Sufletul meu ca un fluture
Continuare Saruti asa cum scrii
Nu am realizat ca este atat de greu sa trimiti un mesaj.
Privirea mi-a ramas intepenita pe monitor. Ma uitam in jur in ideea ca voi gasi o sursa de inspiratie, o vorba, un gand de care sa ma agat.
Nimic. Eram gol. Tot ce scriam mi se parea stupid si neinspirat. Stergeam scriam, iar stergeam, iar scriam. Incepusem sa ma infuri pe mine. Citeam mesajele celorlalti la care ea raspundea cu o repeziciune fantastica. Continua sa scrie fara sa se uita nici macar o secunda in jur, ca si cum nimeni nu ar fi fost acolo.
Nu vroiam sa spun: ” Buna sunt Victor, ce mai faci, imi place cum scrii. Felicitari!” Stiam ca trebuie sa ma leg de ce scrie ea. Vroiam sa scriu ceva care sa-i atraga atentia.
In ciuda zgomotului de care eram inconjurat o simteam foarte bine, de parca as fi fost in ea.
Nu sunt genul de barbat care crede in dragoste la prima vedere si nici nu cred in sufletul pereche. Am 30 de ani cred doar in femeie, in sexul ei, atingeri si orgasme.
Ii priveam chipul dulce si delicat. Pielea alba si matasoasa pe care doream sa o ating. Buzele moi pe care si le musca din cand in cand. As fi vrut sa fiu gura care o atinge. M-am surprins gandindu-ma ca nu am mai privit si nu m-am mai gandit de foarte mult timp in acest mod la o femeie
Sunt barbat si-mi plac femeile frumoase, femeile fierbinti, femeile de care nu trebuie sa ma rog foarte mult pentru o partida de sex. Privirea aluneca prin restaurant la femeile din jur. Le privesc de data asta fara prea multa emotie. Ochii mei se duc din nou spre Eva, neobservand momentul in care a raspuns la telefon.
Zambetul de pe chip i-a disparut brusc. A inchis telefonul si a ramas nemiscata. Dintr-o data am simtit cum o durere imi sageteaza trupul.
O vad nemiscata, rece, cuprinsa de o tristete imensa care i-a sfasiat chipul fermecator si vesel de mai devreme. Ochii sunt plini de lacrimi. Se ridica incet, brusc garbovita, indreaptand-se spre iesire. In urma ei ramane laptopul deschis, hartiile, geanta, telefonul. Tot. O parte din viata ei ramand accesibila tuturor celor care ar fi vrut sa vada ce este acolo.
Privirea mea a insotit-o pana la usa. Doream sa ma duc dupa ea sa o iau in brate. Dintr-o data nu mai avea nimic din femeia puternica pe care o vazusem de atatea ori.
Am hotarat sa ma duc dupa ea, gandindu-ma ca poate este totusi mai simplu sa incerc sa vorbesc cu ea direct si sa renunt la planul meu.
Afara ploua. Era asezata pe treptele localului. Lumina felinarului era calda si o invaluia discret. Primul lucru pe care am vrut sa-l fac a fost sa ma asez langa ea, dar am ramas in picioare, privind-o discret. Mi-am aprins o tigara, in timp ce monologul gandurilor mele imi spuneau ce ar trebui sa fac. Privirea se furisa de la fumul tigarii la Eva. Daca mi-ar fi aruncat o privire, un gest mic care sa-mi arate ca m-a vazut. Nu m-a privit nici macar o secunda, intepenita fiind in gandurile ei. Ploaia continua sa cada. Tremura de frig. Stiam ca plange. Si-a luat capul in maini si a stat nemiscata minute intregi. Dintr-o data s-a ridicat. Ochii ii erau plansi . A trecut pe langa mine fara sa-mi arunce nici o privire si a intrat in restaurant.
S-a dus la laptop si a inceput sa scrie. M-am intors si eu la masa mea. Am continuat sa o privesc incercand sa ghicesc, evident uimit de evenimentele la care participam fara ca ea sa banuiasca ca cineva din localul acela o urmareste.
Din cand in cand se oprea sa-si stearga lacrimile. Se oprea si probabil ca recitea ce scria. Nu s-a oprit din plans.
M-am uitat pe pagina ei sa vad ce scrie, sperand ca voi prinde ceva din ce s-a intamplat.
“In seara asta sunt trista. In fiecare seara sunt trista dar, in seara asta mai mult ca niciodata.
Niciodata nu am inteles placerea unora de a prinde fluturii. Imi amintesc cand eram copil, alergam dupa fluturi, ma bucura jocul lor printre flori, culorile lor pastelate. Alergam fericita impreuna cu ei si printre ei.
Stiam ca daca as pune mana pe aripile lor nu ar mai fi putut sa zboare si ar fi murit.
Nu am prins niciodata fluturi si nu i-am prins cu ac in insectar.
Cum poti ucide ceva care iti umple sufletul de bucurie si ochii de incantare?
Stiu ca multi o fac. Ucid fluturi si mai tarziu ucid suflete
Trec peste oameni si peste fluturi cu bocancii grei ai nepasarii.
Si fluturii plang cand le rupi aripile si le curmi zborul.
Nu stiu cum este sa ucizi zborul cuiva, dar stiu cum ma simt acum cand aripile mi-au fost taiate.
Te-ai intrebat vreodata cum arata sufletul tau? Eu m-am intrebat adeseori…
Sufletul meu este ca un fluture. Este atat de usor de ranit…
Sufletul meu moare pentru ca cineva a pus mana pe el si i-a rupt aripile. Vreau sa zbor si nu mai pot”
Am ramas cu ochii tinta la cuvintele ei. Privirea mea alerga intre ea si randurile scrise.
Am privit-o cum inchide laptopul isi strange lucrurile si pleaca. Nu mai plangea, parea calma si linistita. S-a indreptat cu pasi obositi catre… nu stiu desi as fi vrut sa stiu. Nu am mai urmat-o
Fluturii nu mai pot zbura daca le sunt atinse aripile. Zborul lor este frant.
Un suflet chiar daca este ranit nu moare. Intotdeauna va exista perechea lui care va fi alaturi de el sa-l salveze. Sufletul tau a fost ranit de un suflet care nu i-a fost predestinat sa-i aduca bucuria si implinirea
Victor
Mesaj trimis.
Mi-am strans laptopul si am plecat acasa.
Stiu ca este ridicol si nu se potrivea cu imaginea de barbat cuceritor.
Am realizat ca incep sa ma indragostesc de o femeie care isi descrie sufletul ca fiind un fluture.
Maddie Ancuta
preluarea sau copierea oricarui text sub semnatura autorului este interzisa