Si pe mine m-au speriat vorbele lui: “este singur”. Stiam ca stie mai multe decat mine. Despre mine? stiam doar ca simt. Cred ca ti-am povestit de zeci de ori cat de dureros este acest sentiment. Sa simti emotii, senzatii, sa traiesti o viata care nu este a ta. Sa presimti.. fara sa ai nimic palpabil.. fara sa poti face ceva.
M-au speriat cuvintele tale… care, de fapt imi confirmau ceea ce stiam de mult timp.. tot iti spuneam, dar tu negai cu incapatanare. Ti-am spus ca te schimbi.. te privesc de atata timp…stiu cine erai atunci cand ne-am cunoscut…stiu cine esti acum..din pacate esti foarte departe de cel pe care il stiam. Esti departe de tine… stiu ca nu-ti este bine.. si stiu asta de foarte mult timp..
Ti-am povestit multe, dar nu ti-am spus niciodata de ce iubesc copacii. Pentru mine copacii sunt vesnici si ma uimesc de fiecare data. Am un copac al meu preferat. L-am botezat ”copacul dragostei”. Este plin de flori roz, il iubesc pentru felul in care ma face sa ma simt. Sunt fericita de cate ori il vad. Il stiu de ani de zile. Si ma uimeste in fiecare zi cu diversitatea lui.
Tu esti un astfel de copac.. pe care-l iubesc si care ma fascineaza.
De cate ori nu ai mers in parc si ai strivit sub pantof frunzele cazute? Poate, a fost vreodata o frunza speciala care ti-a atras atentia.. te-ai aplecat si ai luat-o sau pur si simplu ai trecut pe langa ea. Cred ca asa sunt si oamenii. In fiecare zi, intram in contact cu zeci de oameni.. dar nu ne oprim in loc pentru fiecare…Sunt oameni care ne raman in minte si in suflet pentru totdeauna, pe langa care nu am putea trece nepasatori.
Un astfel de om esti tu.
Ti-am spus o data, ca mi-a fost dor de tine. Dar nu stiam de unde vine dorul asta, de ce este si de cand este. Dar este un dor pe care-l port in mine de foarte mult timp. De cat timp? Nu stiu exact.. poate de sute de ani…
Evident ca exista momente fericite, vin si furtuni dar, dupa fiecare furtuna iese intotdeauna soarele.
Imi plac oamenii. Imi place sa-i vad.. ma uit la fetele lor.. la felul in care vorbesc in care zambesc, in care se imbraca.. cum merg pe strada…
Duminica m-am uitat la hartiile raspandite in toata camera. De fapt… erau gandurile mele. Citind ziarele on line am vazut un anunt. Erau scriitori care plateau pentru povesti, povesti de viata. Am citit de cateva ori anuntul.. fiind tentata sa trimit povestea mea. Evident ca nu ma interesau banii…
As fi vrut sa povestesc cuiva… La un moment dat am crezut ca eu nu o pot scrie. Ca nu as putea fi atat de obiectiva. Dar pana la urma nici nu trebuie sa fiu obiectiva.. trebuie sa scriu doar despre ce simt.
Povestea asta nu a inceput acum 7 luni, sau acum 1 an. Noi trebuie sa facem acum finalul unei povestii incepute cu foarte multi ani in urma.
Atunci eu eram un pictor nebun, nebun din dragoste. Cu inima si mintea imbibate de alcool si tigari. Un pictor nebun in cautarea sufletului pereche.. a femeii unice, de care sa se indragosteasca. Pe care in cele din urma o gaseste.. o picteaza.. si din cauza nebuniei si a haosului care era in viata lui.. nu realizeaza ca in sfarsit a gasit-o pe EA. Si o lasa sa plece.. lasand un gol in urma plecarii ei.
Sufletul lui nelinistit si nebun nu-si poate gasi linistea asa ca isi continua goana nebuna in alte si alte vietii.. facand aproape aceleasi greseli care-l ingenuncheaza.
Iti amintesti cum te-am cunoscut? Sunt convinsa ca da. Iti amintesti ca la putin timp dupa ce ne-am cunoscut ti-am povestit despre cartea la care lucrez. Si m-ai ascultat cu foarte mare atentie. Nu am mai scris de atunci nici un rand, am recitit cele scrise. Am foarte multe amintiri din trecut si din viitor. Asa ca de teama de a nu le pierde am facut ce face orice scriitor. Le asterne pe unde se nimereste: un petec de hartie, un mesaj sau un gand povestit unui necunoscut.
M-am reintors la povestea mea inceputa acum aproape un an de zile. Intre timp am scris foarte mult si despre foarte multe.
Stii de ce m-am reintors la poveste? Acum cateva minute ti-am spus, ca sper sa fie cartea pe care mi-am dorit toata viata mea sa o scriu.
Dar nu e adevarat.. scriu pentru a nu uita tu. Vreau sa o citesti.. ca sa-ti reamintesti de tine. Ti-am spus de sute de ori ca sunt fericita sau ca ma inspiri. Dar nu ai stiut niciodata sau poate nu ai crezut niciodata… ca m-ai facut sa si plang. Si nu am plans niciodata pentru mine…am plans pentru tine intotdeauna.
Mi-am amintit, ca atunci cand eram pictor si te-am intalnit pentru prima data, erai de o puritate desavarsita. Puritatea ta, am pus-o pe panza. M-ai facut celebru si fericit. Dar eram destul de arogant… si in nebunia succesului am uitat pentru moment de tine. Nici nu am stiut atunci ca ma iubesti. Ti-am promis ca voi avea grija de tine si nu am facut-o. Am plecat si te-am lasat sa pleci.
Intre timp, am evoluat si am crezut ca am invatat din greselile trecutului. Ca acum sunt un om mai bun si mai intelept. Poate ca nu sunt atat de intelept pe cat imi doresc sau pe cat am crezut ca sunt. Se pare, ca urmele vanitati inca exista in mine. Nu stiu, daca tu mi-ai inteles cu adevarat ”plajele mele” sau cat de largi sunt ele.
Dar stiu ca exista adevar absolut ca si rau absolut. Dar nu il percepem intotdeauna asa cum trebuiepentru ca suntem influentati de tot ce ne inconjoara.
Aceasta poveste de fapt nu este pentru mine. Eu sunt doar un instrument in calea uitarii sau mai degraba un instrument care te ajuta sa te descoperi pe tine.
Eu trebuie sa scriu pentru tine: ca sa nu uiti cine esti, de unde vii, unde te duci si care iti este scopul tau in viata.
Te-am pictat o data, mi-ai salvat o data viata, acum te scriu! In felul asta ma vei ajuta sa-mi inchei menirea mea in aceasta lume si sa plec mai departe.
fotografie Maddie Ancuta
autor Maddie Ancuta
