Category Archives: Romani in lume

Romani in lume

Sunt reactionar

Published by:

emisiune radio

emisiune radioDa, sunt reactionar!

Asa zicea unul dintre inaintasii nostri. Si pe buna dreptate. Ce inseamna sa fii reactionar? Este acest cuvant folosit cu sens peiorativ in ziua de astazi?
Sa vedem! Reactiunea este contrastul, contrariul actiunii. Atunci, tradus si aplicat zilelor noastre, daca mie ca cetatean mi se “intampla” ceva am dreptul si obligatia, in masura in care nu imi place ce mi se “intampla”, sa reactionez.
Asadar reactiunea nu poate exista de sine-statator. Ea este dependenta de actiune. Si mergand si mai departe cu discursul logic, intelegand si mai departe ceea ce mi se intampla, sunt total reactionar. Asta pentru ca Statul (asa cum ziceam anterior aceasta abstractiune care incepe sa se “materializeze” prin prisma celor care il “alcatuiesc” sau il “reprezinta” – functionarii lipiti de scaune caldute) actioneaza asupra mea cu tot “arsenalul” pe care il are la indemana si pe care il foloseste cu predilectie impotriva mea – legi, regulamente, restrictii, conditionari, etc. si spre protejarea Sa, a institutiile Sale, ca si cum institutiile sunte cele mai importante elemente ale Sale.
Nu m-ar fi deranjat daca toate acestea ar fi avut un scop, o finalitate benefica pentru mine, ca cetatean. Nu m-ar fi deranjat ca, traitor intr-o democratie declarata, sa ma intrebe si pe mine “Statul” ceva in legatura cu noile sale propuneri de reguli in cetate. Asa cum poate ca ar fi fost normal.
Profesorul meu Cristian Parvulescu (presedintele Asociatiei Pro-Democratia) ne spunea la scoala ca “puterea se configureaza de la baza”, ceea ce tradus si aplicat la realitatile zilelor noastre ar inseamna ca pentru a avea o clasa conducatoare puternica si reprezentativa ar trebui ca cei ajunsi acolo “sus”, in varful piramidei, sa isi “traga” puterea din cei aflati la baza ei, sa se sprijine din toate punctele de vedere pe cei de la baza, pe faptul ca “ei” (marea masa, adica noi, cetatenii) le vor da mereu semnale celor de “sus” pentru a ii ajuta sa adopte cele mai potrivite legi, etc care sa se plieze pe nevoile si necesitatile lor.
Dar se intampla acest lucru in ziua de astazi?! Avem noi acest sistem creat de asa natura incat sa avem asigurata reprezentativitatea la nivelele superioare ale puterii?! Ne intreaba pe noi cineva in ziua de astazi ce vrem cu adevarat sa se intample cu noi?! Se regasesc probemele noastre cotidiene in acest “tavalug” de legi?!
Sau mai degraba ne sunt impuse niste legi si reglementari sociale care nu au nimic de-a face cu noi, cu nevoile noastre de cetateni? Sau mai degraba exista o prapastie uriasa intre cei aflati provizoriu in niste fotolii caldute si cei care stau in frig si intuneric?! Sau mai degraba aceasta “elita” nascuta prematur isi aroga rolul de atot-stiutoare, nemaiconsiderand necesar si consultarea celor pe care de fapt ar trebui sa ii slujeasca, sa ii reprezinte si ale caror voturi i-au adus acolo unde sunt?!
Da, sunt reactionar! Da, protestez fata de toate acestea! Da, consider ca nu sunt reprezentat la nici un nivel in societatea noastra moderna! Da, consider sa sunt mintit cu fiecare zi ma mult! Da, consider ca spiritul de cetate trebuie reinstaurat! Da, consider ca locuitorii cetatii trebuie sa se adune din nou intr-un singur glas! Da, consider ca “elita” trebuie sa “coboare” intre oameni!
Si vedem ca se intampla lucrul acesta, reactiunea, si la noi si aiurea in lume. Oameni in strada isi afirma cu tarie punctual de vedere, oameni in strada care nu mai au rabdare cu acest sistem glogalizabil, oameni in strada pentru care ziua de maine nu exista. Ei vor schimbari acum si nu maine! Ei vor fapte nu vorbe! Ei vor prezent nu viitor! Ei vor acum si nu mai tarziu!
Pentru ca ce bucurie mai mare poate sa existe pentru oameni decat sa stie ca onoreaza in fiecare clipa mosternirea lasata cu sacrificii supreme, ca apara pamantul pentru care s-au jertif bunicii nostri, ca ajuta ei insisi si contribuie la viitorul tarii, un viitor de care sa fie mandri, dar mai presus de toate un viitor de care sunt responsabili?
Sa reconstruim asadar Cetatea, sa ii ridicam ziduri inalte din punct de vedere moral ca sa nu poata intra decat cei care, ridicandu-se prin virtute si cinste la inaltimea lor, sa poata intra firesc, sa poate fi acceptati lejer, si sa traim fara teama ca ne-ar putea insela asteptarile noastre de cetateni – de normalitate si buna-intelegere, ca ne-ar putea dezbina si exploata spre beneficiul lor individual sau de grup, indiferent de locul in care se vor afla pe scara sociala.
Si toate acestea stau in puterea noastra ….

In fiecare seara de miercuri incepand cu ora 19.00 Londra, 21.00 Romania

Va asteptam sa comentam, sa dezbatem cu atitudine si inteligenta cele mai fierbinti subiecte ale vremurilor prezente, trecute si viitoare!

* Winamp, iTunes http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.pls

* Windows Media Player http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.asx

* Real Player http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.ram

* QuickTime http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.qtl 
Semnat,
Zamolxis reincarnat

Romani in lume Viata in UK. Londra

Dumnezeul de a doua zi! Viata intre nastere si moarte.

Published by:

actori romani LondraToate povestile incep cu… A fost odata  ca niciodata!

A fost o data un barbat si o femeie  care s-au intalnit intamplator. Tristi, covarsiti de propriile ganduri, setosi de iubire, neintelesi.

Dumnezeul de a doua zi” poate fi interpretat ca o poveste romantica de dragoste, ca o drama, satira la adresa societatii romanesti sau ca o invitatie la reflectie asupra ideii de a doua sansa.

Meditatie asupra momentului mortii.

Este o piesa de teatru la care am ras cu lacrimi, mi-am reamintit de  umorul specific romanesc, de injuraturile neaose impletite cu ganduri de sinucidere, declaratii de dragoste, moarte, a doua sansa gasita in iubire si pierduta in moarte.

Singuratate si iubire!

O poveste despre parinti , copii si Dumnezeu!

Jocul actorilor excelent.

80 de minute care te ajuta sa uiti, sa intri intr-o alta lume  care te ajuta sa meditezi la propria viata.

Doi actori extraordinari: Vlad Zamfirescu si Mirela Oprisor.

Mirela  ne prezinta o femeie sensibila, timida, resemnata in relatia esuata de amor cu un barbat care o paraseste fara sa-i pese de ea sau de bebelusul din pantece.

Vlad ne prezinta un barbat tanar de 30 de ani, fara prea multe realizari, cu o relatie indiferenta intre el si tatal sau. Un barbat care se indragosteste de o femeie pe care o vede in vitrina unei bijuterii si pe care o salveaza in momentul in care aceasta incearca sa se sinucida.

Cei doi primesc a doua sansa oferita de viata, raman impreuna, se iubesc, intr-o zi ..ea il paraseste ca sa poata muri linistita.

Moartea isi ia ofranda. Prima data bebelusul si ceva mai tarziu o cere si pe femeie.

Mi-a fost dor de teatrul romanesc, mi-a fost dor sa simt vibratia actorilor, emotiile lor si sa le vad lacrimile.

Viata intre nastere si moarte.

 „Dumnezeul de a doua zi” de Mimi Brănescu, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, în regia lui Claudia Goga, face parte  din seria „ Poveştilor spuse-n româneşte”.

Dumnezeul de a doua zi de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, cu Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu. Mimi Brănescu, un actor important ce s-a remarcat în filmele Noului Val românesc, este şi un prolific dramturg şi scenarist. A debutat ca dramaturg în anul 2004 cu piesa Gunoierul, piesă ce a ţinut capul de afiş al Teatrului Act o lungă perioadă de timp. Mimi Brănescu este primul dramturg român căruia un teatru i-a dedicat o trilogie, montându-i 3 texte în regia a trei regizori importanţi: Flori, fete, filme sau băieţi, regia Vlad Massaci, Dumnezeul de a doua zi, regia Claudiu Goga şi Acasă la tata, regia Alexandru Dabija cu Marcel Iureş. Nu în ultimul rând, Mimi Brănescu este autorul scenariul unuia dintre cele mai îndragite seriale de comedie din România, Las Fierbinţi. În anul 2010 Mimi Brănescu a câştigat Irish Embassy Award pentru dramaturgie.

Spectacolul de la The Cockpit reprezintă debutul lui Mimi Brănescu în calitate de dramaturg pe scena londoneză.

Urmatoarea serie The Human Voice by Jean Cocteau o are interpreta pe Oana Pelea. Spectacolul are loc pe data de 8 decembrie 2013  la The Cockpit  Gateforth Street, Marylebone, London NW8 8EH    020 7258 2925

Nu ratati intalnirea cu o actrita de exceptie!

 

Maddie Ancuta

 

 

Legende romanesti

Livada de zestre

Published by:

legenda cartiteiA fost odată un popă care creştea o fată rămasă fără părinţi. Cînd fata s-a făcut bună de măritat, popa s-a apucat şi a măritat-o după un flăcău, cum nu se putea mai cuminte şi mai harnic, i-a dat zestrea cîtă o avea fata de la părinţi şi-o aşezat-o la casa ei.

După asta, mai trece ce mai trece, dar popii nu-i prea venea să uite foloasele pe care le avusese un cîrd de ani, de pe averea fetii şi într-o bună zi, iaca scoate zvon că livada cutare, care acuma îl stăpîneau însurăţeii, este a lui ; mînca foc şi pară, că el are drepturi vechi şi pacea cea bună ! Omul vedea că popa vrea să-i ia petecul de pămînt, cu hăbăuca şi de asta nu s-a lăsat bătut cu una, cu două.

Pînă într-o zi, cînd se pomeneşte că popa îl cheamă pe om la judecată. La judecată, cum îi treaba, nu iese la , nici un fel, şi rămîne să vie judecătorii la faţa locului şi acolo, şi popa şi omul să aducă dovezi bune.

Vine aşa judecata la locul cu pricina. Da popa ce face ? Sapă o groapă, la groapa aceea pune pe-un fecior de-i rîcîie un cotlon mare şi-l învaţă cum să se vîre acolo, în ziua cînd or veni boierii şi să răspundă la întrebarea popii : „da, aşa-i dreptatea !“

Cînd vin boierii şi-l întreabă pe om, cela ce să zică f

—De, măriile voastre, livada asta a muncit-o părin­tele cît a crescut în casă pe nevastâ-mea, dar nu era a lui !

– Spui minciuni blăstematule — strigă popa,— asta-i livada mea ! Iacă, şi pământul..ar sta să spună dacă nu-i aşa dreptatea !

Şi a bătut cu piciorul în pămînt, deasupra cotlonului unde sta ascuns feciorul popii. Şi din pămînt, numai ce-au auzit cu toţii:

– Da, aşa-i dreptatea !

Ei, apoi dacă-i aşa, boierii n-au avut cum s-o schimbe; au dat livada popii şi s-au dus.

Da Dumnezeu de sus, s-a pus împotrivă şi-a zis :

-Faceţi voi cum vreţi, că voi face şi eu cum trebuie.

Şi pe feciorul popii, care sta-n cotlon şi mărturisise cu vicleşug, l-a prefăcut din clipa aceea în guz şi guz a ră­mas pînă în ziua de astăzi.

Dintr-însul se trage neamul guzilor.

mai multe legende in Legende romanesti

 

(T. Pamfile — Pov. pop, rom.)

B.A., ms, 5093, f. 22.

Vezi Tip. Leg. 11142 E. Este atestat în Moldova.