Category Archives: Politichie

Politica romaneasca si internationala. Evenimente, stiri, puncte de vedere. Gandeste liber!

Diverse Top Secret

Legiunea venita din trecut

Published by:

intamplari ciudateLegiunea venita din trecut. Istorii neelucidate

Intr-o seară din luna septembrie a anului 1974, scrii­torul A.C. McKerracher şi-a întrerupt lucrul şi a hotărât să facă o pauză în care să ia aer în poarta casei. McKerracher şi familia lui se mutase de curând într-un cartier rezi­denţial situat pe o colină care domina orăşelul de provin­cie scoţian Dunblane, din comitatul Perthshire. Noaptea era senină iar aerul rece şi uscat. In vale, oraşul era învă­luit în ceaţă. Deodată, tăcerea a fost ruptă de un zgomot care semăna cu mişcarea unei mulţimi peste câmp.

Crezând că era victima surmenajului, McKerracher s-a întors în casă. Dar, douăzeci de minute mai târziu, tulburat de ceea ce se petrecuse, a ieşit din nou. Zgomotele erau mai puternice şi mai apropiate decât înainte. De data asta ai fi zis că o trupă mare de oameni mergeau pe cealaltă parte a străzii.

„Incremenisem în loc, ascultând mărşăluirea invizibilă de vizavi, a povestit scriitorul. Cred că erau mii de oameni căci zgomotul era foarte puternic.“

Crezând că îşi pierde minţile, scriitorul s-a forţat să re­intre în casă şi s-a întins în pat. O săptămână mai târziu, McKerracher, fiind în vizită la o familie vecină, a auzit de la ei o întâmplare ciudată. Gazdele i-au spus că, cu o săptămână în urmă, noaptea târziu, câinele şi pisica lor se treziseră brusc şi îşi zbârliseră părul ascultând parcă ceva. Chestia asta durase douăzeci de minute. Cei doi adăugau că animalele erau înspăimântate.

McKerracher nu le-a vorbit de ce i se întâmplase lui. Totuşi, comportamentul ciudat al animalelor se produsese la aceeaşi oră la care auzise defilarea acelei mulţimi de oameni cu o săptămână în urmă. Căutând o explicaţie, scriitorul a descoperit că un vechi drum roman, care mer­gea spre nord, trecea chiar prin spatele caselor aflate de cealaltă parte a străzii. In anul 117 era noastră, legiunea a 9-a de elită, formată din soldaţi iberici, fusese trimisă în regiune pentru a înăbuşi o revoltă a triburilor scoţiene. Legiunea număra patru mii de oameni.

Respectiva legiune primise porecla de „a 9-a Ghinionis­ta” în urma unor evenimente care avuseseră loc în anul 60. In anul acela, oamenii legiunii o biciuiseră pe regina Boadice din tribul icenilor din Anglia, şi îi violaseră fi­icele. Regina îi făcuse de ruşine în mod public şi mai târziu condusese o rebeliune care făcuse multe victime în rândurile lor.

Legiunea, reorganizată, nu mai fusese niciodată aceeaşi. Lungul ei marş prin Scoţia avea să se termine într-un chip ciudat. La puţină vreme după ce a trecut prin locul pe care secolele viitoare aveau să-l numească Dunblane, legiunea a dispărut fară să lase vreo urmă.

In octombrie 1984, McKerracher, care nu avea să mai audă zgomotele şi avea să se multe în alt cartier din Dun­blane, a ţinut o conferinţă despre istoria locală în faţa membrilor unei asociaţii feministe. După ce şi-a terminat expunerea, Cecilia Moore, o membră a asociaţiei, s-a ridi­cat în picioare şi a declarat că s-ar putea foarte bine ca să fi auzit şi ea zgomotul făcut de legiunea romană.

Cecilia Moore locuia chiar în fata fostului domiciliu al conferenţiarului. „Intr-o seară, când ieşisem cu pisica, am auzit ceva care mi s-a părut că seamănă cu zgomotul făcut de o armată trecând prin grădina mea.“ McKerracher a reuşit să determine cu precizie că incidentul relatat de ea avusese loc exact în momentul în care îl observase şi el.

„Sunt convins, a scris el, că ceea ce am auzit noi doi era într-adevăr legiunea romană, în marş spre destinul ei fatal, în urmă cu aproape două mii de ani.“

 

Fenomenele stranii ale lumii by Charles Berlitz

 

mai multe articole in Top secret

 

 

 

Politichie

Atenţionare de călătorie – Israel

Published by:

GREVA AERIANA ISRAELAtenţionare de călătorie – Israel

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Israel că, începând cu data de 21 aprilie 2013, sindicatele din cadrul companiilor aeriene israeliene El Al, Arkia şi Israir au declanşat greva generală în sectorul aviaţiei civile.

De la data de 21 aprilie, toate zborurile interne şi internaţionale efectuate de companiile El Al, Arkia şi Israir sunt anulate pe termen nelimitat (inclusiv cursele pe ruta Tel Aviv – Bucureşti – Tel Aviv). 

În vederea prevenirii unor situaţii neplăcute, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să călătorească în Israel să se informeze în prealabil la compania de transport aerian ale cărei servicii intenţionează să le folosească.

Politichie

Anulare zboruri ale companiei aeriene Lufthansa

Published by:

atentionare calatorieAtenţionare de călătorie

 Anulare zboruri ale companiei aeriene Lufthansa

 

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească cu compania aeriană Lufthansa că datorită unei greve de avertisment organizată în data de 22 aprilie, de Sindicatul Verdi, 1650 de zboruri pe distanţe scurte vor fi anulate.

Compania aeriană Lufthansa recomandă tuturor călătorilor care au rezervate zboruri să se informeze cu privire la zborurile anulate şi la alternativele oferite (călătoria cu trenul).

Zborurile efectuate de compania Germanwings (este o companie aeriană low-cost care face parte din compania Luftansa) nu sunt afectate.

Pentru informaţii privind traficul aerian, cetăţenii români sunt sfătuiţi să consulte site-ul: http://www.lufthansa.com/

Pentru a veni în sprijinul călătorilor au fost create linii telefonice gratuite:

Germania – 08008506070

UK – 08003580538

Franta – 0805980097

Spania – 900901465

Italia – 800089775

Rusia – 88003334265

 

Călătorii din România se pot informa la numărul de telefon – 021-2048410.