Category Archives: Romani in lume

Romani in lume

Cine vrea Învăţământ Modern în România ?

Published by:

1 decembrie 1918

pamfletZilele astea pe buzele fiecărui Ministru al Educaţiei stau vorbe ca : vrem învăţământ modern sau că modelul vestic de şcolarizare este mai bun faţă de cel învechit gen comunist . Aşa vechi cum este el a adus elevii români printre primii în lume la Olimpiade! Poate este mai  bun  cel al statelor evoluate care au produs elevi care ştiu că Parisul este o suburbie a Berlinului iar capitala României este Budapesta! Cum sunt cam cârcotaş de felul meu pot demonstra că miniştrii noştri au, totuşi, mare dreptate şi că învăţământul românesc merge, cu paşi repezi, pe drumul modernizării . Elevii români urmează dorinţa de modernitate a ministerului, în felul lor şi o aplică cu mult elan! Dacă elevii moderni americani au o rată de analfabetizare de aproape optzeci la sută în New York nici elevii români nu se lasă bătuţi cu aproape o treime din ei analfabeţi Dar elevii noştri recuperează şi pe alte fronturi: au văzut ei în filme că elevii moderni fumează, se droghează şi beau aşa că la ora actuală până şi copii din satele cele mai îndepărtate s-au pus cu sârg pe băut, cazuri cu elevi în comă alcoolică sunt de notorietate, fumat şi măcar tras pe nas aurolac sau lipici dacă n-au bani de o ţigară cu canabis. Am întâlnit o dată, la mare, un elev care a cheltuit pe droguri trei milioane de lei într-un sfârşit de săptămână şi a stat numai drogat şi acesta este un caz din multe altele. Învăţământul modern englez le sfătuieşte pe eleve să facă sex oral ca să se evite sarcinile, nedorite, în rândul elevelor. Noi nefiind atât de moderni nu le învăţăm nici măcar să nu facă sex orele de Educaţie sexuală fiind transformate , în multe cazuri, în orice altceva mai ales la ţară unde părinţii se opun acestora motivând că le învaţă pe fete cum să facă sex nu cum să se protejeze! Aşa ne trezim cu imagini moderne cu fete de liceu sau de şcoala generală care vin însărcinate la şcoală şi nasc în timpul orelor sau la Bacalaureat. Au mai văzut ei, pe net, cazuri de elevi care au devenit celebri datorită unor filmuleţe postate pe You Tube şi acum filmează orice, indiferent cât de penibil sau imoral este, inclusiv pe ei făcând sex şi le publică pe net să vadă tot globul. Mult hulitul sistem comunist impusese folosirea uniformei şi a matricolei la şcoală astfel elevii putând să fie controlaţi şi raportaţi când făceau probleme sau chiuleau de la şcoală. În modernismul nostru am renunţat la asta, deşi de exemplu în Marea Britanie uniforma este obligatorie. Vedem cazuri de eleve care vin la şcoală îmbrăcate ca la bordel cu decolteu până la buric şi tanga ieşind afară din pantaloni sau iţindu-se de sub fustă! Şi apoiărinţii sunt foarte mânioşi când află că fata lor a rănas însărcinată ,cu un coleg sau chiar un profesor,  sau că la Banchet băiatul lor a dansat , la bară, cu doamna Directoare în timp ce fetele făceau streapteas!Pe timpul comuniştilor profesorii erau respectaţi fiind consideraţi unii din stâlpii comunităţii dar asta nu mai dă bine în educaţia modernă. Astfel profesorul a fost redus la nivelul în care a ajuns să nu mai aibă nici-un drept în faţa oricărui elev sau părinte cu tupeu aceştia putândul  trata după cum au ei chef . Deja mergem pe calea modernităţii imaginile cu profesori bătuţi de părinţi sau de elevi fiind transmise în ultimul timp la televizor. Pe când vom avea şi noi imagini ale învăţământului modern cum apar în America unde elevii vin cu puşca la şcoală şi îi zboară profesorului  creierii? Respectul faţă de profesor este prea învechit în societatea noastră: părinţii şi elevii îl pot înjura sau lovi, iar dacă pune o notă proastă unui elev slab nu numai că e reclamat de părinţi dar se consideră că nu ştie el să predea şi primeşte punctaje proaste. Nimănui nu-i pasă că poate elevul e leneş şi indolent şi de fapt nu-l interesează  şcoala el dorind doar să termine cu acest chin inutil şi să facă bani cum a văzut el la şmecherii prea puţini duşi la şcoală care învârt milioane sau , în cazul fetelor, să se mărite cu un baştan blindat de bani . Măcar să fie amanta lui dacă altminteri nu se poate! Acum sincer dacă avem un Preşedinte al României care a rămas repetent ce exemplu poate urma bietul elev? Modelele elevilor americani sunt repării care îi învaţă că totul se rezolvă cu ajutorul armei, drogurilor şi lipsei de respect pentru autorităţi. Pentru elevii români modele sunt maneliştii de la care află că dacă te lălăi pe o melodie care nu ţine cont de gramatică şi strigi Fără număr eşti un om realizat. Mesajul melodiilor este puţin schimbat faţă de rap dar te învaţă cam acelaşi lucru: nu respecta femeile pentru că dacă ai bani poţi cumpăra pe oricare dintre ele şi oricum toate sunt curve, dacă ai bani poţi reuşi în viaţă şi restul nu mai contează şi că legea este pentru proşti cei cu bani o cumpără sau pur şi simplu o tratează cu dispreţ ca pe ceva neglijabil.Revenind la  profesori, dacă nu au proptele , aceştia sunt trimişi la ţară unde fac naveta pe banii lor, în majoritatea cazurilor, ministerul nostru modern decizând că primăriile vor deconta banii de navetă DOAR ÎN CAZ CĂ EXISTĂ FONDURI DESTULE LA PRIMĂRIE cea ce nu prea se întâmplă primarii fiind prea interesaţi de afacerile lor ca să mai îşi bată capul şi cu decontul unui amărât de profesor! La cum sunt trataţi profesorii nu e de mirare că mulţi nu-şi mai aprind paie în cap degeaba şi trec elevii prin şcoală , indiferent dacă învaţă sau nu, aceştia ajungând la liceu cu medii de doi şi ceva la Evaluarea Naţională şi picând la Bacalaureat pe capete. Mă mir doar că mai sunt elevi Olimpici în dezastrul care este Învăţământul Modern Românesc! Eu doar atât mai am de spus indiferent câţi mă vor înjura :

VREAU UN ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN STIL VECHI , AŞA ÎNVECHIT CUM ESTE EL, NU UNUL MODERN!

mai multe articole in Romani in lume

 editor Eduard Gheorghiu

 

Politichie

Comunicat de presă

Published by:

Atentionare calatorie

Ministerul-Afacerilor-Externe-al-RomanieiComunicat de presă

 Ministerul Afacerilor Externe a luat act cu profundă îngrijorare de atacurile care au avut loc recent în zona metropolitană a Damascului, şi care s-au soldat cu sute de victime, inclusiv copii, în rândurile populației civile. Autoritățile române condamnă ferm orice atac asupra populației civile în cadrul conflictului sirian. În conformitate cu legislația și cutumele internaționale, bombardamentele nediscriminatorii asupra non-combatanților trebuie evitate.

Autoritățile române condamnă ferm orice atac asupra populației civile în cadrul conflictului sirian. În conformitate cu legislația și cutumele internaționale, bombardamentele nediscriminatorii asupra non-combatanților trebuie evitate.

Totodată, MAE condamnă ferm orice posibilă utilizare de arme chimice, de către oricare dintre părțile la conflictul din Siria. Combatanții trebuie să coopereze pe deplin cu misiunea de experți ONU, aflată la acest moment în Damasc, inclusiv prin asigurarea cadrului necesar pentru ca aceasta să poată investiga, în deplină siguranță, toate incidentele în care există suspiciunea utilizării de arme chimice. În acest sens, MAE îşi exprimă profunda dezaprobare faţă de atacul la care a fost supusă, în această dimineaţă, misiunea ONU aflată în exerciţiul funcţiunii, în baza acordului autorităţilor siriene.

MAE va continua să urmărească cu atenție evoluțiile din Siria, în special din perspectiva acordării de sprijin și protecție consulară cetăţenilor români aflați în această țară.

Romani in lume

Dumnezeul de a doua zi

Published by:

teatru Londra

Seria „ Poveştilor spuse-n româneşte” continuă cu emoţionanta producţie a  a teatrului „Act”: „Dumnezeul de a doua zi” de Mimi Brănescu, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, în regia lui Claudia Goga. Scenografia spectacolului aparţine lui Ştefan Caragiu.

După primirea extraordinară de care s-au bucurat primele două spectacole ale seriei, „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele” şi „Variaţiuni enigmatice”, „Poveştile spuse-n româneşte se deschid şi către publicul britanic, prezentând următoarele spectacole cu supratitrare în limba engleză.

Dumnezeul de a doua zi (6 octombrie, 3 & 7 pm)  este al treilea spectacol din seria Poveştis puse-n româneşte, serie iniţiată de Claudia Cirlig şi susţinută de ICR Londra. Poveşti spuse-n româneşte propune publicului din Londra spectacole de mici dimensiuni pe texte contemporane româneşti sau universale având în distribuţie actori români importanţi. Acesta este primul spectacol cu supratitrare în limba engleză dând posibilitatea şi publicului englez de a cunoaşte o poveste românească.

Dumnezeul de a doua zi de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, cu Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu. Mimi Brănescu, un actor important ce s-a remarcat în filmele Noului Val românesc, este şi un prolific dramturg şi scenarist. A debutat ca dramaturg în anul 2004 cu piesa Gunoierul, piesă ce a ţinut capul de afiş al Teatrului Act o lungă perioadă de timp. Mimi Brănescu este primul dramturg român căruia un teatru i-a dedicat o trilogie, montându-i 3 texte în regia a trei regizori importanţi: Flori, fete, filme sau băieţi, regia Vlad Massaci, Dumnezeul de a doua zi, regia Claudiu Goga şi Acasă la tata, regia Alexandru Dabija cu Marcel Iureş. Nu în ultimul rând, Mimi Brănescu este autorul scenariul unuia dintre cele mai îndragite seriale de comedie din România, Las Fierbinţi. În anul 2010 Mimi Brănescu a câştigat Irish Embassy Award pentru dramaturgie.

Spectacolul de la The Cockpit reprezintă debutul lui Mimi Brănescu în calitate de dramaturg pe scena londoneză.

Vlad Zamfirescu este actor al Teatrului Lucia Sturza Bulandra din Bucureşti, dar colaborează frecvent cu Teatrul Act şi Teatrul Nottara. În 2004, a primit premiul special al juriului Festivalului de Teatru Contemporan de la Braşov pentru rolul John din piesa Bash. O trilogie contemporană a lui Neil LaBute şi, un an mai târziu, UNITER-ul i-a acordat premiul de debut pentru rolul Frederick din Pelicanul lui August Strindberg. Actorul are şi o carieră cinematografică solidă, putând fi văzut în producţii precum Restul e tăcereItaliencele sau Orient Expres. În Dumnezeul de a doua zi, Vlad Zamfirescu, EL, reuşeşte să creeze un „personaj dezarmant de sincer, de uman, de chinuit de umanitatea lui, […] un personaj bun” (Oana Stoica).

Mirela Oprişor este actriţă la Teatrul de Comedie din Bucureşti, dar în ultimii ani s-a remarcat în două producţii cinematografice de mare succes, filmul Youth without Youth regizat de Francis Ford Copolla şi Marţi, după Crăciun, în regia lui Radu Muntean. De asemenea, Mirela Oprişor devine din ce în ce mai cunoscută publicului din România datorită rolului Aspirina din serialul de comedie Las Fierbinţi. În Dumnezeul de a doua zi, Mirela Oprişor, EA, întregeşte producţia printr-un joc de o simplitate cuceritoare.

Dumnezeul de a doua zi a fost, în unanimitate, considerat de critică şi public, un spectacol amuzant, inteligent gândit şi excelent interpretat, despre părinţi, copii şi relaţiile complicate dintre ei.

Spectacol supratitrat în limba engleză!

Când: Duminică, 6 Octombrie 2013, 3 pm & 7 pm

Unde: The Cockpit, Gateforth Street, Marylebone, London NW8 8EH    020 7258 2925

Bilete: £ 17; £ 12 – ofertă specială limitată; £7 – ofertă specială limitată pentru studenţi. Biletele pot fi cumpărate online AICI, la numărul de telefon  020 7258 2925 sau la casa de bilete a teatrului

Durată: 80 min (fără pauză)

mai multe articole in Romani in lume