Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: fantome

Mesaje de dragoste

Poveste de dragoste londoneza

Published by:

poveste de dragoste londonezaZgomotul tocurile pasilor mei apasati pe caldaramul de piatra, erau singurele  care tipau in noapte. Frigul noptii  incremenise orasul. Luna plina  facea inutile toate felinarele de pe podul Westminster.

Imi era frig in hainuta subtire pe care o strangeam cu disperare in jurul meu. Incepusem sa alerg in speranta ca ma voi incalzi. In jurul meu nici tipenie de om. In departare se mai auzea din cand in cand cate o sirena de politie.

Tamisa clipocea in soapte. Tanguirea ei molcoma m-a dus cu gandul la mare, am tras cu nesat aerul rece , mi-am zambit cand am simtit in nari mirosul puternic al algelor.

200 de metrii ma desparteau de statia de metrou din Westminster si  30 minute de a prinde ultimul metrou care sa ma duca acasa.

Bing Bang! Bing Bang! 11 batai care veneau de la uriasul ceas Big Ben.

Din  ceata care incepea sa se coboare asupra orasului a aparut brusc o fata, cu o rochie subtire alba, in picioarele goale, avand parul despletit.

M-am oprit brusc, privind-o uimita de aparitia ei parca de nicaieri.

– Off englezoaicele astea, nu am sa inteleg cum pot face  fata frigului asta, care mie imi face sa-mi clantane dintii de frig, mi-a mormait singura in minte, imbratisandu-ma singura  in incercarea de a gasi putina caldura.

Frumoasa fata s-a oprit parca sa o vad. Nu o vedeam foarte bine, fiind destul de departe. Silueta ei parea desprinsa dintr-un tablou, ceata care ne invaluia pe amandoua, rochia ei lunga si alba o faceau aproape fantomatica.

Pentru cateva secunde m-am gandit ca poate are nevoie de ajutor, asa ca am uitat de frig si m-am indreptat hotarata spre ea.

Dintr-o data o vad cum escaladeaza podul, deschide bratele ca intr-un zbor si se arunca in gol.

Cu picioarele tremurande de frica, de data asta, m-am indreptat spre locul unde o vazusem. Am inceput sa strig dupa ajutor. Strigatele mele in noapte au ramas fara raspuns.

M-am indreptat  in fuga spre statia de metrou si am povestit lucratorilor de acolo ce am vazut.

Unul dintre ei a sunat la politie si a raportat ce vazusem. Nu am mai plecat fiind martora incidentului.

La scurt timp politia si-a facut aparitia. Le-am povestit ce am vazut. Au inceput sa faca imediat cercetari. Scafandrii urmand sa vina a doua zi de dimineata sa verifice zona.

Dupa declaratiile de rigoare, date de contact , primele cercetari, era deja aproape 1.00 noaptea cand am plecat spre casa cu un taxi.

Ajunsa acasa sub actiunea socului avut, mi-a fost imposibil sa adorm.

La prima ora am inceput sa rascolesc presa londoneza in speranta ca cineva a raportat o disparitie sau s-a prezentat sinuciderea din apropierea celebrului Big Ben.

Spre dezamagirea mea. Nu am gasit nimic.

La ora 13.00 am luat legatura cu ofiterul care se ocupa de caz.

Ce mi-a spus m-a lasat fara glas.

M-am prabusit efectiv pe pat, intrebandu-ma daca nu cumva am innebunit.

Din toate cercetarile facute, nimic nu a adus la iveala ca de pe podul Westminster o femeie tanara cu varsta de aproximativ 20 de ani ar fi incercat sa se sinucida, noaptea trecuta in jurul orei 11.00,  aruncandu-se de pe pod.

Totul a fost pus pe seama cetii, oboselii mele si probabil  imaginatiei mele.

Am refacut in minte firul evenimentelor. Dintr-odata am sarit din pat, m-am imbracat si am plecat spre Westminster.

Am ajuns si am inceput sa ma plimb in sus si in jos de-a lungul podului.

O multime de turisti zgomotosi care se plimbau de colo colo, facand poze si admirand frumosul ceas, arhitectura Casei Parlamentului, Tamisa, podul Londrei si tot ce era in jur.

Am plecat fara sa inteleg absolut nimic. Sa-mi fi jucat imaginatia mea un renghi?

A trecut o saptamana de la aceasta intamplare. Am verificat zilnic presa in cautarea de posibile noutati. Nimic!

Dar mintea mea era acum aproape obsedata de aparitia fantomatica a fetei din ceata.

Asa ca mi-am luat aparatul de fotografiat si m-am indreptat hotarata spre Westminster.

De data asta eram imbracata bine si foarte atenta. Era ora 22.00. O noapte cu un cer senin si o puzderie de stele. Liniste!

Dintr-o data  vad o fata cu o rochie alba, subtire si parul despletit care apare de nicaieri. Primul meu gand a fost sa o surprind pe camera, dar mi-am dat seama ca este imposibil sa pot face asta.

Asa ca am inceput sa alerg spre ea. La mijlocul podului am pierdut-o.  Ajunsa in locul  unde a disparut la fel de brusc asa cum a aparut, am observat sub lumina puternica a felinarului un nume Anne Marie Stevenson, incrustat  pe balustrada podului

M-am uitat in  toate partile. Nici urma de fata in rochie alba si parul despletit.

Eram fericita, dar foarte emotionata de descoperirea facuta.

M-am dus in goana acasa, am deschis calculatorul si am inceput sa caut numele Anne Marie Stevenson.

Bingo! Am gasit!

Tremurand de emotie am inceput sa citesc.

Anne Marie Stevenson nascuta pe 15 mai 1923 unica fiica a familiei John and Margaret Stevenson,nascuta in micutul orasel WhiteChappel a fost gasita innecata in Tamisa.

Pe data de 8 Septembrie 1943, la auzul vestii ca logodnicul ei ofiter Philip Dell a fost ucis in timpul unui raid aerian, nefacand  fata pierderii suferite,  s-a aruncat in jurul orei 11.00 aproape de miezul noptii de pe podul Westminester.

Trupul neinsufletit nu a putut fi gasit niciodata.

Priveam fascinata chipul frumos al fetei din fotografie.

Ochii mari si verzi, parul blond si lung. O fata de o frumusete uimitoare. Purta o rochie alba, lungam vaporoasa de voal.  Avea 20 de ani. In mana avea un buchetel de lacramioare.

Arata ca o tanara mireasa in asteptarea logodnicului.

Nu pot sa va descriu sentimentele de care eram invaluita. Uimire, soc, curiozitate, tristete, disperare dragoste, nefericire.

Dintr-o data am simtit  o durere ascutita cum ma cuprinde si-mi sfasie inima.

Am inceput sa plang, simtind brusc ca-mi lipseste ceva.

Am simtit ca trebuie sa se intample ceva. Toata fiinta mea era in alerta maxima.

A doua zi avand un buchetele de lacramioare in mana,  m-am dus la locul unde am descoperit numele ei.

Am ramas cateva minute conectata cu locul respectiv. Am simtit dragoste, frica, disperare, lacrimi, neputinta.

Am lasat buchetelul parfumat si cu sufletul plin de piosenie am plecat de acolo.

Ajunsa acasa am printat fotografia fetei, am pus-o intr-o rama si am aprins lumanari.

Nu intelegeam de ce fac asta, dar sufletul meu imi spunea sa fac asta.

Uitandu-ma la fotografia fetei am simtit nevoia sa desenez.

Si am inceput sa desenez… chipul unui barbat.

Ochii negrii si stralucitori, buzele pline, parul negru. Un chip puternic, masculin, care emana dragoste si cadura. Un barbat pe care as fi vrut sa-l imbratisez, sa-l simt langa mine. Stiam ca ma voi simti in siguranta in bratele lui.

Asa arata barbatul pe care am simtit ca trebuie sa-l desenez. Un barbat de care ma simteam foarte apropiata, ma simteam indragostita.

Am continuat  vizitele mele la Anne Marie, ii lasam un buchetel de  lacramioare de doua ori pe saptamana la aceeasi ora ora 21.00, pe podul Westminster langa locul unde era imprimat numele ei.

Stateam 10 minute, priveam in jur sperand sa revad aparitia fantomatica a fetei, ii zambeam in gand, ascultam linistea noptii si plecam acasa.

Au trecut doua luni de la intalnirea mea cu Anne Marie. Intr-o seara am revazut-o. S-a oprit destul de aproape de mine incat sa-i vad ochii verzi cum imi zambeau tristi in noapte.

Am simtit-o in mine ca o adiere calda, ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna ceva, sa-mi lase un mesaj.

Aproape ametita de senzatia avuta, fiind la un pas sa lesin,  am simtit niste brate puternice cum ma prind si  o voce calda intrebadu-ma:

– Domnisoara, domnisoara sunteti bine?

Ridic privirea si vad niste doi ochi negrii si stralucitori cum ma cercetau curios.

Il privesc aproape fara sa respir. Este barbatul pe care l-am desenat. Barbatul pe care-l port in inima de aproape 2 luni,  barbatul strain de care sunt indragostita.

Probabil ca fata mea era destul de socata pentru ca el s-a indepartat brusc de mine spunandu-mi:

– Imi cer scuze ca am fost intempestiv, dar am avut impresia ca o sa va prabusiti, bagui el cerandu-si scuze, uitandu-se la fel de curios la mine.

-Aaa hmmm, mormai eu ridicol, inrosindu-ma la gandurile avute. Il priveam fascinata. Singurul lucru pe care-l simteam era dorinta mea puternica de a-l saruta.

-Numele meu este David Dell, s-a prezentat el politicos si usor amuzat de fastaceala mea.

Dell, Dell, Dell numele imi rasuna in minte si atunci am inteles Philip Dell.

– Ma bucur de cunostinta dl David Dell am spus cu o voce mai puternica dar inca nesigura, uimita de brusca descoperire facuta.

Numele meu este Therese Thomson, am continuat sa-l privesc intens si straniu, lucru pe care David cu siguranta l-a remarcat.

-Domnisoara Thomson, am vaga senzatia ca noi ne cunoastem, mi-a spus el fixandu-ma atent cu privirea lui care-mi ardea parca creierul.

-Da, am spus sec, ne cunosteam.

El a zambit aratandu-mi o privire mirata, usor amuzata.

– Domnisoara va urmaresc de aproape 1 luna de zile, veniti la aceeasi ora, in aceleasai zile cu un buchet de lacramioare pe care le lasati pe pod. O cunoasteti pe fata aceea?

Hmmm, deci stia si el, gandurile de confirmare imi aratau ca sunt martora intalnirii cu destinul meu.

Mi-am regasit increderea in mine, l-am privit direct in ochii si i-am povestit ce mi s-a intamplat in urma cu doua luni.

Cu fiecare cuvant spus, vedeam cum emotiile si uimirea pun stapanire pe el.

M-a ascultat in liniste. Dupa ce am terminat m-a intrebat scurt daca cred in destin.

Raspunsul meu a fost imediat si hotarat

-Da

Acum lasa-mi sa-ti spun si eu o poveste, a continuat el pe un ton cald.

In urma cu 6 saptamani, strabunicul meu Philip Dell m-a rugat sa-l aduc pe acest pod in locul unde ne-am intalnit azi. A ramas uimit vazand buchetelul de lacramioare. Fosta lui logodnica Anne Marie iubea lacramioarele si isi dorea  buchetul ei de mireasa sa fie facut doar din lacramioare.

Strabunicul meu si Anne Marie s-au iubit foarte mult. Anne Marie a fost iubirea vietii lui, sufletul lui pereche. Strabunicul meu a plecat in razboi si a fost ranit, fiind declarat  mort. El a fost in coma, dupa o perioada foarte lunga de convalescenta, recuperare si-a revenit si a fost adus in tara dupa aproape un an de la plecare pe front. Cand s-a intors in Londra a aflat ca logodnica lui, la vestea ca el a murit,  s-a sinucis, arucandu-se de pe acest pod, corpul ei nefiind gasit niciodata.

Tot restul vietii el a tot cautat-o. Desi s-a casatorit, a avut 3 baieti si 2 fete, niciodata nu a putut-o uita pe Anne Marie. Bunicul meu a murit a doua zi dupa ce l-am adus pe pod. Cred ca a simtit ca o sa moara si a venit sa-si ia ramas bun de la iubita lui.

M-a rugat sa aflu cine aduce florile. De asta te urmaream si-a terminat povestea zambindu-mi si privindu-mi la fel de intins ca si pana acum.

Am continuat sa-l privesc in tacere uimita de absolut tot ce mi se intampla.

Durerea din suflet a inceput sa se estompeze usor, un val de cadura si iubire coplesindu-ma.

Fara sa-i mai spun nimic, o forta nevazuta caruia nu m-am opus, m-a facut sa-l iau in brate si sa-l sarut.

Ceasul din turnul Londrei tocmai batea ora 23.00.

La un moment dat un zgomot ne-a facut sa ne intoarcem amandoi privirea.

In zare, prin ceata care incepuse sa se lase usor, am vazut doua siluete imbratisate.

O fata cu parul lung imbracata intr-o rochie alba , vaporoasa si lunga, in bratele unui barbat care o tine protector in brate.

 Maddie Ancuta

fotografie: Doru Moloce

copierea, reproducerea oricarui text care poarta aceasta semnatura este interzisa

Mai multe povesti in povestea de seara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Top Secret

Fenomenele stranii ale lumii

Published by:

enigmeora 19.00 Londra, 21.00 Romania

o emisiune speciala despre cateva dintre fenomenele stranii ale lumii.

Fascinatia pe care o exercita misterul asupra mintii omenesti se afla la originea imbogatirii noastre despre lumea care ne inconjoara si a dezvoltarii stiintei moderne.

Misterele actuale privesc mintea umana, puterile ei de comunicare si chiar puterile ei fizice de care abia incepem sa fim constienti. Adoptam o atitudine serioasa fata de subiecte precum prezicerea, coincidentele, visele, reincarnarea, amintirile ancestrale, OZN-urile, profetii.

Cel mai frapant exemplu de profetie ne vine fara indoiala din India Antica. O gasim in niste descrieri extrase din Mahabharata si alte povestiri scrise cu mii de ani in urma. Aceste carti descriu niste proiectile care explodeaza  emitand o energie si o caldura egala cu cea a “zece mii de sori”, anihiland armata adversa, prinzand elefantii de razboi, carele si oamenii intr-un vartej urias, distrugand orasele, otravind alimentele si constrangandu-i chiar si pe soldatii victoriosi sa se spele cu grija, sa-si spele hainele si echipamentul pentru a se proteja de caderile contaminante. Aceste bombe a caror explozie ar provoca nori mari avand forma unei “umbrele” au fost deseori numite “Tunetul de foc”

Descrierile din Mahabharata au fost considerate niste simple fantasme pana la explozia primei bombe atomice din 1945.

Azi cand privim aceste texte cu toata seriozitatea, ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva corespund mai curand cu niste viziuni ale trecutului decat cu ale viitorului, daca nu cumva relatarile se referea in realitatea la incidente razboinice petrecute poate in urma cu peste zece mii de ani, in care s-au confruntata civilizatii azi disparute.

In seara asta vom rezenta cateva cazuri legate de reincarnare, prevestiri. Prevestirea Lui Mark Twain si multe alte subiecte, cazuri care au fost studiate de specialisti.

 

Top Secret

Arta de a fotografia gândurile

Published by:


fotografie
Fotografiera gandurilor. Arta de a fotografia gândurile
Inventarea aparatului fotografic a pus la dispoziţia paranormalului o sabie cu două tăişuri. La început, ra­poartele prezentate pe marginea acestui fenomen se întemeiau pe simpla mărturie a protagonistului, pe schiţe şi desene făcute de acesta, „dovezi” care deschid în fapt calea spre manipulare şi exagerări. Odată cu inventa­rea aparatului fotografic şi-a făcut apariţia o modali­tate credibilă de a surprinde fenomenul prin interme­diul imaginii obiective, fără o pregătire prealabilă. în acest context, interesant este faptul că există puţine cazuri cărora le putem acorda credit. Desigur, nu tre­buie scăpat din vedere faptul că este vorba de un feno­men care se produce în mod spontan şi că este puţin probabil ca în momentul respectiv să existe în preajmă un aparat pregătit să imortalizeze fenomenul în fond, câte din miile de accidente de circulaţie au fost- filmate sau fotografiate chiar în momentul producerii lor ?

In ciuda acestei întemeiate dificultăţi, până în pre­zent ne-au fost furnizate numeroase fotografii oare sur­prind imagini ale unor fantome, extrageri de ectoplas­mă sau OZN-ul, însă, în ciuda confirmării fenomenelor de către martori, nici unul dintre acestea nu a reuşt să ne convingă asupra autenticităţii sale. Sau, dacă ne pu­tem exprima astfe], o imagine este mai relevantă decât o mie de cuvinte. Oricatre ar fi pretenţiile de autentici­tate ale acestor fotografii, aparatul nu este în fond alt­ceva decât un obiect care înregistrează fenomenul, „un observator. Lucrurile sunt însă diferite în cazul lui Ted Serios. In 1964, el a trecut printr-o experienţă unică din care aparatul face parte integrantă.

La vremea respectivă, Ted Serios a susţinut că poate fotografia gânduri.

Experienţele pe care le-a efectuat în acest sens con­stau în următoarele : el a plasat în faţa ochilor un apa­rat Polaroid şi s-a concentrat intens asupra aparatului. Demonstraţia s-a desfăşurat în prezenţa unor martori oculari şi sub supravegherea atentă a cercetătorului Dr. Jule Eisenbud care îşi desfăşoară activitatea la Denver, în Statele Unite. în mare. Ted Serios a reuşit să imor­talizeze imagini ale propriului chip, marcat de o expre­sie de încredere. De asemenea, a obţinut clişee goale, fie complet „albite fie complet „negative. Cu toate aces­tea, a înregistrat şi câteva fotografii „reuşite, dintre care unele sunt incitante.

Uneori, pe clişeu apăreau imagini din locuri foarte îndepărtate de Denver, spre exemplu din Londra sau Veneţia. în mai 1965, Ted Serios a obţinut o serie de imagini ale faţadei unui magazin din Central City, Statul Colo­rado. Pe clişeu, se distingeau cuvintele : The Old Gold, Store, cu toate că în urmă cu mulţi ani, acel magazin îşi schimbase denumiera în „The Old Wells Fargo Ex­press Office. Eisenbud nu a reuşit să găsească fotografii ale magazinului cu vechea sa denumire, însă ulterior, a intervenit un lucru şi mai bizar. Numele din fotografiile lui Ted Serios conţinea o greşeală, fiind înregistrat ca „The Wîd Gold Store cu litera „W“ în aceeaşi poziţie în care apăre ,,W“ în „Wells, pe firma modernă. Şi în alte fotografii au apărut anomalii. O fotografie a gândului din momentul în care Serios se concentra la o curea in­scripţionată aparţinând Poliţiei regale canadiene a fost uşor identificată, însă cuvântul „canadian era ortogra­fiat incorect, „sainadan”, iar litera „O din „politie” semăna mai degrabă cu un „D.

ganduri fotografiateSau, una din imaginile Grajdurilor Williams Livery din Colorado este destul de precisă în linii mari, deşi în realitate, ea prezintă o faţadă din cărămidă diferită de cea originară şi câteva ferestre zidite.

Dezvăluirile pe care le-a făcut Ted Serios au stârnit vii controverse în lumea cercetării în domeniu timp de câteva decenii. Folosirea aparatului Polaroid constituie o garanţie că nu se pot bricola imagini falsificate în ca­mera obscură, însă, în acelaşi timp, ea exclude posibi­litatea verificării fenomenului pe negativ. De când Ted Serios şi-a pierdut capacitatea paranormală şi nu a mai reuşit să obţină fotografii ale gândurilor, cercetătorii au fost privaţi de materialul necesar studiului. De fapt, în afara lui Serios, nimeni nu a mai susţinut cu asemenea dovezi că poate realiza fotografierea gândurilor. Chiar şi în cazul lui s-au făcut auzite voci care susţin că pre­tenţiile sale nu sunt altceva decât o escrocherie. Ted Serios a folosit un aparat pe care l-a denumit „gismo“ şi pe care a refuzat cu obstinaţie să îl pună la dispoziţia scep­ticilor ce încercau să îi discrediteze afirmaţiile. în opi­nia unora, acest „gismo“ putea conţne imagini preala­bile uşor reproductibile pe aparatul de fotografiere a gândurilor. Totuşi, sugestiile lor nu au fost susţinute prin dovezi.

IMAGINI ALE GÂNDURILOR DE DINCOLO

Fotografia metapsihică, complet diferită de fotogra­fia gândurilor nu este un fenomen nou. Spre exemplu, după dispariţia RMS Titanic care s-a produs în 1912 — subiect tratat pe larg în capitolul dedicat ,cunoaşterii anticipative” din  cartea Paranormal  — un anume domn Wil liam Walker a initat o serie de conferinţe despre foto­grafierea metapsihică ca urmare a legăturii sale cu spi­ritismul W.T. Stead. Walker obţinuse câteva ,.fotografii ale spiritelor, imagini pe care intenţiona să i le pre­zinte lui Stead. După ce Stead şi-a găsit moartea pe Titanic, acest lucru nu a mai fost posibil, însă Walker a sperat că poate menţine legătura cu Stead „în lumea de dincolo. In timpul şedinţei de spiritism, pe câteva plăci s-au imprimat imagini ale lui Stead şi câteva mesaje scrise de acesta şi adresate „gazdei sale. Cu toate aces­tea, părerea general împărtăşită de cercetători este că aceste fotografii, ca şi majoritatea fotografiilor spirite­lor făcute în acea perioadă, sunt contrafăcute.

Totuşi, fotografierea gândurilor constituie o tematică aparte. Poate că Ted Serios a reuşit să păcălească o lume întreagă, fiind în fond un prestigitator talentat, capabil de scamatorii pe care nimeni nu le-a mai făcut până la el. Dacă. însă capacitatea sa paranormală a fost auten­tică, atunci această eventualitate ar avea implicaţii deo­sebite şi consecinţe uriaşe asupra interpretării imaginlor fotografice obţinute în alte domenii ale paranorma­lului. Fotografiile fantomelor, OZN-urilor, etc. ar putea fi oare rodul imaginaţiei, surprins pe peliculă fotogra­fica ? Ar putea oare explica măcar câteva din nenumă­ratele fotografii surprinse de fotografi care pretind că „Nu am văzut nimic în clipa în care am făcut poza“ ? Oare adevărul să fie imprimat pe retina celui care face fotografia, iar acesta, folosindu-şi o formă specifică de PK, să transfere imaginea pe film astfel încât şi ceilalţi să îl poată vizualiza ?

FANTOME

Una dintre teoriile populare care circulă pe seama fantomelor este că acestea sunt spiritele celor morţi. Cea mai răspândită rămâne însă explicaţia spiritiştilor. Cercetătorii au încercat să ofere diverse explicaţii aces­tui fenomen, printre altele ei susţinând că imaginea sta­fiilor nu reprezintă altceva decât o clipă de alunecare a timpului — deci viziuni între două falii ale timpului — sau că ar reprezenta „înregistrarea” unor evenimente care s-au petrecut anterior surprinderii lor în prezent şi care acum se reiau datorită unei suite de circumstanţe naturale, ca rezultat al combinării unor condiţii atmos­ferice, geologice şi psihice specifice.

Dacă acceptăm faptul că fantomele pot fi fotografiate, sau că orice manifestare a paranormalului poate fi înre­gistrată pe film sau peliculă, atunci problema înregis­trării gândurilor nu face decât să complice şi mai mult lucrurile. Dacă spiritul uman este capabil să se desprin­dă de corpul său fizic şi să proiecteze o lume în plan astral, sau dacă el poate crea imagini şi obiecte aparent fizice cât se află în plan fizic, putem oare considera că unele imagini de stafii, OZN-uri, etc. reprezintă în fapt o punte de trecere între înregistrarea gândurilor şi PK ?

T.C. Lethbridge, gânditor radical care a întreprins numeroase cercetări în domeniul fenomenelor metapsice, argumentează că, în opinia sa, fantomele ar putea reprezenta o proiecţie mentală a observatorului, sau chiar a unei a treia persoane care nu este nici marto­rul, nici fantoma. Ne întrebăm dacă putem extinde ipo­teza afirmând că atâta vreme cât imaginea fantomei a fost proiectată de o persoană, o altă persoană o poate fotografia.
documentare si tehnoredactare Maddie Ancuta
mai multe articole in Top Secret