Suflete pictate-Mesaj de dragoste

-Lucky! Lucky!, alergam razand, incercand sa ma cocot, fara sa cad, pe pietrele ascutite ale povarnisului care duceau spre malul abrupt al falezei.

Frumosul meu golden retriever se pare care era pe punctul sa descopere o noua minune. Din cand in cand se oprea si ma privea cu ochii lui mari si intelepti, sa vada daca il urmez.

Privirea mea aluneca de la catel la orizontul care incepea sa se contureze .

Tipatul pescarusilor era acoperit de latratul cainelui care parca spunea: ” Mai repede, mai repede! Vreau sa-ti arat ceva”

Ma opream din cand in cand sa-mi trag suflarea si sa-mi gasesc echilibrul. Maretia cerului sarutand marea ma coplesea.

Cu mainile pline de verde de la  iarba rupta in incercarea mea de a ma cocota pe dealul abrupt, imi protejam ochii de sclipirile diamantine ale necuprinsului care se asternea in fata mea.

Imi plac cuvintele. Le iau si le pictez pe hartie. Fiecare cuvant este plin de culoare, pasiune, speranta, ploaie, veselie, roz si albastru.

Cuvintele au suflet.

Stiu ca zambesti, privindu-ma tolanit,  cu o spranceana ridicata, facandu-ma sa ma fastacesc in fata ta, ca o scolarita la prima intalnire.

Dar pentru mine, cuvintele chiar au suflet. Respira odata cu mine, iubesc o data cu mine, plang in acelasi timp cu mine. Poate.. ca doar cuvintele mele prind viata.

Nu stiu, continui monologul, zambindu-ti, dar cuvintele mele chiar imi vorbesc, cateodata intelept, cateodata copilaresc, adesea soptesc cuvinte de amor.

-Inchide ochii, intinde mana, deschide-ti sufletul si asculta cu inima.

Te voi conduce acolo unde a ajuns deja sufletul meu, desi nu vei simti ascutisul pietrelor sub pantofi.

Vei simti doar ce vad eu.

-Ai incredere in mine?

Suierul vantului incepe sa-si faca simtita prezenta. Nu-mi este frig.

Lucky ma asteapta semet. S-a oprit. Este asemenea unui sfinx. Maiestuos, puternic, calm.

Pe platoul urias exista un singur copac. Este inflorit si este roz.  Vantul care adie usor, raspandeste florile in calea mea, asemeni unei mantii.

O petala s-a asezat pe botul cainelui, facandu-l sa stranute.

Rozul copacului indragostit se proiecta pe albastrul perfect al cerului.

Am imbratisat copacul ascultandu-i povestea. Dintr-o data am inceput sa plang.

Florile roz au inceput sa ma invaluie ca intr-un vals.

-“Imi este dor de tine”, continua gandurile mele sa-ti sopteasca.

-Ce stiu despre tine? Stiu multe si mai nimic.

-Stiu ca nu mai simti, dar nu stii de ce nu mai simti.

-Ce stii tu despre mine? Nimic, desi stii ca scriu.

Scriu mesaje de dragoste si te ascult pe tine.

Crezi ca nu o fac. Dar intreaga mea fiinta te asculta in tacere.

Ti-am simtit sufletul tau. Este frumos, puternic, calm, demn  ca al unei stele.

Poate ca vrei sa stii cine iti scrie mesajele de dragoste.

De cand ma stiu am pictat cuvinte.

Am crescut razand si alergand cu picioarele in iarba plina de roua.

Purtam rochii albe si parul negru desfacut, radeam in soare si dansam in ploaie.

Intr-o zi, am cazut. Cand m-am ridicat am vazut ca m-am ratacit. Cu cat mergeam mai mult , cu atat ma afundam intr-un labirint ce parea fara iesire.

Priveam oamenii care pareau ca  nu ma cunosc desi, eu ii stiam atat de bine.

Nu am mai purtat rochii si nici nu am mai dansat in ploaie.

Din greseala intr-o zi in intunericul care era in jurul meu, am gasit un ciob de oglinda.

M-am privit. Nici eu nu m-am recunoscut.

Mi-am pipait fata si atunci am inteles.

In caderea mea nu mi-am scrantit nici mana , nici piciorul.

Mi-am scrantit doar sufletul. Nu, nu s-a spart, doar a inceput sa schioapete. Durerea imi schimonosea chipul ce odinioara fusese suav.

Asa ca mi-am acoperit chipul cu masti si am pierdut cuvintele.

Cuvintele mele nu mai aveau culoare. Toate era terne, plictisitoare. Poate ca erau asa din cauza mea.

In fiecare zi imi asortam cu parfumul, o alta masca.

Intr-o zi eram sobra, in alta zi eram rece, in alta zi eram pur si simplu corecta.

Mi-am ales o masca care sa ma protejeze. De cine? In primul rand de mine. Nu vroiam sa-mi mai vad chipul scalambaiat de durere.

Imi era indiferent ce masca purtam, atata timp cat eram perfecta si masca mea zambea.

Cateodata le pierdeam, de fapt le rataceam. Adormeam pe ele si a doua zi le gaseam sifonate. Atunci incepeam sa plang.

De ce plangeam? Pentru ca imi era dor de timpul in care mai simteam. Imi era dor de mine cand pictam cuvintele si dansam in ploaie.

Doream sa simt din nou. Ce anume? Orice. Important era doar sa simt.

Am ingenunchiat langa frumosul meu catel, unul langa altul ca intr-o rugaciune, acoperiti de ploaia roz, privind eternitatea marii.

Inima a inceput sa-mi bata nebuneste, facandu-ma sa plang din nou.

-Stiu, stiu cine esti, dintr-o data gandurile mele au inceput sa strige aproape uimite de revelatia avuta.. Te stiu de ani de zile, iti scriu de ani de zile. Nu am stiut ca te stiu de atata timp.

Iarta-ma ca nu te-am recunoscut. Privind marea, am inteles asta. Catelul meu m-a adus aici, sa privesc marea dar mai ales sa ma faca sa vad in mine.

Ti-am spus ca iti iubesc degetele lungi si fine, trebuie sa-ti amintesti asta.

Le cunoasteam dar, nu le-am recunoscut imediat. Stii de cand? De cand desenai stele de nisip pe pantecul meu.

Stii ce ma surprinde? Masca de pe chipul tau.

Eu renunt la masca mea. Cand ne intalnim, port din obisnuinta masca de zi cu zi.

As vrea si tu sa renunti la a ta.

Balul mascat s-a terminat pentru noi, chiar daca vom continua sa dansam straini, purtand mastile obisnuite pentru ceilalti.

M-ai gasit intre doua dansuri , cand schimbam rochiile si mastile. Cand scriu nu port masca, asa m-ai vazut prima data. Nu stiam ca cineva ma priveste, asa ca eram doar eu.

Am inceput sa pictez suflete din nou, imi eram datoare asta.

Vreau sa cunosti pe cineva.

Vreau sa ma cunosti pe mine.

Stii cine sunt?

Purtam rochii albe, radeam in soare si dansam cu picioarele goale in ploaie.

Rectific!

Port rochii albe, rad in soare si dansez cu picioarele goale in ploaie, iubesc sa pictez cuvinte.

Sufletul tau complex asteapta sa fie pictat de cuvintele mele.

Mai multe Mesaje de dragoste

Maddie Ancuta