Radio Catch22 London » Romani in lume

Category Archives: Romani in lume

Romani in lume

Eminescu scurt si la obiect

Published by:

Eminescu….scurt si la obiect

“Înmulţirea claselor consumatoare

şi scăderea claselor productive, iată

răul organic, în contra căruia o

organizare bună trebuie să găsească

remedii.”

Mihai Eminescu,

După cum se poate prevedea…,

Timpul, 2 octombrie 1879,

În Opere, vol. X,

Ediţie critică întemeiată de Perpessicius,

Editura Academiei,

Bucureşti,1989, pag. 323

… si avem drept exemple de clase consumatoare:

  • politicienii
  • banca nationala cu toata administratia ei
  • administratie publica
  • sistemul bancar
  • sistemul sanitar
  • sistemul educational
  • sistemul juridic
  • politia
  • diferitele sisteme de siguranta si ordine publica
  • serviciile secrete (asta daca nu cumva produc in alte zone)….

… si daca am uitat ceva sau pe cineva sa imi fie cu iertare …va astept sa vedem cum ne afecteaza fiecare si sa descoperim care mai sunt “gaurile negre” care ne inghit banii…

… e tarziu si mi-este frig…

mai multe articole in Romani in lume

Zalmoxis

Romani in lume

Războiul Saiturilor Literare

Published by:

razboi literarRăzboiul Saiturilor Literare

De ceva timp asist la un război crâncen în care se întind curse, se iau prizonieri, se dau lupte, pe faţă sau prin trupe de comando, oamenii sunt şantajaţi să fie de partea uneia sau alteia dintre tabere, iar dacă n-o fac, sunt executaţi fără milă de conducere. Nu, nu a început Al Treilea Război Mondial, nu vă fie frică, doar se războiesc saiturile literare între ele! Când te gândeşti la literatură îţi vin în minte nişte tineri ochelarişti cu mult prea multe cărţi în cap, care citesc paşnic şi scriu, suspinând sub clar de lună, dar ceea ce văd pe net nu e nici pe departe asemenea imaginii idilice pe care o avem noi. Luptele pentru întâietate se duc cu mijloace din cele mai diverse, de la promisiuni şi favoruri pentru cei mai râvniţi scriitori, până la denigrarea saiturilor adverse cu cele mai scandaloase minciuni, doar doar vor prinde şi scriitorii le vor părăsi. Scriitorii sunt vânaţi cu cele mai variate metode, nu degeaba conducerea saitului a citit mult probabil că au dat peste cărţi de gherilă urbană şi aplică metodele de acolo pentru a distruge saitul adversarulului. De cele mai multe ori se începe cu momirea scriitorilor mai buni de la adversari prin promisiuni de publicare sau prin locuri prestigioase în conducerea saitului personal. Acum sincer, de ce ar creşte ei asemenea capacităţi, când le pot fura ? Dacă asta nu merge şi anumiţi scriitori nu vor să trădeze, atunci se infiltrează pe saitul advers  persoane care să-l sape din interior cu ajutorul cozilor de topor, în timp ce este atacat din exterior. Persoanele respective încep să destabilizeze saitul pornind certuri nesfârşite sau întreţinând o atmosferă de suspiciuni prin minciuni şi dezinformări. De cele mai multe ori treaba merge şi, chiar dacă este prins şi exclus, deja are prieteni acolo pe care îi momeşte pe celălalt sait unde, chipurile, curge lapte şi miere, nu ca pe saitul de pe care a fost dat afară ca un trădător nemernic ce este. Apoi, respectiva persoană apare în funcţie de conducere la hoţii pe care-i slujea şi se ocupă cu împroşcarea cu venin a saitului care, poate pentru ani de zile, a fost viaţa ei şi unde a ocupat funcţii de conducere. Nu vă gândiţi că saitul pus pe furat talente ia pe neica nimeni de la adversar, el se înfige direct la cei mai preţioşi, în care s-a investit timp şi muncă pentru a fi cât mai valoroşi. Exemplul Americii care fură persoane inteligente de la alte ţări, pentru că ei nu sunt în stare să le producă, funcţionează, perfect şi aici. CEICARE NU POT SĂ CREASCĂ O ECHIPĂ BUNĂ DE SCRIITORI , ADMINISTRATORI ŞI REDACTORI O FURĂ DE LA ALŢII. Asta dovedeşte doar ce conducere jalnică poate avea un semenea sait, dacă se coboară la asemenea manevre josnice şi imorale, deoarece ei nu sunt în stare să facă ceva bun cu mintea lor. Tot ce pot ei face este să arunce cu noroi în alţii, mult mai buni ca ei şi să fure, ca nişte hoţi ordinari, ceea ce aceştia au crescut cu mâinile lor. Dacă totuşi un scriitor se hotărăşte să schimbe tabăra, se trezeşte pus la zid, în stil comunist, de către noua conducere: DACĂ NU EŞTI NUMAI CU NOI, EŞTI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ! Mai precis saitul se face stăpân pe opera scriitorului, acesta fiind atenţionat să nu mai publice în altă parte, de parcă scrierile lui ar fi secrete de stat pe care numai un grup bine determinat, membrii lor, le pot accesa! Li se dă de înţeles că publicarea pe alt sait înseamnă trădare faţă de cei care-l primesc în mijlocul lor cu braţele deschise! Acest lucru se face în cel mai pur stil românesc : ÎN LOC SĂ NE LĂUDĂM CU VALORILE NOASTRE ŞI SĂ LE ARĂTĂM LUMII ÎNTREGI, NOI LE ASCUNDEM UNDEVA ÎNTR-UN COLŢ UITAT DE TOŢI ŞI LE PĂSTRĂM NUMAI PENTRU NOI. Oare cu ce scade valoarea saitului tău dacă respectiva scriere e publicată pe tot netul şi în fond ce drept ai tu să obligi pe cineva să publice numai unde ai tu chef ? CEL MULT POŢI CERE SĂ SE ADAUGE LA SFÂRŞIT „PUBLICAT PRIMA OARĂ PE SAITUL X “ ŞI ASTA AR FI O RECLAMĂ IMENSĂ PENTRU TINE, DEOARECE AI UN ASEMENEA SCRIITOR DE VALOARE CARE ÎŞI PUBLICĂ OPERA , ÎN PREMIERĂ, LA TINE.

editor Eduard Gheorghiu

Mai multe articole in Romani in lume

Romani in lume

Ce-am avut si ce-am pierdut

Published by:

coruptieCe-am avut si ce-am pierdut 

Cam in acesti termeni se pune problema in ziua de astazi cu tara noastra, cu Romania. Dar la fel de bine se poate vorbi de toate tarile asa-zis civilizate. Ce-am avut? Am avut o tara. Buna, rea, simteam ca ne apartine mult mai mult decat simtim astazi. In prezent, lehamitea fata de aceasta sleahta de incompetenti si de tradatori de tara care fac pe ciobanii (noi fiind oitele) se extinde usor-usor si la tara.

Incepe sa ne fie lehamite de tara. In momentul in care ne simtim neputinciosi, in momentul in care simtim ca nu mai putem schimba nimic, in momentul in care simtim ca nimic nu se schimba, in ciuda tuturor promisiunilor, lehamitea ne cuprinde ca un sentiment cadaveric, din care parca nu mai exista scapare si care ne poarta cu pasi repezi spre o pierzanie mult-dorita de unii, mult-asteptata de altii.

Dar sa vedem ce am avut. Am avut o tara cu datoria externa achitata, ceea ce in termenii economiei de astazi inseamna o tara independenta, cu adevarat independenta pe plan international, o tara care nu trebuia sa intre in nici o (!) hora (nu inteleg noul “nicio” al frumoasei noastre Academii), nu trebuia sa cante la nici o alta masa, nu trebuia sa danseze cum ii cantau altii.

Tara asta a noastra, Romania, era din contra in situatia interpretului, a unei orcheste, care putea impune cu usurinta ritmul, cantecul dupa care trebuiau sa danseze altii. Si totusi nu s-a intamplat asa! De ce? Nu eram noi in stare, o natiune post-comunista care aveam niste reguli, niste principii dupa care functionam, dupa care sistemul functiona, ca si celelalte natiuni post-comuniste din celebrul CAER (piata interna a tarilor comuniste) sa ne punem usor-usor pe picioare?

Cine a “pus mana pe putere”? Daca raspundem la aceasta intrebare gasim cu usurinta raspunsul la intrebarea: “De ce suntem acum in genunchi?”. Cine a pus mana pe putere dupa faimosul ’89? Dupa asa-zisa revolutie din ’89? Sa fii fost oare poporul cel care si-a luat soarta in propriile maini? Sa fii fost oare parintii, copiii, rudele celor care cu atata spirit de sacrificiu si atata nebunie frumoasa au murit in acele zile? Sa fii fost taranii care munceau cu atata truda pamantul tarii? Sa fii fost muncitorii din fabrici si uzine care au iesit in strada fara nici cea mai mica urma de regret, fara nici cea mai mica urma de frica si de indoiala intr-un viitor mai bun?

NU! Raspunsul la toate aceste intrebari este un mare si un apasator NU! Puterea, in forma in care exista ea la acea data a ramas in mainile celor care au detinut-o si mai inainte. Ceea ce s-a intamplat in acele zile fierbinti ale Estului Europei a fost o schimbare de sistem, impusa, stabilita, venita “in plic”. Numai ca noi am preferat sa facem aceasta trecere in modul nostru – “ca la noi la nimenea!”.

La noi nu s-a dorit “revolutia de catifea” care a existat in toate tarile comuniste, unde sistemul si-a predate fraiele in mod deschis, la vedere, cu asumarea trecutului si cu disponibilitate pentru colaborare in viitor. Nu, la noi s-a preferat inscenearea acestui masacru televizat, acestui experiment TV care inca ne bantuie si astazi.

Se vorbeste de esalonul II ca fiind cel care a preluat administrarea tarii. Nu cred. Se vorbeste despre o mare conspiratie inceputa in timpul comunismului menita sa ingenuncheze tara unor interesa mai de la vest sau mai de la est. Se poate.

Dar in tot acest scenariu care se desfasura inaintea ochilor nostri noi, romanii, unde am fost? Noi, romanii, unde am fost cand s-au intamplat toate nenorocirile de 24 de ani incoace?

Poate atunci, in valtoare evenimentelor, nu ne venea sa credeam ca incepusem sa ne luam tara inapoi. Poate atunci, in fierberea acelor zile, nu mai gandeam limpede si am actionat multi din impuls! Poate atunci, orbiti de atata libertate, nu am mai vazut gardul care incepuse a se construi incet inaintea ochilor nostri. Poate atunci, imbatati de curaj, nu am vazut lacrimile din trupul tarii care incepusera sa curga in rauri.

Asta pot sa inteleg. Dar ce nu pot sa inteleg si nu cred ca voi putea vreodata – este cum am permis noi, ca neam, ca natiune, sa se intampla toate cele care se stiu din ’89 incoace. Unde ne erau profesorii de macroeconomie? Unde  ne erau juristii? Unde ne erau inginerii? Unde eram noi, cu totii?

Era tara noastra pregatita sa tina piept tavalugului capitalismului versat existent la acea vreme in Europa? Era sistemul nostrum nou-creat (sau mai bine-zis pseudo-sistemul nostrum) capabil de concurenta la adresa sistemelor construite de-a lungul zecilor de ani in Europa de Vest?

Eu cred cu tarie ca NU. Nu era atunci si acum cu atat mai mult. Daca atunci inca aveam industria asa cum era, dar care ne condusese la independenta financiara internationala, acum aceasta industrie, sub pretextul mult-trambitatei privatizari, a fost redusa la un mormam de fiare vechi in cel mai buna caz, daca nu la terenuri virane in care zburda in voie maidanezii zilelor noastre.

In consecinta, ce-am avut? Am avut o tara cu un potential enorm de dezvoltare, care putea cu usurinta sa treaca imbracata in alb in noua ei faza de existenta. Am avut minti stralucite care, daca nu si-au dat ultima suflare prin nu-stiu-ce temninta comunista sau canal – a preferat sa plece capul si sa pactizeze cu sistemul comunist si sa se prefaca doar a lupta la adresa acestuia. Dar nu ne-au lasat altii sa ne imbracam in acest vesmant alb, diafan, al unei tari primenite de ce fost si ni s-a dat sa imbracam tot aceiasi haina greoaie de iarna de culoare gri-sobolan, si sa o purtam pe tot cursul anului.

Ce-am pierdut? Eu cred cu tarie ca ne-am pierdut pe noi insine in acele vremuri, in acele zile. Ne-am pierdut pe noi ca tara, ca neam, ca natiune. Ne-am pierdut pe noi ca oameni, ca mandri locuitori au unor pamanturi pre-roditoare cu toata lumea. Ne-am piedut pe noi in identitate, nu mai stim cui apartinem si daca mai apartinem cuiva.

Dar, pentru ca exista si un “dar”, toate acestea se mai pot inca schimba. Inca nu e prea tarziu. Inca mai gasim “insule de Romanism” in frumoasa noastra tara. Inca ne mai putem molipsi de nationalism unii de la altii. Si nu trebuie sa ne fie team de cuvinte. Nationalismul este intalnit la tot pasul in Europa. Numai noua ni s-a impus sa nu mai folosim acest cuvant, ca are un sens radical, ce nu este in acord cu noua stare de lucruri.

Dar se pare sa nationalismul revine “la moda”. Globalizarea, daca si cand se va face, trebuie sa se faca prin unificarea diversitatii si nu prin omogenizarea ei. Nu poti sa globalizezi sisteme si natiuni déjà omogenizare asa cum se incearca astazi.

Sper sa traiesc sa vad ziua in care noi, Romanii, vom fi printre cei care vom da liderii lumii….

Zalmoxis

 

mai multe articole in Romani in Lume