Zgomotele masinilor, voci galagioase, rasete si chicotelile vesele ale copiilor ajung la mine de afara. Perdeaua se misca usor in bataia aerului.
Doar sufletul meu este inconjurat de o liniste albastra.Privesc in tacere fumul tigarii care se ridica din tigara aprinsa si nefumata.
Nu stiu de ce o aprind…poate doar ca-mi plac amintirile pe care le revad in fumul cenusiu.
M-am hotarat azi sa scriu. O fac pentru mine. Nu am veleitati de scriitor. Sunt doar un pasionat de fotografie, un cautator de vise, un sapator in timp, un aventurier fara liniste. Amintirile navalesc peste mine intr-o goana nebuna. Aventuri, mister, religie, femei care m-au sedus, pe unele le-am iubit, altele m-au invatat cum sa fiu un amant bun, altele m-au ajutat sa ma descopar.Oameni care au pasit mai mult sau mai putin impetuos in viata mea.
Am crezut o perioada ca sunt ratacit in aceasta lume. Gandurile mele se ridicau nebunesti. Noptile mele cufundate in amor salbatic erau zguduite de cosmarurile mele. Rostogoliri in trecut, dansuri lascive, suflete pereche, enigme ancestrale care-mi bantuiau de secole sufletul si mintea.
Numele meu este Adrian. Nu sunt nebun, sunt doar un calator care-si cauta sufletele pierdute. Sunt un calator in timp. Acum stiu asta. Continui sa privesc in tacere urmele argintii ale tigarii care s-a stins in scrumiera.
Viata mea s-a schimbat dupa ce am murit prima data. Imi amintesc ca aveam 15 ani. Cand eram mort am plecat intr-o calatorie lunga, fiind insotit de o lumina frumoasa, linistitoare, placuta. Eram calm si linistit. Eram fericit. La capatul acelui tunel, un chip luminos mi-a zambit si mi-a spus: ” Adrian trebuie sa te intorci si sa-ti continui calatoria in viata. Ai multe descoperiri de facut. Intoarce-te!”.
M-am intors. Langa mine era mama mea care plangea cand am deschis ochii. Nu am stiut unde sunt. Totul era ciudat in jurul meu. Locul, chipurile care ma priveau, EU .Mi-a parut rau ca m-am intors, m-am agatat inconstient de lumina care m-a adus inapoi. Nu stiam cine este femeia care plangea langa mine. Ochii mei negrii cu irizatii verzui o fixau straniu. In acel moment mama m-a privit si a ramas uimita de stralucirea ciudata a priviri mele. Mult timp nu mi-a povestit ce a vazut atunci in ei.
Pana cand intr-o zi, dupa o noapte de cosmar, a venit langa mine, mi-a zambit, mi-a luat capul in maini si mi-a spus.
-Adrian stiu ce visezi tu si cunosc gandurile ce te urmaresc. Aceste vise iti vor bantui mintea pana cand vei gasi raspunsurile la ele.
-De unde stii ce visez?, am intrebat cu vocea pierduta. Am crezut ca sunt singur in aceste cosmaruri.
-Stiu. O mama stie intotdeauna, mi-a raspuns zambindu-mi plina de dragoste. Trebuie sa-ti spun ceva, a continuat. In acel moment m-a luat in brate.
Aveam 18 ani si de foarte mult nu mai avusesem o discutie la miezul noptii cu mama mea. Pentru cateva minute m-am simtit un copil neputincios care-si cauta mama pentru a se linisti.
-Iti amintesti de ziua cand ai iesit din coma? a continuat ea pe un ton cald Atunci tu m-ai fixat cu privirea ca si cum nu m-ai fi recunoscut. In acel moment in ochii tai eu am vazut diferite imagini. Era ciudat sa te privesc si sa-ti privesc amintirile. Erai tu sub diferite chipuri.
In aceea noapte, pana ca tu sa te reintorci la viata eu am avut un vis.
Un vis in care tu nelinistit te cautai pe tine. Apareai si dispareai. Plangeai, dar erai fericit. Erai calator in viata ta si in vietile tale. Erai calator in viata mea. Atunci am stiut ca tu te vei intoarce la mine dar am ramas in suflet cu sentimentul de neliniste si grija ca tu va trebui sa pleci intr-o lunga calatorie lunga si grea. O calatorie de regasire. Sufletul tau se apropie de sfarsitul drumului si el trebuie sa revada locurile care te-au nelinistit de-a lungul vietilor anterioare.
Esti un suflet inalt care se apropie de finalul pe care-l asteapta. Stiu ca nu te temi dar in acelasi timp stiu ca nu intelegi. Va trebui sa pleci acolo unde te duce inima si visele.
Trebuie sa stii ca eu te iubesc si ca noi doi vom fi intotdeauna impreuna.
Azi ea nu mai este.
Dar pastrez cu sfintenie privirea ei.
Azi m-am hotarat sa scriu.
Sa scriu despre mine, calatoriile si vietile pe care le-am retrait.
Numele meu este Adrian. Sunt fotograf, calator in timp. Cateodata filosof, arheolog, cercetator. Sunt amant, iubit, fiu, probabil ca sot si tata intr-o zi.
La 18 ani, dupa 2 zile de la discutia cu mama, am plecat in lume. M-am intors acasa, dupa 10 ani, ca sa-mi iau ramas bun de la ea si sa scriu.
Am plecat intr-o calatorie lunga in cautarea mea. O aventura care mi-a adus raspunsurile de care aveam nevoie.
Am scris prima pagina. Ma ridic si privesc spre geam la copiii care alearga veseli. Ma intorc la masa si continui sa scriu.
Scriu despre pasii mei in trecut.
va continua
calatoria spre viata
M.A
orice copiere sau preluare de text sub aceasta semnatura este interzisa