Radio Catch22 London » Blog Archives

Author Archives: Maddie Ancuta

Top Secret

Incidentul Dyatlov

Published by:

morti_misterioaseIncidentul Dyatlov-mister care inca isi cauta explicatia.

“Misterul de la trecatoarea Dyatlov” poarta numele conducatorului expeditiei din 1959, muntii Urali de catre Igor Dyatlov (23 de ani).

S-au scris carti, mii de articole, s-au facut filme, analize la fata locului, expeditii de cautare sau expeditii care incearca sa afle ce s-a intamplat in 2 februarie 1959 .

Chiar si la ora actuala este una dintre enigmele neexplicate ale secolului XX.

Un mister, care insotit de mii de fotografi de la fata locului, foarte bine cercetat de catre Armata Sovietica nu poate aduce nici o explicatie logica a ceea ce s-a intamplat grupului de tineri plecati intr-o expeditie pe muntele Ural.

Concluzia oficiala legata de moartea celor 9 tineri studenti, experimentati schiori este : “o forta neexplicata a dus la moartea membrilor expeditiei”

25 ianuarie 1959, un instructor de ski, trei ingineri si sapte studenti de la Universitatea politehnica Ural, din  Sverdlovsk, au plecat intr-o calatorie de antrenament langa  Muntele  Otorten.

Echipa era alcatuita atat din barbati cat si femei si a avut ca rol pregatirea echipajului pentru o expeditie mult mai dificila in  zona Artica.

In momentul cand nu s-a mai primit nici o veste din partea echipei, parintii tinerilor (majoritatea aveau 23 de ani), presa, toata lumea s-a alarmat si s-a plecat in cautarea lor.

Ce au descoperit la fata locului a socat intreaga lume, ridicand numeroase intrebari care isi cauta raspunsul si in ziua de azi.

Oamenii de stiinta au lansat diferite supozitii, ipoteze…

Se pare ca in 2 februarie 1959 cei noua membrii ai expeditiei si-au sfasiat corturile si au plecat in graba  la -30 de grade Celsius.

Dupa 3 saptamani s-au gasit 5 corpuri destul de aproape de unde au campat, iar doua  luni mai tarziu alte patru cadavre.

Testele facute asupra hainelor au relevat un nivel ridicat de radiatie.

Oficial s-a spus ca cei 9 tineri au murit de hipotermie dar analizele facute asupra cadavrelor au aratat ca ultimile patru cadavre descoperite au avut o moarte socanta.

Desi nu au existat traume externe, Nicolas Thibeaux-Brignollel avea craniul fracturat. Alexander Zolotariov avea coastele sfărâmate. Ludmila Dubinina avea și ea coastele sfărâmate și îi dispăruse limba din gură.misterul Dyatlov

Exista cateva fapte care au fost ignorate de catre oficialitati:

– Dupa funeralii, rudelor celor decedati au afirmat ca pielea victimelor era portocalie si parul complet gri.

– Unul dintre investigatori  intr-un interviu privat a povestit despre nivelul mare de radiatie observat  in Kholat Syakhl. Sursa care a produs contaminarea cu radiatie ramanand necunoscuta.

– Un alt grup de cataratori ( care era cam la 50 de km de locul incidentului) au raportat ca au vazut cateva sfere ciudate de culoare portocalie, in directia Kholat Syakh, in aceeasi zi cand s-a intamplat incidentul. Sfere similare au fost observate in Ivadel si zona apropiata pe toata perioada februarie-martie 1959, de catre diferiti martori indepenedenti (inclusiv de catre meteorologi si militari)

ciudatenii muntii Urali– Reconstruirea comportamentelor victimelor sugereaza ca ei erau orbi. Echipa de recuperare a observat ca victimele au incercat sa faca focul cu bete umede de pin desi in jur era suficient lemn uscat si bun pentru a face focul.

-Alte rapoarte ca s-au gasit multe urme de metal in zona respectiva, ducand la speculatii ca militarii au utilizat zona respectiva pentru diferite experimente.

Aceasta este o bucata de metal gasita in zona respectiva.

Sa nu uitam ca evenimentele se petreceau in plin Razboi rece.

Va invit sa urmariti acest scurt documentar

si unul dintre multele filme facute despre aceasta enigma petrecute in muntii Urali. Film care ruleaza pe marile ecrane din UK

http://www.imdb.com/title/tt1905040/

 

 

mai multe articole in Top Secret

 

Maddie Ancuta

 

 

 

Romani in lume

Războiul Saiturilor Literare

Published by:

razboi literarRăzboiul Saiturilor Literare

De ceva timp asist la un război crâncen în care se întind curse, se iau prizonieri, se dau lupte, pe faţă sau prin trupe de comando, oamenii sunt şantajaţi să fie de partea uneia sau alteia dintre tabere, iar dacă n-o fac, sunt executaţi fără milă de conducere. Nu, nu a început Al Treilea Război Mondial, nu vă fie frică, doar se războiesc saiturile literare între ele! Când te gândeşti la literatură îţi vin în minte nişte tineri ochelarişti cu mult prea multe cărţi în cap, care citesc paşnic şi scriu, suspinând sub clar de lună, dar ceea ce văd pe net nu e nici pe departe asemenea imaginii idilice pe care o avem noi. Luptele pentru întâietate se duc cu mijloace din cele mai diverse, de la promisiuni şi favoruri pentru cei mai râvniţi scriitori, până la denigrarea saiturilor adverse cu cele mai scandaloase minciuni, doar doar vor prinde şi scriitorii le vor părăsi. Scriitorii sunt vânaţi cu cele mai variate metode, nu degeaba conducerea saitului a citit mult probabil că au dat peste cărţi de gherilă urbană şi aplică metodele de acolo pentru a distruge saitul adversarulului. De cele mai multe ori se începe cu momirea scriitorilor mai buni de la adversari prin promisiuni de publicare sau prin locuri prestigioase în conducerea saitului personal. Acum sincer, de ce ar creşte ei asemenea capacităţi, când le pot fura ? Dacă asta nu merge şi anumiţi scriitori nu vor să trădeze, atunci se infiltrează pe saitul advers  persoane care să-l sape din interior cu ajutorul cozilor de topor, în timp ce este atacat din exterior. Persoanele respective încep să destabilizeze saitul pornind certuri nesfârşite sau întreţinând o atmosferă de suspiciuni prin minciuni şi dezinformări. De cele mai multe ori treaba merge şi, chiar dacă este prins şi exclus, deja are prieteni acolo pe care îi momeşte pe celălalt sait unde, chipurile, curge lapte şi miere, nu ca pe saitul de pe care a fost dat afară ca un trădător nemernic ce este. Apoi, respectiva persoană apare în funcţie de conducere la hoţii pe care-i slujea şi se ocupă cu împroşcarea cu venin a saitului care, poate pentru ani de zile, a fost viaţa ei şi unde a ocupat funcţii de conducere. Nu vă gândiţi că saitul pus pe furat talente ia pe neica nimeni de la adversar, el se înfige direct la cei mai preţioşi, în care s-a investit timp şi muncă pentru a fi cât mai valoroşi. Exemplul Americii care fură persoane inteligente de la alte ţări, pentru că ei nu sunt în stare să le producă, funcţionează, perfect şi aici. CEICARE NU POT SĂ CREASCĂ O ECHIPĂ BUNĂ DE SCRIITORI , ADMINISTRATORI ŞI REDACTORI O FURĂ DE LA ALŢII. Asta dovedeşte doar ce conducere jalnică poate avea un semenea sait, dacă se coboară la asemenea manevre josnice şi imorale, deoarece ei nu sunt în stare să facă ceva bun cu mintea lor. Tot ce pot ei face este să arunce cu noroi în alţii, mult mai buni ca ei şi să fure, ca nişte hoţi ordinari, ceea ce aceştia au crescut cu mâinile lor. Dacă totuşi un scriitor se hotărăşte să schimbe tabăra, se trezeşte pus la zid, în stil comunist, de către noua conducere: DACĂ NU EŞTI NUMAI CU NOI, EŞTI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ! Mai precis saitul se face stăpân pe opera scriitorului, acesta fiind atenţionat să nu mai publice în altă parte, de parcă scrierile lui ar fi secrete de stat pe care numai un grup bine determinat, membrii lor, le pot accesa! Li se dă de înţeles că publicarea pe alt sait înseamnă trădare faţă de cei care-l primesc în mijlocul lor cu braţele deschise! Acest lucru se face în cel mai pur stil românesc : ÎN LOC SĂ NE LĂUDĂM CU VALORILE NOASTRE ŞI SĂ LE ARĂTĂM LUMII ÎNTREGI, NOI LE ASCUNDEM UNDEVA ÎNTR-UN COLŢ UITAT DE TOŢI ŞI LE PĂSTRĂM NUMAI PENTRU NOI. Oare cu ce scade valoarea saitului tău dacă respectiva scriere e publicată pe tot netul şi în fond ce drept ai tu să obligi pe cineva să publice numai unde ai tu chef ? CEL MULT POŢI CERE SĂ SE ADAUGE LA SFÂRŞIT „PUBLICAT PRIMA OARĂ PE SAITUL X “ ŞI ASTA AR FI O RECLAMĂ IMENSĂ PENTRU TINE, DEOARECE AI UN ASEMENEA SCRIITOR DE VALOARE CARE ÎŞI PUBLICĂ OPERA , ÎN PREMIERĂ, LA TINE.

editor Eduard Gheorghiu

Mai multe articole in Romani in lume

Amintirile Evei

Joc mut

Published by:

mesaje de dragoste

Joc mut

7 Octombrie ora 19.00.

Trenul intra in gara. Sterg mesajul pe care doream sa ti-l trimit. Nu poate sa-ti spuna ce doresc cu adevarat sa-ti spun.

Cobor grabita din tren, alunecand  printre putinii oameni care se reintorceau acasa sau mai faceau mici cumparaturi.

Doua ore mai tarziu, revin in aceeasi gara micuta. Intalnirea legata de noul meu proiect s-a incheiat.

Ora 21.00 Gara este pustie, tabela imi arata ca trenul are o intarziere de 3 minute. Ma asez zambind pe bancuta din gara, bucuroasa ca trenul are o intarziere de trei minute.

Trei minute in care ma pot relaxa si lasa gandurile  sa se joace.

Un barbat agitat intra in gara. Se grabeste. Se misca ca un leu in cusca, de sus in jos, bombanind intarzierea de 3 minute, gesticuland si vorbind nervos  la telefon.

Acelasi tren, aceeasi intarziere care pentru mine este moment de liniste, pentru el moment de iritare.

Am fost si eu ca el odata. Cateodata mi se intampla sa recad in pacat, asa cum alcoolici la petrecere, cad in capcana paharului de vin baut pe furis.

Nu mai sunt dependenta de timp.

Cele trei minute s-au scurs, trenul intra in gara si isi deschide usile pentru mine si pentru domnul agitat. Nimeni nu coboara din el. Este doar trenul intarziatilor in noapte.

Ma asez. In fata mea sta un barbat cu ochi albastri care citeste o carte mare, cu coperti rosii si titlul scris cu litere aurii. Marco.. doar atat am reusit sa descifrez din titlul. S- a oprit din citit,  m-a privit si mi-a zambit. Asa am descoperit ca are ochi albastri. Se ridica, isi pune cartea in geanta, ma saluta si coboara. Mai am inca o statie inainte de a ajunge in orasul meu. In cealalta parte a compartimentului cineva motaie.

Gandurile se reintorc la tine, se intorc in timp, in urma cu 2 ore si jumate la ultimul cuvant “masca”. Atunci  m-am oprit brusc pentru ca “am vazut” ceva. Tocmai a fost anuntata statia unde trebuie sa cobor.

8 octombrie. ora 7.00 am

Imi place jocul nostru mut.  Fara reguli, bariere pe care am fi tentati sa le incalcam.

Eu iti scriu ceva frumos, tu ma inveti ceva nou.

Gandurile mele te privesc si iti cer permisiunea sa dansezi cu ele in ritm de vals. Dintr-o data oasele incep sa-mi trosneasca, dar nu ma dor. De sub rochia alba rasar aripile gandurilor mele care te imbratiseaza strans.

Iti privesc chipul de sub masca de catifea neagra. Ochii-ti sunt negrii si stralucitori.
Extazul este muzica pe care dragostea ne invata sa dansam.

Asta am vazut. Ochii tai negri si stralucitori.

13 octombrie.6.30 M-am trezit cu mult inaintea ca alarma ceasului sa sune. In minte mi-am aranjat pe ore intreaga zi. De la ora x la ora y,grafic cu hotararea matematicianului care trebuie sa ajunga la QED (quod erat demonstrandum). Am revazut ziua anterioara . Incantata de aranjament, m-am ridicat din pat, punandu-mi halatul aruncat pe jos, cu o seara inainte,  indreptandu-ma hotarata spre bucatarie cu gandul la cafeaua de dimineata. Geamurile sunt acoperite de o ploaie marunta. Ascult muzica ploii. Simt cum lenea incepe sa se insinueze in mine. Aburii cafelei imi seduc simturile. Am sters din  minte  programul facut pentru ziua de azi. Asa ca las amintirile sa ma poarte la ziua de marti, ora 19.00 si sa-mi continui gandurile suspendate la cuvantul masca.

Recunosc ca nu sunt pregatita sa stiu cine se ascunde  sub masca de catifea neagra, desi imi doresc sa aflu asta. Cateodata sunt aproape convinsa ca stiu cine esti.

Dar ma gandesc ca nu este atat de important numele C sau V. Cel mai important este cum te simt si ce insemni pentru mine.

Am fost indragostita, am trimis mesaje de dragoste, am primit mesaje de dragoste, mi-am purtat rochia de mireasa.

Traiesc, respir si calatoresc mult cu trenul. In tren citesc.

Te citesc. Citesc pasiunea din tine.

Sa-ti spun un secret, nu acel secret mare despre care iti vorbeam.

In viata mea au intrat multe cuvinte. Unele m-au facut fericita, altele m-au facut sa plang, altele m-au infuriat, altele m-au lasat indiferenta sau mi-au dat speranta.

Cuvintele tale ma leagana, ma mangaie protector. Asa le simt eu.

Aproape ca am plans cand am citit :” Ai un suflet pur. Imi place asta” sau “Imi place cum scrii”

Sufletul meu este cea mai importanta parte din mine. Partea pe care o iubesc si o protejez cel mai mult.

Distanta dintre noi cateodata se surpa brusc aducandu-ma foarte aproape de tine, aproape simtindu-ti respiratia si energia ta de barbat.

Ai sa zambesti, dar cateodata chiar iti aud apasare cuvintelor. Le aud cum le spui clar si apasat, ca sa inteleg mesajul lor corect. Cateodata simt graba ta dar si momentele de tandrete.

Iubesc tacerile sub care te ascunzi, ca eu sa nu te gasesc sau mai bine spus sa nu te recunosc.

Asta imi reaminteste de jocurile copilariei. Baba oarba. Cu ochii legati dar cu simturile alerte. Recunoscandu-ne dupa hainele purtate sau dupa chicotitul vesel.

Nu sunt pregatita sa-mi spui cine esti.

Poate pentru ca, stiu cine esti.

Iubesc acest joc mut. Joc fara reguli, fara obligatii, fara cerinte pe care poate nu as putea sa le implinesc.

Ce suntem sau cine suntem?

Personajele principale dintr-o carte. Crestem impreuna, ne influentam, ne descoperim, ne ghidam.

Barbatul si femeia.

Nu conteaza numele. Am putea sa ne numim chiar: Adam si Eva.

Impreuna muscam din marul cunoasterii, intelepciunii si pacatelor dulci.

Ador sa te privesc prin oglinda in care sufletul tau se reflecta.

Stiu ca atunci cand tu vei sti ca eu sunt pregatita, oglinzile in care ne reflectam acum, le vom da la o parte, vom ramane drepti, fata in fata, privindu-ne deschis, fara prejudecati si minciuni.

Este randul tau acum sa ma inveti ceva ce eu nu stiu.

Mai multe capitole in  Amintirile Evei

Maddie Ancuta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scrisoare unui necunoscut