Radio Catch22 London » Blog Archives

Author Archives: Maddie Ancuta

Top Secret

Craniul hoinar

Published by:

fenomen poltergeist

Craniul hoinar- aventuri paranormale.

Cu câţiva ani în urmă, domnul de Hixe aflat în situl arheologic de lângă Cevennes, se plimba pe câmp, nu departe de un sat (pe care-l numim Saint-Untel). El se plimba, privind câţiva copii care alergau şi se amuzau, când o mică fetiţă se impiedică şi cazu până la jumătatea corpului ei într-o groapă, strigând. Prietenul nostru s-a grăbit şi a apucat fetiţa, retrăgând-o din această gaura care, din nenorocire, tocmai se deschisese sub paşii ei. Căci sus numita groapă nu se găsea acolo cu câteva clipe mai inainte. Solul se surpase, cedând sub picioruşele copilului. Micuţa, plângând, a dispărut către sat impreună cu camarazii si şi domnul de Hixe a îngenuncheat la marginea unui orificiu de  cca 50  de centimetri lărgime. Lanterna de buzunar l-a ajutat,  curând, să descopere un spectacol macabru: într-un fel de cripta, ca o pivniţă, se ridica o piramidă de cranii! Care era originea acestui osuar? Mai târziu va fi timp să facem cercetări istorice. Prietenul meu s-a aplecat, a apucat craniul care încorona piramida şi a ajuns -nu fară eforturi- să apuce un al doilea craniu si a introdus cele două relicve macabre în rucsacul sau tirolez… şi  s-a îndepărtat de acel loc căci nu se îndoia că acei copii, dupa accidentul din care scăpase fetiţa, urmau să dea alarma în sat.

De fapt, preotul, primarul şi ciţiva oameni au venit sa inspecteze locul, şi, cu o grabă surprinzătoare, preotul a obtinut acordul celorlalţi de a acoperi osuarul cu o dală grea de ciment in zilele care urmau.

Domnul de Hix, revenit în Midi a pus cele două cranii pe o etajeră într-o cameră a castelului…pentru a constata la sfârşitul unui anumit timp că unul dintre cele două cranii avea tendinţa să se mişte. De exemplu, plasat la zece centimetri de extremitatea dreaptă a etajerei, îl regăsea la mijloc! Celălalt, în schimb, rămânea “liniştit”. Cercetările întreprinse ulterior au permis prietenului nostru să reconstituie unul dintre episoadele sângeroase ale războaielor religioase care se derulaseră în “satul cu osuarul”. După lupte crâncene, supravieţuitorii garnizoanei protestante fuseseră luaţi prizonieri de către catolici. Aceştia din urmă, plini de iubire pentru aproapele lor, îl legaseră pe ofiţerul protestant de un arbore şi, sub ochii lui îngroziţi, îl forţaseră să asiste la supliciul oamenilor săi. Nefericiţii au fost decapitaţi şi capetele lor au fost stivuite într-un fel de pivniţă-cisternă, formând b aproape veritabilă piramidă de cranii. Când ultimul protestant a fost astfel asasinat, ofiţerul, martor forţat la oribilul masacru al tovarăşilor , a fost la rîndul lui şi el decapitat; capul acestuia a fost depus In vârful piramidei, pivniţa a fost acoperită şi acest osuar a fost uitat. Nu mai existau de fapt, supravieţuitori în acest sat: ca buni iustini, învingătorii masacraseră barbaţi, femei şi copii, bineînţeles cu binecuvântarea autorităţilor ecleziastice.

Cu greu ne-am putea imagina chinurile groaznice pe care a trebuit să le îndure ofiţerul, văzându-şi tovarăşii de arme pierind sub ochii săi, în mod sălbatic decapitaţi în hohotele de râs ale soldatilor şi tămâierile paracliserului de serviciu. (Suntem de acord, protestanţii n-au fost nici ei prea blânzi, în aceste războaie religioasc sângeroase. Dar cine a început? Cine, de la început, a aratat o intoleranţă scandaloasă şi primul a scos sabia?).

Imaginaţi-vă doza de ură înspăimîntătoare pe care a acumulat-o acest nefericit, asistând la un asemenea supliciu. Putem atunci intelege cât de mare este “remanenţa” psihică, rămasă ataşată de craniul său, cel pe care domnul de Hixe îl luase din vârful piramidei!

Că o relicvă “încărcată” este sediul fenomenului de poltergeist, după ce a fost sustrasă din locul său de repaus, nu trebuie să ne surprindă.

Să sărim peste câţiva ani.

Il regăsim pe castelanul nostru cu câţiva dintre cercetătorii domeniului realităţilor paralele şi o tânără femeie cu predispoziţii pentru mediumitate. Toţi erau reuniţi în biblioteca castelului. Pe o etajeră, cele două cranii. S-au aşezat în jurul unei mese şi şedinţa de spiritism a început. S-au auzit bătăi, apoi s-a perceput o uşoară zgâriere venind de le etajeră: “Craniul hoinar” avansa sacadat! Va cădea! Domnul de Hixe a întrerupt şedinţa, pentru a pune la locul său craniul care, puţin după aceasta, şi-a reînceput mişcările. A fost reaşezat încă o dată, şi şedinţa s-a reluat. Craniul avansa şi oscila pe marginea etajerei. Şedinţa a fost abandonată, masa părăsită iar castelanul a mers cu calm să pună craniul la loc acolo unde stătea “cuminte” la început.

Un scârţâit pe parchet, şi gazdele s-au întors pentru a vedea masa ridicându-se, clătinându-se pe două picioare şi căzând spre tânăra fată! Castelanul şi ai lui s-au grăbit şi au apucat masa exact în momentul în care era gata să-l lovească cu violenţă pe medium care, înnebunită, căzuse pe divan.

De ce această masă s-a năpustit în acest fel asupra tinerei fete? Nu s-ar putea spune ce entitate a craniului “a acţionat” asupra mesei, pentru a o forţa să “agreseze” mediumul?

Domnul de Hixe perplex, o întreba pe tânăra fată. Nu, niciodată un lucru asemănător nu se produsese în cursul şedinţelor la care ea participase. Tot vorbind, ea a sfârşit prin a face o aluzie la localitatea, leagănul familiei sale: satul Saint Untel Untel şi castelanul şi-a ridicat sprâncenele, aruncând mecanic o privire craniului.

Saint-Untel! Exact din acel loc, erau originari şeful catolic si majoritatea bărbaţilor sadici care trăiseră în regiune. Acea trupa în virtutea “acţiunilor” ei ajunsese în satul în care se produsese  execuţia masivă a protestanţilor sub ochii ofiţerului legat de copac.

Oare strămoşii tinerei fete fuseseră înrolaţi în trupele catolice? Participaseră ei la decapitarea nefericiţilor şi la execuţia finală a şefului lor? Mediumul nu ştia nimic, dar acest lucru îi părea posibil dar nu sigur şi am putea atunci să ne întrebam dacă entitatea acestui craniu nu fusese la rândul ei sigură, căutând să localizeze ura sa. Din masa supusă acţiunii psihochinetice -contra acestei descendenţe a celor care îi omorâseră atât de sălbatic pe tovarăşii lui de arme înainte de al decapita pe el însuşi!

Este o ipoteză. Dar toate aceste fapte care se înlănţuie, care par că se “lipesc” unele de altele, nu sunt tulburătoare?

O figură de stil poetică afirmă că “iubirea este mai puternică decât moartea”. De ce n-ar fi acest lucru posibil şi pentru ură?

Mai multe articole in Top Secret

Mesaje de dragoste

Intalnirea cu Radu

Published by:

intalnire predestinatacap 1

cap 2

Soarele bland imi mangaie fruntea. Drumul prafuit imi aminteste de vacantele copilariei mele, batutul mingii in mijlocul drumului. Mirosul de tei ma invaluie molesitor. Ma opresc in drumul prafosat. Aud in departare mugetul unor vaci si strigatul moale al catorva vacari care le mana.

Ma opresc sub un tei, ma asez pe iarba. Imi dau jos pantofii.

Talpile imi sunt gadilate de varfurile proaspete de iarba.

Ma simt in siguranta departe de zgomotul orasului. Nu vreau sa mai plec. Ma uit pe drum. Liniste!

Doar cate un cotocodacit vesel de gaina, puii macaniti, latratul unui caine. Liniste! Parca timpul s-a oprit in loc. Ma intind pe iarba verde. Inchid ochii. Trag puternic in mine mirosul delicat al teiului.

Chipul mamei imi apare in minte. Ochii ei  ma privesc cu dragoste si intelepciune. Ii mangai parul lung si negru. O vad cum se apropie de mine si ma strange intr-o imbratisare puternica din care nu-mi doresc sa mai plec.  O durere ascutita imi strapunge inima si ma scoate din visare.

Deschid ochii. Privesc din nou in jur. Linistea imi inconjoara mintea si ma linisteste.

Au trecut 10 zile de la moartea mamei.

Imi e dor de ea. Stiu ca ii este bine acolo unde este, dar nu pot opri dorul sa nu ma copleseasca.

Privirea imi ramane atintita pe dansul norilor.

Iubesc tacerea care imi aduce linistea in suflet.

Ma ridic si ma sprijin de teiul sub care m-am oprit.

Iau scrisoarea mamei si incep sa o citesc.

Din ea cade un trifoi cu patru foi.

Privirea mea se plimba pe randurile scrise de mana. Un scris frumos, corect si ordonat ca de scolar.

Scrisoarea imi cade din mana.

Amintirile mele au acum un nou sens.

Mama mea a fost ca si mine.

Un baietandru trece in goana pe langa mine razand. Este in picioarele goale. Parul balai ii acopera ochii albastri ca cerul.Pe langa el alerga cracanat un ratoi.

Se opreste. Se intoarce. Se apropie de mine.. Baga mana in san si imi intinde un pumn de zarzare. Ratoiul vine cu mersul leganat dupa baiat.

Ii fac semn sa se aseze langa mine.

Acum suntem doi baieti cu picioarele goale pe iarba, mancand zarzare.

-Numele meu este Radu, imi zambeste pustiul vesel.

-Eu ma numesc Adrian, ii raspund zambind la randul meu.

– Ce citesti?, ma intreaba el aruncand o privire curioasa spre foile care erau langa mine pe iarba.

– O scrisoare. Scrisoare de la mama mea.

Privirea lui albastra imi arata un copil istet si curios. Iar asta imi place la el.

Am cunoscut oameni in viata care mi-au placut instantaneu iar altii pentru care am simtit o repulsie fara logica, ancestrala.

– Vrei sa-ti citesc scrisoarea?

-Da. Vreau sa stiu ce scrie o mama. Eu nu am mama. Mama mea a plecat cand eu eram foarte mic. Privirea pustiului se intuneca dintr-o data. Isi duce mana aruncand niste lacrimi care stateau sa-i tasneasca din ochi.

Vreau sa stiu ce inseamna “mama”, a cotinuat e oftand.

L-am privit din nou  cu mai multa atentie si curiozitate.

Atunci am stiut ca am venit in satul bunicilor nu doar sa aprind o lumanare la mormantul lor.

Am venit pentru Radu.

 

 

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea textelor sub aceasta semnatura este interzisa

 

 

 

 

 

 

 

Mesaje de dragoste

Dragoste si razboi

Published by:

in dragoste totul este permisSe spune ca in dragoste si razboi totul este permis.

Facem parte dintr-o generatie norocoasa, care nu a cunoscut direct ororile razboiului. E adevarat ca si acum in lume sunt razboaie, dar nu mai simtim ranile sangerande pe corpul nostru.

Nu cred ca exista cineva care sa nu fi vazut macar o data un film de razboi, imagini, filmulete pe youtube legat de cel de al doilea razboi mondial sau razboaiele care se duc inca in lume.

Nu vreau sa vorbim despre razboaie sau motivatiile celor care le pornesc.

In razboi ca si in dragoste totul este permis.

Asa este?

Asa este!!!

Asa este.

In razboi faci tot ce este posibil sa supravietuiesti.

Ucizi cu sange rece desi nu esti genetic facut sa ucizi, iar gandul ucigas iti va macina existenta. Te arunci in lupta riscandu-ti viata ca sa-ti salvezi camaradul. Adrenalina din momentul respectiv iti da curaj si o forta de care nu te simteai vreodata capabil.

In razboi iti pierzi o parte din tine.  Mergi inainte chiar daca nu este crezul tau acel razboi.

De ce?

Datorie, onoare, iubire, credinta, patriotism, dorinta de schimbare…

Ucizi, iubesti, te transformi, te dezvolti, te ridici, iti pierzi credinta in tine, iti pierzi credinta in omenire si valorile ei, urasti sau dint contra te luminezi si aprinzi flacara schimbarii.

In dragoste totul este permis.

Oare asa este?

In fiecare dimineata vad acelasi tablou. Un cuplu frumos, imbracat elegant, ea are o rochie lunga, alba, vaporoasa care ii scoate corpul subtire si delicat in evidanta.

El inalt, puternic, o tine ocrotitor in brate, in ritmul dansului.

Fotografia te indeamna la visare, la dans, la iubire, la speranta si incredere.

Dar..

ca si in razboi apar lucruri neprevazute.

Unul din cei doi nu va mai dori sa danseze. Va pleca.

Trist dar adevarat. Ca si in razboi vedem suflete ranite, vise spulberate, tristete dar si bucurie, speranta, fericire, pofta de viata, un nou inceput.

Orice sfarsit inseamna un nou inceput.

Dar

de ce daca in dragoste totul este permis…

cel care se opreste din dans este aratat cu degetul?

Viata este intotdeauna suprinzatoare.

Am vazut cupluri care dupa 25 de ani se despart, lasandu-i pe cei din jur cu gura cascata si cu intrebarea DE CE?

Fiecare din noi la un moment  a auzit.: “L-ai vazut pe ala? Si-a lasat nevasta si copii pentru una mai tanara sau una care si-a lasat barbatul? Este o curva.. este un nenorocit…

Cine suntem noi sa judecam?

Cine suntem noi sa aratam cu degetul?

Cred ca cei mai violenti si agresivi in limbaj si atitudine sunt chiar cei incercati intr-o situatie asemanatoare..dar care nu au avut curaj sa mearga pana la capat.

Iubirea te ridica.

Noi ne schimbam.

Sa ne privim pe noi insine.

Mai semeni tu la minte, intelepciune, credinta, suflet, dorinte, aspiratii, trup cu cel de acum 5 ani sau 10 ani?

Ne schimbam. Crestem, evoluam. Intelegem viata cum nu o intelegeam cu 3 ani in urma.

De ce este atat de greu de crezut, acceptat sau inteles ca un barbat, un tata bun dupa 15 ani sa cunoasca o femeie de care sa se indragosteasca nebuneste?

Vorbim de alegerile lui. Da.. ca si in razboi vor fi si victime colaterele.

Asta nu-l face un tata mai putin responsabil, un sef mai putin respectat sau un copil mai putin iubitor.

Este doar un barbat care se indragosteste, nu care a luat-o razna. Un barbat care renaste printr-o noua iubire.

Nu vorbesc de aventuri, relatii pasagere. Vorbesc de decizii care schimba viata.

Cine suntem noi sa judecam relatia dintre o femeie matura cu un barbat mai tanar decat ea?

Un barbat tanar se poate indragosti de o femeie care este matura tocmai ca el poate gasi in ea ceea ce el asteapta de la o femeie.

Cine suntem noi sa judecam sa vorbim de pe margine, cand o femeie dupa 20 de ani( poate nu intr-o casnicie extraordinara) spune Stop! Pana aici.

Este dreptul fiecaruia la viata.

Avem dreptul la fericire, la iubire si la intelegere.

Suntem nascuti sa iubim si sa fim fericiti. Nimeni nu se naste sa aiba o viata mizerabila.

Nu este usor sa iei o astfel de decizie.

Dar daca decizia asta  aduce fericirea de care ai nevoie sa mergi mai departe, nimeni nu are dreptul de a te opri.

Viata este a ta nu a altora.

In dragoste ca si in razboi totul este permis.

Daca in razboi iti pierzi jumate de corp incercand sa-ti salvezi camaradul de ce in dragoste sa te opresti?

Nu mai e vorba de trup, e vorba de suflet.

Un alt barbat sau o alta femeie iti poate vindeca sufletul ranit intr-o relatie nefericita.

Iti poti gasi dupa ani de asteptari si relatie esuate sufletul pereche.

Viata este intotdeauna suprinzatoare.

Putem dansa o viata cu partenerul nepotrivit si dintr-o data sa fim invitati la dans de cel (cea)  care ne va invata cu adevarat sa dansam.

In  dragoste totul este permis.

ca si in razboi…

In dragoste ne aparam credinta si dragostea din noi.

Trebuie doar sa faci ceea ce te face fericit, nu sa ramai acolo unde nu-ti este bine.

Tot ce se intampla in viata este cu un scop precis.

Fiecare schimbare in viata noastra ne ajuta sa evoluam, sa mergem inainte.

 

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi TU

Mesaje de dragoste