DEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR
Acest deal zace pe hotar între comitatul Cluj, Alba- inferioară şi Bihor. Inlăuntru se află o şură numită „Şura zmeilor”.
In vechime, cine mai ştie cînd, era aci ţara zmeilor. Mai erau şi oameni pe pămînt, dar credeţi doară că cuteza careva să se apropie de locuinţa zmeilor ? Doamne fereşte ! Tot mii de bucăţele ar fi făcut zmeii pe nenorocitul acela ce s-ar fi arătat pe acolo.
Cu zmeii nu era de glumit, că doară ei mîncau numai carne de om şi cu sînge de om se adăpau dintr-o căpăţînă de om. De aceea, nici nu mergea nime de bunăvoie în apropierea locuinţei lor.
Intr-o zi, făcură zmeii ospăţ mare, veselie aleasă, la care veniră toţi zmeii din jur şi se ospătară.
Mai întîi jucară, apoi să fi văzut ce joc ? colea, joc drăcesc in sărite şi tropotite ca şi caii, şi săriră şi tropotiră pînă rămase locul ca aria şurii, gol, pleşuv, pe care nici în ziua de azi nu mai creşte iarbă.
Intr-un tîrziu, veni şi căpetenia zmeilor, într-un car cu două roate, şi aşa veni de mîndru şi vijelios că urmele roatelor şi azi se mai văd pe acel deal stîncos. Indată ce a sosit, el a condus ceata de zmei în peşteră, unde-i aşteptau cu mesele întinse, mese mari boiereşti, cu mîncări drăceşti, fară gîndeai că plouă, atîta băutură venea pe mese, băutură drăceaseă. Printre pahare începură închinările, închina unul apoi altul, întru cinstea căpeteniei lor, în cinstea nevestei şi copiilor lui, şi, în fine, se ridică el, zmeul cel mai mare şi zise :
— Acela din voi e mai voinic, care va vorbi mai batjocoritor despre Dumnezeu !
Dumnezeu însă nu putu suferi atîta batjocură de la spurcaţii de zmei, trimise fulgere şi trăznete şi pe toţi îi prăpădi. Oasele zmeilor şi azi se mai văd în peşteră, semn că Dumnezeu nu sufere hulă şi batjocură de la nimeni.
Şi chiar în acea zi schimbă Dumnezeu şi şura zmeilor într-o vatră de piatră.
Aşa se stinse puterea zmeilor ! Aici încă se potriveşte zicala : „fiecare pasăre se mănîneă cu ciocul său“.
(Ovid Densusianu; Tradiţii şi legende populare, Bucureşti, f. a., p. 50—52.)
mai multe legende romanesti
Marele voievod Mihai Viteazul, care a făcut prima unire a
Mai demult, pe cînd pe unde e Iaşul acuma, erau numai codri şi cîmpuri şi nici zare de caste, trăia un cioban vestit pe locurile acelea şi-l chema Dediu. Dediu Ciobanul avea douăsprezece stîni ; fiecare stînă era cu cite două mii de oi. Intr-o zi, iaca vine pe a