Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: viata in UK

Romani in lume

Ghid pentru a studia in UK

Published by:

studiaza LondraDatorita numarului foarte mare de mesaje primite zilnic legat de invatamantul in UK o sa scriu detaliat despre asta.

Ghid pentru a studia in UK

Am obosit sa citesc aceleasi ineptii, aceleasi rautati, sa vad aceleasi interese meschine ale unora care vor sa faca bani pe spatele celor care nu stiu.

Sunt tot felul de persoane  care va spun.. doar eu te pot ajuta, fara mine nu vei reusi niciodata, Eu fac, eu dreg.. EU, EU.. EU.

Eu spun altceva.. Fa-o TU!  Este extrem de simplu, dar rebuie sa fi atent (a).

Nu sunt recruter, nu am agentie pentru recrutare a studentilor.

Dar va dau toate informatiile necesare  pentru a avea sanse reale pentru a studia in Londra sau oriunde in UK.

Intrebare: Conteaza unde studiez?

Evident este important unde studiezi. Buna reputatie a Universitatii sau Colegiului iti creste sansele la angajare plus ca se stie din start si pozitia salariala din care pornesti. Poti verifica pe site-ul universitatii pe care o doresti.

O sa va dau linkurile oficiale pentru a accesa direct toate informatiile.

Intrebarea: Am nevoie de diploma din Romania? Daca sunt de 5 ani in Londra pot sa invat? Dar primesc bursa?

Opreste-te din a intreba in stanga si dreapta, ce sa fac, cine ma ajuta sa intru la Universitate, dar ce trebuie sa fac, dar cum sa fac. Te-ai gandit vreodata ca poate cei intrebati nu au toate informatiile sau chiar si ei pot fi prost informati sau si mai rau vor doar sa profite de nestiinta si naivitatea ta de a trage niste bani de la tine?  Chiar in urma cu 3 min, in timp ce scriam acest articol cineva mi-a trimis mesaj ca a platit 300 de lire pentru a fi ajutata sa faca un imprumut. Evident persoana acum nu mai raspunde la telefon. Cunosc destul de multi dintre acestia care au facut un business pe naivitatea si nestiinta romanilor.

Raspuns corect: Du-te direct la sursa. Trimite email colegiului sau universitatii unde vrei sa studiezi. Cei care se ocupa de recutare au tot interesul sa-ti raspunda in cel mai scurt timp si sa-ti dea toate detaliile de care ai nevoie.

Universitatile aloca diferite burse dar sursa principala este Student Finance.

IntrebareCum aflu ce Colegii sau Universitati sunt in UK?

Raspuns: In UK ca peste tot in  lumea asta sunt Colegii si Universitati cu renume, puternice, acreditate, profesioniste in adevaratul sens al cuvantului. Dar chiar si in Londra sunt diferite interese financiare mai mult sau mai putin dubioase care au dus nastere la tot felul de colegii si colegisoare mai mult sau mai putin acreditate. Actul educational nu intotdeauna se ridica la cel mai inalt standard, poate ca nu va fi recunoscuta niciodata si multe altele.

Acum iti pun eu intrebare. De ce ai risca viitorul tau alegand un colegiu dubios.. doar ptr ca se intra usor? Doar pentru ca poti primi un imprumut de la guvern? Da.. este si asta un raspuns.

Gandeste-te. Daca ai fost admis foarte usor, fara nici un fel de examen, test la un astfel de colegiu , chiar si la un astfel de colegiu va trebui sa te duci, sa faci assessmenturi, sa ai prezenta, sa scrii si sa vorbesti in limba engleza. Crezi ca vei face fata?  Am o prietena care este la un colegiu mai mic, un colegiu in care sunt multi romani, colegiu unde s-a intrat fara examen, doar ptr ca niste recruteri romani au contract cu colegiul respectiv si le livreaza studenti. In clasa la ea au fost la inceput 15 persoane (romani). Au mai ramas 4. De ce? Au realizat ca pentru banii primiti de la guvern, este multa munca si nu pot face fata. Examenele sunt totusi in limba engleza.invata_Londra

Colegiile si Universitatile sunt fericite sa aiba studenti, pentru ca studentul face aplicatia la Student Finance, Student Finance plateste colegiului taxa de scolarizare. Colegiul mai ales ala micut, are tot interesul sa aiba studenti ca sa primeasca banii de la Guvern. Asta este motivul pentru care la anumite colegii se intra atat de usor.

Ceva mai devreme am primit un alt mesaj de la cineva care s-a inscris la Colegiul Rose Mont si adviserii de acolo nu au fost chiar onesti, lasand-o cumva in ceata. In momentul aplicarii la Colegiu nu avea cei trei ani obligatoriu de UK. A primit de la Student Finance 2 transe de imprumut dar acum aplicatia este blocata si nu are nici o posibilitate sa demostreze ca avea 3 ani in momentul aplicarii la Colegiu. Cine a castigat? Cine a pierdut?

Colegiul a primit banii pe taxa anuala de scolarizare. Studentul e dator acum si a pierdut un an de zile.

Daca simti ca totusi vrei sa faci un curs aici, vrei sa te specializezi foarte bine. Sfatul meu: Evita colegiile sau combinatiile cu romanii.

Cauta colegiu la tine in zona. O sa vezi cat este de simplu sa intri fara batai de cap , fara sa dai bani. Contacteaza-i si vorbeste direct cu ei.

Foloseste Google: pune profilul care te intereseaza, pentru ca teoretic o faci ca tu sa inveti nu sa iei o suma de la guvern. Pentru ca examene si prezenta tot trebuie sa dai si sa ai.

Dar pentru cei care doresc sa faca o cariera atunci sa urmeze calea cea mai grea dar si cea mai sigura.

UCAS este site-ul, umbrela sub care toate Universitatile din UK dar si colegiile acreditate si cu traditie pot fi gasite.

Click aici pentru a fi directional catre UCAS

Aici vei gasi toate informatiile si raspunsurile la intrebarile puse si nepuse. Exista si varianta in limba romana, asa ca si cei din Romania care vor sa studieze in Londra o pot face extrem de simplu.

Cautarea este extrem de simpla.  Completezi toate campurile si dai search..vrei sa studiezi management – Londra.. scrii la search management si iti vor afisa toate universitatile si colegiile din Londra care ofera cursul de management. Acolo citeste cu atentie toate detaliile. Cea mai importanta este entry requirements.. adica ce trebuie sa indeplinesti ca sa poti studia la acel colegiu sau universitate.

Sunt specializari unde criteriile sunt foarte mari, concurenta este mare, ai nevoie de portofoliu, note foarte bune, esti invitat sa dai tot felul de teste si interviuri. In general sunt cele cu profil medical: medicina umana si veterinara, psihologie, nutritie sau arhitectura etc.

Alte specializari sunt mai usor de intrat.

Asa ca cel mai bine este sa cauti pe UCAS specializarea dorita. Daca nu esti lamurit atunci contacteaza direct Universitatea. O poti face telefonic, prin email, prin FaceBook, Twitter sau ce au ei la dispozitie. Evident ca toate informatiile le gasiti pe site-urile universitatilor.

Intrebare: Gata! Am fost admis de Universitate. Mai departe ce fac? Cursul costa £8000 pe an. Nu am bani de transport, de carti, nu mai pot sa muncesc pentru ca este foarte greu cursul. Ce pot face? Cine ma ajuta financiar?

Raspuns: Student Finance. Fa click aici pentru a deschide Student Finance.

Sfatul meu: Fa-ti cont si aplica pentru Student Finance chiar daca nu ai ales inca o Universitate. Nu este anul acesta, dar poate ca este anul ce vine. Asa ca trimite aplicatia, trimite cu special delivery toate actele pecare ei ti le cer. In 2 saptamani vei primi o alta scrisoare de la ei in care iti vor cere sa trimiti dovezile ca la inceperea scolii vei avea 3 ani de cand esti in UK.  Asta o poti face trimitand actele doveditoare pe care ei le cer: paylisp, council tax, P45 sau P60, extrasul de la banca, facturi pe numele tau si multe altele.

Student Finance gasesti extrem de multe detalii, tot ce este necesar pentru a aplica.

Nu mai astepta. Intra acum si fa-ti aplicatia. Doar ei iti pot raspunde daca esti entitle sau nu pentru imprumuturile de la guvern.

Intrebare: Cand se fac inscrierile?

Raspuns: Noul an scolar incepe in septembrie. Dar sunt Colegii si Universitati care au doua transe de admitere. Septembrie si Ianuarie. Alte cursuri pot accepta de exemplu si in martie studenti.

Depinde de specializarea pe care vrei sa o faci si de conditiile Colegiului sau Universitatii. Fiecare are propria sa politica legata de admitere. Ce este valabil la un colegiu nu este valabil si la celalalt.

Intrebare: O clipa, doar am tot citit in presa, am auzit discutii ca romanilor li s-au oprit fondurile, acum li se cer banii inapoi etc.

Raspuns: Da, asa este. Si asa s-a si intamplat. In ultimii doi ani de zile, inscrierile la colegiile alea dubioase de care spuneam la inceput, care au avut tot felul de combinatii cu recruteri romani.. au atras atentia Student Finance care au inceput sa se mire de numarul crescut al aplicatiilor. Asa ca s-au luat toate dosarele la verificat. Cineva imi spunea pe FACEBOOK ca un recruter incasa si probabil incaseaza £500 de lire de la colegiu si ca au fost inscris, pe sistemul alegerilor din Romania, chiar si bunica de 70 de ani din Romania, au fost falsificate nume, date de nastere, adrese etc.

Pai si atunci ne intrebam de ce englezii verifica acum cu mare atentie dosarele?

Intrebare.Sunt roman asa ca sigur imi vor respinge dosarul, ma vor discrimina, uite ce discutii.

Raspuns: Discutii au fost si vor fi. Unele sunt intretinute chiar de recruterii care fac in asa fel incat sa apelezi la ei.. pentru ca ei detin cheia la banii guvernului.

Nu cred si nu voi crede in povestea cu discriminarea.

Dovada numarul mare al studentilor romani care studiaza in Universitati si Colegii in Londra sau in afara Londrei. Primesc si finantare.

 Intrebare: Nu am cum sa demonstrez ca am 3 ani de UK dar parintii mei sunt in Uk de 5 -8 ani.

Raspuns: Foarte des am primit intrebarea asta. Raspunsul este acelasi. Scrie aplicatia si trimite-o la Student Finance. Vorbeste direct cu Universitatea sau Colegiul respectiv. Au extrem de multe surse si au tot interesul sa aiba studenti.

Cunosc studenti romani, proaspat absolventi de liceu in Romania, care au fost admisi sa studieze la Universitate si au primit si finantare. Unii chiar burse din partea Universitatii. Faptul ca au avut parintii aici a fost dovada de care aveau nevoie. Fiecare aplicatie este analizata separat.

Sunt studenti romani care datorita notelor bune au primit direct din partea Universitatii burse, loc si multe alte beneficii, desi nu au rude in Uk, nu au locuit in UK.

Intrebare: Am terminat 10 clase. Vreau sa studiez la un Colegiu. Nu cunosc foarte bine lb engleza. Cum fac sa aplic la un astfel de colegiu.

Raspuns. De aplicat poti aplica. Intrebarea corecta ai sanse sa fi admis(a)?

Asa cum am spus, examenele sunt in limba engleza. Din acest an, GSCE engleza si matematica vor fi obligatorii. Datorita numarului foarte mare de aplicanti care nu stiu engleza, se schimba regulile. Probabil ca inca vor fi Colegii care nu vor cere GSCE Engleza.

Contacteaza direct Universitatea sau Colegiul. Ei iti vor analiza cazul si iti vor da alte alternative. Te vor trimite sa facu un curs de engleza. In functie de nivelul de engleza scris-vorbit (vei da un test) ei te vor trimite sa faci un curs.

Sunt extrem de multe cursuri care te pot ajuta sa te pregatesti pentru admitere la un Colegiu sau Universitate.

Intrebare : Vreau sa fac un Master. Cum fac?

Raspuns: Contacteaza Universitatea respectiva sau Universitatile respective care fac master pentru specializarea ta. Pentru Master nu exista fonduri guvernamentale, asa ca trebuie sa-ti platesti singur (a)masterul. Eventual Universitatea te poate ajuta cu un discount sau o bursa locala. Contacteaza Universitatea pentru detalii.

Intrebare. Vreau sau fac o scoala postliceala de asistente. Cum fac?

asistenta_LondraRaspuns: Este una dintre cele mai grele Universitati din UK.  Nu exista postliceala. Cursul se face la Universitate. Durata este de 3 ani. Experienta, voluntariatul sunt obligatorii.  Admiterea este destul de grea si complicata. In general pentru studentii maturi sau cei care au terminat in urma cu 2-3 ani liceul, trebuie sa faca un colegiu care are specializarea Access to Nursing. GSCE Engleza si Matematica este obligatoriu. Aplicatiile se trimit doar prin UCAS. Fiecare Universitate are alte entry requirements. Ideea este ca pentru admiterea la Universitate trebuie date niste examene: matematica si engleza, teste psihologice. Pentru cei care indeplinesc conditiile de admitere si trec testele cerute sunt invitati la un interviu. Daca sunt declarati admisi de catre Universitate alte detalii vor fi cerute: DBS, fise medicale, analizele la zi si multe alte detalii. Este nevoie de un persona statement foarte bun.

NHS plateste taxele de scolarizare si ofera si bursa. O alta parte de fonduri vine de la Student Finance.

Este singura specializare unde admiterea este foarte grea si procesul de admitere complicat. Este asa pentru ca NHS plateste fondurile, Universitatile doar ofera actul educational. NHS impune conditiile.

Intrebare: Vreau sa fac un curs de asistenta stomatolgie

Raspuns: Din pacate aceste cursuri nu se mai fac in cadrul unui colegiu. Se fac prin agentii. Partea buna este ca ei te pot ajuta cu gasirea unui cabinet unde poti lucra. Partea mai putin buna este ca trebuie sa ti platesti singur (a) cursul. Trebuie sa te duci la cursuri evident, sa dai examene finale, proba practica. Sunt foarte multe agentii care se ocupa cu asa ceva. O simpla cautare pe google sau gumtree vor scoate imediat sute de agentii care ofera cursuri pentru dental nurse. Costurile: in jur de 1300-1500 lire plus examenul final in jur de 500-600 de lire.

Intrebare: Vreau sa fac avocatura, contabilitate,matematica etc. Acelasi raspuns.

UCAS. Unele universitati sau colegii nu au un numar foarte mare de studenti, asa ca si admiterea este extrem de usoara. Contacteaza direct Universitatea sau Colegiul pe care le vei gasi pe site-ul UCAS. Daca vrei un colegiu mai mic, du-te pe Google si cauta in orasul tau sau du-te la primarie si cere informatii.

Un alt link pentru a studia diferite oportunitati de a invata in Londra

http://www.studylondon.ac.uk/

Intrebare: Vreau sa contactez pe cineva sa ma ajute cu inscrierea la Colegiu. Am citit ca sunt romani care se ocupa cu asta.

Raspuns: Da, sunt. Sunt angajati sau colaboratori ai colegiilor. Sunt cei care pe unii i-au ajutat cu niste acte false, care in cele din urma au fost descoperite de Student Finance, iar fondurile alocate initial au fost blocate.  Lucreaza la colegiile care sunt in cautare permanenta de studenti, acele colegii pentru care admiterea nu conteaza.

Cunosc un roman care a fost student la un astfel de colegiu. Timp de un an de zile nu s-a interesat de examene, teste etc. A primit finantarea.  Colegiu a fost multumit pentru ca studentul prin Student Finance a platit anul universitar. Totusi dupa un an de zile studentul nu a mai fost primit in anul 2. De ce? Pentru ca nu si-a dat nici un fel de examen.

Sunt multi romani care acum isi ofera serviciile sa ajute studentii care nu cunosc foarte bine engleza: scris/vorbit. Ii ajuta sub forma ca le scriu ei assessmenturile. Deci iau o parte din banii de la Student Finance ca sa plateasca pe cineva sa le scrie eseurile.

Daca esti nou venit in UK si visezi sa faci un curs aici, este putin probabil sa primesti sprijin financiar. Daca poti demonstra cei trei ani de UK ai sanse sa obti finantarea. Daca incerci sa falsifici niste acte, nu uita ca va trebuie sa o faci anual sau de cate ori vei fi verificat. Pentru Student Finance anual  cere sa faci aplicatia. Anual trebuie sa ai dovezile necesare. Si nu este vorba doar de romani. Sunt foarte multi care falsifica acte mai ales cei care au nevoie de viza.

Intrebare: Vreau sa studiez in Londra?

Raspuns: In primul rand trebuie sa stii ce anume vrei sa studiezi. Cand descoperi ce anume vrei sa studiezi este foarte simplu sa gasesti raspunsul.

Daca vrei sa o faci doar pentru fondurile guvernamentale, atunci gandeste -te ca trebuie sa demostrezi cei 3 ani de UK, trebuie sa ai un minim de engleza scris/vorbit, pentru ca va trebui sa te duci la cursuri si sa dai niste examene. Orice fals mai devreme sau mai tarziu o sa fie descoperit.

Iar tu vei mai alege cu o datorie in plus. Nu stiu daca te vor urmari pentru datoria respectiva sau ce vor face. Dar este un timp pierdut, bani pierduti ca sa te duci la scoala, sa platesti transportul.

Daca vrei sa faci un Colegiu, Universitate, scoala profesionala: bucatari, coafeza, zidar, tamplar sau orice vrei tu.. fa-o pentru ca vrei sa inveti si sa-ti schimbi viata.

Sunt extrem de multe variante pentru a studia in Londra la orice nivel iti doresti. Important este sa stii ce anume te intereseaza.

Intrebare: Pot studia si invata in acelasi timp?

Raspuns: Da, o poti face. Majoritatea studentilor invata si muncesc in acelasi timp. Primesc burse de la Univeristate sau Colegiu, fonduri de la Student Finance.

Intrebare: Am 17 ani , pot urma un colegiu in Uk. Da poti urma un colegiu in Londra. Sunt diferite forme, optiuni, cursuri de 1 an, BTEC, apprenticeship etc.

Raspuns: Pun aici linkul unui colegiu cunoscut si ce anume ofera ei. Este unul dintre colegiile din Croydon.

Este doar un exemplu legat de cursurile oferite. Sunt cursuri pentru tinerii absolventi de liceu, pentru adulti care au terminat scoala in urma cu 10 ani sau pur si  simplu oameni care vor sa-si schimbe cariera.

Evident ca sunt si mai multe intrebari.

Lasa aici intrebarea si iti voi raspunde cat de repede este posibil.

Succes!

Maddie Ancuta-counsseling

ps. un ultim sfat. Pentru cei care locuiesc in Londra, chiar si calatorind cu metroul poti observa reclamele diferitelor universitatii sau colegii in metrou sau ziarul Metro sau ziarele londoneze in general. Sunt sute de surse la dispozitie. Iar daca nu intelegi engleza..putin probabil sa faci fata unor cursuri si examene in lb engleza. Dar poti gasi in schimb cursuri care te vor ajuta sa inveti engleza. Totul depinde doar de tine.

 

 

 

 

 

 

Viata in UK. Londra

Tom Shillabeer- un englez indragostit de Romania

Published by:

Tom ShillabeerIn plina campanie, aproape isterica impotriva romanilor din Marea Britanie, l- am cunoscut pe Tom Shillabeer- un englez indragostit de Romania.
Tom Shillabeer- 25 de ani – tanar om de afaceri britanic. Marea mea surpriza a fost cand am descoperit ca este vorbitor al limbii romane, cum se lauda el atat de mandru. Un tanar britanic care vorbeste si scrie fluent romaneste.
Un tanar britanic indragostit de Romania si romani.
Un tanar britanic care nu se opreste din a lauda frumoasa noastra tara.

Evident ca va intrebati ca si mine cum a ajuns sa invete limba romana, cum a ajuns in Romania.

Tom Shillabeer: Imi place tare mult sa vorbesc despre subiectul asta.
Am fost trimis in Romania ca misionar, cu biserica mormona. Inainte de a ajunge in Romania, nu cunosteam nici un cuvant romanesc. In Romania m-am intalnit cu alti misionari care cunosteau limba romana, istoria si cultura Romaniei.
Limba romana a fost foarte greu de invatat, am studiat timp de doua ore zilnic. Vorbeam cu romanii toata ziua. Doar asa am reusit sa invat si sa ma inteleg cu cei pe care ii intalneam.
Limba romana este foarte frumoasa de vorbit si de auzit, de aceea doream sa o invat in cel mai scurt timp, foarte bine. Ma bucur tare mult atunci cand am oportunitate de a vorbi in limba romana aici in Anglia
Am invatat despre frumoasa tara a romanilor si m-am indragostit de ea.
Dupa 2 ani petrecuti in Romania la intoarcerea in Anglia am plans ca trebuie sa o parasesc..
Ma consider norocos ca am avut sansa sa calatoresc prin tara voastra. Am slujit in Constanta, Arad, Deva, Brasov, Iasi, Bucuresti, Alexandria si Chisinau in Republica Moldova.
Voi aveti o tara frumoasa!

Maddie: Care este opinia ta despre Romania si romani?
Tom Shillabeer:  Opinia mea este ca romanii sunt cei mai deschisi, cei mai politicosi si cei mai calzi oameni pe care i-am intalnit vreodata. M-am simtit ca un roman in cei doi ani petrecuti in Romania. Ii iubesc pe romani.

Maddie: Am vazut ca te ocupi cu recrutarea. Cu ce anume se ocupa firma ta si ce ar trebui sa faca un roman ca sa poate aplica pentru un job?
Tom Shillabeer: Am fost consultant de recrutare in departamentul IT dar am hotarat sa plec, pentru ca doresc sa construiesc un business nou, care se concentreaza in a gasi locuri de munca pentru romani (recrutare). Doresc sa specific: joburile pe care le gasesc vor fi pentru lucratori buni, experimentati si calificati. Fratele meu imi este partener. Afacerea noastra este la inceput dar speram sa o punem la punct cat mai curand.

Tom Shillabeer1Maddie: Cum vezi tu venirea romanilor in UK? Sunt ei o amenintare pentru joburile britanicilor sau pentru economie si viata sociala in general?
Tom Shillabeer: Romanii sunt muncitori  buni si ne pot invata ce inseamna sa lucrezi din greu. Cred ca oportunitatea romanilor aici este usor umbrita, zic asta pentru ca majoritatea englezilor cred ca a fi roman inseamna ca esti rrom si ca romani au venit aici doar ca sa fure. Dar eu stiu ca nu este asa si ca ne putem intelege foarte bine.

Maddie:. Cum vezi accesiunea UKIP si ce efecte vezi legate de imigranti romani? UK are nevoie de imigranti?
Tom Shillabeer: Sa fiu sincer, nu stiu. Nu ma ocup cu asta. Romanii pot avea un viitor bun aici, daca au experienta si dorinta de a lucra din greu in Marea Britanie. Isi pot imbunatati engleza si ajuta familiile lor

Maddie: Iti este dor de Romania? Ce proiecte ai pe viitor aici si in Romania

Tom Shillabeer: Imi este foarte dor de Romania. Eu si sotia mea vrem sa mergem acolo in vacanta. Asa ca muncim din greu pentru a economisi bani ca sa ne reintoarcem in Romania.

Maddie: Cateva ganduri pentru cititori, pentru romanii care doresc sa vina in UK si in general.
Tom Shillabeer:Va iubesc. Nimic nu este usor in viata, trebuie sa munciti din greu si veti fi rasplatiti pentru munca voastra.Tom Shillabeer

Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista!

Asa cum a spus Tom Shillabeer, chiar s-a bucurat de oportunitatea de a vorbi in limba romana. Toate intrebarile au fost puse in limba romana si el a raspuns in limba romana, avand o gramatica perfecta.
Multumesc, Tom Shillabeer.

pentru cei care doresc sa-l contacteze in legatira cu joburi o pot face pe pagina personala de FB  Tom Shillabeer sau pe Linkedin Tom Shillabeer

 

Din Londra pentru voi,

Maddie Ancuta

mai multe articole in viata in UK

Romani in lume

Din experienta mea din UK

Published by:

munca in uk

Am primit aceasta scrisoare pe adresa redactie noastre si o publicam in integralitatea ei.

11/11/2013

“Stimate Dr. Tommy Tomescu Presedinte RDSUK,

Doresc sa va retin atentia cu etapele parcurse de mine din momentul in care am decis sa-mi continui cariera de medic stomatolog in UK, dupa 20 de ani de experienta in Romania.

Numele meu este Meliana D. O. si am sosit la Londra pe 4 decembrie 2008,urmand ca de a doua zi sa-mi incep activitatea intr-o faimoasa clinica in Nottingham. Totul parea promitator si eu eram plina de entuziasm. Ca fiecare nou venit, a trebuit sa ma familiarizez cu regulile NHS-ului lucrand in regim privat pana am obtinut numarul de la PCT Nottingham.

Diferenta intre ceea ce am asteptat sa gasesc venind sa lucrez intr-o tara ca Anglia si ceea ce am gasit,a fost enorma; nivelul era incomparabil mai slab, daram cautat sa ma adaptez in fiecare zi.

Dupa 8 luni de activitate am fost contactata de IDH, fiind pe lista lor de asteptare. Am considerat ca pot sa dau notice-ul la timp si sa incerc sa ma mut, nefiind multumita cu modul in care era organizata activitatea si plata aferenta in primul loc de munca. Nu am fost platita 8000£, dar nici nu am avut curajul sa lupt pentru drepturile mele, la un alt nivel. Am fost avertizata de catre colegi ca poate fi periculos asa ca dupa un interviu am fost acceptata la IDH in acelasi PCT.

Aici, alte surprize ma asteptau: o camera impropriu de mica si neiluminata natural,lipsa unor instrumente,etc. Toate se puteau depasi cu speranta ca voi putea fi mutata in alta locatie in cadrul aceleasi companii. Cand mi-am dat seama ca acest lucru nu este posibil, am ales sa demisionez, respectand contractul, dupa aproape doi ani de activitate in aceeasi companie.

Din 01.04.2011 am lucrat intr-un cabinet mai mic intr-o localitate apropiata de Nottingham.Totul parea sa fie ok pana am realizat ca ma mutasem in alta era cu stomatologia practicata sub contract NHS.

O parte de materiale trebuia sa le cumpar, sistemul de Rx nu era bine reglat si aveam o multime de erori, nu exista evidenta pe calculator a activitatii iar pentru inregistrarea ocluziei mi s-a spus sa folosesc fierul de calcat!? Toate bune si frumoase, dar plata se facea incorrect si mai ales nu la o data fixa, astfel incat toate stradaniile mele s-au dovedit in final fara rezultat. Lectiile invatate anterior nu mi-au ajutat la nimic, mai mult starea sanatatii mele s-a inrautatit fiind fortata sa plec in Romania si sa consult un specialist in ortopedie si fizioterapie. Am inmanat demisia doar cu o saptamana inainte de plecare, spunandu-le patronilor ca regret dar nu eu mi-am planificat sa ma imbolnavesc si ca nu stiu cand/daca ma voi intoarce sa lucrez in UK.

Eram la capatul puterilor dar nu-mi permiteam sa abandonez totul, avand pe baiatul meu in ultimul an de colegiu, in Nottingham. Cert este ca nu am mai primit banii aferenti muncii din luna august si o saptamana in septembrie, aproximativ5000£. Dupa o vreme, revenind in Nottingham am gasit o alta companie unde sa lucrez, dar contractul a fost incheiat nu la cererea mea asa incat la sfarsitul lunii ianuarie 2013 am ramas fara servici.

O luna de zile aproximativ nu am stiut in ce directie sa ma duc,fiind socata de toate evenimentele petrecute, negasind nici o justificare logica pentru acestea. Am trecut apoi la acceptarea lor si chiar la iertarea celor care intr-un fel sau altul au contribuit la declansarea lor. Am fost sfatuita sa ma duc la citizen adviser si la Job center,asa ca am inceput lupta.

La ultimul loc de munca am fost lasata din nou fara un ban pe motiv ca firma a cheltuit 3000£ la cursul de induction…
Incercam sa-mi pastrez demnitatea si sa fac ceea ce era normal sa fac, asteptand in acelasi timp sa-mi gasesc un alt loc de munca.
Aplicatia pentru JSA a fost respinsa dupa luni de asteptare asa incat problema a fost trimisa la tribunal pentru judecata … de fiecare data se punea problema ca sunt din Romania si daca nu mai am loc de munca nu mai sunt considerate “professional”. Dupa luni de zile, pe 10 iulie am fost invitata la un hearing la HM Courts, unde s-a decis ca audierea va fi replanificata in maximum 28 de zile, motivand ca nu am avut dovezi suficiente. Nu eu am stabilit regulile si actele necesare pentru aceasta cauza pierduta din fasa, asa ca va puteti imagina cata competenta si consideratie exista pentru elucidarea sau solutionarea unor astfel de cazuri. Nici in momentul de fata nu am auzit nimic despre decizia tribunalului.

Nici acum nu-mi vine sa cred prin ce am trecut; am vandut masina aproape pe nimic, ca sa pot plati chiria si celelalte cheltuieli cu speranta ca situatia se va inbunatati. Am lucrat in trei locatii ca si locum pentru perioade scurte de timp dar in final am fost evacuata din casa.In aceste conditii a trebuit sa plec din tara.

In timp ce consultam biroul de adviseri de la Consiliu am inceput actiunea de dare in judecata a celor care nu m-au platit pentru perioada august, septembrie anul trecut. Am fost in contact cu trei avocati care mi-au respins cazul, pe rand, de fiecare, la o data aproape de termenul cand trebuia sa prezint actele la tribunal. Trebuia sa depun armele fiind infranta, discriminata, respinsa si incapabila sa mai lupt contra sistemului.

Surpriza a venit luna trecuta, cand am fost anuntata ca proprietarii cabinetului unde am lucrat, au depus o contra reclamatie impotriva mea, cerandu-mi 22.000£ suma pe care ei ar fi castigat-o, in trei luni, daca eu nu plecam din firma. Un fost pacient de-al meu, englez, m-a sunat in Romania si mi-a spus sa vin urgent in UK ca sa pot sa ma apar cumva.

Incercam sa ma regasesc acasa, uitand de toate ororile intamplate, afundandu-ma in munca la un alt cabinet dentar. Nu aveam banii necesari sa vin aici si nici cu ce sa ma sustin financiar pe perioada sederii.

Efortul de a reveni a fost enorm dar nu puteam sa abandonez totul , ca mai apoi sa fiu urmarita toata viata. Dupa o saptamana petrecuta aici, am fost victima unui furt, asa ca am ramas fara pasaport, buletin card, permis de conducere, pe scurt m-am simtit un nimeni intr-o tara care se presupune ca este civilizata.

Scuze pentru lungimea textului si multumiri celor care au avut rabdare sa-l parcurga.

Am speranta ca undeva, vocea mea sau a noastra va fi auzita si ca ecoul produs va declansa actul justitiei.

Cu consideratie,
Dr. Meliana. D. O., DM

mai multe articole in Romani in lume