Soarele bland imi mangaie fruntea. Drumul prafuit imi aminteste de vacantele copilariei mele, batutul mingii in mijlocul drumului. Mirosul de tei ma invaluie molesitor. Ma opresc in drumul prafosat. Aud in departare mugetul unor vaci si strigatul moale al catorva vacari care le mana.
Ma opresc sub un tei, ma asez pe iarba. Imi dau jos pantofii.
Talpile imi sunt gadilate de varfurile proaspete de iarba.
Ma simt in siguranta departe de zgomotul orasului. Nu vreau sa mai plec. Ma uit pe drum. Liniste!
Doar cate un cotocodacit vesel de gaina, puii macaniti, latratul unui caine. Liniste! Parca timpul s-a oprit in loc. Ma intind pe iarba verde. Inchid ochii. Trag puternic in mine mirosul delicat al teiului.
Chipul mamei imi apare in minte. Ochii ei ma privesc cu dragoste si intelepciune. Ii mangai parul lung si negru. O vad cum se apropie de mine si ma strange intr-o imbratisare puternica din care nu-mi doresc sa mai plec. O durere ascutita imi strapunge inima si ma scoate din visare.
Deschid ochii. Privesc din nou in jur. Linistea imi inconjoara mintea si ma linisteste.
Au trecut 10 zile de la moartea mamei.
Imi e dor de ea. Stiu ca ii este bine acolo unde este, dar nu pot opri dorul sa nu ma copleseasca.
Privirea imi ramane atintita pe dansul norilor.
Iubesc tacerea care imi aduce linistea in suflet.
Ma ridic si ma sprijin de teiul sub care m-am oprit.
Iau scrisoarea mamei si incep sa o citesc.
Din ea cade un trifoi cu patru foi.
Privirea mea se plimba pe randurile scrise de mana. Un scris frumos, corect si ordonat ca de scolar.
Scrisoarea imi cade din mana.
Amintirile mele au acum un nou sens.
Mama mea a fost ca si mine.
Un baietandru trece in goana pe langa mine razand. Este in picioarele goale. Parul balai ii acopera ochii albastri ca cerul.Pe langa el alerga cracanat un ratoi.
Se opreste. Se intoarce. Se apropie de mine.. Baga mana in san si imi intinde un pumn de zarzare. Ratoiul vine cu mersul leganat dupa baiat.
Ii fac semn sa se aseze langa mine.
Acum suntem doi baieti cu picioarele goale pe iarba, mancand zarzare.
-Numele meu este Radu, imi zambeste pustiul vesel.
-Eu ma numesc Adrian, ii raspund zambind la randul meu.
– Ce citesti?, ma intreaba el aruncand o privire curioasa spre foile care erau langa mine pe iarba.
– O scrisoare. Scrisoare de la mama mea.
Privirea lui albastra imi arata un copil istet si curios. Iar asta imi place la el.
Am cunoscut oameni in viata care mi-au placut instantaneu iar altii pentru care am simtit o repulsie fara logica, ancestrala.
– Vrei sa-ti citesc scrisoarea?
-Da. Vreau sa stiu ce scrie o mama. Eu nu am mama. Mama mea a plecat cand eu eram foarte mic. Privirea pustiului se intuneca dintr-o data. Isi duce mana aruncand niste lacrimi care stateau sa-i tasneasca din ochi.
Vreau sa stiu ce inseamna “mama”, a cotinuat e oftand.
L-am privit din nou cu mai multa atentie si curiozitate.
Atunci am stiut ca am venit in satul bunicilor nu doar sa aprind o lumanare la mormantul lor.
Am venit pentru Radu.
Maddie Ancuta
copierea sau preluarea textelor sub aceasta semnatura este interzisa
