Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: viata de dupa moarte

Amintirile Evei

Doruri

Published by:

femeie indragostitaDespre doruri
Afisul mi-a atras atentia. Doi soldati carand un al treilea soldat pe o targa. ”In amintirea eroilor nostri!”, era scris cu litere  mari si adanci. Florile sangerii subliniau efectul cuvintelor. Vederea acestei imagini, a facut ca subconstientul meu sa se trezeasca furios.

Instantaneu am simtit mirosul de praf de pusca in nari, adulmecand Moartea care isi contabiliza cu indiferenta victimele. Alergam de la un soldat la altul, rugandu-ma disperata sa nu ai nevoie de ajutorul meu.  Printre maldarele de pamant imbibate cu sange vedeam hidosenia ascutita a Mortii. Respiratiei ei harjaita de zgomotul gloantelor ma urmarea sufocanta. Rochia mea atarna grea, plina de namolul format din carne sfasiata si pamant. Mirosul ei pestilential ne inconjura, punand stapanire peste vietile noastre. Mainile pline de sange ale ranitilor se agatau disperate  de picioarele mele, facandu-ma sa cad la aproape fiecare pas. Alergam de la un tipat la altul. Nu-mi amintesc ce este frica, nici macar nu stiu daca vreodata mi-a fost frica. Cu inima batand cu putere, gaseam in mine forte nebanuite ajutandu-ma sa trec  de la un ranit la altul. Unora reuseam sa le verific  pulsul, altora se le inchid ochii. Langa mine, cei doi bracandieri faceau trierea  printre vietile lasata de Moarte, in graba ei de a castiga toate batalile.

Privirea mea te gaseste. Imi fac cu greu loc printre morti aruncati unii peste altii, bucati de oameni imprastiati pe camp si ranitii care se agatau de fusta mea. O durere surda isi face simtita  prezenta  in pulpa stanga. Aud strigatul disperat al uni soldat care cauta sa ma opreasca din fuga mea nebuna spre tine. In jurul meu se face brusc liniste. Durerea din picior este din ce in ce mai acuta. Ajung in fata ta..privirea ta este atintita fix catre cer. Iti caut cu miscari reflexe pulsul. Rup zdrentele uniformei care iti acopereau pieptul. Urechea mea se aseaza pe inima ta cautand cu disperare un zgomot.  Nu mai simt durerea din picior, nu mai aud strigatele disperate ale celor din jurul meu, nu mai simt nici macar mirosul Mortii care si-a instalat regatul pe campul de lupta. Mainile mele pline de sange, iti inchid ochii, ochii pe care nopti intregi i-am sarutat. Buzele mele iti saruta buzele, cautand sa-ti dea caldura lor. ”De ce? De ce? De ce?! intrebare pe care mintea mea, o pune in mod inutil.

O miscare puternica in burta, imi aduce aminte ca viata ta continua in mine. Atat imi mai amintesc. Viata ta continua in mine sa creasca. O liniste taioasa ne-a inconjurat.  Mi s-a facut somn, imi era frig. Tie iti era atat de frig, cel putin asa credeam eu. Buzele tale erau crispate intr-un zambet neterminat. Am adormit intinsa pe trupul tau, trup caruia doream sa-i redau viata din mine.

Un ultim zgomot asurzitor ne-a adus pe toti trei impreuna. Stiai ca te iubesc, stiai ca te iubim, si nu te-am fi lasat niciodata sa pleci singur intr-o lumea necunoscuta. Trebuia sa fim toti trei impreuna, pentru totdeauna,  in Viata si in Moarte.

Ca prin ceata, am vazut chipul curios al unei batranele care imi zambea, facandu-mi frenetic cu mana.

M-am oprit si i-am intors zambetul inapoi.

-Buna ziua, doamna doctor, ce mai faceti?

-Multumesc, bine, am raspuns, cautand printre amintirile recente  numele ei.

Dar amintirile mele, fac un pas urias in timp. In timpul copilariei mele, Cand eram doar o fetita cu ochi negri si parul impletit in codite. Eram asezata in hamac si citeam. Era vremea cand nu stiam ce inseamna iubiti, iubiri sau amanti. Citeam si-mi era dor. Nu stiam ce este cu acel dor, de ce imi este dor sau de cine imi este dor. Dar stiu ca acel dor cateodata imi sfasia inima. Ma duceam la mama mea sa o intreb de ce simt anumite lucruri ca si cum le-as mai fi trait. Mama razand imi spunea ca am imaginatie bogata si ma trimitea la joaca. Fetita  s-a transformat inr-o adolescenta frumoasa, cu trup suplu si puternic, privire patrunzatoare si inteligenta. O adolescenta curioasa, care radea mult si dansa. Dorul nu ma lasa in pace, dar invatasem sa traiesc cu el. Dansam si radeam mult, dar niciodata nu-mi era dor de cei care ma invitau la dans.

Stiam doar ca imi este dor.

Noptile mi le petreceam intrebandu-ma de unde vine acest dor imens, dorul unei femei care era indragostita si iubea cu stoicism si credinta. Pe cine iubeam eu atat de mult?

Doamna cu dintele de aur, ma strange usor de mana, smulgandu-ma din valtoarea amintirilor.

Pleaca, tragandu-si catelul dupa ea, in cautarea unui alt partener de discutie.

Nu stiu de ce dorul meu de atunci seamana cu dorul meu de azi pentru tine.

Busc furia face sa-mi zvacneasca sangele prin vene, lasandu-ma fara control.

Sunt furioasa pe tine si nervii tai.

Sunt furioasa pe lipsa ta de incredere si rabdare.

Sunt furioasa pe lipsa de control asupra orgoliului tau.

Nu spun ca am fi avut o relatie usoara, pentru ca nu am fi avut.

Pot sa dau eu timpul inapoi si sa nu fi fost maritata?  Pot sa dau eu timpul inapoi atat de mult incat eu sa nu fiu martora la moartea noastra?

As fi vrut sa fie altfel, dar nu este. Lacrimile mi-au invadat chipul. O miscare brusca ma face  sa-mi duc mana spre burta.

Imi e dor de tine… dorul de azi seamana cu dorul copilariei mele.

Viata ta continua in mine…

fragment din Jurnal

Top Secret

Friedrich Jurgenson cineast si spiritist-contactul cu spiritele

Published by:

jurgensonFriedrich Jurgenson cineast si spiritist-contactul cu spiritele

La moartea sa, în 1987, cineastul şi spiritistul suedez Friedrich Jurgenson a lăsat o bibliotecă destul de surprinzătoare. Ea conţinea mii de înregistrări ale unor voci misterioase pe care Jurgenson la atribuise totdeauna unor persoane decedate.

Jurgenson îşi întreprinsese cercetările parapsihologice prin anii cincizeci, într-o perioadă în care începuse să-l pasioneze legăturile cu lumea de apoi. Intrebându-se dacă banda magnetica poate să înregistreze vocea morţilor, Jur­genson a avut mai întâi ideea de a se aşeza în faţa magnetofonului şi a implora spiritele să i se adreseze prin inter­mediul aparatului.

Câteva luni la rând nu s-a întâmplat nimic. Intr-o zi a încercat să înregistreze cântecul păsărilor de la el din casă. Ascultând banda, el a remarcat nişte interferente ciudate care l-au făcut să creadă că se încerca intrarea în contact cu el.

„Săptămâna următoare m-am dus într-o mică cabană din pădure ca să reiau experienţa, povesteşte cineastul.

Evident că nu aveam nici cea mai mică idee despre ceea ce cautam. Am aşezat microfonul la fereastră şi înregistrarea s-a derulat în mod normal. Ascultând după aceea banda, la început am auzit un ciripit slab de păsări.

Apoi tăcere.

Deodată, o voce venită de nicăieri, o voce de femeie, a spus în germană: „Friedel, micul meu Friedel, poti să mă auzi?“

Jurgenson nu putea să ştie că se angajase într-o tenta­tivă de intrare în contact cu lumea de apoi care avea să-i ocupe tot restul zilelor. în cele din urmă, câţiva parapsihologi aveau să se intereseze de acest proiect. William G. Roll, de la Psychical Research Foundation, instalat atunci la Durham, în Carolina de Nord, l-a vizitat pe cineast în 1964 pentru a face câteva experienţe. în timpul acestor şedinţe, Jurgenson punea o bandă nouă la magnetofon şi toţi cei prezenţi în încăpere continuau să vorbească ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. După aceea, când banda era ascultată, se auzeau cu claritate nişte voci străine intercalându-se în conversaţii. Roll, care era totuşi de o pru­denţă cât se poate de raţionalistă, a fost atât de uluit încât a ezitat să facă o comunicare specială în faţa colegilor lui la întoarcerea din Scandinavia. „Vocile lui Friedrich Jurgenson, a declarat el, sună cum nu se poate mai autentic!“

mai multe articole in Top Secret

Arta de a fi TU

Autonomia sufletului

Published by:

autonomia sufletului

Autonomia sufletului. In cautarea absolutului

Sunt fascinata de creierul uman. Oamenii ma fascineaza: prin varietate, culori, sentimente, trairi, personalitati, gandire.

As vrea sa pot intelege legatura dintre suflet si creier. Studiez, invat, privesc cu atentie in jurul meu. Sunt convinsa ca la un moment dat voi vedea pe mine insumi asta. Voi fi propriul meu martor.

Creierul este cel mai important muschi si cu toate astea nu-l folosim la adevarata lui capacitate. Se spune ca folosim cam 10% din puterea lui.

Cum ar fi daca am folosii 50% au 100% din puterea lui. Probabil ca am putea ridica noi piramide 🙂

Ne ducem la gym pentru a ne antrena, a fi aratosi, frumosi, sanatosi. Suntem atenti la ce mancam. Avem grija foarte multa de corpul nostru.

Oare suntem la fel de atenti  la sufletul nostru? La mintea noastra? La creierul nostru?

Nu prea. Ne lasam poluati si violati cu tot felul de mesaje negative, imagini violente, unii chiar sunt dependenti de violenta.

Este uimitor cum reactioneaza creierul in fata distrugerii sale.

Ne este permis să revendicăm mai multe dovezi de supravieţuire, care decurg din observaţii ştiinţifice, asemănătoare chiar cu multe date ale credinţei intuitive. Şi aceasta impune datoria de a te arăta îngăduitor faţă de credincioşi şi de a respecta motivele lor sau chiar lipsa  lor de motive. Nesiguranţa noastră ar face aproape criminală încercarea de a lipsi pe cei fericiţi, care speră, de credinţa lor, ideală din clipa cînd ştiinţa tinde să justifice ipoteze de supravieţuire. Cum a spus Arago : „…fizicienii, care nu vor să admită decît fapte a căror explicaţie o întrevăd, aduc pagubă, desigur, progresului ştiinţei, o pagubă mai mare chiar decît aceea pe care o fac cei cărora li se poate imputa o prea mare credulitate”.

Ar fi cu atît mai grav de a te purta astfel în privinţa vieţii de dincolo de moarte  fiindcă probele se înmulţesc pentru spiritele imparţiale, care evoluează într-un chip independent, în afara dogmelor şi a bisericii.
Să ne bucurăm că ne-am lepădat de două mari greşeli, care paralizau orice putinţă de a înainta în acest domeniu. Nu mai suntem sub stăpînirea paralelismului psiho-fiziologic, după cum ne-am emancipat şi de doctrina organică.
După prima, orice fenomen al sufletului trebuia să aibă geneza sa fiziologică. După a doua, organele noastre ar forma axa unică împrejurul căreia evoluează şi de care depinde intelectualitatea şi sensibilitatea noastră.
Subconştientul a intrat triumfător în domeniul psihologic. Mentalul întrece cu mult cerebralul. Fenomene numeroase se nasc şi se desfăşoară în subconştiinţa noastră, fără a avea nimic comun cu manifestările organice ale creierului nostru,
Se ajunge, astfel, în mod logic, la o nouă definiţie a rolului creierului şi aşa-zisei sale predominări în viaţa sufletească. Ar fi, fără îndoială, greu a se lega unele modificări cerebrale survenite în urma transformării vieţii noastre sufleteşti, dar e totuşi cu neputinţă a admite absolutismul vechii doctrine a paralelismului cerebral : sufletesc, din moment ce rănile cerebrale grave lasă aproape neatinse manifestările personalităţii, chiar în ceea ce priveşte fenomenele memoriei. Aducerea aminte constituie trăsătura esenţială a personalităţii şi putem, de aici, prevedea concluziile ce vor putea fi trase în favoarea supravieţuirii.
Fiindcă o concluzie fundamentală se impune ; dacă creierul ar putea încarna personalitatea noastră sufletească, aceasta ar dispărea, odată cu -moartea lui. Din contră, dacă creierul nu oglindeşte decît o parte a constiinţei noastre sau a vieţii noastre sufleteşti, acestea sunt chiar, prin forţa lucrurilor, dezrobite de dominarea lui. Devenită aproape autonomă, viaţa sufletească îşi poate păstra funcţionalitatea şi beneficia de supravieţuire, natural, sub forme modificate, cand organul principal, de care a fost considerată legată timp de secole, apare din ce în ce mai lipsit de suveranitatea sa. Conştiinţa noastră, iau dacă se preferă, sufletul nostru, devenind astfel independent faţă de corp, şi probele ştiinţifice şi materiale cresc sub acest raport zilnic, noi nu mai putem să vorbim de dispariţia sa definitivă, în urma distrugerii învelişului nostru corporal. Noua ştiinţă, care dă aceste date consolatoare şi de netăgăduit, nu este încă decît la începuturile sale. Dar inaugurată într-un chip tot aşa de strălucitor, pe cat de sigur, ea îndreptăţeşte speranţe pline de lumină într-un viitor apropiat.
Un imperiu de fenomene noi se arată observaţiei noastre. Bogăţia şi diversitatea lor sunt aşa de mari, încît avem dreptul să nădăjduim în cuceriri din ce în ce mai neprevăzute.

 

pictor cu paralizie cerebrala Christy Brown (pictor şi poet cu paralizie cerebrală)

Christy Brown  pictor şi poet irlandez care a suferit de paralizie cerebrală. Ani de zile nu fost capabil să se mişte sau să vorbească. Doctorii l-ai considerat ca fiind înapoiat mintal. Intr-o zi, a reuşit să-şi mişte piciorul.  Tinând o cretă în piciorul stâng, a reuşit să comunice cu ceilalţi. Rezultatul este o autobiografie celebră, “Piciorul meu cel stâng”, considerată a fi cea mai bună operă literară irlandeză.

John Nash

matematician cu schizofrenie (matematician cu schizofrenie)

John Nash laureat al premiului Nobel pentru Economie. Recunoscut pentru teoriile privind teoria jocului, geometria diferenţială şi ecuaţiile diferenţiale. Începând din 1959, John a început să aibă semne severe de paranoia (căci credea că este urmărit de o organizaţie malefică). A fost diagnosticat de schizofrenie paranoidă. 9 ani a făcut terapie cu şoc, dar in timp  început să-şi revină . După viaţa sa, a fost realizat un filmul , “A Beautiful Mind” care a fost nominalizat la Oscar.

 

Scafandrul si flutureleJean-Dominique Bauby (jurnalist – paralizat complet)

Jean-Do  binecunoscut ziarist, editor al revistei Elle. În 1995, el a suferit un atac de cord masiv, fiind în comă timp de 20 de zile. După ieşirea din comă, el a avut parte de o boală neurologică foarte rară. Deşi era perfect conştient, corpul său era paralizat din cap până în picioare. El nu-şi putea mişca decât pleoapa stângă. Ziaristul a fost capabilă să scrie cartea “Scafandrul şi fluturele”. Cartea a fost scrisă clipind din ochi pentru fiecare literă a alfabetului.

Stephen Hawking (fizician cu paralizie aproape completă)

fizician cu paralizie completa

Stephen Hawking  fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani. În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a muşchilor. Se descopera o boală progresivă de neuron motor- Scleroză laterală amiotrofică. I se spune ca mai are maximum 3 ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Paralizia progresează . Devine complet imobilizat, îşi pierde vocea şi  comunica doar prin intermediu unui computer sofisticat (conceput specialde un prieten). Computerul putea  fi controlat cu mişcări ale capului şi globilor oculari.

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi tu