetăţeni români a fost repatriat din Siria, pe ruta Beirut-Bucureşti. Cei 6 cetăţeni români au efectuat deplasarea direct la Beirut, unde au fost preluaţi şi asistaţi de către reprezentanţii misiunilor diplomatice române din Liban. Acţiunea de repatriere a fost realizată cu sprijinul misiunilor diplomatice române din Beirut si Damasc, care au achiziţionat bilete de avion, au întocmit în regim de gratuitate documente de călătorie si au asigurat tranzitul vamal.

Până la această dată, 405 cetăţeni români au fost repatriaţi din Siria, dintre care 278  cu sprijinul direct al Ambasadei României la Damasc şi 127 în cooperare cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie.De asemenea, prin intermediul misiunii diplomatice de la Damasc şi a OIM-ului au fost repatriati 49 de cetăţeni ai Republicii Moldova.

Ambasada României la Damasc asigură protecţie şi asistenţă consulară în Siria şi pentru cetăţenii francezi, turci, australieni, cât şi pentru cei ai Republicii Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul de a evita călătoriile în R.A. Siriană. De asemenea, cetăţenilor români aflaţi în R.A. Siriană li se recomandă să părăsească teritoriul sirian cât mai curând posibil prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale. Cei afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24h la nr. de telefon: +40.21.319.21.37 – din cadrul Departamentului Consular din MAE, linie telefonică dedicată solicitărilor de sprijin şi informaţii consulare specializate. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor