Category Archives: Romani in lume

Politichie

Întrevederea lui Cristian David cu secretarul de stat pentru integrare din Ministerul Federal de Interne din Austria

Published by:

romani de pretutindeniÎntrevederea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David , cu secretarul de stat pentru integrare din Ministerul Federal de Interne din Austria, Sebastian Kurz

 Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut o întrevedere astăzi, 18 martie 2013, cu Sebastian Kurz, Secretar de Stat pentru integrare din Ministerul Federal de Interne din Austria.

 Secretarul de Stat Kurz a mulţumit pentru oportunitatea de a împărtăşi reciproc experienţele cu privire la politicile guvernamentale faţă de comunităţi şi a exprimat interes faţă de programele executivului de la Bucureşti.

 Cei doi oficiali şi-au prezentat liniile directoare ale activităţii desfăşurate şi au discutat despre soluţii optime de integrare a comunităţilor în ţările de reşedinţă.

 Ministrul delegat Cristian David a prezentat obiectivele principale care orientează activitatea guvernamentală în relaţia cu românii de pretutindeni: apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor; menținerea identitatii culturale şi lingvistice a comunităţilor româneşti din străinătate; susținerea procesului de integrare a românilor în comunitățile din care fac parte în ţările de reședințăapropierea de familiile din ţară.

 De asemenea, oficialul român a subliniat importanţa realizării de progrese pentru implementarea standardelor europene, în materie de respectare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

 Sebastian Kurz a exprimat disponibilitate pentru cooperare şi a adresat ministrului David invitaţia de a deschide lucrările unei Conferinţe de nivel înalt „Europe on the move – Participation and Integration of  EU citizens”.

Legende romanesti

DEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR

Published by:

legende romanesti

urmele uriasilor in RomaniaDEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR

Acest deal zace pe hotar între comitatul Cluj, Alba- inferioară şi Bihor. Inlăuntru se află o şură numită „Şura zmeilor”.

In vechime, cine mai ştie cînd, era aci ţara zmeilor. Mai erau şi oameni pe pămînt, dar credeţi doară că cuteza careva să se apropie de locuinţa zmeilor ? Doamne fereşte ! Tot mii de bucăţele ar fi făcut zmeii pe nenoro­citul acela ce s-ar fi arătat pe acolo.

Cu zmeii nu era de glumit, că doară ei mîncau numai carne de om şi cu sînge de om se adăpau dintr-o căpăţînă de om. De aceea, nici nu mergea nime de bunăvoie în apropierea locuinţei lor.

Intr-o zi, făcură zmeii ospăţ mare, veselie aleasă, la care veniră toţi zmeii din jur şi se ospătară.

Mai întîi jucară, apoi să fi văzut ce joc ? colea, joc drăcesc in sărite şi tropotite ca şi caii, şi săriră şi tro­potiră pînă rămase locul ca aria şurii, gol, pleşuv, pe care nici în ziua de azi nu mai creşte iarbă.

Intr-un tîrziu, veni şi căpetenia zmeilor, într-un car cu două roate, şi aşa veni de mîndru şi vijelios că urmele roatelor şi azi se mai văd pe acel deal stîncos. Indată ce a sosit, el a condus ceata de zmei în peşteră, unde-i aşteptau cu mesele întinse, mese mari boiereşti, cu mîncări drăceşti, fară gîndeai că plouă, atîta băutură venea pe mese, băutură drăceaseă. Printre pahare începură închinările, închina unul apoi altul, întru cinstea căpeteniei lor, în cinstea ne­vestei şi copiilor lui, şi, în fine, se ridică el, zmeul cel mai mare şi zise :

— Acela din voi e mai voinic, care va vorbi mai batjocoritor despre Dumnezeu !

Dumnezeu însă nu putu suferi atîta batjocură de la spurcaţii de zmei, trimise fulgere şi trăznete şi pe toţi îi prăpădi. Oasele zmeilor şi azi se mai văd în peşteră, semn că Dumnezeu nu sufere hulă şi batjocură de la nimeni.

Şi chiar în acea zi schimbă Dumnezeu şi şura zmeilor într-o vatră de piatră.

Aşa se stinse puterea zmeilor ! Aici încă se potriveşte zicala : „fiecare pasăre se mănîneă cu ciocul său“.

(Ovid Densusianu; Tradiţii şi legende populare, Bucureşti, f. a., p. 50—52.)

mai multe legende romanesti

Politichie

Anunţul SUA privind Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa (EPAA)

Published by:

comunicat MAEPrecizări MAE

referitoare la anunţul SUA privind Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa (EPAA)


În cursul zilei de 15 martie 2013, secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu Rose Gottemoeller, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în Departamentul de Stat american, la solicitarea părţii americane.

Oficialul american a arătat că partea americană doreşte să informeze partea română, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi în calitate de aliat NATO, asupra deciziei de modificare a structurii sistemului de apărare antirachetă al SUA (Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa – EPAA), informarea părţii române fiind realizată în prealabil efectuării anunţului public în acest sens.

Oficialul american a arătat că Administraţia SUA a decis să ajusteze EPAA prin renunţarea la faza a 4-a a acesteia, care presupunea în principal introducerea în uz a unui nou tip de rachete interceptoare. În acelaşi timp, partea americană va dezvolta o serie de măsuri de protecţie antirachetă pe teritoriul SUA.  Această decizie a fost motivată de necesitatea de a ţine cont de evoluţiile ameninţărilor cu eventuale atacuri cu rachete balistice la adresa teritoriului SUA din partea RPD Coreene.

În acelaşi timp, Rose Gottemoeller a subliniat foarte clar şi ferm că această decizie de ajustare a EPAA nu afectează în niciun fel România, faza a 2-a a EPAA – care presupune operaţionalizarea Bazei Deveselu la orizontul anului 2015 – urmând să se desfăşoare conform calendarului stabilit, fără niciun fel de modificări sau întârzieri. De altfel – a reconfirmat oficialul american – tipul de interceptor care urma să fie introdus în uz în cursul fazei a 4-a nu a fost, încă de la începutul proiectului, planificat a fi instalat la Deveselu. Oficialul american a reiterat angajamentul SUA fata de protecţia teritoriului, populaţiilor şi forţelor membrilor europeni ai NATO.

Bogdan Aurescu a luat notă de cele comunicate şi a mulţumit pentru informarea părţii române în prealabil anunţului public privind adaptarea EPAA, ceea ce reprezintă un gest firesc subscris Parteneriatului Strategic. A arătat că partea română este angajată în operaţionalizarea fără întârzieri a Bazei Deveselu, în cadrul fazei a 2-a a EPAA, şi a subliniat că este important că ajustarea proiectului sistemului antirachetă nu aduce nicio atingere acestei etape în care este implicată România.

Bogdan Aurescu a informat asupra desfăşurării Dialogului Strategic pe teme de securitate romano-polonez din cursul zilei, pe agenda căruia s-a aflat şi apărarea antirachetă. Totodată, oficialul român a propus subsecretarului de stat american organizarea de consultări pe teme de securitate la Bucureşti, în perioada următoare, invitaţie acceptată cu plăcere de omologul american.