Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Titus Corlăţean

Politichie

Comunicat de presă.Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean a arătat serioasa preocupare a României faţă de evoluţiile din Siria

Published by:

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a susţinut discursul naţional în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU    

Minsitrul afacerilor externeMinistrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şeful delegaţiei României la cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale ONU, a susţinut miercuri, 26 septembrie 2012, discursul în capacitate naţională în cadrul segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale.

Şeful diplomaţiei române a folosit acest prilej pentru a reitera comunităţii internaţionale ataşamentul tradiţional al României faţă de valorile diplomaţiei multilaterale şi încrederea ţării noastre în capacitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite de a identifica soluţiile necesare pentru problemele globale cu care se confruntă omenirea.

În acest context, a arătat serioasa preocupare a României faţă de evoluţiile din Siria, care deja generează un fenomen de contagiune în întreaga regiune. În intervenţia sa, ministrul român a arătat: “Regret că această sesiune a Adunării Generale începe în umbra evenimentelor recente din Benghazi. Atacurile împotriva reprezentanţilor diplomatici sunt inacceptabile, sub orice motiv. Condamn cu fermitate atacurile şi transmit sincere condoleanţe victimelor. Atacatorii trebuie aduşi în faţa justiţiei, cu respectarea unui proces echitabil”.

Un accent aparte a fost pus şi pe progresul redus înregistrat în ultimul an de Procesul de Pace în Orientul Mijlociu. “România este un ferm susţinător al eforturilor dedicate găsirii unei soluţii cuprinzătoare de pace în Orientul Mijlociu. Sprijinim toate iniţiativele cvartetului şi implementarea completă a Foii de Parcurs – viziunea a două state, Israel şi Palestina, care convieţuiesc în pace şi securitate”, a declarat şeful diplomaţiei române.

În acelaşi timp, a subliniat ca o preocupare constantă a României o reprezintă întârzierea soluţionării conflictelor prelungite, în special cel transnistrean, din Georgia şi Nagorno-Karabah.

Totodată, ministrul român a încurajat organizaţia globală să faciliteze o mai bună cooperare cu actorii regionali neguvernamentali, cum ar fi organizaţiile parlamentare regionale, sectorul privat şi mediul academic. „Cooperarea şi interacţiunea între ONU, parlamentele naţionale şi Uniunea Interparlamentară în eforturile de consolidare a păcii prezintă o relevanţă deosebită”, a subliniat ministrul Titus Corlăţean.

În intervenţia sa, Titus Corlățean a remarcat determinarea si eforturile Romaniei de a fi un actor activ si creativ, atât în plan global, cât şi în cel regional. Contribuţiile ţării noastre la demersurile privind pacea si securitatea, dezvoltarea durabila si respectarea drepturilor omului sunt şi vor rămâne priorităţi ale diplomaţiei române. În acest sens, ministrul român a evocat iniţierea de către România a Rezoluţiei Consiliului Drepturilor Omului pe tema statului de drept, democraţiei şi drepturilor omului, adoptată la Geneva, în primăvara acestui an şi a invitat statele membre ONU să sprijine un demers similar în cadrul Adunării Generale a ONU

 

update

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu omologul irakian, Hoshyar Zebari

 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut miercuri, 26 septembrie 2012, o întrevedere bilaterală cu omologul irakian, Hoshyar Zebari, în marja celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Au fost abordate aspecte de interes pentru aprofundarea cooperării bilaterale şi în plan multilateral, cu accent pe dialogul politic la nivel înalt şi participarea agenţilor economici români la reconstrucţia economică a Irakului. A fost confirmată, de ambele părţi, dorinţa dezvoltării cooperării pe o gamă cât mai largă şi substanţială de subiecte de interes. Ministrul Zebari a exprimat gratitudinea pentru sprijinul constant şi concret acordat de România încă de la începutul procesului de reconstrucţie a Irakului, inclusiv în domeniul instituţional şi al formării de cadre specializate.

Cei doi interlocutori au stabilit continuarea demersurilor pentru realizarea în scurt timp a unei vizite oficiale a preşedintelui irakian la Bucureşti. Ministrul român al afacerilor externe a acceptat invitaţia omologului sau de a efectua o vizita oficială în Irak.

Ministrul Zebari a salutat proiectul deschiderii biroului consular al României la Erbil şi a dat asigurări că va sprijini propunerile concrete de cooperare ale părţii române, inclusiv cele legate de înfrăţirea unor oraşe precum Bagdad şi Bucureşti sau Erbil şi Braşov.

Ministrul afacerilor externe al României a marcat în mod simbolic strânsele legături stabilite între cele două ţări, oferindu-i ministrului Zebari  o plachetă comemorativă, simbol al aniversării a 150 de ani de diplomaţie românească.

 

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean,  cu omologul srilankez, Gamini Lakshman Peiris

 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut miercuri, 26 septembrie 2012, o întrevedere cu omologul srilankez, Gamini Lakshman Peiris, în marja celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

 

Cu acest prilej, cei doi oficiali au evaluat modalităţile de intensificare a relaţiilor bilaterale pe viitor, cu accent pe agenda politico-diplomatică pe anul în curs şi pe segmente de interes comun din domeniul economic. În cadrul discuţiilor a fost confirmat interesul ambelor părţi de revitalizare a dialogului politic. Ministrul roman de externe a acceptat de principiu invitaţia omologului său de a efectua o vizită oficială în Sri Lanka. Oportunitatea acesteia a fost evidenţiată de şeful diplomaţiei române şi prin prisma deciziei de a deschide un  Consulat onorific al României în Sri Lanka, la Kandy, ce poate deveni un canal de comunicare eficient pentru promovarea diverselor proiecte din domeniul economic şi cultural.

 

În ceea ce priveşte relaţiile economice bilaterale, cei doi oficiali au discutat posibilitatea consolidării prezenţei româneşti în domeniul infrastructurii feroviare din Sri Lanka, prin facilitarea accesului firmelor româneşti de specialitate, pentru asigurarea de servicii pentru echipamentele feroviare de provenienţă românească. De asemenea, s-a exprimat disponibilitatea pentru evaluarea unor oportunităţi de colaborare în domeniul turismului, investiţiilor şi în proiectele de reconstrucţie şi dezvoltare post-conflict. Ministrul srilankez a evidenţiat avantajele de care se bucură potenţialii investitori străini prin operaţionalizarea Acordurilor de Comerţ Liber cu India şi Pakistan, deschizând accesul la 1,3 miliarde de consumatori.

 

Ministrul român de externe a luat notă de solicitarea de sprijin pentru rezoluţia promovată în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului privind situaţia drepturilor omului în Sri Lanka şi a încurajat implementarea recomandărilor raportului Comisiei naţionale privind reconcilierea şi lecţiile desprinse din perioada războiului, precum şi deschiderea autorităţilor de la Colombo către dialog constant cu forurile internaţionale cu competenţe în domeniul drepturilor omului.

 

Intrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean,  cu ministrul afacerilor externe al Singapore, Kasiviswanthan Shanmugam

 

 

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut miercuri, 26 septembrie 2012, la New York, o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe şi al legii al Republicii Singapore, Kasiviswanthan Shanmugam, în marja Adunării Generale a ONU.

 

Cei doi demnitari au confirmat dorinţa comună ca relaţiile bilaterale să intre într-o etapă nouă, prin depăşirea sensibilităţilor cauzate în Singapore de cazul ”Silviu Ionescu”. Ministrul român a exprimat compasiune pentru victimele nefericitului incident, însă a arătat că rezolvarea cazului revine exclusiv justiţiei, care acţionează independent şi imparţial, conform principiilor statului de drept, procedura judiciară fiind într-o fază destul de avansată.

 

Oficialul român a menţionat aniversarea, în 2012, a 45 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două țări și a apreciat că acest moment poate reprezenta un punct simbolic în vederea consolidării, pas cu pas, a relației bilaterale. În acest sens, a apreciat că relațiile dintre cele două țări pot fi întărite prin acreditarea de ambasadori și, succesiv, efectuarea unei vizite la nivel ministerial, la momentul oportun. 

 

Cei doi miniștri ai afacerilor externe au discutat aspecte concrete ale colaborării dintre România și Singapore în forumuri multilaterale, care se manifestă prin aranjamente pentru susținerea reciprocă a candidaturilor în cadru organizațiilor internaționale.

 

Ministrul Titus Corlățean a arătat că cele două părți trebuie să  utilizeze în mod constructiv potențialul cooperării economice, având în vedere calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, interesul ţării noastre pentru regiunea Asia-Pacific, precum și poziția pe care o deține Singapore în această regiune. În acest sens, apropiata încheiere a unui Acord de Liber Schimb între Uniunea Europeană și Singapore va putea aduce noi oportunități de afaceri, binevenite pe fondul actualei crize economice. 

 

Intrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Ivan Mrkić

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut o întrevedere, la 26 septembrie 2012, cu omologul sârb, Ivan Mrkić, în marja celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU de la New York.

În cadrul discuţiilor au fost abordate teme de interes bilateral, precum şi aspecte legate de parcursul european al Serbiei.

Şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea intensificării şi a diversificării cooperării României cu Serbia în zonele de interes specifice (economie, infrastructură, cooperare transfrontalieră). Totodată, ministrul român a menţionat că o importanţă deosebită o are implementarea proiectelor economice de anvergură agreate în noiembrie 2011 la nivelul preşedinţilor celor doua tari. Cei doi miniştri au subliniat importanţa unei agende de contacte frecvente şi au evocat posibilitatea unei întâlniri la nivelul primilor miniştri până la sfârşitul acestui an.

Titus Corlatean a amintit de importanţa Strategiei UE pentru regiunea Dunării şi interesul României de a se avansa tot mai mult în implementarea acestei Strategii, proces în care este implicată şi Serbia.

Ministrul român a reiterat interesul deosebit al României faţă de situaţia comunităţii româneşti din Serbia şi a transmis un mesaj clar privind necesitatea ca noua conducere de la Belgrad să implementeze soluţii cât mai curând posibil, în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii române din această ţară. A subliniat că pentru partea română este foarte importantă aplicarea prevederilor Protocolului sesiunii a doua a Comisiei Mixte privind problematica minorităţilor naţionale, semnat la Bruxelles, la 1 martie 2012. A accentuat importanţa voinţei politice a Belgradului în acest sens, ce va reprezenta o dovadă a ancorării ireversibile a statului sârb, în comunitatea de principii şi valori europene.

Ministrul român de externe a subliniat că este extrem de important ca Serbia să continue să progreseze pe calea europeană, reiterând disponibilitatea României de a asista eforturile de apropiere de UE, atât prin sprijin politic, cât şi tehnic. De asemenea, a precizat că este foarte important ca noul executiv de la Belgrad să continue procesul de reforme în vederea alinierii la “acquis-ul comunitar”.

Ministrul roman a acceptat invitaţia omologului său de a efectua o vizită oficială în Serbia în viitorul apropiat

 

 

sursa MAE

Politichie

Participarea ministrului afacerilor externe, Titus Corlățean, la dineul transatlantic găzduit de secretarul de stat al SUA

Published by:

Participarea ministrului afacerilor externe, Titus Corlățean, la dineul transatlantic găzduit de secretarul de stat al SUA

dineu transatlanticMinistrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat marţi, 25 septembrie 2012, la un dineu de lucru transatlantic al miniştrilor de externe din Uniunea Europeană şi NATO, desfăşurat la New York, în marja celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Dineul a fost găzduit de secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton. Din delegaţia americană a făcut parte şi asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene, Phil Gordon. La discuţii a participat şi Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

 

Cu acest prilej au fost dezbătute teme actuale de pe agenda internaţională, cu precădere situaţia din Siria, evoluţiile din vecinătatea estică, implicarea comunităţii internaţionale în Afganistan.

 

Ministrul român de externe a reconfirmat angajamentul României în Afganistan, subliniind că ţara noastră va respecta calendarul Aliat în ceea ce priveşte procesul de tranziţie din Afganistan şi încheierea misiunii Forţei Internaţionale de Securitate în Afganistan (ISAF). Totodată, a arătat că România va continua să contribuie şi în perioada post-tranziţie la stabilitatea Afganistanului atât prin contribuţia sa financiară la susţinerea forţelor afgane de securitate, cât şi prin programele de asistenţă ale NATO şi UE dedicate instruirii personalului din instituţiile afgane cu responsabilităţi în domeniul statului de drept.

 

Ministrul Titus Corlăţean a evidenţiat importanţa pe care România o acordă relaţiei Uniunii Europene cu Republica Moldova şi Georgia şi sprijinirii proceselor de consolidare a relaţiei acestora cu structurile europene. A insistat cu această ocazie pentru o decizie clară a UE pentru facilitarea regimului de vize şi încheierea negocierii acordurilor de asociere ale celor două state cu UE, până la sfârşitul anului viitor.

 

Ministrul afacerilor externe a pledat pentru consolidarea relaţiei transatlantice, pilon al securităţii europene, si a subliniat că parteneriatul strategic dintre Europa şi America reprezintă fundamentul oricărei iniţiative în domeniul securităţii.

 

Din Agenda de lucru a MAE de joi, 27 septembrie 2012, vă semnalăm:

 

Participarea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, în calitate de şef al delegaţiei României, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, New York, 24 – 29 septembrie 2012

 

Turneul secretarului de stat Dan Petrein America Latina (Republica Peru, Republica Chile si Republica Federativa a Braziliei) – 27 septembrie – 5 octombrie 2012

 

Comunicat de presă

sursa MAE