Category Archives: Mesaje de dragoste

Si pe mine m-au speriat vorbele lui: “este singur”. Stiam ca stie mai multe decat mine. Despre mine? stiam doar ca simt. Cred ca ti-am povestit de zeci de ori cat de dureros este acest sentiment. Sa simti emotii, senzatii, sa traiesti o viata care nu este a ta. Sa presimti.. fara sa ai nimic palpabil.. fara sa poti face ceva.

M-au speriat cuvintele tale… care, de fapt imi confirmau ceea ce stiam de mult timp.. tot iti spuneam, dar tu negai cu incapatanare. Ti-am spus ca te schimbi.. te privesc de atata timp…stiu cine erai atunci cand ne-am cunoscut…stiu cine esti acum..din pacate esti foarte departe de cel pe care il stiam. Esti departe de tine… stiu ca nu-ti este bine.. si stiu asta de foarte mult timp..

Ti-am povestit multe, dar nu ti-am spus niciodata de ce iubesc copacii. Pentru mine copacii sunt vesnici si ma uimesc de fiecare data. Am un copac al meu preferat. L-am botezat ”copacul dragostei”. Este plin de flori roz, il iubesc pentru felul in care ma face sa ma simt. Sunt fericita de cate ori il vad. Il stiu de ani de zile. Si ma uimeste in fiecare zi cu diversitatea lui.

Tu esti un astfel de copac.. pe care-l iubesc si care ma fascineaza.

De cate ori nu ai mers in parc si ai strivit sub pantof frunzele cazute? Poate, a fost vreodata o frunza speciala care ti-a atras atentia.. te-ai aplecat si ai luat-o sau pur si simplu ai trecut pe langa ea. Cred ca asa sunt si oamenii. In fiecare zi, intram in contact cu zeci de oameni.. dar nu ne oprim in loc pentru fiecare…Sunt oameni care ne raman in minte si in suflet pentru totdeauna, pe langa care nu am putea trece nepasatori.

Un astfel de om esti tu.

Ti-am spus o data, ca mi-a fost dor de tine. Dar nu stiam de unde vine dorul asta, de ce este si de cand este. Dar este un dor pe care-l port in mine de foarte mult timp. De cat timp? Nu stiu exact.. poate de sute de ani…

Evident ca exista momente fericite, vin si furtuni dar, dupa fiecare furtuna iese intotdeauna soarele.

Imi plac oamenii. Imi place sa-i vad.. ma uit la fetele lor.. la felul in care vorbesc in care zambesc, in care se imbraca.. cum merg pe strada…

Duminica m-am uitat la hartiile raspandite in toata camera. De fapt… erau gandurile mele. Citind ziarele on line am vazut un anunt. Erau scriitori care plateau pentru povesti, povesti de viata.  Am citit de cateva ori anuntul.. fiind tentata sa trimit povestea mea. Evident ca nu ma interesau banii…

As fi vrut sa povestesc cuiva… La un moment dat am crezut  ca eu nu o pot scrie. Ca nu as putea fi atat de obiectiva. Dar pana la urma nici nu trebuie sa fiu obiectiva.. trebuie sa scriu doar despre ce simt.

Povestea asta nu a inceput acum 7 luni, sau acum 1 an. Noi trebuie sa facem acum finalul unei povestii incepute cu foarte multi ani in urma.

Atunci eu eram un pictor nebun, nebun din dragoste. Cu inima si mintea imbibate de alcool si tigari. Un pictor nebun in cautarea sufletului pereche.. a femeii unice, de care sa se indragosteasca. Pe care in cele din urma o gaseste.. o picteaza.. si din cauza nebuniei si a haosului care era in viata lui.. nu realizeaza ca in sfarsit a gasit-o pe EA. Si o lasa sa plece.. lasand un gol in urma plecarii ei.

Sufletul lui nelinistit si nebun nu-si poate gasi linistea asa ca isi continua goana nebuna in alte si alte vietii.. facand aproape aceleasi greseli care-l ingenuncheaza.

Iti amintesti cum te-am cunoscut? Sunt convinsa ca da. Iti amintesti ca la putin timp dupa ce ne-am cunoscut ti-am povestit despre cartea la care lucrez. Si m-ai ascultat cu foarte mare atentie. Nu am mai scris de atunci nici un rand, am recitit cele scrise. Am foarte multe amintiri din trecut si din viitor. Asa ca de teama de a nu le pierde am facut ce face orice scriitor. Le asterne pe unde se nimereste: un petec de hartie, un mesaj sau un gand povestit unui necunoscut.

M-am reintors la povestea mea inceputa acum aproape un an de zile. Intre timp am scris foarte mult si despre foarte multe.

Stii de ce m-am reintors la poveste? Acum cateva minute ti-am spus, ca sper sa fie cartea pe care mi-am dorit toata viata mea sa o scriu.

Dar nu e adevarat.. scriu pentru a nu uita tu. Vreau sa o citesti.. ca sa-ti reamintesti de tine. Ti-am spus de sute de ori ca sunt fericita sau ca ma inspiri. Dar nu ai stiut niciodata sau poate nu ai crezut niciodata… ca m-ai facut sa si plang.  Si nu am plans niciodata pentru mine…am plans pentru tine intotdeauna.

Mi-am amintit, ca atunci cand eram pictor si te-am intalnit pentru prima data, erai de o puritate desavarsita. Puritatea ta, am pus-o pe panza. M-ai facut celebru si fericit. Dar eram destul de arogant… si in nebunia succesului am uitat pentru moment de tine. Nici nu am stiut atunci ca ma iubesti. Ti-am promis ca voi avea grija de tine si nu am facut-o. Am plecat si te-am lasat sa pleci.

Intre timp, am evoluat si am crezut ca am invatat din greselile trecutului. Ca acum sunt un om mai bun si mai intelept. Poate ca nu sunt atat de intelept pe cat imi doresc sau pe cat am crezut ca sunt. Se pare, ca urmele vanitati inca exista in mine.  Nu stiu, daca tu mi-ai inteles cu adevarat ”plajele mele” sau cat de largi sunt ele.

Dar stiu ca exista adevar absolut ca si rau absolut.  Dar nu il percepem intotdeauna asa cum trebuiepentru ca suntem influentati de tot ce ne inconjoara.

Aceasta poveste de fapt nu este pentru mine. Eu sunt doar un instrument in calea uitarii sau mai degraba un instrument care te ajuta sa te descoperi pe tine.

Eu trebuie sa scriu pentru tine: ca sa nu uiti cine esti, de unde vii, unde te duci si care iti este scopul tau in viata.

Te-am pictat o data, mi-ai salvat o data viata, acum te scriu! In felul asta ma vei ajuta sa-mi inchei menirea mea in aceasta lume si sa plec mai departe.

 

fotografie Maddie Ancuta

autor Maddie Ancuta

22 Septembrie  2011-Londra.

Dimineata a inceput prost din cauza unui cosmar din care m-am zbatut sa ies. Desi, stiam ca nu este adevarat a trebuit sa ma culc la loc doar, ca sa pot rezolva tragedia din visul meu.

M-am trezi in sfarsit linistita. Asa ca, ziua care venea, parea o zi obisnuita, o zi frumoasa de toamna.

Mi-am baut cafeaua, facandu-mi in minte planurile pentru ziua respectiva. Am inceput sa colind magazinele, am vazut o pereche de pantofi care se potriveau perfect cu rochia cumparata in urma cu 3 luni asa ca i-am cumparat.

Mai departe m-am uitat la toate prajiturile care imi zambeau prin geamurile vitrinelor, am cumparat cateva sa le degust, sa le simt. Doar imi studiez concurenta si vreau sa aflu punctele slabe si punctele tari.

In timp ce degustam si analizam micuta prajiturica cu frisca, primesc un mesaj pe care nu l-am inteles de la dragul meu prieten. Pentru ca nu am empatizat cu el, s-a suparat pe mine.

Ajung acasa, hotarata sa incerc o noua reteta.

Ma uit pe telefon. Un mesaj urgent ma astepta acolo. Prietena ta ma ruga sa te caut, sa vorbesc cu tine.

Cine esti tu? Te-am descoperit intamplator.

Mi-ai placut instantaneu. Felul cald in care iti asterni gandurile pe hartie. Am intrezarit sufletul tau, care sa zbate nelinistit in asteptarea primului sarut, primei imbratisari, primelor emotii de dragoste.

Nu am stiut atunci… in cata tristete si deznadejde te zbati.

Timpul a trecut si ai inceput sa ma cunosti mai bine. Cunoscandu-ma, ai inceput sa ai incredere in mine. As fi vrut la vremea respectiva sa scot la suprafata pasiunea ce o regasisem in randurile tale… asteptam dar nu o gaseam. Ti-am spus ca eu caut originalitate. La un moment dat te-ai speriat, crezand ca si un copil mic ca ai facut o mare prostie.

Si dintr-o data ai venit spre mine alergand, cu sufletul impietrit de singuratate si cu ochii plini de lacrimi.

Am lasat tot ce faceam si te-am ascultat si cu mai mare atentie decat o facusem pana atunci. Ai plecat… cu zambetul pe fata…promitandu-mi ca totul o sa fie bine, o sa te duci la scoala si o sa-ti urmezi visele.

Ma gandeam si atunci asa cum ma gandesc si acum…ca adolescenta este o perioada dificila mai ales atunci cand este insotita de neintelegere si dragoste din partea parintilor. Este perioada cand prindem aripi, visele noastre prin contur. Avem nevoie mai mult de cat oricand de dragostea intelegerea parintilor. De vorbele lor pline de intelepciune, de mangaierea plina de caldura a mainilor care ne-au leganat si care ne-au protejat atunci cand eram prunci.

Nu cred ca este vorba doar de adolescenta, tot timpul avem nevoie de dragoste si de incredere pe care cei de langa noi ne-o arata. Un cuvant spus la timp poate salva o viata, poate salva un suflet.

Ai plecat! Crezand eu optimista si plina de viata. Asa cum sunt eu. Pentru ca nu-i asa? semanam destul de mult.. iubim la fel de mult copii, ne dedicam lor, ne facem sperante pentru ei, ne dorim o lume mai buna si o viata mai frumoasa. Scriem povesti, visam mult, ne jucam mult cu ei, ii cautam, ii mangaiem, ii iubim, ii ocrotim.

Dar ceea ce am uitat eu sau poate nu am stiut.. si tu esti un copil.. un copil care poate mai mult decat oricine tanjeste dupa dragoste…si o imbratisare.

Prietena ta m-a contactat disperata spunandu-mi ca nu stie ce e cu tine, nu te poate contacta si ca ii este teama ca ai facut o prostie, ca ai de gand sa pleci intr-o lume mai buna… plina de dragoste.

Si dintr-o data tu imi spui ce ai facut. Din cauza neintelegerilor si mai ales a nepasarii tatalui tau ai plecat de acasa. Ai vrut sa uiti de tot. Ai vrut sa renunti la scoala chiar si ptr o scurta perioada de timp.

Te-ai dus intr-un club. Nu te-am intrebat, crezand ca esti chelnarita. Nu mi-am imaginat niciodata ca fata talentata si plina de sensibilitatea a devenit peste noapte dansatoare intr-un club.

Te-am intrebat cum te-ai simtit…. stiam ca te-ai simtit rau.. te-ai simtit murdara..pangarita de mainile si privirile pofticioase ale barbatilor. Tu cauti dragostea… dar nu ai gasit decat niste barbati dornici de sex.

Nu am stiut ca ai vrut sa te sinucizi. Prietenii tai au fost langa tine. Cum oare de nu poti vedea cat de multi prieteni ai? Ca ei te iubesc si ca iti sunt aproape atunci cand tu ai mai mare nevoie de ei.

Ma bucur ca mi-ai ascultat vorbele. Ma bucur ca ai fugit din locul ala in care daca ai fi ramas.. te-ar fi absorbit asa cum absorb nisipurile miscatoare orice ajunge in mijlocul lor. Nu te-as mai fi gasit niciodata.

Ti-a fost teama ca nu o sa te mai respect sau ca-mi voi schimba parerea despre tine.

Copil prostut ce esti.  Ai avut nevoie de ajutor… ma bucur ca am fost acolo la timp sa te ajut. Un copil cand face o prostie nu-l bati, nu-l judeci, nu-l umilesti. Il ajuti sa treaca peste, sa inteleaga unde a gresit, sa invete din greselile facute. Noi toti avem nevoie de prima sansa, de a doua sansa de a treia…

Noi toti avem nevoie de dragoste si intelegere.

Nu stiu daca eu sunt mai norocoasa. Dar stiu ca sunt un om fericit. Sufletul meu este plin de soare si multa speranta. Inima mea este plina de dragoste pe care o daruiesc neconditionat. Zambetul meu plin de veselie il daruiesc tuturor cu drag.

Nu te-am judecat si nu te voi judeca. Nu este bine ce ai facut. Stiu ca a fost o lectie pentru tine. A fost o lectie si pentru mine. Si as vrea sa fie o lectie pentru toti parintii care nu-si vad copii. Care se uita la ei ca prin sticla. Nu le vad emotiile, tristetile, dorintele, ambitiile, visele.

Nu e suficient intotdeauna  sa-i oferi  unui copil doar haine si mancare.