Category Archives: Politichie

Politica romaneasca si internationala. Evenimente, stiri, puncte de vedere. Gandeste liber!

Politichie

Acţiunea de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Sudanul de Sud

Published by:

Atentionare calatorie

Comunicat de presă

Acţiunea de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Sudanul de Sud

 

Ministerul Afacerilor Externe informează că în data de 27 decembrie 2013, a fost finalizată acţiunea de repatriere, prin Kenya şi Turcia, a unui grup de 15 cetăţeni români, aflaţi de mai multe zile în situaţie critică pe teritoriul Sudanului de Sud.

Cei 15 cetăţeni români făceau parte dintr-o echipă de peste 100 de persoane, în majoritate cetăţeni moldoveni, angajaţi ai unei firme din Republica Moldova, care desfăşoară activităţi lucrative în domeniul construcţiilor în Sudanul de Sud.

Ministerul Afacerilor Externe a fost sesizat asupra acestui caz în data de 18 decembrie 2013 de către Direcţia Generală Consulară din Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene  al R. Moldova, care a cerut sprijinul autorităţilor române.

Din momentul sesizării în legătură cu situaţia cetăţenilor români din Sudan de Sud, Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular a întreprins o serie de demersuri susţinute pentru a veni în sprijinul acestora şi a înlesni întoarcerea acestora în siguranţă în ţară. Dintre numeroasele demersuri efectuate de Ministerul Afacerilor Externe subliniem:

  • Menţinerea legăturii permanente cu Direcţia Generală Consulară din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
  • Invitarea în audienţă a ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, în data de 23 decembrie 2013, pentru a-l informa cu privire la evoluţiile referitoare la evacuarea întregului grup de angajaţi ai companiei din Republica Moldova.
  • Contactarea conducerii companiei din Chişinău referitor la situaţia cetăţenilor români, membri ai grupului de angajaţi ai companiei, blocaţi în Sudanul de Sud.
  • Transmiterea unei comunicări  Ambasadei Republicii Sudanului la Bucureşti prin care a  fost cerut sprijinul autorităţilor sudaneze pentru repatrierea cetăţenilor români din Sudanul de Sud pe teritoriul Republicii Sudan.
  • Transmiterea de instrucţiuni către Ambasadele României la Khartoum, Sudan, și la Nairobi, Kenya, pentru a face demersuri pe lângă autorităţile statelor de reşedinţă şi pe lângă Ambasada Sudanului de Sud pentru a obţine sprijinul acestora în vederea identificării rutei optime pentru evacuarea cetăţenilor români precum şi a restului persoanelor angajate ale companiei din Republica Moldova, aflaţi în situaţie critică pe teritoriul Sudanului de Sud.
  • Facilitarea stabilirii de contacte directe între ambasadele României la Khartoum şi la Nairobi şi conducerea companiei din R. Moldova.

Ambasada României la Khartoum a întreprins următoarele demersuri:

  • A transmis comunicări oficiale Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Sudan şi la Ambasada Sudanului de Sud la Khartoum.
  • Reprezentantul ambasadei s-a prezentat în audienţă la Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Sudan şi a solicitat sprijinul autorităţilor sudaneze pentru repatrierea grupului de cetăţeni români şi moldoveni.
  • Reprezentantul ambasadei României la Khartoum a avut o întrevedere cu ambasadorul Sudanului de Sud căruia i-a cerut sprijinul autorităţilor sud-sudaneze pentru evacuarea grupului de cetăţeni români şi ai R. Moldova.
  • S-a coordonat permanent cu conducerea companiei din R. Moldova pentru evacuarea întregului grup din Sudanul de Sud prin Kenya.

Ambasada României la Nairobi a întreprins următoarele demersuri:

  • A făcut demersuri pe lângă autorităţile kenyene pentru a permite intrarea grupului de cetăţeni români şi ai R. Moldova din Sudanul de Sud în Kenya şi respectiv pentru tranzitarea acestei ţări în vederea repatrierii grupului la Bucureşti sau Chişinău.
  • S-a coordonat permanent cu conducerea companiei din R. Moldova pentru evacuarea întregului grup din Sudanul de Sud prin Kenya.
  • A oferit asistenţă consulară necesară repatrierii grupului de muncitori români.

 

Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Sudanul de Sud  sau se află deja pe teritoriul acestei ţări, sunt sfătuiţi să se adreseze celei mai apropiate misiuni a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel coordonatele pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Atragem atenția că pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe există un avertisment de călătorie actualizat, prin  care se recomandă cu fermitate tuturor cetăţenilor români să evite deplasările  în Sudanul de Sud:  http://www.mae.ro/travel-alerts/23853

 

Politichie

Atenţionare de călătorie – Ungaria-Croatia

Published by:

atentionare calatorie

Atenţionare de călătorie, Republica Croaţia

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care se deplasează în Republica Croaţia, în perioada 15 noiembrie 2013 – 15 aprilie 2014, asupra faptului că autorităţile locale au introdus obligaţia de echipare a tuturor vehiculelor rutiere cu echipamente speciale de iarnă pentru următoarele porţiuni de drum:

§  Autostrada A1 – Zagreb – Karlovac – Bosiljevo – Maslenica;

§  Autostrada A2 – Macelj (graniţa cu Rep. Slovenia) – Trakošćan – Krapina – Zagreb;

§  Autostrada A3 – Bregana (graniţa cu Rep. Slovenia) – Zagreb – Sl. Brod – Bajakovo (graniţa cu Rep. Serbia);

§  Autostrada A4 – Goričan (graniţa cu Ungaria) – Varaždin – Zagreb;

§  Autostrada A5 – Osijek – Đakovo – Sredanci;

§  Autostrada A6 – Bosiljevo 2 (A1) – Delnice – Rijeka;

De asemenea, măsura se aplică pe majoritatea drumurilor naţionale şi judeţene din nord-estul, centrul şi nord-vestul Croaţiei, singura regiune exceptată fiind Dalmaţia de Sud. Folosirea echipamentelor de iarnă este obligatorie pe porţiunile de drum menţionate indiferent de condiţiile atmosferice sau de tipul de vehicul rutier.

MAE recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Croaţia să consulte atât site-urile de specialitate (Compania Naţională Croată de Autostrăzi – http://www.hak.hr , Compania Naţională Croată de Căi Ferate – http://www.hznet.hr , Autoritatea Portuară Croată –http://www.portauthority.hr  şi Agenţia Croată de Aviaţie Civilă – http://www.ccaa.hr ), cât şi pagina de internet www.mae.ro , pentru informaţii actualizate.

 

Atenţionare de călătorie – Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe informează transportatorii de mărfuri care se deplasează pe teritoriul Ungariei cu privire la restricţiile de circulaţie impuse pentru autovehiculele a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 t.

Restricţiile au caracter temporar şi se aplică în următoarele intervale:

– Începând cu data de 21.12.2013, sâmbătă, de la ora 22.00 (ora locală) şi până la data de  22.12.2013, duminică, ora 22.00 (ora locală), restricţie obişnuită pentru ziua de duminică;

– Începând cu data de 24.12.2013, marţi, de la ora 22.00 (ora locală) şi până la data de 26.12.2013, joi, ora 22.00 (ora locală), (perioada Crăciunului);

– Începând cu data de 28.12.2013, sâmbătă, ora 22.00 (ora locală) şi până la data de 29.12.2013, duminică, ora 22.00 (ora locală), restricţie obişnuită pentru ziua de duminică;

– Începând cu data de 31.12.2013, marţi, de la ora 22.00 (ora locală) şi până la data de 01.01.2014, miercuri, ora 22.00 (ora locală), (perioada Anului Nou).

 

Ministerul Afacerilor Externe recomandă transportatorilor de marfă să consulte atât web-site-urile de specialitate cât şi pagina de internet www.mae.ro pentru informaţii actualizate.

Politichie

Conferinţă de lansare a proiectului “Centru de contact şi suport al cetăţenilor români din străinătate”

Published by:

Atentionare calatorie

MAEComunicat de presă

Conferinţă de lansare a proiectului “Centru de contact şi suport al cetăţenilor români din străinătate”

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE organizează joi, 21 noiembrie 2013, ora 10:30, la sediul MAE, Sala Gafencu, conferinţa de lansare a proiectului “Centru de contact şi suport al cetăţenilor români din străinătate” – cod SMIS 32663.

Proiectul este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013 – AXA PRIORITARĂ 2: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare.

Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 17.612.385 lei, din care:

•              14.970.527,25 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European;

•              2.641.857,75 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Obiectivul general al proiectului constă în înfiinţarea unui centru unic de contact şi suport pentru cetăţenii români din străinătate. Scopul proiectului este eficientizarea comunicării cu cetăţenii români de peste hotare, centralizarea problemelor sesizate şi monitorizarea modului în care aceste sesizări sunt soluţionate de către personalul MAE.

Această soluţie va permite integrarea următoarelor servicii într-un unic punct de contact:

–       preluarea într-un mod unitar a cererilor cetăţenilor referitoare la cazuistica specifică pe diverse canale de comunicare: telefon, web, mail, instant messaging. Acolo unde este posibil, cetăţenii vor putea încărca în sistem copii scanate ale documentelor necesare soluţionării cererilor acestora;

–       clasificarea şi tratarea cazurilor preluate pe diversele canale de comunicare ;

–       oferirea de informaţii specifice în cadrul site-ului centrului de contact;

–       transmiterea de mesaje automate de răspuns la cazurile semnalate  (pe email, telefon) către cetăţeni, acolo unde este posibil.

Proiectul se adresează celor peste 3 milioane de cetăţeni români (grup ţintă) care şi-au stabilit domiciliul ori se află temporar în străinătate, precum si unui număr de cel puţin 500 de lucrători consulari din cadrul MAE, consuli şi funcţionari consulari, care vor utiliza platforma implementată.

Printre principalele activităţi desfăşurate în cadrul proiectului se numără implementarea unui sistem informatic ce permite preluarea într-un mod unitar a cererilor cetăţenilor, respectiv livrarea unei infrastructuri hardware şi software care va asigura securitatea sistemului  informatic.

Totodată, acest sistem informatic va integra totalitatea serviciilor consulare oferite cetăţenilor români aflaţi în afara frontierelor ţării.

Prin implementarea proiectului se vor obţine următoarele rezultate:

–          Oferirea de servicii consulare de înaltă calitate;

–          Posibilitatea semnalării cazurilor deosebite într-un sistem centralizat, precum şi transferul acestora către autorităţile române competente;

–          Optimizarea şi eficientizarea muncii personalului MAE.

Odată implementat acest sistem, reţeaua consulară a României se va plasa printre cele mai moderne din spaţiul european.

Prin operaţionalizarea acestui Centru unic de contact al Ministerului Afacerilor Externe, cetăţenii români vor beneficia de servicii consulare de calitate şi la standarde europene.

La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiilor publice din administraţia publică centrală, ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, ai mass-media şi ai grupului ţintă al proiectului. Evenimentul va avea loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe (Aleea Alexandru nr. 31), sala Gafencu.

Persoana de contact

Aurelia Grosu

Telefon: 0214311604

e-mail: [email protected]

www.mae.ro