Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: retete

Bucatarii amatori

Chiftelute de vitel umplute cu mozzarella.

Published by:

Initial am vrut sa va dau o reteta in tandem cu vremea de afara, frig, ploaie, frig si iar ploaie. Am zis ca o supa crema de cartofi (oricum reteta e aici – http://bucatarialuiradu.co.uk/supa-de-leustean-cu-cartofi/) dar apoi mi-am adus aminte ca de fapt leusteanul (daca nu-l cresti in gradina) e foarte greu, sau imposibil de gasit prin magazine in UK. Asa ca m-am oprit la reteta de mai jos, care oricum se preteaza pentru vremea de afara. Pofte mari.

O reteta versatila din nou, din toate punctele de vedere. Carnea tocata poate fi ce va place mai mult, vitel, vita, porc sau miel, pana si curcan. Branza mozarella poate fi inlocuita, cu branza cheddar sau alta branza care se topeste bine, condimentele si verdeturile pot fi “aranjate” dupa gustul vostru, si pastele se pot inlocuii cu piure de cartofi, salata sau orez. Indicatiile care le dau aici sunt insa dupa cum am facut eu si am preferat la momentul respectiv.

Pentru chiftelute am amestecat carnea cu oul, sare si piper, o idee de paprica dulce si usturoiul si verdeata tocata marunt. Dupa cum se vede in imagine am folosit “bilute” de branza mozzarella (dar desigur, se pot rupe sau taia bucatele dintr-o bucata mai mare) si le-am plasat in centrul carnii dupa care am format chiftelutele in jurul bucatii de branza, stranse bine sa nu se desfaca prin gatit si sa nu fie crepaturi pe unde sa curga branza.

Pentru sos, simplu din nou, am calit putin ardeiul iute, ceapa verde si usturoiul in uleiul de masline, am pus bulionul, sare si piper dupa gust, o jumatate de lingurita de zahar sa taie din aciditatea rosiilor. Gustati constant sa fie dupa gustul vostru, sarat, piperat, dulce. Am adaugat maslinele, bucati mari si fara samburi si i-am dat cateva clocote, vreo 5 minute la foc mic.

Intr-o tigaie incinsa am rumenit chiftelutele la foc mare in ulei de masline pe toate partile sa prinda crusta, culoare si gust. Apoi am turnat peste ele sosul (scurgeti uleiul excesiv din tigaie daca ramane dupa ce prajiti chiftelutele) si le-am pus la cuptor (180C) cam 30 de minute sa se patrunda bine carnea. La final am ornat din nou cu verdeata proaspata si un strop de ulei de masline.
Daca sosul se ingroasa prea tare la cuptor, atunci fara nici o problema il puteti lungi putin cu apa in care fierb pastele, cartofii pentru piure, sau simplu doar apa…

Macaroanele au fiert simplu in apa cu sare.

Ingrediente. Timp de preparare 60 minute. Portii 3-4.

Pentru chiftelute:
500g carne tocata vitel
120g branza mozzarella
1 ou
1 usturoi verde
sare, piper, paprica, verdeata (patrunjel, oregano, rozmarin, cimbru)

Pentru sos:
50ml ulei de masline
1-2 ceapa verde
1-2 usturoi verde
300ml bulion (sau pasta de rosii indoita cu apa)
10-12 masline (optionale)
1 ardei iute (optional)
sare, piper, zahar
verdeata

Pentru servit:
Macaroane sau paste, salata sau piure, chiar orez

Vreti alte retete cu chiftelute? Uite cateva aici:

bucatarii amatori

Chiftelute in sos de rosii in stil spaniol (tapas).

Chiftelute marinate cu piure de cartofi.

 

 

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Oua “albe” la capac cu anghinare, ardei gras si smantana.

Published by:

retete simpleIar am uitat sa postez reteta joi. Toata saptamana m-a chinuit o raceala, si-am uitat, da nici mancare de doamne’ajuta n-am facut. Azi am facut reteta asta, si am zis ca poate nu-i tarziu sa o faceti pentru duminica dimineata la micul dejun – brunch – pranz. Poate pentru o scapare de mahmureala dupa o seara de sambata, poate pentru mai multa energie pentru o duminica lenesa.

Am postat recent alte doua rețete oarecum similare din punct de vedere al preparării, oua în stil mexican cu roșii și oua cu spanac. Le-am zis mai în gluma, oua roșii și oua verzi. Așa că azi am făcut și oua albe. O reteta pentru o persoana flamanda ca mine sau doua mai putin hulpave, usor de facut in sub 15 minute cu tot cu preparat. 

În tigaie se călește ceapa, ardeiul gras, usturoiul și feniculul (ultimele doua optionale) câteva minute. Se sărează, piperează. După gust. Cu lingura se fac doua “găuri” unde se sparg ouăle, se pun 2 linguri de apa sa facă abur (puneți vin alb aromat dacă sunteți viteji) apoi se acoperă și se lasă la foc mediu 3-4 minute pana-s făcute ouăle după cum va plac de moi sau de tari.

Se ia de pe foc și imediat se pun bucățile de anghinare, se toarnă smântână și se presară cu cozi de ceapa verde și ardeiul iute, opționale și ele. Caldura reziduala din tigaie va încălzi destul anghinarea și smantana.

Timp de preparare: sub 15 minute. Servire: 1-2 persoane.

Simplu și bun… Sănătos? Voi decideți.

Ingrediente: 

1 ceapa verde mare
3-4 felii bulb de fenicul (optional)
1 catel usturoi (optional)
1/2 ardei gras galben feliat
4-5 bucati anghinare (din conserva, sau borcan conservata in ulei)
2 oua
4-5 linguri smantana groasa sau de gatit (cam 12% grasime)
1 lingura ulei de masline
sare, piper (alb)
ardei iute (optional)

 

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Gulas de porc si vita cu cartofi la ceaun sau nu neaparat.

Published by:

Dragi de-ai mei vine sezonul rece prin partile noaste asa ca se schimba “soiurile” de mancare. Mai ceaunuri in loc de gratare, ciorbe si supe fierbinti in loc de salate, vin fiert in loc de bere, tuica in loc de….nu, tuica intotdeauna, dar ziceam tuica fiarta in loc de tuica de la gheata. Asa mai mere. Si uitati o reteta “calduroasa”, ca focu-i mare, si mestecand in ceaun nu se simte frigul de afara prea mult, mai ales daca fierbe si oala cu vin pe langa.
retete simple

Dupa cum vedeti, reteta asta-i facuta in ceaun dar de data asta am amplasat ceaunul pe gratar si am facut focul sub el, eliminand nevoia de a face un loc special pentru foc si de a monta trepiedul. Asa ca, toata lumea care are un ceaun (nu-i neaparat nevoie, se poate si in altceva) si un gratar acasa poate face un gulas. Bineinteles, dupa cum se vede se pot amplasa si alte bunataturi pe gratar pana-i gata ceaunul, sa nu moara lumea de foame si sa aiva ceva de “ciugulit” (de parca suntem gaini). Eu va zic, si o sa vedeti voi mai incolo, ca am facut ceaun si la bloc, bine in Romania unde totu-i posibil.

Totul a durat cam 3 ore, dar din spusele si auzitele consumatorilor efortul si asteptarea au meritat.

Protagonisti si porc si vita, in roluri secundare niste ardei grasi si cartofi, unsi toti cu condimente, dragoste si mult timp in ceaun.

Am folosit piept de porc, coaste de proc afumate productie proprie si picior de vita. N-am avut untura asa ca uleiul de floarea soarelui a fost la baza.

Ingrediente:

  • 1,5kg carne de porc (sold, picior sau piept) taiat cuburi de 3cm
  • 1,5kg carne de vita taiata cuburi 3cm
  • 750g coaste afumate
  • 1kg cartofi taiati cuburi sau felii groase
  • 6-8 ardei grasi, verzi, rosii, galbeni, feliati
  • 2-3 cepe mari feliate
  • 1/2 capatana usturoi curatata
  • 3 linguri paprica dulce
  • 2 linguri pasta de rosii, sau 250ml bulion
  • 1 lingura paprica iute ( daca nu vreti deloc picant nu puneti decat dulce )
  • 1 lingura piper
  • 6 frunze dafin
  • 1 lingura cimbru
  • sare dupa gust
  • 250ml ulei (merge mai bine cu 250g untura…de porc, de rata, de gasca…)
Bineinteles, o mancare la ceaun nu necesita ca ingredientele sa fie exacte intotdeauna. Si nici sa fie exact toate, asa ca daca nu aveti de exemplu dafin, nu puneti, daca nu va place cimbrul la fel. Gustati incontinuu, asta-i secretul, si mai adaugati din ce credeti de cuviinta si din ce va place mai mult.
Si cand faceti pentru mai putine persoane, din reteta asta mananca o ceata de infometati, ajustati ingredientele dupa oameni. Si oricum daca va ramane, e ok si a doua zi dupa mahmureala pe care o face vinul fiert.

Mod de preparare:

Se incinge bine uleiul (asa sa arate a ulei incins cand parca face valuri in ceaun dar nu fumega). Se pune carnea de porc prima si se rumeneste bine in ulei apoi se scoate, se lasa iar uleiul sa se incinga si se repeta procedeul cu carnea de vita. Cand e rumena si asta, se pune ceapa, ardeii grasi si usturoiul la calit, apoi inapoi cu carnea de porc.

Urmeaza condimentele, paprica se caleste 30sec, apoi cimbrul, dafinul, piperul, pasta de rosii sau bulionul. Totul se acopera cu apa, se pun si coastele la fiert. Fierbe (am mai zis vorba asta) pana-i gata. Pana carnea de vita-i moale si carnea de porc o sa fie si mai moale. Se mai pune apa daca trebuie pe parcurs.
Acum vin si cartofii, fierb si ei, depinde cat de mari is taiati, cam 15-20 de minute, sa faca sosul si mai gros, sa dea gust si consistenta. Acum se sareaza, la sfarsit, dupa gust.

Si daca vreti, presarati pe deasupra si o mana de patrunjel verde, asa numa, de decor. Eu n-am pus, ca n-am avut.

Faceti asa, de n-aveti ceaun intr-o oala mare de fonta, de nici deaia n-aveti in alta oala, dar neaparat mare, si pe foc afara. Si daca faceti (de-o fi frig) si o oala de vin fiert pe langa, sa stea lumea sa se uite cum amestecati in ceaun gulasul, multi vor zice “bogdaproste” cand vin cu blidele sa-si puna si a doua oara.

retete unguresti Informatii pentru UK. 

Carnea necesara se gaseste peste tot, in afara poate de coastele afumate care le gasiti bineinteles pe la magazinele romanesti, poloneze sau de genul european. Le puteti omite complect, pentru gust de afumat puteti folosi altceva, ciolan, oase, sau chiar bacon afumat prajit bine si in bucati mari. Untura de gasca sau de rata se gaseste prin supermarket de obicei, de gasca mai des, si este la pretul de aprox £2,50 per 300g.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk