Fara teatru nu m-as mai simti cel care sunt”
Este de parere ca nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. „Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens”.
Destainuirile unui roman pentru care meseria nu este un „loc de munca” ci credinta.
Oana Grigore: V-ati inceput activitatea ca realizator de emisiuni culturale la Radio Son Sighisoara. De atunci au trecut destul de multi ani (1997). De ce ati decis sa renuntati la radio?
Nelu Roman, actor: Am facut parte din prima echipa care a avut menirea sa deschida primul post de radio local. O experienta de care imi amintesc cu mare drag si placere, dar si nostalgia unor intamplari mai putin placute din acea perioada. Atunci, lucrand ca redactor si realizator, am constientizat cata munca depui pentru o ora de emisie. Tot atunci am realizat la modul „rudimentar” desigur cum e sa pregatesti si sa aduci la cunostinta publicului, ma rog a ascultatorilor, informatia de ultima ora.
N-as putea spune ca am „renuntat”. In acea vreme eram student in ultimii ani de facultate de teatru si a trebuit sa-mi urmez visul si desigur profesia pentru care eram pregatit. Sau cel putin asa-mi imaginam atunci.
Oana Grigore: In ce piesa va putem vedea acum? In ce proiecte sunteti implicat in prezent?
Nelu Roman, actor: Pentru moment am in pregatire trei spectacole : unul de teatru dramatic, unul de teatru poematic si unul de entertainment pentru luna viitoare, adica iulie, spectacole cu care cel mai probabil vom participa din nou in cadrul „Festivalului Sighisoara Medievala”. Deci sunt spectacole create special pentru acest eveniment petrecut in urbe in fiecare an. Voi participa desigur atat in calitate de regizor cat si in cea de actor. Iar in perioada imediat urmatoare desigur voi fi implicat in scrierea a cel putin unui proiect de teatru-forum. Nu pot sa spun cat de mult ma bucura sa pot lucra si in educatia nonformala, un domeniu fascinant si creator deopotriva, care ma tine intr-un contact perpetu cu tineri si adolescenti. De data asta spectacolul de teatru-forum va avea ca subiect violenta in scoli si licee.
Oana Grigore: Credeti ca sunteti nascut pentru teatru?
Nelu Roman, actor: Sincer, nu stiu. Teatrul a devenit intr-adevar si pentru mine ceva vital. Cert e ca fara el nu m-as mai simti cel care sunt. Mi-ar fi extrem de greu probabil sa pot concepe c-as putea trai inafara lui. Marea suferinta a unui actor este sa ramana fara mijloacele de a se exprima. Pentru ca teatrul pentru un actor sau regizor este un mod de a exista, nu e o profesie, nu e un „loc de munca”, este credinta.
Oana Grigore: Va rog sa imi dati un raspuns cat se poate de sincer: In zilele astea mai exista vreun actor care traieste doar din teatru?
Nelu Roman, actor: La fel de sincer afirm ca da. Din pacate insa traiul lui este unul extrem. Atunci cand un actor este angajat intr-un teatru practic ii e foarte greu sa aibe un al doilea job. Asta restrange totul si conditioneaza desigur. Deci da, insa „traiul” este unul mizer.
Oana Grigore: Putem spune ca teatrul evolueaza?
Nelu Roman, actor: Nu stiu daca imi pot permite sa raspund unei astfel de intrebari, voi incerca totusi prin a spune ca teatrul desigur este viu, dinamic, apar tot felul de idei si „curente” novatoare. Asta ar demonstra probabil faptul ca teatrul evolueaza, pe de alta parte insa nu stiu daca nu cumva de fapt ne indepartam de ceea ce inseamna teatrul asa cum il stim. N-as vrea sa cred mai degraba ca distorsionam sau ca fragmentam idea de teatru. Noi forme de teatru aparute pana acum din cele cu care am intrat si in contact fireste, putine m-au convins ca le putem numi teatru.
Oana Grigore: Spuneti-ne cateva cuvinte despre teatrul din provincie vs teatrul din capitala. Sunt multi actori de teatru care nu sunt cunoscuti publicului larg doar pentru ca activeaza in provincie si nu in Bucuresti.
Nelu Roman, actor: Nu de putine ori teatre din provincie au demonstrat o calitate artistica de exceptie. Mult timp teatre considerate de prima calitate bucurestene au dat dovada de „oboseala” sau de „inexistenta” chiar. Din punct de vedere a unui actor desigur cel din provincie porneste cu un „handicap”. El are sanse reduse de a se afirma in aceasta profesie cu adevarat. El ramane actorul din comunitatea in care traieste, asta il poate multumi sau dezamagi desigur. Apoi in provincie sunt putine teatrele care isi permit sa monteze spectacole care sa favorizeze marea creatie. Exista totusi cazuri care fac exceptie. Daca un teatru ca si institutie are norocul de un management cultural de calitate si cu viziune (ceea ce rar se intampla) si mai are si cativa actori care nu se duc doar la serviciu, sansele ca acel teatru sa „sclipeasca” sunt foarte mari. La fel si sansele actorului de care vorbim de a se afirma cu adevarat sunt la fel de mari. Sa nu uitam ca in provincie exista actori de prima clasa prin care nu se diferentiaza cu nimic ca si „profesie” de cei care evolueaza pe prima scena a tarii. Si spunand asta imi amintesc de cuvintele soptite pe care mi le-a adresat doamna Ileana Berlogea inmanandu-mi primul premiu la un concurs de interpretare Shakespeare si care-mi spunea : „Te astept pe marea scena a tarii.” I-am multumit extrem de emotionat si am baiguit ceva, parca de teama sa nu fiu auzit ca si vorbele ei soptite.
Oana Grigore: Ce este Green Entertainment si cui se adreseaza?
Nelu Roman, actor: Green Entertainment este un ONG tanar ce activeaza in zona educatiei si a culturii. Vorbeam mai deunazi de teatru-forum, care este mai degraba un instrument de interventie sociala. Prin Green Entertainment promovam educatia nonformala, care din pacate inca este destul de fragila in Romania. Deci ne adresam atat adolescentilor cat si tinerilor si adultilor prin programe si proiecte ce deservesc comunitatea.
Oana Grigore: Cat de important mai este teatrul intr-o perioada in care totul se deruleaza intr-un ritm infernal?
Nelu Roman, actor: Teatrul a avut si isi are mereu locul sau. Chiar si in vremurile de restriste. Avem nevoie de teatru asa cum avem nevoie de muzica, de pictura, de arta in general. In acest ritm „infernal” cum il numiti omul din cand in cand are nevoie si de leacuri pentru suflet, in orice ritm veti gasi scurte momente de pauza, atunci in acele pauze putem gasi linistea. Aceasta liniste, aceste intretaieri de ritm pot fi uneori mai benefice decat orice. Si apoi teatrul trebuie regasit in educatia fiecaruia dintre noi. Desigur nu din educatie trebuie sa mergem la teatru, ci din placerea de a trai momente de exceptie, unice. Ca si la opera, nu ?
Oana Grigore: Mai merg romanii la teatru, in conditiile in care ei au parte zilnic de un teatru televizat, din pacate?
Nelu Roman, actor: Interesant, nu ? Uite ca merg. Sunt spectacole care se joaca cu casa inchisa. Se pare ca in ultima vreme unii dintre noi au reinvatat ce inseamna un spectacol de teatru. Generatia mai tanara abia-l descopera, pe unii ii fascineaza, altii se rezuma la a viziona showurile tv care se adreseaza mai degraba celor cu vacanta multa si studii putine, daca la asta va-ti referit cand ati spus „teatru televizat”.
Oana Grigore: Cat de grea este viata unui actor intr-o tara care pare ca nu si-a gasit inca drumul?
Nelu Roman, actor: Iar ma puneti in dificultate. Vorbim mai degraba nu de „viata”, ci… de supravietuire. Sa ne imaginam doar ca de cca 3 ani si ceva teatrele nu mai fac angajari, ci sunt silite sa gaseasca tot felul de subrefugii pentru a-si continua activitatea, iar salariul unui actor angajat este asa cum am mai afirmat, este unul mizer. Doar credinta in indeletnicirea lui si faptul ca inca se mai gaseste cine sa-l asculte il motiveaza sa mearga mai departe. Nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens. In legatura cu a doua parte a intrebarii dvs se pare ca tara cel putin de peste 20 de ani incoace nu reuseste in nici un chip sa-si gaseasca „drumul”. Sa ducem un blestem in spate ? Desi nu am superstitii si nu cred in „conspiratii”, tind sa cred ca drumul de care vorbiti e infundat. Norocul nostru ca de multe ori ne luam in ras necazurile, insa si aici parca ne dam cu stangul in dreptul, facand bascalie de lucruri care trebuiesc tratate cu cea mai mare seriozitate.
mai multe articole Romani in lume
Oana Grigore
