ca si voluntar intr-o scoala englezeasca. Drumul a fost greu dar, pana la urma am ajuns acolo unde am dorit. Hmmm… cat poate fi de greu sa lucrezi ca si voluntar? in UK sa faci munca voluntara, este destul de greu indiferent in ce zona vrei sa te duci: copii, scoli, batrani, sport, arta, informatica etc. Iti trebuie cazier, dar nu e suficient. Referinte foarte bune, maniere, incredere in tine pe care sa o transmiti celui care te intervieveaza, sa fi persoana responsabila.
Dupa o asteptare de cateva luni, in sfarsit ziua cea mare a sosit. Tinand cont ca vorbim de scoala, unde masurile de securitate si siguranta sunt foarte ridicate, ma prezint vineri sa fiu instruita. Mi se explica ce urmeaza sa se intample, mi se inmaneaza instructiunile detaliate. Ne zambim si plec. Acasa citesc tot ce am primit. Reguli, reguli care trebuiau respectate. Mi se pare corect. Este vorba de siguranta copiilor, posibile situatii neprevazute, incidente care pot aparea pe traseu, la bazinul de innot. Am citit usor amuzata, dar apreciind valoare informatiei. Ce facem daca din senin incepe o furtuna sau vantul este prea puternic si ingreuneaza deplasarea. In acelasi timp ma gandeam la dezinteresul din Romania, legat de orice. Nu numai de siguranta copiilor in scoala, ci in general.
Azi asteptam cuminte in sala de asteptare sa fiu preluata. Copiii urmau sa se duca la ora de swimming. Profesorul vine, imi explica unde trebuie sa stau. Ma uit la cei mici, year 5, in Romania ar fi cls a IV-a. Toti purtau veste reflectorizante, stiam ca sunt foarte bine instruiti (legat de mersul in siguranta pe strada. Tot ce tine de fapt de regulile de circulatie).Copiii sunt numarati la iesirea din scoala. Si gata, pornim la drum. Se face inca o data numaratoarea la iesirea din curtea scolii. Ne pregatim sa traversam prima strada. Incep sa-i numar si eu pe copii din pura curiozitate. 29 si suntem 5 adulti. Profesorul se opreste, le explica celor mici si noua cum trebuie sa traversam. Din grupul nostru se desprinde un cadru didactic care purta de asemenea vesta reflectorizanta ( care a fost “agentul nostru de circulatie”) se aseaza in mijlocul strazii si noi trecem prin spatele ei. Profesorul leader se intoarce in permanenta spre grup, verificand tot timpul daca toata lumea este bine.In drumul nostru spre scoala care are bazin de innot, trecem prin curtea bibliotecii centrale. Opreste grupul, reamintindu-le elevilor ca trebuie sa respecte linistea si sa demonstreze ce elevi minunati sunt. “Agentul nostru de circulatie”, la fiecare trecere semaforizata sau nu, are grija ca acestia sa traverseze in siguranta. Ajunsi la scoala respectiva, profesorul le spune copiilor ca ei sunt in vizita in aceasta scoala si trebuie sa respecte linistea celor care sunt la ore in acel moment. “Agentul” face loc copiilor sa treaca prin poarta pe care ea o tine deschisa. Toti copiii trec pe langa ea, multumindu-i. Ea le zambeste inapoi si le spune : ” cu placere”.
Ca orice alta scoala pe care am vizitat-o pana acum, ma uit la parcurile imense care servesc ca loc de studiu, joaca sau recreere. Totul este verde curat si frumos insotit de multa liniste.
Copiii ajung la bazin, se schimba si ora de innot incepe. Ma apuc sa citesc toate informatiile care sunt pe panouri. Ce trebuie sa facem in caz ca cineva lesina, unde trebuie sa sunam, care sunt primele masuri de ajutor pe care le putem da.
De fapt, peste tot unde te duci ( scoala, gradinita, primarie, gara, medic de familie, spital, statie de autobuz, stalpi, biserica, job center, servicii de consiliere etc) si citesti sunt mii de informatii despre orice Toate sunt insotite de numere de telefon. Cineva are intotdeauna un raspuns pentru tine indiferent de problema pe care o ai.
Incepand cu anul 4, toti elevii au in cadrul orelor de scoala ora de innot in mod obligatoriu. Orele de sport sunt frumoase, in nici un caz plictisitoare. Sunt invatati diferite sporturi: football, basket, ping pong, alergari, volei, rugby, innot etc.
In curtea scolii observ cativa muncitori echipati corespunzator care, se ocupa de reabilitarea unor spatii.
Ne pregatim de plecare, se face din nou prezenta, profesorul ii pune pe elevi sa verifice dc si-au luat absolut tot: ochelarii de innot, sacul , haine etc. Profesorul il informeaza pe seful siteului ca ne pregatim de plecare, acesta deschide poarta si copii trec pe langa el zambind si multumindu-i.
Foarte frumos, nu-i asa? Oare cati elevi din scolile romanesti multumesc profesorului care le tine usa sau muncitorului pe langa care trece?
In tot acest timp, nimeni nu a tipat, nu a ridicat tonul, nu s-a certat, nu s-a zbierat. Copiii s-au distrat la bazin. Profesorii au zambit tot timpul, elevii au fost in siguranta si s-au simtit in siguranta.
Ajungem la scoala, copii si profesorii imi multumesc pentru faptul ca i-am ajutat.
Eu ma duc in scoala si le spun ca vreau sa sa fac mai mult: adica sa ajut la lectiile de citire, scriere, matematica, computere.
Voluntariatul este un pas extrem de important. In felul acesta dobandesti practica de care ai nevoie, castigi increderea celor din jurul tau, te confrunti cu situatii concrete, ai posibilitatea sa te faci remarcat, cunosti oameni, socializezi. Iti dai seama daca ce vrei sa transformi in profesiune este pentru tine sau nu.
Din pacate in Romania, munca voluntar nu este deloc apreciata. Toata lumea se gandeste: ” Cum sa muncesti fara sa fi platit?” Si au dreptate intr-un fel. Din cauza saraciei. Ar fi o bun strategie daca firmele romanesti ar adopta aceasta practica.
Sunt foarte multe firme in Londra si nu numai, care scot posturi unde mii de studenti sau absolventii concureaza ptr a munci si a invata in acelasi timp, avand sansa ca dupa o perioada de 3 luni sau 6 luni sa fie angajati permant. E adevarat ca firmele platesc doar pentru transport si masa de pranz neoferind salariu pentru munca depusa. Dar asa cum am spus cei care reusesc sa ajunga sa lucreze intr-un astfel de job castiga sigur experienta, jobul sau cel putin o recomandare pentru un alt job asemanator etc.
Astept cu nerabdare ora de IT, sa lucrez cu elevii romani care se afla in scoala Manor Park Primary Sutton Surrey si momentul in care voi trece de la voluntariat la urmatorul pas .
Maddie Ancuta
Andreea Olariu are 15 ani, cântã de la 6 ani si viseazã sã ajungã o cântãreatã cunoscutã pe plan mondial. Dupã portofoliul pe care îl are, proaspãt îmbogãtit cu premiul concursului italian „Io Canto”, dar si gratie determinãrii de care dã dovadã, Andreea Olariu are toate sansele sã-si transforme visul în realitate.
