Vizita la Bucureşti a ministrului pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington
(12-13 martie 2013)
La invitaţia ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington, va efectua o vizită la Bucureşti în perioada 12-13 martie 2013. Programul vizitei include,mâine, 13 martie 2013, convorbiri oficiale cu ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean şi cu secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba.
Vizita va avea atât componentă bilaterală, pornind de la Parteneriatul Strategic între România şi Regatul Unit, cât şi europeană şi internaţională. Pe agenda întrevederilor figurează subiecte de ordin internaţional, precum cele privind Primăvara Arabă, situaţia politică şi strategică din Afganistan, Siria şi Libia etc.. Totodată, vor fi discutate teme aflate pe agenda europeană, cu accent pe aspecte legate de viitorul Europei, extinderea UE, Parteneriatul Estic, agenda de creştere economică a UE, inclusiv din perspectiva discuţiilor la proximul Consiliu European. În acest context, urmează a fi abordate, între altele, evoluţiile din Balcanii de Vest şi Republica Moldova.
Un punct important al discuţiilor îl va constitui subiectul liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii Europene, inclusiv din perspectiva liberalizării complete a accesului lucrătorilor români (şi bulgari), pe pieţele muncii din statele membre, începând cu 1 ianuarie 2014.
De asemenea, oficialul britanic va fi primit de către prim-ministrul României.