Category Archives: Politichie

Politica romaneasca si internationala. Evenimente, stiri, puncte de vedere. Gandeste liber!

Diverse

Atentionare de calatorie – poliovirus

Published by:

Atenţionare de călătorie

 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii asupra faptului că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că problema răspândirii internaționale aatentionare calatorie (virusurilor poliomielitei) constituie o urgenţă şi un risc de sănătate publică de importanță internațională.

În acest sens, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o recomandare de vaccinare cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Nigeria, Pakistan, Somalia şi Siria.

Vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau pentru cazuri de urgență înaintea plecării. Vaccinarea va fi consemnată pe un format al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii „Certificat de vaccinare sau profilaxie” specificat în Anexa 6 a Regulamentului Sanitar Internaţional 2005 (carnetul galben). Acest carnet va însoţi documentele de călătorie.

MAE recomandă cetățenilor români interesați să se informeze asupra atenționărilor emise de către instituţiile medicale autorizate din statele sus-menţionate referitor la această problematică şi să consulte website-urile de specialitate înainte de a se deplasa pe teritoriul acestora.

Politichie

Violențele de la Odessa soldate cu numeroase victime

Published by:

OdessaMinisterul Afacerilor Externe dezaprobă puternic violențele de la Odessa și condamnă  actele soldate cu numeroase victime

Ministerul Afacerilor Externe își exprimă dezaprobarea puternica față de violențele ce au avut loc recent la Odessa și condamnă ferm actele care au dus la numeroase victime.

Ministerul Afacerilor Externe  este în legătură permanentă cu Consulatul General al României de la Odessa și monitorizează situația etnicilor români din regiune. Potrivit informațiilor deținute până la acest moment, printre victimele violențelor din 2 mai nu se numără membri ai comunității românești.

Ministerul Afacerilor Externe face apel la detensionarea situației, nu numai din regiunea Odessa, ci din întreaga zonă de est și sud a Ucrainei, unde actul ilegal de anexare a peninsulei Crimeea la Federația Rusă a fost urmat de o serie de acțiuni separatiste ilegale marcate de violențe nejustificate. Ministerul Afacerilor Externe consideră că detensionarea situației este absolut necesară pentru a permite organizarea în bune condiții a alegerilor prezidențiale din 25 mai, cu participarea tuturor cetățenilor ucrainieni.

Încă o dată, Ministerul român al Afacerilor Externe își exprimă solidaritatea față de poporul ucrainean și susținerea pentru parcursul său european și față de autoritățile de la Kiev care depun eforturi pentru stabilizarea situației interne.

Politichie

Atenționare de călătorie Franta si Turcia

Published by:

Atentionare calatorie

MAEAtenționare de călătorie  Franta si Turcia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii asupra faptului că sindicatul francez al piloților „SNPL France Alpa” a făcut un apel la o grevă de mare amploare în perioada 3-30 mai 2014. Toate companiile aeriene care operează în Franta sunt vizate, iar Airfrance estimează că până la 45% dintre zborurile sale ar putea fi anulate.

Pentru a evita situaţiile neplăcute, cetăţenii români care au programate zboruri spre sau dinspre Franța în această perioadă sunt sfătuiţi să contacteze, în prealabil, compania aeriană pentru reconfirmarea orarului de zbor.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor care se deplasează pe teritoriul Turciei să se informeze înainte de a pleca în călătorie şi să evite zonele centrale ale Istanbulului, unde pot apărea ciocniri între protestatarii turci şi forţele de ordine.

Persoanele care călătoresc în Istanbul sunt sfătuite să manifeste prudenţă şi să părăsească de urgenţă zonele unde au loc manifestări de protest antiguvernamentale, în special Piaţa Taksim şi străzile adiacente, bulevardul Istiklal, zona Sisli si Besiktas.

MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la situaţia de securitate de pe teritoriul Turciei şi să consulte pagina de internet www.mae.ro  pentru informaţii actualizate.