Radio Catch22 London » Blog Archives

Author Archives: Maddie Ancuta

Amintirile Evei

Lasitati-Saruti asa cum scrii

Published by:

lasitatiSunt responsabila pentru tacerile mele lase.

Sunt responsabila pentru privirile mele plecate in fata intensitatii ochilor tai.

Sunt responsabila pentru lipsa raspunsurilor la intrebarile tale, nascute din temerile si prejudecatile mele.

Se spune ca greselile se repara nu se iarta.

“-Ce doresti acum?”, ai putea sa ma intrebi.

“-Ce doresti tu, pentru tine, nu pentru altii?, m-ai intrebat in timp ce ma priveai cum imi puneam rochia si pantofii.

Am tacut. Tacerea mea era grea si apasatoare, nu pentru ca eram foarte inteleapta.

Tacerile mele erau speriate si confuze.

Dar acum pot sa te privesc in ochi si sa-ti spun.

Doresc sa stii ca exist. Doresc sa stii ca am curaj. Doresc sa stii ca mi-am curatat viata de  frici, orgolii, vanitati, temeri.

Doresc sa stii ca ma privesc curajos in inima.

As dori sa stii ca dragostea mea iti este un inger pazitor.

Dragostea mea doreste fericirea ta. Dragostea mea doreste limpezimea ochilor tai.

Dragostea mea iti este aproape calda, blanda, puternica si inteleapta si infrunta toate tarele societatii.

Gandurile mele sunt ca aripile unui inger.

Atunci cand o sa-ti fie greu, viata o sa te incerce, singuratatea te va atinge, nelinistile te vor cuprinde, cand sufletul tau se va teme, atunci tu trebuie sa stii ca eu exist, sufletul tau geaman iti este aproape sa te sustina.

Tu ai stiut ca l-ai gasit.

Iar eu azi iti zambesc spunandu-ti ca te asteapta cuminte, statornic, iubitor, tacut si rabdator.

Oriunde si oricat.

Intr-o zi, o sa-ti povestesc despre  “sora mea”. Nu este sora mea de sange, este sora sufletului meu. Poate in alte vieti, ne-am fost mama si fiica, mi-a salvat viata sau i-am fost profesoara. Nu conteaza. Amandoua stim ca aceasta viata este ultima pentru noi si trebuie sa o traim cat mai bine si mai frumos

M-a cautat. Intotdeauna sufletele perechi se cauta.

Si tu m-ai cautat. Si tu m-ai gasit. Intelept si curios.

Eu am strigat-o si ea m-a gasit.

Ea are nevoie de mine sa se inteleaga si m-a gasit.

Eu am nevoie de ea pentru a-mi intinde bratele si deschide sufletul.

Imi stie povestea.

I-am spus ieri ca nu-ti pot spune tot ce simt, dupa atata timp, ca poate ti-ai gasit linistea langa o alta femeie, ca nu vreau sa te abat din drumul tau, sa ma crezi nebuna sau obsedata.

Ca as vrea sa afli in timp si usor despre mine si mai ales ca acum am curajul sa fiu cine sunt.

Mi-a spus plina de pasiune: ” As prefera sa ma creada obsedata, decat sa ma creada o fiinta lipsita de emotii, sentimente sau materialista, prinsa in obligatii sociale si limitata”. Spune-i ce simti chiar cu riscul de a te crede obsedata. Asculta-ti inima, aminteste-ti.

Daca el este cu adevarat sufletul tau geaman? Daca el sufera pentru ca stie ca esti nefericita?

De unde stii tu ce a gasit el? Daca cheia fericirii voastre este la el iar el stie asta si a stiut de la bun inceput, doar ca s-a lovit de un zid de spaime si preconceptii?

Sufletul meu a fost captiv minciunilor care mi-au otravit viata.

Este timpul ca el sa se inalte purtandu-si cantecul cat mai sus.

Este liber si zboara catre tine si cu tine.

 

Celelalta capitole din Saruti asa cum scrii

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea textelor este interzisa

 

 

 

Romani in lume

Americanii se laudă, românii nu!

Published by:

pamfletDe ceva timp mă bate gândul că noi, românii, nu suntem cunoscuţi în lume pentru că nu ne lăudăm ca alţii. Toată lumea a auzit de America şi de americani doar pentru că ei îşi fac reclamă, ceea ce noi, în marea noastră modestie sau prostie, nu facem. Să trecem în revistă câteva din multele lucruri la care le dăm lecţii americanilor.

Americanii se laudă cu preşedintele lor, Bush Junior, care a pornit războaiele din Irak şi Afganistan şi de care toată lumea a auzit, dar,  oare a condus Bush Junior, cu mâna lui, un vas care să dea foc la o întreagă flotă de treizeci şi opt de nave cum a făcut preşedintele nostru, Băsescu? NU! Şi totuşi, în modestia noastră, nu ne lăudăm cu el, poate din cauză că a dat   foc şi la propriul vas, ceea ce nu dă bine pe ecran. Apropo de preşedinţi, Bush Junior mai pierde o dată în faţa unui preşedinte român şi încă în mod ruşinos. Cum îndrăzneşte americanul să se dea mare cu nişte amărâte de restanţe în facultate, când ştie prea bine că Preşedintele României, Crin Antonescu, a rămas repetent pe când era student? Ruşine să-ţi  fie, Bush! Nu mai vorbesc de Triunghiul Bermudelor de care mi s-a făcut greaţă de câte ori am auzit că a dispărut o amărâtă de navă în el! La noi, toată flota României s-a volatizat, dar nu facem atâta tam-tam ! Discovery Channel ar putea face zeci de emisiuni pe această temă, dacă s-ar găsi cineva să-i anunţe.

Americanii se mai dau mari şi cu fuga lor de zece ani după Osama bin Laden şi teroriştii lui. Noi, românii, alergăm de douăzeci şi patru de ani după teroriştii de la Revoluţie, fără să prindem vreunul, fără a ne lăuda în gura mare, să ne audă toată planeta! Ce mă mai deranjează este şi chestiune autostrăzilor: păi se laudă americanii cu ale lor, de zici că sunt pavate cu aur, dar au ei o autostradă care să coste un miliard şi patrusute de milioane  de euro la cincizeci şi patru  km de autostradă realizaţi? Nu au, oricât ar încerca ei s-o dea cotită. Uite aşa, cade americanul iar de fraier în faţa românilor cu toată reclama  lui înfumurată! Apropo, şi celebra lor C. I. A., cu care se laudă de nu-ţi vine a crede, se face de ruşine: sunt nişte incompetenţi, e clar, dacă binecunoscuta companie care le aparţine, Bechtel, n-a fost în stare nici să facă o amărâtă de autostradă de la cap la coadă în atâţia ani şi cu un munte de bani! Americanilor, terminaţi cu vrăjeala, că nu mai merge!

Un alt domeniu în care îi întrecem pe americani este turismul. Suntem atât de buni la asta, încât, pe când americanii fac un obiectiv turistic din fiecare casă care are mai mult de o sută de ani vechime, indiferent dacă e ceva de capul ei sau nu, noi nici nu ne mai deranjăm să punem în valoare celebra noastră cetate Sarmizegetusa, veche de peste două mii de ani,  numită şi Machu Pichu a Europei! Lasă să stea acolo uitată de toţi, mai puţin de hoţii de artefacte care o jefuiesc constant, noi oricum avem prea mulţi turişti şi nu mai avem nevoie de o altă bătaie de cap provocată de vizitatorii cetăţii. Vă daţi seama ce mare tămbălău ar fi dacă ne-am pune noi în valoare miile noastre de obiective turistice ce zac în ruină nebăgate în seamă de nimeni? Hoarde întregi de turişti ar da năvală în ţară şi noi nu vrem asta, Doamne fereşte!  Acuma, sincer, unde să-i mai punem şi pe ăştia, doar toate hotelurile sunt ful şi nu mai avem loc nici măcar pentru un pat în plus! Să se chinuie americanii cu milioanele de turişti plini de bani, noi nu avem nevoie de ei!

Ajunşi aici, vom vorbi şi de marea lăudăroşenie a americanilor, cea mai tare dintre toate, cum că ar fi cea mai bogată ţară din lume. Minciună! Dezinformare! Cea mai bogată ţară din lume este România şi o pot dovedi fără putinţă de tăgadă: n-am dat noi fabricile noastre străinilor pe un leu? Flota n-a fost vândută pe nimic? Rafinăriile le-am făcut cadou aproape, iar acum facem acelaşi lucru cu pădurile şi munţii noştri? Plătim cel mai mare preţ la gaze din Europa? Astea sunt numai câteva exemple ale nivelului de bogăţie a românului la care americanii pot doar visa.

Sincer vă spun :

DACĂ N-AM FI AŞA DE  MODEŞTI, TOATĂ LUMEA  AR CĂDEA IN GENUNCHI DE ADMIRAŢIE ÎN FAŢA NOASTRĂ!

 

editor Eduard Gheorghiu

mai multe articole in Romani in lume

Amintirile Evei

Dezvaluiri

Published by:

saruti asa cum scriiDezvaluiri

Au trecut cateva luni de cand nu am mai scris.

M-am ascuns ca o lasa sub tacerea timpului acuzandu-l de egoismul lui.

Trebuie sa ma opresc sa ma mai mint.

Nu am stiut ca o data cu trecerea lui, voi incepe sa ma indragostesc de tine.

Nu mi-am imaginat ca scurtul tau popas in viata mea isi va pune amprente adanci in sufletul meu.

Nu mi-am putut imagina ca pe drumul care ma indeparta de tine, intamplarile traite, oamenii care ma inconjoara, gandurile rostite, visele furisate in mintea mea, ma vor trimite intotdeauna la tine.

Nu am stiu ca esti TU, eroul amintirilor mele, trecute, prezente si viitoare.

Mi-am urmat drumul pe care eram in momentul in care ne-am intalnit si pe care ne-am oprit impreuna.

Alti oameni, alte peisaje, alte povesti, alte poposiri, alte cuvinte de dragoste. Stiam ca o sa te uit, doream sa te uit.

Spuneam ca nimic nu este intamplator in viata si ca toate intalnirile au un scop. Scopul de a invata, de a experimenta, de a intelege.

Ce pot sa spun acum, dupa atata timp, cand eu te simt mai mult ca niciodata?

Cum as putea sa-ti spun, fara ca tu sa nu ma crezi nebuna, ca diminetile imi sunt trezite de aroma parfumului tau, desi eu ma trezesc in fiecare dimineata langa un barbat, care nu esti tu?

Cum as putea sa-ti explic ca tot ce ma inconjoara, mi se baga in suflet si in minte in asa fel incat eu sa nu am nici o sansa sa te uit?

Cine ar fi crezut ca timpul si distanta imi va da lectii ca eu sa te cunosc mai bine, care sa-mi aminteasca ca eu te cunosc atat de bine si ca doar trebuie sa am curajul sa te privesc? 

Trecerea timpului naste amintiri peste care se aseaza praful si uitarea.

In cazul tau trecerea timpului si distanta te aduce in inima mea: mai bun, mai intelept, mai puternic, mai frumos.

Te privesc acum asa cum evaluatorii obiectelor de arta o fac de la distanta pentru a  intelege mai bine valoarea si simbolistica lor.

Am incercat. Am plecat hotarata mai departe.

Dar..fiecare zi imi aminteste de tine.

Sunt inconjurata de  semne care ma trimit la tine. Nu mai pot sa le ignor. Nu mai pot sa te ignor. Nu mai vreau sa te ignor. Nu mai vreau sa-mi fie teama.

Scopul intalnirii noastre? Nu am curaj sa-l recunosc

Dar stiu ca scriu despre tine de ani de zile.

Asa ca este momentul sa nu mai fug.

Ti-am spus ca nu ma uit inapoi si nici nu am facut-o.

Toate amintirile legate de tine vin din prezent si viitor.

M-ai intrebat cu repros: “Ce stii tu despre mine? Nu ma intrebi niciodata nimic”

Te-am privit atunci lung si tacut. Cum as fi putut sa-ti spun ca eu te cunosc dintotdeauna. Te cunosc de o viata, chiar de mai multe vieti. Ne-am uitat in ani, ne-am pierdut in vietile trecute. De data asta amintirile mele sunt mai puternice sau  eu sunt mai pregatita pentru aceasta viata

Rad, dansez, ma plimb, flirtez… atunci ceata uitarii se asterne in mine.

Dintr-o data viata imi trimite oameni ca eu sa nu te mai uit.

Si ma trezesc plangand, cu doruri adanci in suflet.

De ce? De ce? De ce sa nu te uit? De ce sa nu mergem mai departe pe drumurile noastre?

De ce fiecare cuvant rostit de altii ma trimite intotdeauna la tine?

De data asta am si martori la intamplarile mele.

Ne-am regasit si ne-am pierdut din nou. Am acceptat tacuta aceasta intamplare.

Dar…

Oameni pe care nu-i cunosc,  ma incurajeaza sa cred in ceea ce simt, care imi ghideaza pasii din ce in ce mai sovaitori.

Noi doi ne-am cunoscut datorita gandurilor mele scrise.

Ai urmat calea lor si asa ai ajuns la mine.

Dintre toti, TU ai fost cel care m-a cautat.

De ce m-ai cautat? Doar tu poti raspunde la intrebarea asta.

Cum m-ai gasit? Este simplu.

Eu te-am chemat. Gandurile mele ti-au indrumat pasii catre mine.

Te visam de ani. Te doream de ani. Faceam dragoste cu tine, cu mult timp inainte sa ne atingem.

Trebuia sa ne intalnim.

Ne era destinat sa ne intalnim.

Stii de ce te priveam in tacere?

Dialogurile noastre erau scrise de ani de zile de mine si le repetam uimita.

Cum as fi putut sa vorbesc?

Cum as fi putut sa-ti explic cand chiar si pentru mine era greu de explicat?

Iti simt rasuflarea atunci cand iti scriu. Gandurile tale imi poarta degetele care danseaza pe hartie cu sufletul tau.
Imi simti respiratia atunci cand le citesti.

Este momentul sa-mi asum povestea.

Este timpul sa stii cine sunt.

Cheia vietilor noastre este in Timpul care se aseaza intre noi.

 

Saruti asa cum scrii

celelate capitole se gasesc in Saruti asa cum scrii

 

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea este interzisa fara acordul in scris