Experimentul Philadelphia mister neelucidat
În 13 ianuarie 1955, un cunoscut cercetator al fenomenelor misterioase, în speciala fenomenului OZN, Morris K. Jessup, a primit o scrisoare ciudata de la un oarecare Carlos Allende. Scrisoarea continea date dezvaluite de acest Carlos despre implicarea lui în ceea ce el a numit “Experimentele din Philadelphia“. Pescurt, Carlos Allende spunea ca a fost membru al echipajului distrugatorului USS Eldridge, vas american de lupta implicat, pe tot parcursul anului 1943, într-o serie de experimente legate de capacitatea de a ascunde radarului vasele de lupta. Experimentele au început la începutul anului 1943, pe santierul naval militar din portul Philadelphia, seria de experimente strict secrete au primit indicativul Rainbow
Experientele au fost conduse de fizicianul dr. Franklin Reno, dar anumiti martori intervievati mai târziu de Jessup au declarat ca l-au observat pe fizicianul Albert Einstein, iar cu un an înainte, pe Nikolai Tesla. În vara lui 1943,mai precis în iulie, experimentele erau aproape de succes. Aparatura instalata la bordul lui USS Eldridge a functionat perfect, astfel încât vasul a devenit invizibilpe radare. Problema care a aparut a fost ca uriasul vapor era învaluit, în timpul experimentelor, într-un nor cenusiu, puternic încarcat electrostatic. Martorii de pe vas spuneau ca echipamentele metalice scoteau scântei ciudate, albastru-verzui.
Apoi, la 28 octombrie 1943, s-a reluat experimentul, se pare pentru a face vasul invizibil pentru ochi, la fel cum dispare o margea de sticla într-un pahar cu apa. Dimineata a pornit experimentul, vaporul a fost înconjurat de faimosul nor cenusiu, apoi energia pulsata în echipamente a fost intensificata treptat. Marinarii au auzit zbârnâitul echipamentului iar martorii au vazut, de pe chei, cum vasul dispare, împreuna cu ceata cenusie. Interesant a fost ca urma vasului era vizibila în apa, ca o impresiune de pantof gigantic. Apoi si aceasta urma a disparut. Vasul se volatilizase. Imediat au sunat telefoanele în baza navala din Philadelphia si cei din portul Norfolk, situat la 600 km, au anuntat speriati ca vasul USS Eldridge se afla la intrarea în portul lor. N-au apucat sa se dumireasca ce si cum, pentru ca cei din Norfolk au sunat nervosi sa spuna ca nu mai vad distrugatorul, iar vasul a reaparut la locul lui. Marinarii au povestit scene de cosmar, unii disparusera, altii pur si simplu arsesera prin combustie spontana, oricum, cei care mai erau pe vas sufereau cumplit.
Marina militara americana a ordonat imediat încetarea oricaror experimente, iar vasul USS Eldridge a fost vândut, dupa razboi, flotei militare a Greciei.
Experimentul Philadelphia este un incident celebru si straniu, petrecut in anul 1943. Aceasta continua sa mentina treaza atentia opiniei publice americane, provocand din cand in cand valuri de investigatii, anchete, articole, reportaje, toate marcand un efort sustinut (de multe ori extraordinar de migalos si tenace) pentru a scoate la lumina noi elemente care sa clarifice fenomenul. Din pacate, in toti acesti ani nu s-a ajuns la un rezultat pozitiv ; mai mult majoritatea documentelor care descriu evenimentul (cunoscut sub numele de Experiementul Philadelphia), s-au «pierdut», facand astfel, nu numai extrem de dificila orice investigatie, dar ridicand si anumite probleme in legatura cu autenticitatea unor informatii.
Cu toate aceestea, in ciuda numeroaselor piedici, a repetatelor negari formulate de Biroul de Informatii al Marinei Americane, a numarului extrem de redus de persoane capabile sa furnizeze marturii sigure si edificatoare, cei care au incercat descifrarea intamplarilor ce au insotit acest experiment au reusit sa obtina unele rezultate care par sa-i ateste realitatea. Incidentul atat de mult controversat ar fi constat, nici mai mult nici mai putin, in realizarea cu succes, pe la mijlocul anului 1943, a invizibilitatii.
Daca se da crezare martorilor care au supravietuit experimentului si anilor care au trecut de atunci, distrugatorul de escorta DE 173 apartinand US Navy, a «disparut» pentru catva timp din rada portului Philadelphia (statul Pennsylvania- SUA). Fenomenul s-a petrecut in timp ce navei ii era aplicat un camp magentic variabil avand drept scop testarea posiblitatilor de protectie impotriva torpilelor si minelor. Lucrurile nu s-au oprit insa aici. DE 173 si-a facut aparitia dupa numai cateva minute, in rada portului Norfolk (Virginia – SUA), aflat la cateva sute de kilometri distanta. Aceasta «rematerializare» a fost insa de scurta durata, distrugatorul evaporandu-se din nou, ca sa reapara in Philadelphia, punctul de plecare initial. Ulterior, datorita efectelor psihice si fizice postexperimentale (surprinzatoare si imposibil de controlat) suferite de membrii echipajului (dintre care unii au decedat), toate cercetarile au fost oprite.
Orice afirmatie legata de veridicitatea experimentului a fost permanent si vehement atacata ulterior de Biroul de Informatii al Marinei Americane. Cu toate acesteea, de-a lungul anilor, «legenda» a continuat sa fie prezenta in diverse lucrari, precum si in declaratii (bine argumentate) provenind de la persoane (care conditioneaza in general marturia de pastrarea anonimatului), ce afirma ca au asistat, direct sau indirect, la Experimentul Philadelphia.
Iata in continuare cateva fragmente din relatarea lui Carl Allen, marinar in US Navy :
-Mi-am cufundat mana pana la cot intr-un fel de camp de energie ce curgea parca, rotindu-se cu putere in sens antiorar si inconjurand nava experimentala DE 173. Am simtit o apasare asupra bratului meu si a mainii intinse in afara. Aerul din jurul vasului devenea incetul cu incetul mai intunecat decat restul atmosferei .-Am vazut dupa cateva minute un fum subtire, ca o ceata verde, inconjurand nava asemeni unui nor . DE 173 a devenit apoi invizibil pentru ochiul omenesc. Totusi, forma bine conturata a chilei si a partii aflate sub linia de plutire a navei, a ramas imprimata in apa oceanului, in timp ce acesta (DE 173- n.a.) si propriul meu vas (SS Andrew Furuseth- n.a.) navigau impreuna, aproape bord langa bord.
Incercand sa descriu sunetele pe care ceata le producea in timp ce se rotea in jurul lui DE 173 , as spune ca totul a inceput cu un sunet grav, care s-a transformat intr-un fel de susur, ca apoi sa creasca in intensitate si sa devina o fierbere asemenei unui torent navalnic . Acest curent era atat de puternic, incat aproape ca m-a dezechilibrat si, daca as fi avut intreg corpul in interiorul sau, atunci mai mult ca sigur ca as fi fost doborat pe puntea propriului meu vas,dar asa, cand ceata a atins maximum de densitate, bratul si mana mi-au fost impinse inapoi. »
Iata ce povesteste un alt martor, de data aceasta indirect, al fenomenelor ce au insotit experienta (fiind militar de cariera, martorul a cerut sa ramana anonim) :
« In timpul celui de-al doilea razboi mondial am trait o foarte neobisnuita intamplare pe vremea cand eram angajat la Fortele Navale . La sfarsitul anului 1945 am avut posibilitatea, fiind in misiune la Washington, sa vizionez, impreuna cu mai multi ofiteri din US Navy, un fragment dintr-un film despre un experiment efectuat pe mare. Deaorece sarcina mea era de a asigura securitatea salii, nu am avut posibilitatea sa stau jos si sa asist la intreaga proectie ca ceilalti, astfel incat am vizionat numai fragmente. Nu stiam ce anume se petrecea in film, deoarece acesta nu era comentat. Imi amintesc insa ca erau implicate 3 nave. Pe timpul derularii peliculei am observat ca, la un moment dat, doua din vasele aflate in imagine pareau sa-l alimenteze pe cel de-al treilea, situat intre ele, cu un fel de energie. Dupa un timp, nava din centru, un distrugator, a disparut treptat intr-un fum transparent, pana cand tot ceea ce mai putea fi vazut era urma vasului imprimata pe suprafata apei. Apoi, dupa ce campul acela, sau ce-o fi fost el, a fost intrerupt, nava a reaparut treptat din acea pacla subtire.
Acesta a fost sfarsitul filmului si am auzit imediat pe cativa dintre cei prezenti comentandu-l. Unul si-a dat cu parerea ca, deoarece campul a fost mentinut prea mult timp, unii membrii din echipajul vasului au avut de suferit. Cineva a mentiona atunci ca, mai tarziu, s-a petrecut un incident in timpul caruia unul din marinari a «disparut» in timp ce bea la un bar. Altcineva a comentat ca echipajul «nu mai era in toate mintile si probabil ca nici nu va mai fi vreodata». Au mai aparut apoi cateva relatari despre mateloti care au «disparut» definitiv. Martorul, ofiter specializat in probleme de paza si asigurare a securitatii persoanelor, nu avea pregatire stiintifica si de aceea relatarea sa contine (ca si a lui Allen) multe naivitati. De altfel experimentul sau filmul facut in timpul sau puteau provoca oricui un soc emotional, deci nu este surprinzator faptul ca martorii nu-si gaseau cuvintele pentru a descrie o experienta atat de inedita.
Se pare ca urmarile experientei au fost deosebit de neplacute pentru echipajul lui DE 173. relatari detaliate confirma faptul ca participantii la eveniment au suportat, ulterior, grave tulburari psiho-fizice. O parte din cei care s-au «rematerializat» o data cu vasul (pentru ca unii nu au mai aparut niciodata) au decedat la catva timp, fie prada unor manifestari fizice de o extrema stranietate, fie datorita unor violente accese de nebunie. Afirmatia este sprijinita de marturia unei femei, ce a refuzat sa-si dezvaluie numele si care pretindea ca, in anul 1943, a intretinut temporar legaturi cu unul din matelotii de pe DE 173. Ea a povestit cum, avand o stare generala proasta, cauzata de expunerea indelungata la campul de forta si manifestandu-se prin «simptome ciudate», marinarul a fost internat in spitalul Bethesda (apartinand US Navy) pentru a nu mai iesi niciodata de acolo. In timpul convorbirilor ulterioare, investigatorul a constatat ca femeia devenea pe zi ce trece tot mai deprimata pentru ca, putin mai tarziu, ea sa-si piarda viata intr-un accident. De altfel, se pare ca atat cei care au fost martori directi sau indirecti la evenimentele ce au insotit experimentul, cat si cei care s-au implicat prea mult in investigarea realitatii si contextului acestuia, au avut de suporta consecinte grave, uneori fatale.
S-a efectuat cu adevarat Experimentul Philadelphia ?
La prima examinare, toare relatarile, indiferent ca apartin unor persoane ce au dorit sa-si pastreze anonimatul sau nu, par nascocite de o minte a carei fantezie depaseste obisnuitul. Totusi ipoteza ca ele ar fi pur si simplu numai produsul imaginatiei unui singur individ sau a uniui grup ai carui membri s-au inteles in prealabil asupra versiunii relatate investigatorilor, nu poate fi posibila. In primul rand nu martorii i-au descoperit pe cei care cercetau evenimentul, ci invers, iar acest lucru s-a petrecut in fiecare caz dupa o foarte migaloasa munca de cautare, ce a durat uneori cativa ani. Apoi, indiferent de sursa, absolut toate relatarile au coincis in structura lor de baza sau, in cel mai rau caz ele s-au completat reciproc.
Dan Apostol, Sorin Stefanescu : Zborul 19, Edit Albatros 1985 pag 62-66
Răpire fără întoarcere în triunghiul Bermudelor
