Radio Catch22 London » November 5, 2012

Daily Archives: November 5, 2012

Politichie

Întâlnirea ministrului afacerilor externe cu membri ai comunităţii de români din Republica Irak

Published by:

Ministrul afacerilor externeÎntâlnirea ministrului afacerilor externe cu membri ai comunităţii de români din Republica Irak şi cu reprezentanţi ai absolvenţilor irakieni ai universităţilor din România

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut, la data de 4 noiembrie 2012, o întrevedere cu membri ai comunităţii de români din Republica Irak şi cu reprezentanţi ai absolvenţilor irakieni ai universităţilor din România.
În cadrul întâlnirii, ministrul român a evidenţiat „rolul important pe care îl joacă membrii comunităţii româneşti şi aportul acestora la consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Irak”.
Şeful diplomaţiei române a informat despre deschiderea oficială, la 5 noiembrie 2012, a Biroului Consular al României la Erbil, ca parte a secţiei consulare a Ambasadei României la Bagdad, menit să răspundă nevoilor comunităţii de români din această regiune a Republicii Irak.
În acest context, ministrul afacerilor externe a făcut o prezentare a evoluţiilor recente din ţara noastră şi a reiterat caracterul prioritar pe care îl acordă autorităţile române relaţiilor cu membrii comunităţilor originarilor din România aflaţi în afara graniţelor.
Venind în întâmpinarea preocupărilor exprimate de unii cetăţeni români participanţi la discuţii, şeful diplomaţiei române a anunţat crearea unor grupuri de lucru la nivelul MAE care să analizeze modalităţile prin care partea română poate îmbunătăţi cadrul juridic în materie consulară, în concordanţă cu principiile europene.

 

În cadrul vizitei pe care o întreprinde în Irak, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut, luni, 5 noiembrie 2012, convorbiri oficiale cu preşedintele Parlamentului din Kurdistanul irakian, Arsulan Bayez.
În cursul întrevederii au fost evidenţiate relaţiile tradiţionale de colaborare româno-irakiene pe plan politic, precum şi progresele înregistrate în ultima perioadă în domeniul cooperării economice şi al schimburilor comerciale.
Şeful diplomaţiei române a exprimat deplina disponibilitate a României de acordare de sprijin şi asistenţă în vederea consolidării democraţiei şi a instituţiilor democratice din Irak. În acest sens, ministrul Titus Corlăţean a subliniat „importanţa reluării specializării tinerilor irakieni în instituţiile de învăţământ superior româneşti”.
“Îmi exprim satisfacţia pentru deschiderea oficială, azi, 5 noiembrie 2012, a Biroului Consular al României la Erbil, ca parte a secţiei consulare de la Bagdad, care va reprezenta un real sprijin atât pentru cetăţenii români aflaţi în această regiune, cât şi pentru cetăţenii irakieni interesaţi de cooperarea cu ţara noastră”, a afirmat ministrul român al afacerilor externe.
Cei doi oficiali au subliniat importanţa contactelor directe dintre reprezentanţii mediilor de afaceri şi necesitatea promovării unor parteneriate la nivelul autorităţilor locale, precum acorduri de înfrăţire dintre judeţe/guvernorate şi respectiv oraşe din cele două state. În acest context, a fost salutată semnarea, în cursul aceleiaşi zile, a acordului dintre Consiliul Judeţean Braşov şi Guvernoratul Erbil, precum şi progresele înregistrate în negocierea acordului dintre oraşele Bucureşti şi Bagdad.
Cei doi demnitari au discutat, de asemenea, despre necesitatea intensificării contactelor la nivel parlamentar dintre România si Irak.
O temă importantă a discuţiilor a fost exploatarea potenţialului energetic al regiunii, ministrul român de externe pledând pentru implicarea irakiană în sprijinirea proiectului energetic Nabucco, cunoscute fiind resursele de petrol şi gaze din regiune.

comunicat de presa MAE