Radio Catch22 London » Blog Archives

Author Archives: Maddie Ancuta

Politichie

Atenţionare privind organizarea unor proteste în Ljubljana – 23 ianuarie 2013

Published by:

Ministerul-Afacerilor-Externe-al-RomanieiAtenţionare privind organizarea unor proteste în Ljubljana – 23 ianuarie 2013

 

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească la  Ljubljana că la data de 23 ianuarie,  în intervalul orar 12:00-13:00 (ora locală), vor avea loc ample demonstraţii de protest. 

În aceste condiţii, vor fi impuse restricţii de trafic în vecinătatea imediată a instituţiilor publice aflate în centrul oraşului.

 Se estimează că la demonstraţii vor participa peste 15.000 mii de persoane.

 Cetăţenii români aflaţi în Ljubljana sunt sfătuiţi să evite zonele din centrul oraşului, pe toată perioada desfăşurării demonstraţiilor.

Politichie

Visa-Waiver pentru cetăţenii români care călătoresc în Japonia

Published by:

Ministerul-Afacerilor-Externe-al-RomanieiÎn data de 22 ianuarie 2013, la invitaţia Secretarului General al Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanţii companiilor aeriene care operează curse către Japonia (Air France, AlItalia, Austrian Airlines, KLM, Lufthansa, Qatar Airways, Swiss Air, Tarom, Turkish Airlines) au participat la reuniunea cu tema: ”Identificarea modalităţilor de reducere a numărului cazurilor cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Japonia, dar nu îndeplinesc condiţiile de intrare”.

 Din partea Ambasadei Japoniei la Bucureşti a participat consilierul pe probleme politice, Hiroshi Kudo.

 Reuniunea se înscrie în linia măsurilor adoptate de către autorităţile române pentru sporirea conştientizării opiniei publice atât asupra condiţiilor de intrare/şedere pe teritoriul Japoniei, cât şi a sancţiunilor/pedepselor de care sunt pasibili cetăţenii români în caz de nerespectare a prevederilor legislaţiei japoneze.

Cu acest prilej au fost identificate şi agreate o serie de măsuri de ordin practic menite a conduce la o mai bună informare a cetăţenilor români care călătoresc în Japonia şi, implicit, la o reducere a numărului cazurilor de cetăţeni returnaţi.

MAE reaminteşte faptul că, la sfârşitul anului 2012, autorităţile japoneze au decis prelungirea programului Visa-Waiver pentru cetăţenii români care călătoresc în Japonia până la data de 31 decembrie 2015, sub rezerva continuării campaniei de informare a opiniei publice.

Politichie

Intalnire Titus Corlăţean cu ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris

Published by:

Întrevederea ministrului Titus Corlăţean cu ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris

 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit, astăzi, 22 ianuarie 2013, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris.

Cei doi interlocutori şi-au manifestat interesul pentru relansarea Parteneriatului Strategic existent între România şi Marea Britanie, prin intensificarea atât a contactelor bilaterale la cel mai înalt nivel, cât şi a cooperării economice. În context a fost menţionată vizita pe care secretarul de stat pentru afaceri europene, David Lidington, intenţionează să o efectueze în România în viitorul apropiat.

Oficialul britanic a reiterat angajamentul guvernului pentru ridicarea restricţiilor impuse cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie, începând cu data de 1 ianuarie 2014. L-a asigurat pe ministrul român despre eforturile depuse de autorităţile britanice pentru ca procedurile administrative aferente obţinerii de către cetăţenii români, în special de către studenţi, a documentelor necesare şederii legale pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi a permiselor de muncăsă se desfăşoare în conformitate cu legislaţia europeană în materie. 

Şeful diplomaţiei române a prezentat progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a exprimat angajamentul părţii române de a avansa reformele  pentru îndeplinirea  angajamentelor în domeniu. Diplomatul englez a exprimat disponibilitatea părţii britanice de a continua colaborarea cu autorităţile române relevante în cadrul dimensiunii de cooperare a MCV. Referitor la aderarea României la spaţiul Schengen, ambasadorul britanic a menţionat că Marea Britanie,  deşi nu aparţine spaţiului Schengen, oferă României întregul său sprijin.

Cei doi oficiali au exprimat condoleanţe asupra pierderilor de vieți omenești suferite de ambele țări în criza ostaticilor din Algeria. În context, au evidențiat calitatea colaborării dintre România şi Marea Britanie în acest caz. În planul mai larg al combaterii terorismului, și referindu-se la discuțiile recente din reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, dedicată situaţiei din Mali, a fost subliniată necesitatea unor reacții ferme din partea comunității internaționale. Ministrul român a evidenţiat necesitatea revizuirii Strategiei de Securitate a Uniunii Europene, având în vedere provocările globale actuale generate de terorismul internaţional.  Alt subiect abordat s-a referit la poziţiile celor două ţări privind evoluţiile din Siria.

Oficialul britanic a comunicat ministrului român intenţia ambasadei britanice de a organiza o serie de evenimente culturale în luna iunie 2013, cu prilejul sărbătoririi a 75 de ani de activitate a instituţiei culturale britanice „British Council” în România. Ministrul român şi-a exprimat dorinţa ca un număr de astfel de evenimente să fie organizate, în colaborare, de către MAE şi ambasada Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti.