Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Ministerul Afacerilor Extern

Diverse

Atenţionare de călătorie – Ebola

Published by:

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Africa de vest cu privire la epidemia de febră virală hemoragică (Ebola) înregistrată în unele state din această regiune, cu deosebire în Guineea-Conakry şi Liberia, unde s-au înregistrat, până în prezent, numeroase decese provocate de virusul Ebola.

Întrucât boala este contagioasă, ţările unde virusul a fost confirmat prin analize de laborator (Guineea-Conakry, Liberia), cele în care există cazuri suspecte, dar neconfirmate prin analize de laborator (Sierra Leone, Mali), precum şi celelalte state din vecinătatea focarului epidemic au dispus măsuri de prevenire şi au lansat campanii interne de informare a populaţiei.

Este de reţinut că nu există nici vaccin, nici tratament specific împotriva virusului Ebola. Potrivit EBOLA, majoritatea cazurilor de infestare cu acest virus se soldează cu decese.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite, pe cât posibil, călătoriile în zonele afectate de epidemie, iar celor aflaţi deja pe teritoriul acestor ţări, să urmărească mesajele emise de autorităţile locale referitoare la conduita şi regulile de igienă recomandate şi să respecte aceste reguli.

Diverse

România – 10 ani în NATO

Published by:

România – 10 ani în NATO

 NATO

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă satisfacţia pentru aniversarea, astăzi 29 martie 2014, a 10 ani de la depunerea de către România, la 29 martie 2004, la Washington, a instrumentului de ratificare a Protocolului de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord.

Aderarea la NATO a reprezentat un moment istoric pentru România, atât prin prisma consacrării apartenenţei la sistemul de valori euro-atlantice, cât şi prin asigurarea celor mai puternice garanţii de securitate din istoria contemporană a României, spre beneficiul direct al cetăţenilor români şi pentru dezvoltarea democratică, stabilă şi prosperă a societăţii româneşti”, a declarat Titus Corlăţean, ministrul afacerilor externe.

Sarcină primordială a Alianţei Nord-Atlantice, apărarea colectivă, consfinţită în articolul V al Tratatului de la Washington, îşi menţine actualitatea şi astăzi. În contextul actual de securitate marcat de evoluţii imprevizibile, NATO rămâne angajată ferm faţă de apărarea tuturor Aliaţilor, dovedindu-şi robusteţea şi relevanţa.

Cei zece ani în NATO au consolidat profilul strategic al ţării noastre, promotor al solidarităţii transatlantice şi indivizibilităţii securităţii Aliate. România contribuie activ la misiunile şi operaţiunile Alianţei şi participă la dezvoltarea capabilităţilor acesteia. Succesul ţării noastre în NATO nu ar fi fost posibil fără jertfa şi eroismul militarilor români, care au luptat umăr la umăr cu cei Aliaţi şi, fără excepţie, şi-au îndeplinit misiunile pe deplin.

Extinderea Alianţei din 2004, ca şi celelalte două valuri de extindere din 1999 şi 2009, au reprezentat realizări incontestabile pentru Alianţa Nord-Atlantică, demonstrând capacitatea sa de a se adapta eficient provocărilor de securitate ale secolului al XXI-lea.

După 10 ani în NATO, România este un stat democratic, ferm ancorat la valorile euro-atlantice, parte a celei mai puternice şi de succes organizaţii politico-militare din istoria contemporană.

 Elemente de context

România a fost primul stat ex-comunist care s-a alăturat programului Parteneriatului pentru Pace (PfP), cel mai complex format de cooperare al NATO cu state partenere. La 26 ianuarie 2014, s-au împlinit 20 de ani de la aderarea ţării noastre la PfP.

Anul 2004 a marcat integrarea în NATO a 7 state: România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

Depunerea instrumentului de ratificare la Washington, la 29 martie 2004, a fost urmată de ceremonia arborării drapelului României în faţa Cartierului General al NATO din Bruxelles, organizată la 2 aprilie 2004, în marja reuniunii miniştrilor Aliaţi.