Tag Archives: fericire

Am inceput sa citesc o carte foarte interesanta, pentru toti cei care sunt fascinanti de oameni, comunicare sau la ce duce lipsa de comunicare, relatiile parinti-copii.

Cartea se numeste “Daca m-as asculta m-as intelege” scrisa de JACQUES SALOME· SYLVIE GALLAND. Nu stiu daca se gaseste in librarii, probabil ca se poate gasi in biblioteci, dar pentru cei care vor sa invete, sa se dezvolte sa se inteleaga si sa-i intelegea pe cei din jur o sa postez diferite capitole din carte.

Eu personal am multe de invatat din aceasta carte. Va doresc comunicare usoara 🙂 si spor la citit.

Cine oare nu cunoaste sentimentul difuz ca nu comunica bine cu sine si cu ceilalti? Cine oare nu se loveste zilnic de dificultatea de a se exprima si de a se face inteles?
Daca vreau sa-mi imbunatatesc comunicarea, trebuie mai intai sa-mi pun intrebari despre felul in care am invatat sa comunic.
Probabil 0 sa-mi dau seama ca am invatat sa nu comunic.
O sa descopar ca de foarte timpuriu in existenta mea am fost privat de dreptul la cuvint chiar de care cei care ma iubeau si care, crezind ca ma inteleg, vorbeau in locul meu
Anticomunicarea
Parintii si pedagogii mai degraba impun limite decat sa invite la libera exprimare. Si mai grav este faptul ca isi insusesc exprimarea noastra pentru a vorbi despre noi, in locul nostru. Dar cel mai rau este faptul ca resping ceea ce exprimam noi personal.

“Mi-e frica, spune copilul.

– N-ai nici un motiv, spune tatal.”
“Ma doare, spune copilul cu genunchiul julit.
– N-ai nimic, spune mama.”
Aceste mesaje par banale, ele sunt generate de buna intentie a parintilor de a-si linisti copiii. Dorinta de a-i scapa pe copii de temeri este 0 meteahna frecventa a parintilor. Dar la fel de bine, aceste mesaje inseamna Si: “Nu poti avea incredere in ce simti tu, eu stiu ce trebuie sa simti tu.” Ei ii dicteaza altuia emotiile si sentimentele pe care ar trebui sa le aiba si nu le are. Poti ordona sau interzice un act (daca raportul de forte permite!) – “Nu ai voie sa lovesti  bebelusul in cap” -, dar este imposibil sa impui sentimentele – “Trebuie sa-l iubesti” -, indiferent de varsta. Impunerea genereaza confuzii. Cel care incearca 0 emotie se indoieste  de propria lui traire atunci cand 0 persoana importanta pentru el (unul dintre parinti, de exemplu) ii denigreaza, ii neaga sau incearca sa-i impuna trairile sau sentimentele.
“Trebuie sa-l iubesti, este fratele tau, nu stia ce face cand ti-a stricat jucaria … ”
“Dar, dragule, stii prea bine ca va iubesc la fel; nu fac diferente intre tine si sora ta.”
,,Stii ca te adora, chiar daca se infurie. Si apoi, nu ar trebui sa il contrazici, stii ca nu suporta.”
Si astfel invatam sa comunicam, prin negarea trairilor noastre de catre cei care ne iubesc. Si ii vedem negandu-si inclusiv propriile sentimente.
“Esti trista, mama, plingi?
– Nu, stai linistit, nu am nimic.” Nimic?
“Mami nu-l iubeste pe tati. Ce are cu el?
– Nu-i adevarat, ce treaba ai tu cu asta? Sa stii ca il iubeste… ”
Daca nu facem efortul de a stabili citeva reguli fund amentale pentru 0 comunicare fireasca, riscam ca toata viata sa suportam si sa transmitem constringeri care saboteaza comunicarea si care fac ca relatiile intime sa devina dificile, dureroase.

Principii de baza.
Bazele unei comunicari veritabile sint usor de enuntat si cumplit de greu de aplicat. Ele se organizeaza in  functie de trei pozitii fundamentale:

• Recunosc si ii confirm celuilalt ca exprimarea sa ii este proprie, ca sentimentele sau parerile ii apartin.
• Ma exprim vorbind despre mine, afirmadu-mi pozitia.
• Doresc sa reunesc punctul tau de vedere si pe al meu, nu opunadu-le sau confundandu-le, ci adunadu-le unul langa celalalt, confruntandu-le. De aici se poate naste 0 uniune, un schimb.

Aceste trei pozitii au drept corolare imediate:

Nu il las pe celalat sa vorbeasca despre mine in locul meu.

• Il invit sa vorbeasca despre el insusi.
•  Admit ca “a te intelege cu cineva” nu inseamna a avea aceeasi parere, aceleasi sentimente, acelasi punct de vedere.
•  Accept sa fac diferenta intre ceea ce vine de la celalalt (si ii apartine) si ceea ce simt eu (si imi apartine).

Copilului caruia ii este frica ii voi spune: ,Iti este frica” si poate ii voi propune sa-mi vorbeasca despre frica lui. As putea, eventual, sa-i spun mai apoi ca mie nu-mi este frica, sa-i spun ca nu ma tem de acel lucru.
Prietenului care vorbeste despre mine in locul meu (“Ar trebui sa te mai intereseze  si altceva decat benzile desenate“) as incerca sa-i raspund cu un refuz (“Nu vreau sa-mi impui tu ce ar trebui sa ma intereseze”) sau cu 0 invitatie (“Daca vrei, poti sa-mi spui ce simti cind ma vezi cu nasul in benzile mele desenate, ca in seara asta.”)
Vorbim despre ceilalti in locul lor pentru ca nu stim insa sa le vorbim despre noi, iar exprimarea celorlalti despre noi in l0cul nostru dureaza pina la moarte, daca nu ne asumam riscul de a ne recuceri dreptul la exprimare.
Una dintre mizele fundamentale ale oricarei tentative de formare este sa-ti reiei in stapinire propria exprimare. Orice schimbare trece prin aceasta nastere dificila, dureroasa: sa ajung la 0 forma de exprimare proprie, care sa fie a mea, diferita de a tuturor celor care m-au crescut sau mi-au fost alaturi.

Comunicare si exprimare

A comunica inseamna a reuni. Oare ce avem noi de reunit?
Fie diferentele dintre noi, fie asemanarile.

A te exprima nu inseamna inca a comunica, este doar un bilet pentru dus, in timp ce comunicarea este un bilet dus-intors care presupune etape succesive:

• Ma exprim.
• Primesc confirmarea ca limbajul meu a fost inteles.
•  Ascult ce spune celalalt.
• Ii confirm ca l-am inteles.

Aceste secvente aparent simple ascund nenumarate capcane.
De fapt, celalalt nu reactioneaza la ce i-am spus eu, ci la ce a inteles el, in functie de felul in care cuvintele mele isi gasesc ecoul in el; uneori este 0 diferenta enorma intre ceea ce am vrut eu sa spun si ceea ce a inteles el. Bineintetes, si reciproca este valabila.
Cand ma adresez cuiva, in cursul unei convorbiri dificile si importante, ar trebui sa-l intreb: “Ce ai inteles?” Cind cineva imi vorbeste, ar trebui sa-i spun: ,,Iata ce am inteles eu din ce mi-ai spus.” A-i aduce celuilalt 0 confirmare nu inseamna nici sa-l aprobi, nici sa recunosti ca opinia sa este fundamentata ci pur si simplu sa recunosti acel punct de vedere ca fiind al lui.

,,- Camerele de gazare nu au existat niciodata, sint doar a inventie a evreilor ca sa aiba de ce se plinge.
– Dumneavoastra spuneti ea nu au existat niciodata, asa credeti dumneavoastra, ca acestea sunt a inventie a evreilor ca sa fie compatimiti. E parerea dumneavoastra, eu nu a impartasesc.”
In acest caz, putem incheia discutia la acest stadiu … sau il putem invita pe celalalt sa explice pe ce isi bazeaza convingerea.
Eu pot sa incerc sa explic pe ce se bazeaza convingerea mea. Pot schimba registrul si-l pot invita sa se exprime. Ce vrea sa spuna atunci cind neaga existenta camerelor de gazare din timpul celui de-al doilea razboi mondial, ce mesaj vrea sa transmita … ?

Maine vom discuta despre ce inseamna “a vorbi”.