Category Archives: Romani in lume

Romani in lume

7 APRILIE 2014 – ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII

Published by:

7 APRILIE 2014 – ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII – DEZBATERE “ DREPTUL LA SĂNĂTATE”ziua internationala a sanatatii

Institutul Român pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Centrul Infoeuropa şi Asociaţia pentru Naţiunile Unite din România organizează luni, 7 aprilie, orele 13.00, la sediul Centrului Infoeuropa, dezbaterea „Ziua Mondială a sănătăţii – Dreptul la sănătate”. Evenimentul va reuni membri ai Parlamentului României (Senat şi Camera Deputaţilor), reprezentanţi ai ministerului sănătăţii, ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, ministerului educaţiei naţionale, cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi, masteranzi, societatea civilă şi mass media. Dezbaterea se va concentra atât asupra motto-ului „Entităţi mici, pericol mare”, dedicat marcării din acest an a Zilei Mondiale a Sănătăţii, cât şi asupra unor teme de actualitate în domeniu precum: reforma în sănătate, efectele mediului înconjurător asupra sănătăţii, a dreptului la sănătate mintală, precum şi a dreptului la sănătate al migranţilor în contextul provocărilor geopolitice ale mediului internaţional. Institutul Român pentru Drepturile Omului, Centrul Infoeuropa şi Asociaţia pentru Naţiunile Unite din România îşi propun pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii din acest an, conştientizarea la nivelul opiniei publice şi a grupurilor ţintă asupra problematicii dreptului la sănătate, precum şi crearea de medii de comunicare pentru asigurarea implicării autorităţilor responsabile şi membrilor societăţii la elaborarea şi implementarea planurilor de acţiune specifice domeniului de sănătate. Informaţii suplimentare: Din 1950, în fiecare an, pe 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii ocazie cu care se salută înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi sunt organizate dezbateri pe problemele de sănătate publică la nivel global. Fiecare aniversare se desfăşoară sub un logo diferit, pentru anul în curs motto-ul ales este “Entităţi mici, pericol mare!”

Politichie

Atenţionare de călătorie Bruxelles

Published by:

atentionare calatorie

Atenţionare de călătorie Bruxelles

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români cu privire la manifestaţiile şi evenimentele care vor avea loc în intervalul 1-4 aprilie 2014 la Bruxelles şi care vor perturba circulaţia în capitala Belgiei.

Se recomandă folosirea transportului în comun, atât în interiorul oraşului, cât şi către aeroport, întrucât circulaţia pe numeroase artere va fi restricţionată, iar parcările vor fi foarte solicitate. Anumite linii ale transportului în comun de suprafaţă vor fi deviate sau chiar anulate, fiind posibilă şi închiderea unor staţii de metrou.

MAE recomandă cetăţenilor români aflaţi la Bruxelles în intervalul 1-4 aprilie 2014 să ia în considerare riscurile de securitate asociate zonelor aglomerate.

Pentru situaţii de urgenţă (furtul documentelor de călătorie, arestări, accidente grave etc.), puteţi contacta Ambasada României la Bruxelles, la  numerele de telefon 00 32 234 75 839 sau 00 32 2 345 2680.

Politichie

Comunicat de presă legat de moartea plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu

Published by:

atentionare calatorie

Ministerul  Afacerilor  Externe  îşi  exprimă  profundul  regret  în  legătură  cu  decesul MAEplutonierului-major  Claudiu  Constantin  Vulpoiu  în  Afganistan  şi  rănirea  altor  cinci militari  români  (sublocotenentul  Ionuţ  Alin  Marinescu,  plutonierul-major  Florin  Ionel Murărescu şi caporalii Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen ValentinPătru), în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie 2014, ca urmare a atentatului care a avut loc pe autostrada Kabul-Kandahar.

Ministerul  Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiei  militarului  româncăzut la datorie.

În  prezent,  Ministerul  Afacerilor  Externe  sprijină  Ministerul  Apărării  Naţionale  înformalităţile necesare repatrierii corpului neînsufleţit al militarului român.