Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: mercur

Medicină naturistă

Chitosanul – potenţator al longevităţii

Published by:


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


Chitosanul este un polimer obţinut din chitină extrasă la rândul său din carapacea dură care învelește multe viețuitoare marine și terestre. Din punct de vedere chimic, chitosanul este o polizaharidă, extrasă din carapacea crustaceelor printr-un proces numit diacetilare, polizaharidă cu efecte asupra sănătății extrem de complexe. Până în prezent este singura substanță naturală cunoscută ce conţine fibre active cu sarcina pozitiv-alcalină, având funcții similare colagenului (substanță cu efect întineritor, cu proprietăţi benefice asupra pielii, articulațiilor, prostatei, mușchilor), dar și a fibrelor vegetale (substanțe nedigerabile, care absorb grăsimile şi detoxifică).

Contribuie la:

  1. menţinerea greutăţii corporale normale-   susţine apetitul alimentar normal şi procesele de metabolism,
  2. menţinerea concentraţiilor normale ale colesterolului şi trigliceridelor
  3. menţinerea în limite normale ale glicemiei
  4. protejarea sistemului digestiv-   menţine aciditatea gastrică normală-   reglează tranzitul intestinal
  5. detoxifierea ficatului-   activează celulele hepatice şi le protejează împotriva stresului oxidativ
  6. susţinerea sistemului imunitar
  7. detoxifierea limfatică-   absoarbe şi elimină din organism metalele grele (plumb, mercur, cadmiu), coloranţi chimici, substanţe medicamentoase, radionuclizi
  • Chitosanul și curele de slăbire:

Un studiu făcut în Statele Unite, în anul 2001, sub conducerea prof dr. E. N. Schiller, a arătat că administrarea chitosanului duce la scăderea în greutate cu 1,7 kg., în medie, după 6 săptămâni de tratament. Însă, interesant este că pacienții care au folosit chitosanul și au slăbit nu au ținut niciun fel de dietă. În cazul în care reducem, în paralel cu administrarea chitosanului, chiar și cu 10-15%, porția zilnică de hrană, scăderile în greutate sunt mult mai spectaculoase, putând fi și de 2-3 ori mai mari.Pentru scăderea în greutate, se iau 1-2 capsule de Chitosan, cu 30 minute înainte de masă. Conținutul capsulelor se dizolvă în jumătate de pahar de apă și se bea pe stomacul gol. La cinci minute după ingerarea chitosanului (nu concomitent) se mai bea încă un pahar de suc de portocale sau de lămâie, deoarece asocierea cu acidul citric crește senzaţia de sațietate dată de Chitosan. Dacă aveți obiceiul să „ciuguliți” între mese, luați înainte de fiecare porție de hrană, oricât de mică, o jumătate de pahar de apă cu o capsulă de Chitosan.

  • Chitosanul și cancerul:

Un studiu realizat în Statele Unite, la Institutul de Medicină din Arkansas, în anul 2010, a arătat că animalele care au avut inoculate tumori umane au reacționat foarte bine la tratamentul cu chitosan, constatându-se stagnarea și chiar regresul tumorilor. La animalele vindecate de cancer, s-a constatat că prin administrarea de chitosan recidivele  tumorilor maligne sunt mult mai rare. Chitosanul este de asemenea eficient şi administrat în paralel cu chimioterapia și radioterapia. El reduce efectele adverse ale acestor terapii, fără a interfera negativ în sensul diminuării eficienței acestora. Pacienții care au luat chitosan au suportat mai bine tratamentul cu citostatice sau cobaltoterapia şi au reușit să-l ducă până la capăt într-un procent mai mare, având o intensitate semnificativ mai redusă a unor simptome cum ar fi: căderea părului, inapetența, căderea unghiilor, micozele, sensibilitatea la infecții etc.