12 noiembrie2010

Este o zi de toamna ploioasa…printre picurii marunti de ploaie poti zari o explozie de culori. Cenusiului cerului care te apasa cu duritatea racelii lui este imblinzit de caldura frunzelor ruginii care se intind in calea noastra ca o mantie regala. Pentru un iubitor de frumos pare o zi perfecta. Cu castile pe urechi ascult unul din cantaretii mei favoriti. Acordurile pianului se impletesc perfect cu zgomotul picaturilor de ploaie si bataia vantului. Ma las in voia ploii si a muzicii. Imi place sa surprind ploaia in fotografie. Stralucirea picaturilor de apa par desprinse dintr-o poveste. Intind mana dupa aparatul de fotografiat… dar aparatul nu este langa mine.

Ma uit cu jind pe geam la milioanele de picaturi care asteapta sa-si spuna povestea in fotografiile mele.

Azi nu va fi povestea lor. Va fi povestea sufletului tau…ti-am promis ca o sa scriu. Initial am vrut sa scriu un articol ca si  jurnalist scurt si la obiect. Monotonia ploii m-a facut sa-mi schimb gandurile.

Ca un pasionat de fotografie incerc sa surprind sufletul fotografie pe care o fac sau o privesc. Fotografia face parte din viata noastra, suprinde momentele speciale, momente frumoase, mai putin frumoase.

Fotografia este arta. Asa cum este si pictura. Fotograful trebuie sa fie inspirat dar si mai important decat fotograful este modelul.

In cautarea mea de modele am vazut zeci de fotografii….

09.12.2010

Ploaia s-a oprit de mult.. si fulgii de zapada au luat locul picaturilor de apa.  dar eu nu am reusit sa scriu.. desi ti-am promis..

dar acum stiu ce vreau sa scriu.. nici macar nu mai ninge.. este doar frig..

iti amintesti ca ti-am povestit ca lucrez la o poveste? o poveste  despre suflete pereche? Poveste incepe in urma cu 300 de ani si e vorba de un pictor celebru care nu mai poate picta pentru ca sufletul lui este zbuciumat..cauta cu disperare femeie pe care nu doar sa o picteze ci sa si o iubeasca…Femeie pe care sa o priveasca in  ochii si ea sa inteleaga totul doar dintr-o singura privire. Femeie pe care o intalneste.. in cele din urma …dar in nebunia lui el nu intelege ca EA este EA. Iar cand realizeaza asta este mult prea tarziu.. si povestea continua… in alt secol.. pana cand in sfarsit ei se reintalnesc.. si mai ales inteleg.. ptr ca au invatat din experientele trecute…

Dar ce nu stii.. este de ce am ales acest subiect..

Asa cum tie ti se intampla lucruri pe care nu le poti intelege.. asa mi se intampla si mie…diferenta dintre noi doi este ca eu nu ma mai intreb nimic…

In marea de oameni care se miscau de colo colo admirand tablourile.. ma aflam si eu…treceam dintr-o incapere in alta uimita de frumusetea din jur..admirand talentul pictorilor.. arta lor.. puterea de a transmite atata emotie.. treceam de la o panza la alta.. de la un secol la altul.. ma uitam la chipurile pictate si incercam sa-mi imaginez viata lor.. destinul lor.. sa citesc dincolo de lipsa cuvintelor.. eram ca un copil intr-un magazin de jucarii.. si dintr-o data…raman fara aer..inima imi batea nebuneste..mi-a venit sa plang…lumea continua sa se miste in jurul meu.. vorbind si gesticuland.. eu am ramas nemiscata.. in jurul meu parca nu mai era nimeni si nimic.. eram doar eu in fata unui tablou impresionant..m-am apropiat nepermis de mult.. am vrut sa-l ating.. am vrut sa stiu cine este femeia aia din tablou..

Doamne!.. in momentul acela.. zecile de intrebari pe care mi le-am pus ani la rand legat de sufletul meu..de locul meu pe acest pamant.. de unde vin? unde ma duc? cine sunt? de ce sufletul meu este nelinistit tot timpul? de ce am aproape tot ce-mi doresc dar caut mai mult? de ce orele mele sunt mai scurte decat ale celorlati? de ce cunosc atat de mult? de ce sunt telepata? de ce am momente de premonitie? de ce am trait sentimentul de deja vu vizitand anumite locuri? de ce simteam din nou acelasi sentiment vazand acel tablou?

am stat cateva minute cu ochii fixand chipul femeii din tablou.

Cine este femeia aia? Cine sunt eu? De ce am ajuns sa vad acest tablou? si mai ales de ce eu am acasa o poza care seamana foarte mult cu chipul femeii din tablou. si de ce am sentimentul puternic ca eu.. o cunosc pe femeia aia? de ce.. simt ca sunt EU?de ce stiu ca sunt EU? Ma uit la numele pictorului.. la anul in care a fost pictat Spania sec XVII 1647-1651

si este dedicat zeitei frumusetii

dar ca orice alta femeie din lumea asta.. au fost barbati care m-au iubit.. adorat si m-au privit ca pe o zeita..evident ca pentru orice barbat care este indragostit femeie pe care o iubeste este o zeita.. si o priveste ca pe o zeita. Doamne ce frumoasa este privirea unui barbat indragostit…

Nu sunt singura femeie care are ochii negrii, buze rosii .. dar chipul ala.. corpul ala.. este chipul meu.. corpul meu..

Ce nu mai stii? este cum mi-am descris eu personajul principal.. pictorul meu are cei mai frumosi ochii..ochii lui sunt foarte negrii  …privirea lui este atat de intensa..incat simti ca te arde… nu ai aer cand te priveste..te simti ca si cum ti-ar citi gandurile.. ii simti puterea mintii cum cotrobaie in creierul tau..te simti descoperit cand te priveste…

Personajul meu este un barbat foarte inteligent si foarte puternic. Un suflet ales.

Cu fotografia in mana ma uit din nou la tablou. Langa mine un baietel ma intreaba “Tu esti, nu-i asa?”. Ma uit la el zambind si ii spun. “Da, fotografia este a mea. Eram foarte tanara”. El imi spune foarte intelept . ” Stii sufletul nu moare niciodata. El calatoreste. Poate ca sufletul tau a fost acolo, poate ca pictorul a pictat o femeie care seamana cu tine.Poate ca esti chiar tu.” L-am luat in brate si i-am spus zambindu-i.”Multumesc”.

Suna ciudat.. dar este adevarat…nu-mi mai amintesc chipul tau…dar tot ce tin minte.. si tin minte pentru ca si acum simt arsura privirii tale.. cat de uimita am fost ca atata timp m-ai privit in ochii fara sa-ti pleci privirea.. find practic una din putinele persoane care au puterea sa ma priveasca in ochii..in acele momente stiu ca a trebuit sa ma regrupez..si sa redevin stapana pe mine…a fost foarte ciudat.. extrem de ciudat.

Ai dreptate. Suntem amandoi norocosi. Suntem atat de norocosi ca am avut sansa sa ne regasim dupa foarte multi ani. Cati sunt? Nu stim…

Craciun Fericit!

autor Maddie Ancuta

povestea a fost publicat pe www.maddielovestories.wordpress.com

09decembrie2010