Cui ii plac povestile?
Mie cu siguranta:)
Imi plac povestile de viata, povestile din care invat, povestile in care ma descopar, povestile care ma fac sa vibrez, povestile care ma fac sa rad si povestile care ma fac sa plang. Povestile care imi arata ca sunt un om “viu” intr-o lumea care se misca ametitor de repede.
Suntem oameni, adeseori confuzi si nesiguri pe noi sau pe cei din jurul nostru.
Suntem strabatuti de sentimente care ne ridica sau ne doboara.
Ajungem in varful ” muntelui” ca sa ne prabusim de acolo .
Jos ne reanalizam, ne gandim la deciziile luate sau ce ne-a facut sa ne prabusim.
Ne lingem ranile, ne adunam si o luam de la capat.
Aseara v-am spus o poveste. O poveste de dragoste. Am avut emotii, am citit cu emotie. Cred cu tarie ca nimic nu este mai important in viata decat iubirea si ca iubirea este cea care ne ajuta sa mergem inainte.
Atunci cand ea lipseste, viata noastra este lipsita de stralucire care ne fac sa radiem.
Multe voci afirma cu tarie ca munca poate suplinii lipsa dragostei, pot sa spun ca pana la un punct, in perioada de tranzitie catre adevarata dragoste poate fi adevarata.
Sunt oameni care iubesc munca pe care o fac si sunt dedicati ei. As vrea sa stiu care este motivatia lor interna, sa le cunosc sau mai bine zis sa le inteleg structura interna, ca sa pot intelege si aceasta fateta.
Stiu doar ca viata noastra este o suita de alegeri si decizii. Unele sunt mai usor de luat, altele mai greu.
Povestea de aseara a fost o poveste simpla, frumoasa. Povestea unor decizii.
Acesta poveste am primit-o in urma cu 6 luni intr-un mesaj. Dimineata cand m-am trezit, desi eram somnoroasa am citit povestea, dupa care am recitit-o, inca o data si inca o data.
Este vorba de un soldat american care inainte de a pleca in razboi se duce la biblioteca si ia o carte de poezii. Citeste cartea, dar mai impresionat a fost de comentariile lasate de o o femeie pe marginea fiecarei poezii. Erau gandurile ei. Cartea fusese donata de catre persoana respectiva asa ca avea numele si adresa donatorului pe carte.
Ajuns pe front si inca sub impresia cartii si a comentariilor, ia decizia de a-i scrie spunandu-i cat de tare l-au marcat comentariile ei.
Din acel moment, incepe intre cei doi o corespondenta intensa. Cu cat isi scriau mai des relatia lo devenea din ce in ce mai puternica.
La un moment dat el o roaga sa-i trimita o fotografie.
Ea ii spune ca daca dragostea lui este adevarata nu conteaza cum arata, asa ca nu i-a trimis nici o fotografie.
Au continuat sa corespondeze, devenind din ce in ce mai apropiati sufleteste.
Razboiul se termina.
Asa ca el se pregateste sa se intoarca in SUA. Se hotarasc sa se cunoasca.
Si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
Iar aceasta i-a spus:
