Category Archives: Bucatarii amatori

Bucatarii amatori. Retete, imaginatie, inventii culinare

Bucatarii amatori

Dovlecei umpluti, cu sos de rosii si legume.

Published by:

O reteta atat de ieftina, de zici ca-i facuta din resturi mancarica asta. Ceea ce si e, de fapt. Niste carne ramasa prin congelator dupa ce-am umplut cu ceva vreme in urma niste ardei, gata preparata cu condimente si orez. Pentru o idee de prospetime mai mare, am amestecat in ea si o lingurita de patrunjel verde tocat, si un sfert de lingurita de cimbru. Restul, uitati-va si voi cat de simplu si cat de putine ingrediente (morcov, ceapa, patrunjel, bulion) pot face o mancare deosebita daca ii acordam o mica atentie. In plus, n-are ulei sau untura deloc, daca folositi o carne slaba e o reteta care nu ingrasa. Zic eu, voi puteti sa ma contraziceti…sau sa adaugati bacon prajit prin oala.

Asa ca punem la fiert cam 1 litru de apa, asta-i mancare doar de doua persoane, pentru mai multe ajustati voi cantitatile, ceapa (arpagica mica) se curata si se lasa intreaga, morcovul ii taiem bucati mai mari, patrunjelul rondele. Dovlecelul se curata (in totalitate sau “dungat” cum vreti) se taie in 6 bucati de cativa centimetri (vreo 8 asa) si cu atentie si un cutit ingust si ascutit se scobeste dintr-o parte in alta de miez, se lasa pulpa exterioara, cam 5-6mm grosime.

Se umplu cu carnea tocata, bine si indesati nu conteaza ca-s gauriti complect, nu iese carnea din ei la fiert. Apoi se pun direct in apa clocotita (cat sa-i acopere) si la foc incet, sa nu miste si sa danseze dovlecelul prin oala se fierb cam 40 de minute (depinde acum si cat sunt de mari). Apoi se adauga toate legumele sa fiarba si ele vreo 10-15 minute pana-s patrunse dar sa nu se farame.

Daca-s fierte se scot deoparte, zeama ramasa se sareaza, pipereaza se adauga bulionul si fierbe inca 5 minute. Apoi se face un amestec pentru ingrosat sosul, din apa si faina, sau din faina de amidon, si se ingroasa asa ca sosul pentru chiftelele marinate, sau daca vreti lasati mai lichid, si nu-i mai ziceti sos, ii ziceti ciorba de dovlecel umplut cu legume.

In imagine aveti o sugestie de servire, cu sosul pus primul apoi dovleceii pe mivloc inconjurati de amestecul de legume. Pe deasupra verdeata si ardei iute. Voi serviti cum va place mai mult, mai picat sau deloc, si daca chiar vreti pe deasupra puteti picura si putin ulei de masline. Sau nu. Smantana, care merde destul de bine cu mancarica asta, este optionala.

 Ingrediente pentru doua portii: 

150g amestec de carne tocata (porc sau vitel) ca pentru perisoare sau ardei umpluti (vezi reteta)
1,5 dovlecei verzi
1 morcov
1 patrunjel
4 arpagici
150ml bulion
sare, piper, faina
cimbru, patrunjle, ardei iute (optional)

Timp de preparare: 60 minute.

Informatii pentru UK: Nu prea sunt probleme in procurarea ingredientelor, dovleceii (courgettes) sunt la toate magazinele, pentru ingrosarea sosului am folosit faina alba normala de si se poate folosi “corn flour” (merge mult mai bine). Bulionul este doar pasta de rosii amestecata cu apa.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

 

Bucatarii amatori

Oua “albe” la capac cu anghinare, ardei gras si smantana.

Published by:

retete simpleIar am uitat sa postez reteta joi. Toata saptamana m-a chinuit o raceala, si-am uitat, da nici mancare de doamne’ajuta n-am facut. Azi am facut reteta asta, si am zis ca poate nu-i tarziu sa o faceti pentru duminica dimineata la micul dejun – brunch – pranz. Poate pentru o scapare de mahmureala dupa o seara de sambata, poate pentru mai multa energie pentru o duminica lenesa.

Am postat recent alte doua rețete oarecum similare din punct de vedere al preparării, oua în stil mexican cu roșii și oua cu spanac. Le-am zis mai în gluma, oua roșii și oua verzi. Așa că azi am făcut și oua albe. O reteta pentru o persoana flamanda ca mine sau doua mai putin hulpave, usor de facut in sub 15 minute cu tot cu preparat. 

În tigaie se călește ceapa, ardeiul gras, usturoiul și feniculul (ultimele doua optionale) câteva minute. Se sărează, piperează. După gust. Cu lingura se fac doua “găuri” unde se sparg ouăle, se pun 2 linguri de apa sa facă abur (puneți vin alb aromat dacă sunteți viteji) apoi se acoperă și se lasă la foc mediu 3-4 minute pana-s făcute ouăle după cum va plac de moi sau de tari.

Se ia de pe foc și imediat se pun bucățile de anghinare, se toarnă smântână și se presară cu cozi de ceapa verde și ardeiul iute, opționale și ele. Caldura reziduala din tigaie va încălzi destul anghinarea și smantana.

Timp de preparare: sub 15 minute. Servire: 1-2 persoane.

Simplu și bun… Sănătos? Voi decideți.

Ingrediente: 

1 ceapa verde mare
3-4 felii bulb de fenicul (optional)
1 catel usturoi (optional)
1/2 ardei gras galben feliat
4-5 bucati anghinare (din conserva, sau borcan conservata in ulei)
2 oua
4-5 linguri smantana groasa sau de gatit (cam 12% grasime)
1 lingura ulei de masline
sare, piper (alb)
ardei iute (optional)

 

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Ciorba (bors) de oua cu afumatura.

Published by:

Ei, cu petrecerile astea aproape (adica chiar ca am uitat deaia postez azi, dar mai bine decat deloc) sa va dau saptamana asta o reteta. Asa ca desi ii sambata poate reteta asta sa va “ajute” cumva in zilele care vin…cititi capoi aflati voi de ce.

A venit și a trecut “apocalipta”, a venit și a trecut Crăciunul. Ne-am “speriat” cu draci ca vine sfârșitul pământului am petrecut, mâncat și băut zile întregi la rand. Am încercat să aplicam celebra regula a reparatului de beție, evita mahmureala – ramai beat. Am încercat să ne surprindem ficatul cu apa. Futila experiență.

Așa că am făcut o zama, ciorba, bors. Se poate zice ca-i ciorba de varza acra, bors de oua, sau zama de legume cu afumatura. Da-i de fapt toate de mai sus. Va zic acum cum am facut-o.

Puneți afumatura la fiert, io am avut coaste afumate, le-am tăiat și aruncat în oala cu 2,5 litri de apa, doua frunze de dafin și o piscatura de sare. Si-au fiert ele acolo bolborosind cam o ora pana aproape ca a căzut carnea de pe oase.

Acum am pus legumele, toate tăiate cubulete mărunte ca zarurile, în afară de varza murata care desigur am taiat-o fideluta.
Gustati, sărați, piperati. Puneți niște vegeta dacă doriți. Niște cimbru și oregano uscat. Puneți borșul (daca-în proaspăt adăugați câte puțin după gust, la fel și cu cel de la plic). Daca-sa fierte legumele atunci și zama-în gata rămâne doar sa puneți ouăle, sparte direct în oala (da ușor să nu se împrăștie) și fierte trei minute sau separat pentru fiecare persoana fierte tot trei minute.

Si-apoi presărati o mana buna de pătrunjel verde tocat bine sa-i dea ciorbei o aroma de prospatura primavaratica.

Cu borșul, afumatura, varza murata, oua fierte și smântână zama asta-i buna încercare de a ieși (numa aia care vor) din eterna mahmureala care ne lovește întotdeauna intre Crăciun și Anul Nou.

Ne-auzim la plugusor mai!!!


IMG_2417-800-blrTimp de preparare: 1 ora si 20 de minute / Portii: 6-8 

Iar era sa uit de ingrediente:

6-8 bucati coaste afumate
6-8 oua gaina
1 ceapa
2 morcovi
1 pastarnac
1 bucata telina
1 gulie mica
200g varza murata
sare, piper, vegeta
cimbru, coriandru, partunjel verde
bors magic cu smantana (optional) sau 500ml bors proaspat si 100ml smantana pentru gatit

Informatii pentru UK: Legume gasiti peste tot, bors si coaste afumate (daca nu el afumati acasa ca mine singuri) la magazinele romanesti desigur, in rest totu-i simplu. Ciorba usoara si ieftina de preparat.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk