Radio Catch22 London » Blog Archives

Author Archives: Maddie Ancuta

Romani in lume

“Salut, eu sunt Petru Adrian Dogaru, am 5 luni şi sunt diagnosticat cu cancer”.

Published by:

apel umanitarIntr-o dimineata am primit un mesaj pe pagina radioului. Cand am deschis mesajul zambetul minunat al unui baietel a rasarit  printre randuri si cateva randuri din partea celei care a trimis mesajul.

“Salut, eu sunt Petru Adrian Dogaru, am 5 luni şi sunt diagnosticat cu cancer”.

 “Tratamentul va dura 9 luni şi costă 150.000 euro. Când voi fi mare, voi scrie o scrisoare de mulţumire pentru fiecare donaţie de minim 1 Euro.” (Sursa: Gandul.info)

 Pentru a citi articolul integral, accesati:

http://www.gandul.info/stiri/cea-mai-pretioasa-scrisoare-din-lume-costa-doar-1-euro-cum-poti-avea-scrisoarea-lui-petru-10892594

Sunt momente in viata cand anumite cuvinte te lasa fara respiratie, le simti incarcatura, simti parca si tu durerea celui care le-a scris.

Habar nu am ce poate fi in sufletul unui parinte care are un copil bolnav. Stiu ca prietenii mei, cei care sunt parinti, sunt ingrijorati de la o simpla raceala a copilului lor. Prietenii mei, insa, din fericire pentru ei, nu trec prin ce trec  in aceste clipe Gabriela şi Adrian Dogaru.

Cancer? Un cavant pe care il auzim tot mai des…

Despre cancer auzim din ce in ce mai multe in ultima vreme, citim cum sa ne ferim, citim cum sa evitam aparitia lui mancand sanatos, renuntand la fumat sau facand mai multa miscare.

Si totusi… ce refuzam poate sa intelegem este ca aceasta boala poate lovi oricand, oricat de mult ne-am proteja. Cum altfel sa imi explic de ce un copil de 5 luni este diagnosticat cu cancer?

Sa dau vina pe soarta? Sa imi spun ca Dumnezeu ii incearca pe parinti? Sa deschid un ziar in care sa citesc ceva relaxant pentru a uita de acest copil? Pe care oricum nu il cunosc…

 Petru Adrian are doar 5 luni, are o mama care a avut grija de ea in timpul sarcinii, are un tata care l-a dorit enorm de mult. Si o boala ingrozitoare care pentru a fi trata, costa. Costa enorm.

In total 150.000 de euro, pentru 9 luni, atat cat va dura tratamentul la o clinica in Germania.

 

Petru Adrian Dogaru, s-a nascut pe 6 decembrie 2012.

Luna aceasta, la varsta de 5 luni, a fost diagnosticat cu o forma extrem de agresiva de neuroblastom (tumora maligna a glandei supra-suprarenale). Intrucat aceasta este o afectiune foarte rara, iar un diagnostic, si mai ales un tratament adecvat si urgent nu poate fi oferit in tara, parintii lui Petru, Gabriela Dogaru si Adrian Dogaru, au plecat de urgenta in Germania, la o clinica specializata din Koeln acolo unde Petru Adrian trebuie sa inceapa de urgenta tratamentul!

Cu ajutorul unei fundatii, parintii au primit suma de 15000 de euro, suma care a acoperit doar partea de analize. In urma acestor analize, s-a facut un plan de tratament si Petru Adrian va fi nevoit sa stea internat intr-un spital din Germania 9 luni pentru a fi supus intregului tratament.

Pe langa costurile destinate procedurilor medicale, pe toata perioada internarii, familia va avea nevoie de sprijin financiar pentru medicamente, interventii, si spitalizare. Petru Adrian are sanse sa se vindece, cu tratamentul adecvat, insa parintii au nevoie de ajutor finaciar!

Va rog din suflet sa nu ramaneti indiferenti si sa faceti o donatie in urmatoarele conturi:

 

RO22INGB0000999900919881 RON
RO95INGB0000999901538785 EURO, cod swift : INGBROBU
Nume posesor cont: DOGARU ROXANA GABRIELA

Pentru mai multe informatii puteti accesa:

http://savepetru.wordpress.com/

 Nu il cunosc pe acest copil, imi doresc insa sa aud in curand ca este la tratament si ca totul este bine. Nu pot insa sa fac mai mult decat sa donez si eu o suma mica, sa scriu despre el si sa distribui mai departe povestea lui.

 

Arta de a fi TU

Invingator sau invins

Published by:

ATITUDINEInvingator sau invins

Ieri seara am avut cateva discutii pe pagina de Face Book  , discutii  legate despre un proiect pe care il am in minte de ceva vreme, viata in general.

Cred in oameni, iubesc animalele si da stiu ca viata este grea.

Sunt convinsa ca fiecare stie povestea somonului. Atunci cand sunt pregatiti sa-si depuna icrele, inoata impotriva curgerii raului pana ajunge in locatia unde isi depun in siguranta icrele.

Crezi ca ii este usor? Este vorba de perpetuarea specie. Daca pestele nu s-ar lupta cu valtoarea raului ar disparea.

Viata este grea, nu mai este nici o noutate. Din fericire pentru noi, bine ca este grea si trebuie sa multumim pentru asta.

Da!!! vorbesc serios:)

Daca viata ar fi fost usoara, blanda nu ne-am putea testa calitatile, masura forta interioara, puterea de a merge mai departe.

Nu ne-am putea dezvolta, nu am putea invata, nu am putea creste, nu am avea sansa sa ne ridicam sufleste, spiritual, mental.

Daca totul ar fi perfect si lin mai mult ca sigur ca ne-am plictisi.

Daca nu ar exista ploaie nu ne-am putea bucura in momentul opriri ei, nu am avea sansa sa ne bucuram de aerul curat si soarele care face ca totul sa infloreasca in jurul nostru.

Daca totul ar fi usor nu am putea deveni puternici.

Personal devin mai puternica dupa fiecare incercare, mai ambitioasa. Orice piedica este de fapt un nou pas spre reusita.

Asa ca trebuie sa multumim pentru piedicele intalnite din cand in cand.

Exact ca si pestii, vom avea momente in viata cand va trebui sa luptam impotriva unor curenti puternici, sa infruntam cascade, torenti vijeliosi.

Dar nu avem incotro. Trebuie sa ajungem pe celalalt mal.

Fiecare zbatere ne face mai motivati, mai puternici, mai fericiti.

Incearca sa vezi ca sub impresia unor regresii aparente, in realitatea este doar sansa pe care o primesti sa te dezvolti. Ele te fac mai puternic, nu mai slab.

Romanii au o vorba: “Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce”.

Exista intre momentele de lupta si momente calme, linistite, avem timp sa ne bucuram, sa ne relaxam pana cand un nou moment greu se va aseza in fata noastra.

Asta este viata, asa trebuie sa fie: o serie de lupte si momente de liniste.

Ideea este urmatoare: in orice situatie esti acum, aceasta  este pe punctul de a se schimba.

Unde te afli acum: in valtoare sau pe pajistea linistita?

Te lupti sau te bucuri de momentul de calm?

Ploua sau este soare afara?

Inveti sau te distrezi?

Un peste mort sau un somon sanatos si luptator?

Unde te gasesti: pe scut sau sub scut?

Eu am incredere in mine. Am incredere in tine:)

Spune-mi daca tu crezi in tine? Vreau sa o spui tare..

Yeap!!!! intotdeauna invingator:)

Invingatorul intotdeauna ia totul.

O saptamana minunata!

mai multe articole in Arta de a fi TU

pentru voi

©Maddie Ancuta

Top Secret

Paradoxuri şi enigme insolite!

Published by:

Paradoxuri şi enigme insolite!

Insula Paştelui rămâne în continuare un loc plin de mistere.

In „Fantastica insulă a Paştelui”, Francis Maziere relatează extraordinara dezgropare a unui cap sculptat care nu seamănă cu nici unul din insula. Contrar tuturor capetelor de statui descoperite in acel loc, acest cap are barbă şi ochii cu faţete aşa cum poate vedea la statuile japoneze dogu. Şi, un alt fapt nu mai puţin remarcabil, două bare ies literalmente din cap.

Intr-o altă parte a lumii, Jacques Bergier şi Louis Pauwels relatează şi ei despre imaginile preistorice ale unor fiinţe umanoide echipate cu accesorii având o aparenţă tehnică.

In munţii Hunan (Republica Populară Chineză) au fost descoperite reliefuri sculptate in granit repezentând fiinţe îmbrăcate cu combinezoane de scufundători şi de astronauţi, ale căror capete se prelungesc in formă de trompă de elefant. Oare aceste trompe nu sunt nişte aparate de respirat?

Datarea fiinţelor cu trompă a fost stabilită la 45000 î.e.n.

La Kottenforst, o pădure situată la câţiva kilometri de Bonn, se află un stâlp metalic pe care oamenii îl numesc de secole omul de fier. Nimeni nu ştie de când datează această denumire şi nimeni nu a reuşit să explice originea acestui stâlp. Trebuie să spunem că se ridică la 1,3 m deasupra solului dar – conform estimărilor şi măsurătorilor efectuate cu magnet – intră în pământ până la o adâncime de 28 m. Partea vizibilă prezintă o uşoară coroziune superficială, dar nici cea mai mică urmă de rugină.

enigme ale planeteiAcest stâlp (fig.38)  este amintit prima dată într-un document din secolul al XlV-lea. Era considerat drept bornă de delimitare pentru un sat. In imediata apropiere a stâlpului există un sistem de galerii subterane şi se observă vestigiile unui apeduct roman. E ciudat faptul că apeductul nu este îndreptat în sensul obişnuit Eifel-Bonn sau Eifel-Koln, ci e orientat exact spre stâlpul misterios.

Părerea mea e că stâlpul a servit doar într-o anumită epocă drept „bornă”, fără ca asta să fie destinaţia iniţială. Nu prea văd o bornă vârâtă douăzeci şi opt de metri în pământ!

La Salzburg a existat mai demult o ciudăţenie, despre care J.V. Butlar spune:

Cine cunoaşte secretul zarului Gurlt? Cel mai ciudat lucru care a fost găsit vreodată intr-un bloc de cărbune din terţiar, închis in acel bloc de milioane de ani! Acest zar aproape perfect a fost găsit în 1885. O dâră adâncă pleca din centru peste patru faţete. Celelalte două faţete erau uşor bombate. Zarul era făcut dintr-un aliaj de oţel pe bază de carbon şi nichel şi cântărea 785 grame. Conţinutul mic de sulf anula posibilitatea de a fi fost rodul unui fenomen natural. Savanţii nu au căzut niciodată de acord asupra posibilei origini a acestui obiect. El a fost expus până in 1910 în muzeul din Salzburg, după care a dispărut in împrejurări destul de neclare.

Dacă zarul respectiv data din terţiar, atunci mă întreb: ştiau maimuţele să fabrice otel?

In 1972, arheologul englez Walter Bryan Emery a găsit într-o galerie subterană de lângă Sakkara (Egipt) o bucată mare de calcar. A început să spargă cu prudenţă blocul şi a găsit în interior o statuetă a zeului-soare Osiris. In momentul acela lui Emery i s-a făcut rău şi a căzut jos. Arheologul englez a murit două zile mai târziu într-o clinică din Cairo. Cauza decesului: infarct. Profesorul Emery era cea de-a douăzecea victimă a „blestemului faraonilor”.

Ce forţe misterioase au provocat atâtea morţi inexplicabile? S-ar putea ca aceste vestigii din vechiul Egipt să poată elibera forme de energie neidentificate până azi imediat ce te apropii de ele, imediat ce le atingi?

Examinarea cu raze X a mumiilor din Cairo a dus la descoperirea unor obiecte ciudate. United Press International a publicat raportul unui grup de arheologi care s-au ocupat de această activitate sub conducerea lui James Harris.

Razele X au scos la iveală prezenţa unui ochi sacru sub braţul stâng al lui Seti I (decedat în 1343 î.e.n.); Tutmes al III-lea (decedat în 1447 î.e.n.) poartă sub braţul drept un aparat despre care cercetătorii spun că ar fi o broşa de aur, regina Notmet poartă pe piept patru statuete mici şi o piatră ovală. Existenţa acestor „accesorii” nu a fost bănuită niciodată întrucât mumiile sunt unse cu o pastă răşinoasă cu aspect negricios care formează în jurul lor un strat gros.

Incă nu s-a permis prelevarea acestor obiecte…

In epoca în care faraonii îşi construiau piramidele pe malul Nilului, istoria încă nu începuse în Europa. Primele edificii europene sunt megaliţii, cei mai celebri fiind megaliţii de la Stonehenge (Anglia).

Profesorul Alexander Thom (Oxford), specialist în edificii megalitice, a publicat un articol în care sublinia cunoştinţele astronomice şi geometrice extraordinare ale oamenilor din neolitic. Aceste cunoştinţe, uitate după aceea, vor fi reinventate trei mii de ani mai târziu!

Concluziile lui Thom sunt confirmate de lucrările altor savanţi, specializaţi în aceste epoci îndepărtate. Doctorul Rolf Miiller a demonstrat că oamenii din neolitic construiau în general în funcţie de observarea aştrilor.

Dar ce ni se spune nouă în general despre oamenii din neolitic? Păi ei au început să şlefuiască piatra, să-i dea o formă mai rafinată, s-o găurească ca să facă topoare. Ei au fabricat primele cuţite din piatră şi din obsidian, au început să domesticească animalele şi să practice agricultura. Ei au riscat să părăsească grotele şi să-şi construiască primele locuinţe fragile.

Atunci cum să explicăm simultaneitatea contradictorie a unor tehnici atât de primitive şi a unei ştiinţe astronomice şi matematice atât de evoluată? Probabil că strămoşii noştri au avut nişte profesori excelenţi! Şi de unde veniseră aceşti profesori? Şi dacă erau autohtoni, de unde deţineau astfel de cunoştinţe?

Paradoxuri şi enigme insolite!

Dacă ne gândim numai la banană! Nu, nu este nici pe departe o glumă! Banana spune mai multe probleme decât ne-am închipui.

Ştim că acest fruct este răspândit de milenii în toate regiunile tropicale şi subtropicale ale globului. Legenda indiană vorbeşte despre „minunatul kandali” (tufişul de banană) pe care numiţii „manu”, adică spiritele superioare protectoare ale omenirii, l- au adus pe pământ şi l-au „implantat” cu ocazia uneia dintre vizitele lor. Numai că banana nu se prezintă nici sub forma unui tufiş, nici sub cea de copac. Banana este o plantă anuală care se reproduce numai prin lăstari (nu prin însămânţare, căci banana nu are seminţe). Dar atunci nu este extraordinar că o găsim în cele mai mici insule din Pacificul de Sud? Cum s-a „născut” această plantă atât de utilă nutriţiei oamenilor? Cum s-a putut răspândi de jur-împrejurul Pământului de vreme ce nu are seminţe? Oare să fi fost adusă pe Pământ de acei „manu” despre care ne aminteşte legenda indiană, pentru ca strămoşii noştri să beneficieze de ea peste tot acolo unde clima permitea acest lucru?

Indienii uro, care trăiesc în aşezările lacustre de pe lacul Titicaca (Bolivia), pretind că poporul lor este mai vechi decât incaşii şi că exista deja înainte de Ti-To-Tu, tatăl cerurilor, care l-a creat pe omul alb. Indienii uro susţin sus şi tare că ei nu sunt oameni. Spun că au sângele negru şi că trăiau deja în vremurile în care pământul era cufundat în întuneric. Nu suntem ca ceilalţi oameni pentru că venim de pe o altă planetă.

Rarii supravieţuitori ai poporului uro evită orice contact cu lumea exterioară. Ei invocă, cu încăpăţânare şi mândrie diferenţa lor, pe care o revendică şi o apără ca moştenirea pe care au adus o cu ei atunci când s-au instalat pe Pământ…

enigmeIn templul cu fresce de la Tulum (Mexic ), arheologii, specialişti în civilizaţia maya (Redfield, Landa, Cogolludo, Roys) au descoperit ceea au numit zeii-albină! în literatura referitoare la mayaşi, noţiunea de societate de albine, de stup este total inexistentă şi totuşi, ici şi colo, se afirmă că numiţii „ah-muzencab” erau marile albine care le conduceau pe celelalte. Reliefurile reprezentând personaje denumite zei-albină nu prezintă nici cea mai mică asemănare cu insecta care poartă acest nume! (figura alaturata)

Se poate vedea o fiinţă culcată pe burtă, cu coatele depărtate,cu braţele sprijinite pe sol,părând că ţine cu mâinile o cârmă sau levierele unor comenzi.

Picioarele încălţate par că acţionează nişte pedale. In jurul personajului se, distinge un întreg ansamblu de elemente tehnice care nu si-ar gasi locul in nici un stup!

 

Mai multe articole in Top Secret

 

Provocarea Zeilor Erich von Daniken