Articolul nu face obiectul analizei violentelor din zilele trecute pe fondul protestelor din Bucuresti, isi dirijeaza mai degraba atentia asupra realitatii, asupra informatiilor si imaginilor nesenzationale ale momentului.
Poate ca aroganta unui presedinte atoatestiutor, poate ca ignoranta guvernantilor, a puterii de la Bucuresti loveste puternic in segmentul cel mai neglijat al unui popor chinuit ai carui exponenti au gasit de cuvinta prin eforturi fizice sa fie prezenti, sa protesteze alaturi de alti cetateni.
Putem spune ca Romania suntem toti, putem spune ca de aceasta data sensul expresiei “la limita rabdarii” a fost inteles, ca oamenii, simpli protestatari, vor o alta schimbare.
Inca o data puterea s-a inselat in incercarea umilirii unui popor asuprit, unui popor care a acceptat provocarea de a lua cu asalt centrul Bucurestiului, Timisoarei, Brasovului, Clujului si a altor orase importante, dar parca niciodata imaginea optimismului imbinata cu nemultumirea celor care nu mai rabda, dar nici nu pot schimba ceva intr-o tara amortita, intr-un stat inchilozat de ani buni, ai carui conducatori ii servesc reforma de 22 de ani.
Natiunea romana isi are resursele ei, isi are huliganii ei, dar isi are mai ales cetatenii ei, acei cetateni care protesteaza. De asemenea Romania isi are presedintele ei, un presedinte cu imaginea unui om inteligent stapan pe sine, un roman care a fost sustinut de romanii sai pentru a le schimba destinele in bine, dar n-a fost sa fie. Acelasi presedinte, care inca mai are aura acelui marinar sigur pe experienta sa, incearca sa isi duca corabia la loc sigur, abordand calea directa, a provocarii uraganului de data aceasta cu chip de popor, numai ca acest comandant de nava, nu tine seama ca impotriva stihiilor naturii numai Dumnezeu este atotputernic.
De ce au devenit romanii cetateni de prisos, de ce romanii trebuie sa taca, de ce romanii trebuie sa inteleaga si mai mult, sa descopere sensul cuvintelor celui pe care ei insisi l-au sustinut, l-au propulsat, l-au ales sa ii ajute? Presedintele Basescu a fost cea mai buna investitie a momentului pentru romani, a fost revelatia política a mijlocului primului deceniu al noului secol si sustinere a avut slava Domnului… A fost pe masura iubit atat in Romania cat si in diaspora, acea diaspora careia i s-a adresat in momente de grea incercare, cand fostii activisti comunisti transformati in social-democrati mai ales, au incercat si chiar au reusit sa-l sperie. Atunci presedintele a stiut sa fie jucator, de la Roma la Madrid, si-a vizitat simpatizantii, sustinatorii, pe cei carora a considerat ca Occidentul i-a schimbat, de a caror sustinere legislativa nu a stiut sa tina cont. A fost simpatie la prima vedere intre electorat si presedintele jucator, dar acesta si-a consumat energía in a promite, in a da de pamant cu mogulii … metaforic. Pentru ca asta este presedintele Romaniei un om al metaforelor, al gesturilor ascunse, un om al jocului … de cuvinte. Numai ca romanii s-au saturat, sunt dezamagiti de ingamfarea celui care le redase candva increderea, se simt inselati, nu mai au rabdare sa asculte gogoritele unui individ care da impresia ca stie ce se afla in spatele vorbelor, dar care evita sa spuna deschis ce urmareste, pentru ca poate fi contrazis de aceasi cetateni prin puterea exemplelor: dupa sapte ani de pastorit Romania, tara este la stadiul de pasune, ale caror oi sunt doar indemnate incotro sa mearga.
Poate sugestiv am ales fotografía imaginei neputintei unui popor asociata demonstrantului de mai sus, un domn, un cetatean necunoscut, un anonim, care a avut curaj, un curaj nebun de a participa in detrimentul celor care i-au furat speranta!
Aurelian Mihai
