Ganduri ratacite

Cap1

Cap2

Cap3

Cap4

cap5

M-am trezit invaluit de  parfumul fructat al sarutului Oanei.

Buzele ei calde  mi-au dat buna dimineata.Pe noptiera de langa pat tronau doua cesti mari, din care se imprastia aburul cafelei.

Aroma puternica impletita cu parfumul seducator al Oanei mi-au trezit toate simturile.

-Buna dimineata Oana, i-am zambit cald desi eram obosit dupa noaptea nedormita si plina de ganduri. Era inutil sa o mai intreb ce cauta la ora 9 dimineata la mine. Nu aveam chef de cearta si nici de foarta multa vorba.

-Buna dimineata dragul meu mi-a raspuns Oana vesela si frumoasa.

-Nu te duci azi la birou?

– Azi voi lucra de acasa,  nu am dormit bine si sunt inca obosit. In seara asta ma intalnesc cu Radu, doar noi doi, i-am raspuns facandu-i loc langa mine in pat.

Oana s-a bagat  imediat langa mine.

Purta o rochie pastelata cu flori mari si mici, rosi, galbene, portocalii.

Era ca o zi de primavara, nu aveai cum sa nu te bucuri de stralucirea ei.  Mi-a cuprins capul in maini si m-a privit fara sa scoata un cuvant. Mainile ei se plimbau indragostite prin parul meu.

Buzele ei s-au oprit tremurand de dorinta pe buzele mele intr-un sarut mut, pe care nu am putut sa-l continui.

Am luat-o in brate si s-a cuibarit cuminte langa mine. Minute intregi au trecut stand nemiscati  fara ca nici unul din noi sa scoata nici un cuvant. Muzica se auzea in surdina, am inchis ochii tragand puternic in piept mirosul Oanei amestecat cu aroma neagra a cafelei.

Oana era cuibarita in bratele mele cu capul razemat pe pieptul meu, degetele mele se plimbau lenese pe pielea ei fina.

Dintr-o data am fost strabatut de un sentiment straniu de neputinta, de durere. Pentru mine, pentru Oana. M-am vazut fara directie, superficial, intreaga mea scara a valorilor disparand fara urma.

Cine sunt? ce vreau de la mine si mai ales incotro ma indrept.

Privirea mea a ramas atintita in gol. Degetele mele  se plimbau la fel de ganditoare  ca si mine  pe pielea fina a  Oanei

Ca sa vezi lumina trebuie sa traversezi intunericul.

Adesea este foarte greu sa  pui intrebari. Intrebarile sunt grele. Ne este teama de raspuns, ne este teama de ce putem afla. Ne este teama de ce gandim. Ne este teama sa rostim cuvintele care ne pot zdruncina. Intrebarile sunt reflexiile noastre interne.

Adesea suntem lasi cu noi insine. Ne amanam, ne mintim, ne pacalim, ne este frica.

Raspunsurile sunt simple, dar aproape intotdeauna este foarte greu sa pui intrebarea care trebuie.

– Esti fericita Oana? m-am auzit soptindu-i.

Oana statea lipita de mine avand impresia ca a adormit.

Ii auzeam respiratia linistita

-Da sunt fericita Victor, am auzit vocea emotionata a Oanei.  Bratele ei  m-au strans puternic. Imbratisarea ei mi-a spus multe.

– Ce inseamna pentru tine : “a fi fericita”?

– Acum sunt fericita, faptul ca sunt cu tine aici, ca ma cuprinzi in brate, ca simt mainile tale cum mai ating. Sunt fericita cand sunt cu tine a continuat simplu fara sa-si miste capul de pe pieptul meu.

Sunt fericita cand iti aud inima batand atat de aproape de inima mea. 

Cand iubesti, inglobezi in tine constiinta unei alte fiinte. Pentru asta nu trebuie sa fi egoist. Doar cand fiinta iubita este in tine ii poti simti suferintele sau bucuriile.”

Gandurile Oanei s-au amestecat cu randurile Alexandrei.

Vorbele  simple ale Oanei m-au facut sa o imbratisez puternic.

Simteam cum mintea mea este scufundata in vid. Nu gaseam  cuvintele care sa exprime ce simteam.

Cum poti sa explici cuiva ceea ce nici tu nu intelegi?

M-au atins cuvintele Oanei, m-ar fi emotionat indiferent cine le-ar fi rostit. Gandurile bune, frumoase emotioneaza,  dar nu a vibrat nimic in mine special pentru Oana. M-am simtit rau ca nu am putut sa-i raspund in acelasi mod. Nu am vrut sa o amagesc.

Ce caut eu in viata Oanei? M-am intrebat singur uitand parca motivul nostru. Eu am uitat sau ea a uitat?

Am continuat sa ramanem imbratisati. Ea ca o zi de primvara plina de speranta, eu  gri si indiferent.

In clipa aceea as fi vrut sa simt cum fiinta iubita din mine explodeaza, ma face sa vibrez.

Dar in mine nu a vibrat nimic, pentru ca nu era nici o fiinta iubita acolo, nu simteam nici o bucurie, nu simteam nici o suferinta. Nu simteam nimic.

Oare sunt gresit structurat?

Unde ma aflu eu acum?

Eram pe drumul care ducea la rascrucea destinului meu.

Un lucru marunt intamplat avea sa-mi schimbe viitorul. Sa-mi schimbe viata. Sa ma transforme radical.

Acest scop aveam sa-l descopar in curand.

Acum cand scriu despre asta simt de parca ani ar fi trecut peste mine.

Destinul meu?

Ce legi nebanuite ale Universului aduc doi oameni impreuna? Cum de stim ca persoana respectiva ne este destinul?

Stim! Pur si simplu realizam instantaneu cand ne intalnim cu persoana sau persoanele care isi vor pune amprenta in viata noastra.

Destinul avea un plan maret pentru mine.

Dar eu nu am fost pregatit sa-i fac fata. M-a ridicat iar de acolo de sus, unde imi gasisem fericirea  m-a aruncat fara mila in bratele infernului

Fiecare are propriul destin.

Nu am fost pregatit pentru intalnirea mea, dar am invatat din mers, o parte din mine a murit, iar cealalta merge mai departe pentru a implin un destin.

Destinul meu era sa implinesc destinul sufletului meu pereche.

Gandurile mele au fost raspandite de taraitul telefonului.

Era momentul sa ma dau jos din pat si sa-mi incep ziua.

Amintirile Evei

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea materialelor care poarta aceasta semnatura este interzisa.