Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Atlantida

Top Secret

Doua continente inghitite de doua oceane

Published by:

continente disparute

Doua continente inghitite de doua oceane

Atlantida nu este singurul continent considerat a se fi scufundat în adâncul apelor. Specialiştii vorbesc de alte două continente înghiţite de oceane: Lemuria şi Mu.

Numele de Lemuria vine de la vechea familie a lemurienilor, un fel de maimuţe tropicale, de care P.L. Sclater, un zoolog englez din secolul al XlX-lea se folosise pentru a boteza nişte fosile foarte asemănătoare unele cu altele, fosile pe care le găsise în sudul Indiei şi la Natal, în Africa de Sud. Sclater a afirmat existenţa Lemuriei, un continent scufundat, care, situat pe vremuri în Oceanul Indian, lega Africa de Sud de Asia de Sud.

Această idee a unui fel de pod tropical legând continen­tele actuale şi-a găsit un apărător în persoana marelui evoluţionist Thomas Huxley. în Germania, biologul Emst Haekel a emis chiar ipoteza că vechea Lemurie ar putea să fie unul şi acelaşi lucru cu Paradisul terestru al Bibliei, leagănul omenirii.

Continentul dispărut Mu a suscitat şi el multe ipoteze. Pentru prima dată s-a vorbit despre el într-o serie de opere scrise pe James Churchward, un colonel din armata bri­tanică care servise pe vremuri la lăncierii din Bengal, într-o regiune sinistrată din cauza foametei, unde se du­sese cu ajutoare, Churchward a făcut cunoştinţă cu un rushi, un preot indian de rang înalt care avea în bibliotecă nişte tăbliţe scrise în naacal, limba vorbită pe vremuri pe continentul Mu.

Teoria lui Churchward, care se sprijină pe tăbliţele scri­se în naacal şi pe unele tradiţii orale din insulele Pacificu­lui şi din unele locuri din America Centrală şi de Sud, spu­ne că primii oameni au văzut lumina zilei pe continentul Mu în urmă cu două sute de milioane de ani. Cunoştinţele lor, care le asigurau în special stăpânirea gravitaţiei, ar fifost cu mult înaintea cunoştinţelor noastre. Dar în urmă cu aproximativ doisprezece mii de ani, s-ar fi produs un cataclism – o explozie de gaze. Continentul Mu s-ar fi scufundat în Oceanul Pacific. Din fostul continent, lung de opt mii de kilometri şi lat de cinci mii, nu au mai rămas decât câteva insule împrăştiate. Imensele vestigii de mo­numente, încă misterioase, pe care le găsim pe multe din insulele Pacificului, precum şi statuile enorme din Insula Paştelui, nu au putut fi ridicate de mâna de lucru din in­sule redusă la populaţia lor actuală. Mai trebuie să amin­tim că hawaiienii vorbesc şi azi de un continent dispărut pe care îl numesc Mu.

Şaizeci şi patru de milioane de locuitori de pe fostul continent Mu ar fi pierit în explozia cosmică. Supravieţu­itorii au colonizat mai târziu celelalte continente. Churchward a murit în 1936 la vârsta de 86 de ani, după ce a con­sacrat cinci cărţi continentului Mu. Se spune că există aluzii la acest continent în scrieri păstrate în mănăstirile situate în munţii înalţi ai Asiei centrale.

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Misterioasa Doamnă din Elche

Published by:

Dama de Elche Misterioasa „Doamnă din Elche“

In câmpurile funerare şi în alte perimetre arheologice din Andaluzia, Granada şi Marcia, au fost descoperite o seamă de obiecte ce provin din orizonturile regatelor tartesiene. Bronzuri desăvârşit turnate, cratere metalice pentru libaţii şi ritualuri re­ligioase, ceramică fină, în parte de origine miceniană, precum şi sculpturi realizate din piatră albă şi cretă roşie (să fi fost acea „piatră roşie“ evocată în Timaios?). Printre sculpturi, câteva înfăţişează femei înveşmântate în robe drapate cu falduri somp­tuoase, amintind frescele din Knossos şi Thera. Pe multe vase se află incizate elemente decorative care sugerează înrudiri cu motivele geometrice cretane, vădind în această privinţă asimilarea, în forme noi, tartesiene, a influenţelor arealului cultural al Mediteranei. Se decelează, totodată, şi influenţe ale vetrelor culturale autohtone ce s-au exercitat în spaţiul iberic de către populaţiile aborigene: iberii şi iberocelţii. Cât de intens s-au afirmat aceste determinante, cât de rafinat s-a săvârşit sinteza multiplelor şi originalelor influenţe, ne oferă prilejul de a medita o sculptură descoperită în Câmpurile de la Elche, un loc însingurat aflat la distanţă de 12 kilometri de ţărmul mării, nu departe de Alicante.

Statueta, cunoscută azi sub numele de Doamna din Elche impresionează nu numai prin puritatea trăsăturilor şi armonia întruchipării ei, ci şi prin expresia sa aparte, ce ascunde parca un surâs, o întrebare: „ştiţi voi de unde vin, ştiţi voi cine sunt?”, Unii istorici o înscriu ca pe una dintre cele mai reprezentative figuri feminine din orizonturile vechimii: Venus din Wilendoil, Venus din Laspugne, Venus Danubiana… Doamna din Elche, Venus Iberica, cum mai este numită de criticii de artă, are un plus de farmec, o strălucită grandoare. Ea are întipărită pe chipul senin – odinioară fardat cu ocru roşietic, asemenea zeiţelot helladice – o lumină umană şi în acelaşi timp o superbă detaşare de contingent, proprie divinităţii. O asemenea realizare confirma cu elocvenţă opinia exprimată de reputaţi cercetători – printre care Conception Blanca de Torrecillo, Jose Malaguer şi profesorul Antonio Blanco -, părere potrivit căreia Tartesos constituia în urmă cu 2500…3000 de ani un activ focar de civilizaţie. O civilizaţie care a topit, la foc înalt, în creuzetul devenirii ei, preţioasele „grăunţe de aur“ ale inteligenţei stirpelor iberice şi celtice, esenţele unor culturi avansate.

Consună această concluzie cu frumuseţea şi măsura cumpănită a desăvârşitei opere sculpturale, sinteză a unor varii culturi; în această viziune ne poartă gândul la pertinentele reflecţii ale lui Jacques Gemet referitoare la alte spaţii planetare: „Amintirea artei sculpturale greceşti ce se păstrează în faldurile, atitudinile şi chipurile unor statui din China şi Japonia este una dintre cele mai frumoase dovezi ale unităţii lumii noastre“.

Venus Iberica, regină pământeană sau zeiţă, nemurită în piatră albă de sculptorii măiestri ai regelui Arganthonios, ori poate ai lui Geron şi Pheron, vădeşte forţa de creaţie, capacitatea de a zămisli frumosul ale oamenilor din spaţiile tartesiene care au făurit cel mai vechi stat al Apusului european. Ea susţine, implicit, opiniile unor istorici, ca Richard Hennig sau Ivar Lissner, care afirmă că în anii impetuoşi ai apogeului său, Tartesos a reprezentat un pol al civilizaţiei atlanto-europene, „cea mai înaltă cultură din Occidentul antic“.

Poate fi admirata la Muzeul National de Arheologie din Madrid Spania.

mai multe articole in Top Secret