Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: ganduri poztive

Arta de a fi TU

Azi este o zi importanta

Published by:

arta de a fi tuAzi este o zi importanta, nu-i asa?

Azi este singura zi pe care o ai pentru a face ca lucrurile sa conteze.

Sunt un om pozitiv si stiu ca:  ziua de azi este azi, nu am nici o garantie pentru ziua de maine.

Suntem de acord:)

Ziua de azi este importanta  haide sa o tratam corespunzator ca pe o zi importanta.

Intotdeauna cand scriu vorbesc despre constiinta, deciziile luate in mod constient, respectul de sine, starea de atentie. Atitudinea care  face diferenta.

Trebuie sa fim atenti si  “trezi” tot timpul.

Privesc in jurul meu. Sunt convinsa ca si tu o faci, iar daca nu ai facut-o pana acum te invit ca de azi sa privesti cu atentie la tot ce te inconjoara.

Vedem oameni hotarati, determinati care isi cunosc foarte bine drumul, calea, au scop, determinare, viata lor are un plan.

Vedem si persoane care sunt ca o frunza in bataia vantului.

Daca doresti ca viata ta sa nu fie doar un set de intamplari care ti se intampla pur si simplu atunci trebuie sa devii constient de  tine.

Cum poti face asta? Ziua de azi este foarte importanta, este cea mai importanta din viata ta.

Stiu ce vrei sa spui, maine ai o intalnire cu o femeie pe care doresti sa o cunosti de o luna de zile, peste doua zile  te vei duce la un interviu pentru un job, peste 1 luna de zile urmeaza sa te casatoresti, peste 6 luni vei avea un copil, peste 1 an de zile vei termina facultate…stiu si inteleg perfect toate aceste ganduri de viitor sau evenimente viitoare.. dar sunt viitoare.

Desi sunt un om pozitiv sunt si realist.

Imi amintesc cu durere in suflet de oameni care nu au mai  avut timpul sa-si implineasca visele, sa-si imbratiseze copiii, sa se casatoreasca.

Nu este nimeni vinovat. Asta este viata. De aceea spun intotdeauna ca ziua de azi este cea  mai importanta, cea mai valoroasa, cea mai sigura, cea mai apropiata de viata ta.

Cum te-ai imbracat azi?

Nu glumesc. Raspunde  la intrebare. Cum te-ai imbracat azi?

Te-ai trezit, ai facut un dus, te-ai pieptanat ai facut tot ce trebuie sa faci pentru a te simti bine, sa arati bine, sa mirosi bine.

Dupa care te-ai imbracat frumos, cu stil, curat, ca atunci cand te duci la un interviu sau la o  aniversare.

Intotdeauna esti atent cum te imbraci cand te duci la un eveniment, la ziua cuiva, nu-i asa?

De ce faci asta?

Pentru ca tu stii ca este o zi importanta si atunci o tratezi cu importanta.

Deci inca o data. Cum te-ai imbracat azi?

Hai sa ne gandim putin, sa trezim contiinta de sine, sa ne gandim la diferitele noastre reactii.

Oamenii reactioneaza diferit atunci cand esti imbracat  “smart”, tu reactionezi  conform reactiilor lor, atitudinii pe care o au ei fata de tine.

Daca tu te imbraci zilnic important, smart, inteligent atunci fiecare zi o faci sa devina cu adevarat importanta.

Nu doar la aniversari sau petrecerea de sfarsit de an.

Vorbesc de tine, vorbesc cu tine.

Cum reactionezi tu cand o vezi pe colega ta care zi de zi a venit la munca cu aceleasi haine obisnuite, triste,  insotite de un chip obosit?

Cum crezi  ca vei reactiona (poate chiar ai trecut prin asa ceva)  cand intr-o zi o vezi pe colega ta intrand in birou stralucind pur si simplu ( nu ca pe covorul rosu evident) dar fiind imbracata pentru ca in sfarsit ii pasa de ea.

Toata atitudinea ta fata de ea  se schimba instantaneu. Brusc o vezi, brusc ii acorzi atentie, dintr-o data capata “viata” in fata ta.

La fel se uita si cei din jurul tau la tine.

De multe ori am pierdut diferite ocazii pentru ca nu am fost “vazuti”, pentru ca  noi nu am tratat fiecare zi ca fiind o zi importanta.

Cand pleci de acasa nu stii ce urmeaza sa ti se intampla in ziua respectiva: ca este bun sau rau.

Dar ziua respectiva o sa ti se intample. Cel mai important rol il ai tu.

Sa ne gandim putin la femei.

Barbatii intorc capul dupa femeile care arata bine, care miros bine, care sunt atent imbracate, nu neaparat care sunt cele mai frumoase.

Deci?

Nu vorbesc doar despre imbracaminte, vorbesc de  felul in care constiinta de sine se trezeste atunci cand esti sigur pe tine, atunci cand imbracamintea iti da indrazneala, siguranta, incredere in sine.

De ce oare cand ne prezentam  la interviu pentru un job  ne imbracam cu atentie, ne studiem gesturile, pozitia corpului?

Pentru ca stim ca cineva important cu putere de decizie ne priveste si ne analizeaza toata gesturile.

Pai hai sa facem ca fiecare zi sa fie importanta pentru ca fiecare zi este importanta.

Cand pleci de acasa chiar nu  stii pe cine vei cunoastea la pranz.

Uite cum facem.

Nu-ti cer sa ma crezi pe cuvant.

Incearca timp de doua saptamani sa fi atent (a) la felul in care te imbraci, la atitudine, la siguranta si dezinvoltura care tasneste pur si simplu din tine atunci cand te imbraci “smart”, te imbraci alegand cu atentie  hainele, pantofii chiar si parfumul.

Sigur TU te vei simti altfel, vei avea o alta atitudine in primul rand fata de tine.

Cei din jurul tau te vor remarca si te vor privi asa cum meriti.

Nu-ti spun sa te imbraci zilnic ca pentru premiile Oscar:)

Te invit sa te imbraci  corespunzator pentru ziua de azi care este o zi importanta, iar tu stii deja cum trebuie sa te imbraci cand este o zi importanta.

Stiu sigur ca te vei simti minunat, ca vei fi plin (a) de energie si mult mai fericit(a), sigur(a) pe tine.

Pentru ca stiu sigur  ca la imbracaminte vei asorta si un zambet pe masura atunci, cand vei iesi din casa.

Constiinta de sine nu inseamna doar ganduri meditative , ganduri pozitive, filosofii inalte.

Constiinta de sine este  arta de a fi TU, iar  TU inseamna  sa fi atent si la felul in care te imbraci.

Uita-te din nou in oglinda:)

Ce vezi?

Eu iti zambesc.

Sunt sigura ca-ti zambesti si tu la ce vezi in oglinda.

O zi minunata si o saptamana excelenta va doresc tuturor.

Maddie Ancuta

Londra

mai multe art in Arta de Fi Tu!

 

 

 

Arta de a fi TU

Eu cred. Tu crezi?

Published by:

sperantaAm discutat adeseori in emisiuni despre CREDINTA.

Privesc in jurul meu si raman adesea trista cand vad ca o parte din cei din jurul meu (in special romanii) nu mai cred in nimic.

Nu cred in fortele lor, nu cred in Dumnezeu, nu cred in libertate si dreptate, nu cred in presedinte, in rege, in prietenie, dragoste si nici macar in sex.

Cand eram  un copil am auzit pentru prima data: “Credinta muta muntii din loc“.

Poate ca esecurile, ratarile pe care le avem au si o explicatie. Nu mai credem. Poate pe buna dreptate ne-am pierdut credinta.

Desi ma feresc sa mai  fac comentarii politice, deoarece “mi-am pierdut credinta” ca politicul romanesc o sa devina la un moment profesionist, lipsa de credinta in Romania se datoreaza tradarii.

Nu poti crede, nu poti urma pe cineva care te-a tradat o data, de doua ori, de noua ori.

Asa este, iar asta nu se mai poate schimba.

Din pacate, pentru noi ca popor, ca entitate, lipsa de credinta ne decimeaza, ne face face fragili, vulnerabili in fata celorlati.

Fara credinta nu putem merge inainte. Trebuie sa credem, avem nevoie sa credem in ceva sau cineva.

Nu o sa discut despre credinta politica, este un subiect interminabil, care te consuma de energie si nu ai nici un rezultat la sfarsit.

Dar vreau sa vorbesc despre pastrarea credintei,  sa-ti tii promisiunile, sa-ti dai cuvantul de onoare si mai ales sa-l pastrezi,   sa crezi, sa ai incredere, sa oferi incredere.

Pentru multa lume poate parea o chestie veche, prafuita, vreau sa vorbesc despre vechile valori care au adus la evolutia omenirii: onoare, loialitate, incredere, mandrie, suport, fidelitate, reasigurare, putere,  sa vezi dincolo de aparente.

In Londra inca se merge pe valoarea promisiunii, a cuvantului dat. Recunosc ca ma fascineaza increderea asta. Nu hartii, nu stampile, nu semnaturi.

Doar pe credinta in tine si cel in fata caruia iti dai sau iti da  cuvantul de onoare.

Eu personal consider ca este un lucru bun.

Imi place acest sentiment pe care il simt si acest cuvant. Incredere.

Va amintiti povestile cu cei trei muschetarii care luptau cot la cot. Ii unea prietenia care era bazata pe credinta.

Va amintiti sentimentul placut pe care-l aveati cand citeati?

Cat este de recomfortant sa ai credinta.

Avem nevoie sa credem in cel de langa noi, nu putem trai paranoic cu frica in san ca cel de langa noi ne va minti, fura, trada. Nu este sanatos pentru relatiile noastre si sanatatea noastra mintala.

Eu spun ca fiecare dintre noi poate si trebuie sa fie un exemplu.

Exita tradare, minciuna, hotie, este o realitatea pe care nu o putem contesta in societatea noastra. Trebuie sa stim sa  ne protejam.

Dar sa nu facem greseala sa nu mai credem in valorile parintilor, bunicilor nostrii.

Trebuie sa avem si sa purtam in suflet aceste valori.

Nu le putem impune nimanui cu forta, aceasta ar fi o mare greseala. Tot ce este impus este negat si repudiat.

Dar fii tu bunul exemplu care poate fi urmat.  Desi oamenii par ca si-au pierdut increderea, au nevoie sa creada.

Fii tu cel care poarta flacara credintei.

Eu acum  impartasesc doar punctul meu de vedere. Nu incerc sa conving pe nimeni de nimic.

Depinde doar de tine daca valoarea cuvintelor si credintelor mele vibreaza in tine si le vei lua cu tine dupa ce vei termina de citit.

Dar daca ne uitam la bunicii, stramosii nostii credinta lor in ei, in Dumnezeu, in valorile morale care ne-au adus azi aici.

Auzim persoane care spun eu nu cred in nimeni, nici macar in Dumnezeu. Nu, nu sunt habotnica.

Dar este vital pentru viata noastra sa avem credinta.

Nu putem merge inainte fara sa credem. Poti sa-i dai orice nume. Nu asta conteaza.

In cine sau ce crezi: ca esti tu, parintii tai, cel mai bun prieten, Dumnezeu, o piatra care o porti cu tine in permanenta pentru ca stii ca ea te protejeaza si-ti aduce noroc.

In clipele noastre cele mai grele, cand suntem la pamant ne intoarcem chipul spre cer si ne rugam la Dumnezeu. Sa ne auda, sa ne sprijine, sa putem merge inainte.

Chiar si cei care nu cred fac asta.

Avem nevoie sa credem.Trebuie sa credem.

Eu cred in adevar, speranta, dreptate, morala, integritate, libertate, liberul arbitru, prietenie, iubire, fericire, Dumnezeu, viata, lumina, cred in mine, cred in voi.

Doar credinta ne poate ajuta sa mergem mai departe.

Nu impune nimic. Fii flacara credintei si multi altii te vor urma.

Trebuie doar sa ne uitam in jurul nostru si o sa vedem milioane de exemple de oamenii care nu au picioare dar care au participat la Olimpiada.

Oamenii care se vindeca de boli grave.

Care au pictat desi nu avea maini, care au compus desi erau surzi.

Ce-i ridica pe toti?

Credinta.

 Pastreaza-ti credinta si poarta-o in suflet intotdeauna.

 

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea articolelor fara acordul in scris al autorului este interzis

 

 

Arta de a fi TU

Puterea exemplului…

Published by:

puterea exempluluiO sa va povestesc 3 lectii simple de viata, 3 exemple. Prin intermediul radioului radiocatch22 London si al paginii de FB a radioului am avut sansa si onoarea sa cunosc cativa oameni admirabili, care ca si mine, plecati din tara incearca sa exporte in Romania lucrurile bune din tarile de adoptie. In ciuda efortului depus cei care trebuie sa auda, sa inteleaga raman indiferenti si nepasatori.

Nu se vrea, pur si simplu nu se doreste. Nu exista NU POT, exista doar NU VREAU.

Imi amintesc ca in Romania am cunosut un profesor foarte implicat si entuziasmat in ceea ce priveste invatamantul, educatia, schimbul de experienta. Mi-a povestit cu tristete si dezamagire ca la intoarcerea dintr-un schimb de experienta de la un liceu similar al celui in care preda, plin de entuziasm a venit in tara si le povestea colegilor ce se poate face si ce solutii simple sunt la indemana. Raspunsul a fost ” De ce sa ne complicam?” A luat toate materialele aduse si le-a aruncat in cosul cu gunoi. Mai tarziu a plecat din invatamant.

La intoarcerea mea de la Conferinta din SUA legata sistemul scolar, invatamantul afterschool, solutii simple, Know How, am fost plina de entuziasm, am scris proiecte, am incercat sa implic cat mai multa lume. Ma priveau  si la un moment dat am fost intrebata: “De ce faci toatea astea? Ce ai de castigat de aici?”. Am ramas fara aer la intrebarea asta.

O viata mai buna pentru noi si copiii nostrii.

O viata traita demn fara umilinte.

O viata cu drepturi nu doar cu obligatii.

Sanse reale pentru copiii nostrii.

O batranete linistita, fara lacrimi pentru parintii nostrii.

Se pare ca nu este suficient pentru cei care au puterea deciziilor in Romania.

O scoala din Carshalton Surrey-London. Pe terenul pentru alergat ( este chiar un teren unde se face atletism care este al scolii respective) un grup de 20 de copii cu 3 instructori sunt la ora de atletism.

In scolile din UK programul scolar incepe in primary school dar si secondary school  8.30 – 9.00 am si se termina intre 3.15 -3.30.pm. Dupa terminarea programului sunt tot felul da activitati si programe afterschool pentru inca o ora sau o ora si jumatate.

La scoala respectiva era ora de atletism. Copiii sunt invatati diferite reguli, petrec timpul in aer liber, se distreaza alaturi de alti copii, diferite competitii etc.

Copiii alearga, fac ture in jurul terenului. Ultimul copil este insoti de un asistent  care alearga in ritmul lui. M-am oprit sa privesc scena. Toti copiii au terminat de alergat, mai putin ultimul pusti insotit de un asistent.

Gata! A termiant si el insostit de aplauze. Profesorul il felicita ca si toti ceilalti copii. Pustiul zambea si era mandru. Pustiul este un copil cu “special needs” adica copil cu nevoi speciale. Acest copil nu are probleme locomotorii, se duce la scoala si este integrat intr-o clasa cu copii normali, toti copiii stiu problema lui si sunt alaturi de el, pentru ca munca in echipa, spiritul de echipa aici functioneaza foarte bine.

Instantaneu gandul m-a dus la copiii din Romania cu nevoi speciale.

Copiii din fotografia alaturata sunt copii surzi care iau lectii de echilibru, mers cu bicicleta etcputerea exemplului

Intr-o sala de gym am vazut o scena asemanatoare. De data asta un tanar aflat intr-un scaun cu rotile facea diferite exercitii la diferite aparate.

Am mai vazut scene asemanatoare cu copii la piscina. Copiii care veneau la piscina in carucioare cu rotile, exista o masinarie speciala care ii ajuta sa intre in apa iar acolo ei fac tot felul de exercitii, se bucura, rad.

Fiecare are dreptul la viata. Toti avem aceleasi drepturi. Doar pentru ca unii sunt “altfel” nu inseamna ca ei nu trebuie sa se bucure de ce ne bucuram noi. 

Acum sa ne mutam putin pe strada 🙂

3 profesori, un grup de 10 copii pe biciclete, cu casti pe cap, veste reflectorizante, iau primele lectii de mers cu bicicleta in trafic. Frumos nu? Si mai ales foarte important.

Un profesor langa grupul  de unde pleaca biciclistul, altul la mijlocul traseului si unul la sfarsitul traseului.

In permanenta copilului i se spune ce trebuie sa faca: de la verificarea starii bicicletei in momentul in care se urca pe ea, cum sa se asigura in trafic, ce trebuie sa faca atunci cand vrea sa travereseze sau sa opreasca. Chiar si felul in care isi lasa bicicleta este f important. Totul se termina in aplauze si mesaje de felicitare.

Mergand pe strada la un moment dat in fata mea un grup galagios de mamici. Toate impingand carucioare, planset de copil. A durat 1-2 secunde sa realizez ca mamicile erau gravide, copiii erau papusi, iar ele luau lectiile de a fi mamica. Pana la urma nici unul din noi nu s-a nascut cu lectiile invatata de a fi  parinte. Si a fi parinte se invata, nu doar lectii de respiratie si ce trebuie facut atunci cand esti in travaliu. Taticii de asemena invata ce inseamna sa fi tata si cat de importanta este implicarea in viata copilului.

Una din mamici, avea un bebelus cam plangacios 🙂 si am auzit–o spunand:” Nu stiu de ce plange. Am verificat tot. Dar continua sa planga“. Asa este si in viata ,nu? Unele aveau bebelusii in carut, altele in brate.

Totul se invata. Doar trebuie sa vrem sa invatam.

Nu mai cred ca in Romania nu sunt bani, nimeni nu crede asta. Doar vedem ce se intampla. Doar ca in Romania nu se doreste ca banii care sunt,  sa fie folositii pentru mersul normal si sanatos al unei societati moderne.

Unele lucruri se poate face si fara bani.

Sa fii om! Nu ai nevoie de bani pentru a fi om, pentru a fi bun, inimos, empatic. 

Maddie Ancuta